Arhiva lunii aprilie 2018

IRIDEX Group asigură permanența în perioada sărbătorilor Pascale

Ca în fiecare an în perioada sărbătorilor, IRIDEX Group va asigura permanența la depozitul ecologic de la Chiajna, pentru o bună desfășurare a activităților specifice în cadrul complexului. Exploatarea corespunzătoare face ca acest depozit să funcționeze în mod constant în parametrii pentru care a fost proiectat, activitate care se va menține la standarde corespunzătoare și în zilele de vacanță care urmează.

Instalațiile operate de IRIDEX sunt monitorizate permanent de experți din cadrul grupului. Pe lângă activitățile specifice de colectare și depozitare, personalul operațional, sub coordonarea conducerii, se va asigura că există în amplasament toate mijloacele necesare pentru intervenții și vor menține în funcțiune echipamentele care asigură depoluarea.

Pusă în funcțiune în 2014, stația de bio-desulfurare IRIDEX de la Chiajna, cu o capacitate de 3000 de metri cubi pe oră și o eficiență de peste 98 la sută în reducerea hidrogenului sulfurat în gazul de depozit, este cea mai performantă tehnologie la nivel european pentru reducerea emisiilor de poluanți în atmosferă. IRIDEX Group, companie care deservește 1.000.000 de cetățeni, a luat toate măsurile necesare pentru a le asigura tuturor sărbători cu bine.

Echipa IRIDEX vă dorește un Paște cu bucurie!

Despre IRIDEX

Înființat în urmă cu peste 25 de ani, IRIDEX Group are peste 700 de angajați și o cifră de afaceri de circa 75 de milioane de euro. Cu acționariat exclusiv românesc, grupul execută lucrări de gestiune integrată a deșeurilor, proiectare și exploatare de depozite ecologice municipale pentru deșeuri nepericuloase, construcții civile și industriale, lucrări de infrastructură la cel mai înalt standard de calitate. IRIDEX implementează proiecte de pionierat în diverse domenii: promovarea folosirii surselor de energie regenerabilă, instalații de producere de energie electrică din biogaz ș.a. Prin instalațiile de sortare și tratare a deșeurilor, prin depozitele pe care le administrează, respectiv prin tehnologiile folosite în mod curent, IRIDEX Group deservește o populație de peste 1 000 000 de oameni din România.

Din respect pentru comunitate, IRIDEX își reafirmă angajamentul pe termen lung în politicile de responsabilitate pentru mediu și are în vedere implementarea principiilor Economiei Circulare, folosind instalații nepoluante fabricate în Uniunea Europeană, a căror activitate este monitorizată permanent și certificată. Mai multe detalii găsiți pe: www.IRIDEX.ro

Panasonic a câștigat 12 premii iF Design, inclusiv aurul pentru „Design revoluționar”

Excelența Panasonic în materie de design a fost recunoscută prin două premii de aur și 10 premii iF Design Awards de la cele mai prestigioase competiții de design din lume.

București, România (4 aprilie 2018): Panasonic a câștigat în total 12 premii la prestigioasa competiție iF Design Awards, premii ce au fost acordate de către un juriu alcătuit din experți din cadrul Forumului Internațional pentru Design, entitatea care organizează competiția de design la care s-au primit 6.400 de înscrieri din 54 de țări. Printre produsele Panasonic premiate se numără sistemul audio stereo compact Technics SC-C70 și expoziția „Electronics Meets Crafts: Milano Salone 2017”, care au primit aurul, precum și camerele digitale, o plită cu inducție și produse de îngrijire personală.

Câștigătorii aurului la iF Design Gold Award

SC-C70: Sistem audio stereo compact

SC-C70 este primul sistem audio stereo compact multifuncțional al Technics, creat cu ajutorul tehnologiei audio inovatoare a brandului, cu un design smart, sofisticat, ușor de încorporat în orice încăpere. Juriul iF Award a lăudat sistemul ca având un „design revoluționar”, adăugând că „SC-C70 este minimalist și îngrijit realizat” și a menționat exteriorul ca având forma „unui cub de metal cu linii ascuțite”. Inspirat din designul iconic al modelelor de ultimă generație create de Technics, exteriorul de aluminiu și sticlă acrilică al SC-C70 face ca sistemul audio să iasă în evidență în orice sufragerie modernă.

Expoziția „Electronics Meets Crafts: Milano Salone 2017”

Expoziția exterioară a Panasonic „Electronics Meets Crafts”, prezentată la Salonul de la Milano din 2017, unul dintre cele mai prestigioase târguri de design din lume, a combinat tehnologia de ultimă oră cu măiestria japoneză. În cadrul expoziției au fost utilizate proiectoare și boxe Panasonic și o iluminare specială nu doar pentru a crea un spațiu care să îi inspire pe vizitatori ci și pentru a le stimula cele cinci simțuri prin atingere și alte senzații. Organizată în parteneriat cu Go On, o asociație creativă fondată de meșteșugarii din Kyoto, expoziția a cuprins tehnici tradiționale utilizate în meșteșugul japonez pentru a dezvolta creații noi, pline de inspirație, cu relevanță contemporană și internațională. Unul dintre modurile în care acest concept a fost exemplificat în fața vizitatorilor a fost prin răcirea unui recipient care conținea sake. Mai exact, a fost combinată tehnologia Panasonic cu un recipient de lemn, elegant, care reține temperatura.

Juriul iF a remarcat că în centrul acestei expoziții a stat „sensibilitatea japoneză și dorința de a defini „traiul bun” pentru următorii 100 de ani, contopind culturi diferite într-un schimb liber al ideilor. Expoziția este marcată de grație și atenție pentru estetică, eleganță și simplitate și frumusețe absolută”

Lista cu celelalte produse Panasonic câștigătoare la iF Design Award

 Camerele digitale Lumix

DC-GH5 și DC-GX800

 Combinând fotografia de înaltă calitate cu producția video profesionistă, vedeta actuală a camerelor mirrorless hibride, Lumix GH5, conține noi senzori și un motor de procesare a imaginii pentru îmbunătățirea rezoluției, sensibilității și reproducerii de culoare. Cu designul său robust, GH5 este creată special pentru a rezista unei utilizări îndelungate în teren. Camera este rezistentă la îngheț până la o temperatură de -10 grade Celsius și rezistentă la praf și umezeală mulțumită etanșării realizate la fiecare buton și rotiță. Corpul aparatului este realizat din aliaje de magneziu, ceea ce asigură durabilitatea acestuia într-un design compact, astfel încât camera poate fi purtată peste tot.

Disponibilă în argintiu, negru, bronz și portocaliu (în funcție de țara unde este achiziționată), Lumix GX800 este o cameră mirrorless compactă, ușoară, elegantă și la modă, cu o calitate a imaginii ridicată, funcție de selfie avansată și cu tehnologie pentru fotografia panoramic. Atât de compactă, încât poate fi purtată în buzunarul de la geacă, camera GX800 este companionul ideal pentru fotografia de stradă.

Pick-Up-urile direct drive de la Technics (SL-1200GR și SL1210GR)

 Pick-up-urile Technics SL-1210GR (negru) și SL1200GR (argintiu) cu motor direct drive moștenesc tehnologia inovatoare a SL-1200G, care a fost dezvoltat ca model de referință pentru următoarea generație. Venind cu îmbunătățiri ale materialelor, finisajelor și în alte caracteristici cheie, cele două modele sunt capabile o calitate a sunetului remarcabilă pe placul unui grup mărit de entuziaști audio.

Bucătărie

Plita cu inducție KY-T937VL (Germania)

 Plita cu inducție KY-T937VL are un design elegant, atemporal, fiind creat cu atenția la detalii specifică japonezilor și luând în considerare nevoia de a se potrivi într-o bucătărie europeană modernă. Plita poate fi ajustată pe mărimea sau forma oricărei oale sau tigăi, are o capacitate puternică de încălzire și conține senzori infraroșii pentru limitarea consumului de energie. De asemenea, interfața este intuitivă și user-friendly cu instrucțiuni simple și grafice.

Îngrijire personală

 Irigatorul oral EW-1611

 Irigatorul oral Panasonic EW-1611, cu un design la modă, este un produs pentru igienă personală avansată, având o pompă puternică care oferă o mai mare presiune a apei pentru a curăța resturile de mâncare din buzunarele periodontale. Este un produs util de folosit acasă, având caracteristici precum un mâner ergonomic magnetic pentru o depozitare igienică și o duză ultrasonică, care crește presiunea apei pentru o mai bună curățare a dinților.

Mașinile de tuns barba ER-GB96/86

Mașinile de tuns barba ER-GB96 și ER-GB86 conțin un motor DC cu un cuplu puternic și un accesoriu pentru reglarea lungimii de tăiere, care le permit bărbaților să obțină forma dorită a bărbii, indiferent de lungime, pentru a avea un look unic, impecabil, potrivit stilului lor de viață.  Motorul puternic este completat de noile lame late, ascuțite. Vârfurile lamelor au fost lărgite pentru a tunde mai mult dintr-o singură mișcare și pentru a ridica firele de păr crețe sau lipite de piele la rădăcină. Butonul pentru selectarea lungimii aflat la îndemână le permite bărbaților să fie mai creativi și să își schimbe look-ul mai ușor. În plus, accesoriul pentru tăiere detaliată al ER-GB96 este ideal pentru o modelare a bărbii mai sofisticată.

Bijuterii hand-made de pe OnlineBijoux.ro

bijuterii_logo

Conceptul de hand-made, un concept care nu a aparut de foarte mult timp in Romania, dar care a capatat multi fani. Desigur ca lucuri facute manual au fost comercializate mereu, doar ca introducerea acestui concept a reusit sa schimbe intr-o oarecare masura lucrurile. Produsele care au luat cea mai mare amploare sunt probabil bijuteriile. Exista astfel magazine care se ocupa doar cu comercializarea de produse hand-made.

Ceea ce este asa de special la bijuteriile hand-made si nu numai este faptul ca fiecare dintre ele este unica, avand cel putin un aspect diferit fata de alta. Asa ca nu am putea gasi doua bratari la fel, sau doua coliere la fel. Astfel de produse hand-made pot fi gasite si in magazinul online Online Bijoux, avand la dispozitie aici o intreaga categorie de bijuterii.

5786O3170

In aceasta categorie gasim bijuterii argint, bijuterii placate cu aur sau rodiu, bijuterii care au in componenta lor pietre pretioase sau chiar perle. Gasim asadar bijuterii realizate manual in diferite stiluri, de la oriental pana la modern, italian sau grecesc. Fiecare dintre acestea are propriul sau farmec si ne va oferi cu singuranta eleganta si un stil aparte.

Ca si baiat nu as avea prea multe alegeri din aceasta categorie, pentru mine. Insa, daca ar fi sa ofer un cadou unei doamne sau domnisoare, probabil ca mi-ar fi foarte greu sa ma decid avand la dispozitie atat de multe bijuterii frumoase. Am gasit printre toate acestea chiar si un set care ar arata super purtat de o mireasa la nunta sa. Sau bijuterii ce ar fi perfecte pentru evenimente speciale. Pietre Swarovski, stic a de Murano, bubine, smaralde. Nici nu ai zice ca sunt facute de mana omului la cat de bine arata.

5744O370

Avem la dispozitie in acest magazin online numeroase bijuterii ieftine, chiar si cele din categoria de outlet fiind superbe unde gasim printre altele si bijuterii realizate manual. Acesta este deci, un magazin online bijuterii pe gustul meu de unde nu voi ezita sa achizitionez bijuterii pentru cei dragi.

ASUS lansează în România monitorul profesional de 32” 4K UHD IPS ProArt PA32UC

  • Monitor profesional de 32 de inci cu ecran IPS UHD 4K, cu 384 de zone de iluminare matriciale direct-lid LED, cu tehnologie ASUS LED Drive și luminozitate până la 1000cd/m2
  • O paletă extinsă de culori, redă 99.5% Adobe RGB, 85% Rec. 2020, peste 95% DCI-P3 și 100% sRGB pentru o fidelitate excepțională a culorilor. Tehnologia ASUS ProArt Calibration permite setări avansate pentru corecția nuanțelor și uniformizarea culorii pe ecran.
  • Tehnologia Thunderbolt 3 oferă rate de transfer de până la 40 Gbps, iar portul USB-C dotat cu Power Delivery asigură o putere de alimentare de până la 60W pentru dispozitivele externe
  • Tehnologia ASUS ProArt Calibration oferă ajustări avansate, incluzând o acuratețe de 14 biți LUT (Lookup table)
  • Monitorul ASUS ProArt PA32UC este disponibil în România

Picture1

ASUS lansează monitorului profesional ProArt PA32UC, cu ecran IPS UHD 4K de 32 de inci, suport Thunderbolt 3, rată mare de contrast ASUS Smart Contrast Ratio (ASCR) și un unghi de vizualizare de 178°.

ProArt PA32UC are certificare Ultra HD Premium și este capabil să redea până la 1,000cd/m2 pentru o experiență HDR cât mai aproape de realitate. Totodată, asigură o gamă de culoare de 99.5% Adobe RGB, 85% Rec. 2020, peste 95% DCI-P3 și 100% sRGB pentru o fidelitate excepțională a culorilor, pentru editare foto video profesională.

Cu o luminozitate ridicată, ProArt PA32UC oferă o experiență HDR realistă, iar prin spectrul larg de redare a culorilor poate afișa peste 1,07 miliarde de culori, ideal pentru o experiență profesională de editare video.

ProArt PA32UC încorporează setări de calibrare avansată a culorii și aduce un grad înalt de acuratețe a nuanțelor. Utilizatorii vor avea parte de imagini mai apropiate de realitate și mai fidele cromatic. Astfel, este un instrument potrivit pentru graphic designeri, fotografi și producători de conținut care au nevoie de o acuratețe mare a culorilor.

Contrast ridicat și fidelitate mare a culorii

Ecranul de 32 de inci 4K UHD (3840 x 2160), cu 138ppi, oferă o densitate a pixelilor de 4 ori mai mare și cu 300% mai mult spațiu de afișare comparativ cu monitoarele Full HD de dimensiuni similare. În plus, este capabil să reproducă imagini clare, în care se disting și cele mai fine detalii. Cu o paletă extinsă de culoare, monitorul depășește standardele industriei și atinge 85% Rec. 2020, 99,5% Adobe RGB, 95% DCI-P3 și 100% sRGB.

ProArt P32UC dispune de o acuratețe de 14 biți LUT (Lookup table) ce îi permite să afișeze mai mult de 1,07 miliarde de culori. De asemenea, monitorul suportă valori Gamma de 2.6, 2.4, 2.2, 2.0 și 1.8 ceea ce permite tranziții mai omogene între nuanțele imaginilor.

Monitoarele ProArt PA32UC sunt pre-calibrate pentru a garanta o acuratețe de top a culorii cu o valoare a ∆E sub 2. Fiecare monitor vine cu un raport al nivelurilor de calibrare de 63, 127 și 255 și beneficiază de tehnologie avansată de urmărire a nuanțelor de gri, pentru a asigura o reproducere fidelă a imaginii.

Cele mai profunde nuanțe de negru, cele mai luminoase nuanțe de alb

ProArt PA32UC este certificat Ultra HD Premium – standardul industriei pentru HDR. Concepută pentru a îmbunătăți contrastul dintre părțile luminoase și cele întunecate ale unei imagini, tehnologia HDR oferă o claritate excepțională și imagini detaliate. Cu iluminare LED din spate pe toată suprafața și cu tehnologia ASUS LED Driving, monitorul este dotat cu 384 de zone LED și o luminozitate până la 1000 cd/m2, ceea ce îi permite să reproducă cele mai profunde nuanțe de negru și cele mai luminoase nuanțe de alb.

Thunderbolt 3: Portul universal USB-C

Pentru un plus de versatilitate și viteză a conexiunilor, ProArt PA32UC oferă două porturi Thunderbolt 3 pentru transfer de date cu viteze de până la 40 Gbps, port DisplayPort și port USB 3.1 dotat cu Power Delivery care poate alimenta dispozitivele externe cu până la 60W. În plus, utilizatorii pot conecta în serie două monitoare UHD 4K printr-un singur port, fără să fie nevoie de un hub sau un switch.

Tehnologia ASUS ProArt Calibration

Fie că vorbim de desktop sau laptop, PC sau Mac, tehnologia ASUS ProArt Calibration permite ajustarea acurateții culorii și compensarea uniformizării acesteia pentru a face mai ușoară recalibrarea luminozității și consistenței culorii ecranului. Utilizatorii pot alege dintr-o gamă variată de setări pentru a obține acuratețea culorii; aceștia pot folosi matrice 3×3 și 5×5 de compensare a uniformizării culorii pentru a asigura consistență și luminozitate; de asemenea, pot să salveze parametrii de culoare în profiluri în procesorul integrat al monitorului. ASUS ProArt este compatibil cu principalele colorimetre precum X-rite i1 Display Pro și gama Datacolor Spyder® 5.