Arhiva lunii martie 2019

Cum sa-ti construiesti o casa cu specific traditional

In ideea intoarcerii la traditii sau revenirea la un peisaj desprins din povestile demult spuse de catre batrani, par pe zi ce trece sa ia amploare dorinta de creare sau recreare a obiectelor cu specific traditional sau de restaurare a unor proiecte vechi.

Romania este apreciata din punct de vedere turistic si pentru acest fapt de conservare si perpetuare a unor traditii nemaiintalnite. E dreptt, multe dintre ele sunt pe cale de disparitie, insa sunt sate care cultiva in permanenta traditiile nationale si le lasa amintire copiilor, nepotiilor, generatiilor viitoare.

Printre cele mai ample si apreciate proiecte de o astfel de amploare se numara casele cu specific traditional, atat de colorate si desprinse din folclorul romanesc, ce adapostesc mii de amintiri ale generatiilor.

Am fost pasionata de acest subiect si, personal, dintotdeauna mi-am dorit sa am o astfel de casa care sa fie admirata de fel si fel de turisti si pe care s-o las in amintire si copiilor mei. Producerea fidela a unei case cu specific traditional precum exista in urma cu zeci de ani este dificila si neavantajoasa comparativ cu conditiile moderne pe care ne-am invatat sa le avem. Insa, m-am gandit sa reproduc pe cat posibil tiparul vizual, cu elemente decorative traditionale romanesti.

In primul rand mi-am achizitionat materiale pentru constructii de la o platforma specializata. Mai apoi am inceput si renovarile la casa veche. Am mizat pe elemente inspirate din decorul clasic: masa si scaune de lemn, picturi in detaliu, elemente artizanale si de decor cu specific romanesc, cam tot ce ar putea cuprinde o casa modesta si cu inspiratia dorita.

Insa, primul pas pe care l-am facut inainte de toate a fost sa-mi construiesc un gard. Am ales ceva simplu, respectiv aceasta plasa de gard impletita care sa nu stirbeasca din maiestria casei mele. Pe langa faptul ca este accesibila, este si usor de manevrat.

Treaba-i simpla cand ai materialele de care ai nevoie!

Allview dezvaluie noi detalii ale seriei X6 – viitoarea gama X6 va include trei modele: Xtreme, Vision si Mini

Dupa participarea la MWC 2019, unde a prezentat viitorul flagship X6 Xtreme, Allview, brandul romanesc numarul unu de telefonie mobila, vine cu detalii suplimentare referitoare la noua serie X6. Conform producatorului roman, aceasta va include trei smartphone-uri, special concepute pentru cele mai variate nevoi de utilizare, cu specificatii si preturi care rivalizeaza cu cele mai bine cotate dispozitive ale momentului.

Intram in linie dreapta cu pregatirea noii serii X6, ce va include trei dispozitive gandite sa acopere cele mai diverse cerinte in utilizare, dar si cele mai noi tehnologii si trenduri din industrie. Astfel, daca X6 Xtreme a surprins prin alegerea inedita de integrare a camerei frontale, ce nu face parte din display, X6 Vision cu proiector integrat va aduce un upgrade esential in sustinerea utilizatorilor care vor sa imbine activitatile profesionale cu cele cotidiene, indiferent unde s-ar afla. Totodata, intreaga serie X6 va rula Android™ 9.0, Pie, pentru o utilizare eficienta a energiei, dar si pentru o mai buna predictibilitate din punct de vedere user experience”, a adaugat Lucian Peticila, CEO Allview.

X6 Xtreme, deja prezentat la Barcelona, va include un ecran tip full view, o camera duala de 16MP AF f/1.8+ 5MP FF si va fi sustinut de un procesor de ultima generatie, MediaTek Helio P70 si o memorie de 4GB RAM.

X6 Vision va primi un upgrade de memorie fata de modelul anterior, X4 Vision, la 6GB RAM, cu un display 5,99″ 18:9, FHD+ si un procesor Octa Core Helio P23. Proiectorul laser MEMS integrat va transforma smartphone-ul intr-un dispozitiv ideal atat pentru intalnirile de business, cat si pentru timpul liber, cu o proiectie cu diagonala de pana la 5 metri.

Totodata, X6 Mini, cel mai accesibil terminal din gama din punct de vedere buget, va integra o camera duala de 13+2MP si selfie camera de 13MP si va fi disponibil intr-o culoare speciala, destinata utilizatorilor care vor sa iasa in evidenta. Terminalul va rula Android™ 9.0 Pie  ce utilizeaza inteligenta artificiala pentru experiente in utilizare personalizate, pe masura ce dispozitivul „invata” preferintele utilizatorului.

Terminalele vor fi lansate in perioada aprilie-mai 2019.

AOC lansează monitorul de gaming AGON AG272FCX6: 165 Hz si curbura de 1800R

Amsterdam, 28 martie 2019 – AOC anunță noul model AGON AG272FCX6, un upgrade al modelului de gaming de 27” (68,6 cm) curbat și Full HD AG272FCX. Noul model dispune de o rată de împrospătare de 165 Hz față de 144 Hz cât avea predecesorul acestuia și va fi disponibil la un preț accesibil. Gamerii nu vor mai trebui să aleagă între un display cu timp de răspuns bun sau un panou cu o calitate a imaginii excepționale pentru că panoul MVA al monitorului vine cu un timp de răspuns de 1 ms MPRT, o rație de contrast de 3000:1 și unghiuri largi de vizualizare de 178°/178°. Design-ul atrăgător cu luminile RGB personalizabile de pe spate  fac ca monitorul să ocupe foarte puțin spațiu pe birou, cu un picior ergonomic cu reglare de înălțime, și o ramă foarte subțire pentru setup-uri cu mai multe monitoare. Tehnologia AMD FreeSync elimină screen tearing-ul, oferind o experiență de gaming cât mai  fluentă, crescând sentimentul de imersare creată de panoul rapid al monitorului  și de curbura de 1800R.

Pregătit pentru viteză

Noul monitor AOC prezintă o nouă experiență de gaming la un nivel ridicat mai ales pentru fanii MMORPG-urilor, ai jocurilor de acțiune, de curse și a multor altora. Panoul MVA de 27 de inci este construit cu o curbură subtilă de 1800R, aducând jucătorii mai aprope de scena de gaming. Panoul dispune și de o rată de împrospătare de 165 Hz iar atunci când monitorul este folosit cu AMD FreeSync, acesta își ajustează rata de împrospătare să se potrivească fps-urilor fluctuante ale plăcii video și elimină screen tearing-ul. Cu un input lag foarte scăzut, jucătorii vor primi un feedback vizual foarte bun fără vreo latență simțită. Cu o rezoluție nativă Full HD, gamerii pot obține cele mai bune rezultate la cea mai mare rată de împrospătare. La 165 Hz și 1 ms timp de răspuns, efectul de motion blur este redus, mișcarea se simte natural, marginile sunt mai naturale iar jocul este cu siguranță mai plăcut. Totodată, contrastul de 3000:1 al panoului MVA cucerește cu un negru adânc, culori vii și o gamă de culori sRGB cu 100% acoperire.

Personalizare în funcție de preferințe

Deoarece este destinat gamerilor care își personalizează stațiile de luptă cu carcase de diferite marimi și forme, periferice colorizate cu RGB, monitorul are dispuse pe spate LED-uri rosii, verzi și albastre în formă de aripi și trei nivele de intensitate. Personalizarea continuă cu standul total ergonomic ce oferă înălțarea de 110 mm pe lângă reglarea de înclinare și pivotare. Controller-ul QuickSwitch inclus în cutie oferă acces rapid la modurile AOC de joc (pentru shootere – FPS – jocuri de Racing ori RTS dar și trei personalizări presetate) fără a ține cont de OSD, folosing joystick-ul cu 5 butoane de sub ecran. Manerul și managementul de cablu integrate în design-ul standului oferă o transportare ușoară și oferă posibilitatea de a avea un birou cât mai curat.

Confort în timpului sesiunilor de gaming

Folosind funcția Shadow Control, gamerii pot accentua zonele mai întunecate pentru a vedea mai bine detaliile fără să afecteze restul imaginii sau locurile întunecate dar mai luminoase (eu înțeleg că ar fi zone luminoase cu zone întunecate). Pentru a permite gamerilor să se simtă confortabil jucând un timp mai îndelungat, tehnologia AOC Flicker-Free elimină tremurul iar modul Low Blue Light reduce lumina albastră, reducând oboseala și disconfortul provocat ochilor. Monitorul AG272FCX6 dispune de 2 porturi HDMI, 1 DisplayPort, 1 port VGA și 2 USB 3.0 ceea ce permite conectarea mai multor tipuri de surse. Pe spatele monitorului se mai găsește un port pentru căști dar dispune și de două boxe de 3W.

AOC AGON AG272FCX6 va fi disponibil în luna aprilie 2019 la un preț estimativ de 1649 Lei.

Samsung anunță o nouă serie de soundbar-uri optimizate pentru televizoarele QLED

HW-Q60R_001

Noile soundbar-uri HW-Q70R și HW-Q60R, produse în colaborare cu Harman Kardon (care este din 2017 o companie a Samsung Electronics), aduc noi tehnologii, pentru cea mai bună experiență audio și integrare smart cu televizoarele Samsung QLED

București, 27 martie 2019 – Samsung Electronics a anunțat astăzi lansarea a două noi soundbar-uri din seria Q care dispun de tehnologia Samsung Acoustic Beam, precum și de funcția Adaptive Sound. Ca parte a colaborării dintre Samsung Audio Lab și Harman Kardon, modelele HW-Q70R și HW-Q60R sunt mai inteligente ca niciodată, oferind o experiență a sunetului imersivă pentru sistemele home cinema.

Folosind tehnologia Adaptive Sound, soundbar-urile HW-Q70R și HW-Q60R analizează conținutul redat de televizor și adaptează automat si continuu setările de sunet în funcție de acesta, atunci când televizorul Samsung QLED 2019 este conectat și modul AI activat.

„Prin Adaptive Sound, care analizează semnalul audio și îl optimizează în funcție de conținutul video, ascultătorii se pot bucura de un sunet mai realist si adaptat imaginilor. Noile soundbar-uri din Seria Q au un design ce poate fi integrat cu ușurință în orice tip de încăpere, astfel încât experiența cinematografică să fie una completă”, a afirmat Jongsuk Chu, vicepreședinte executiv al Visual Display Business, Samsung Electronics.

HW-Q70R și HW-Q60R oferă, de asemenea, tehnologia Acoustic Beam, tehnologie patentată de Samsung. Tehnologia Acoustic Beam, bazată pe o configurație inovativă a structurii difuzorului, oferă tuturor celor aflați în încăpere o experiență audio excepțională, indiferent de poziționarea acestora față de dispozitive.

Pentru o conectivitate facilă și intuitivă, soundbar-urile din Seria Q dispun și de Bluetooth, versiune 4.0 în cazul modelului HW-Q70, oferind utilizatorilor experiența unui sunet de înaltă calitate având ca sursă smartphone-ul, indiferent de sistemul de operare al acestuia, iOS sau Android.

În plus, soundbar-ul HW-Q70R este echipat cu tehnologia Dolby Atmos și DTS:X, tehnologie a sunetului de 360 de grade, care era disponibilă în trecut numai pe modelele Samsung high-end, precum HW-N950 și HW-N850. Cu HW-Q70R, consumatorii se pot bucura acum de o experiență de divertisment imersivă în propria lor casă, cu sunet amplu și efecte audio de calitate înaltă. Sunetele vor fi corect poziționate în spațiu, oferind un plus experienței video.

Pe lângă tehnologiile Dolby Atmos și DTS:X, HW-Q70R are o formă mai compactă și o înălțime de numai 2,3 inci (59 mm), care se potrivește mult mai bine cu televizoarele QLED.

Noile boxe Samsung vor fi disponibile din mai 2019. Pentru mai multe informații despre ele, accesați www.samsung.com.

Siguranța pietonală și șofatul

În fiecare zi când merg pe stradă văd, de pildă, minim un șofer care încalcă regulile de circulație. Nici cu pietonii nu mi-i rușine care, nu doar o dată, traversează în locuri nemarcate. Acest lucru fie se întâmplă din cauza proastei organizări a străzilor, fie din pricina pietonilor grăbiți și neatenți, fie din cauza șoferilor la fel de imprevizibili și prea plini de sine.

Am zis-o și nu doar o dată, că atât drept pieton, cât și drept șofer, trebuie să respectăm anumite condiții minime de prudență. Nu neapărat pentru faptul că ni le-ar impune cineva sau sistemul legislativ, ci pentru că de asta poate depinde însuși viață noastră.

Cel mai bine se analizează gravitatea imprudenței în trafic de către șoferii care devin pietoni și viceversa, fie de cei care aspiră cel puțin o dată la un carnet și care și-ar dori ca totul să decurgă pe puțin de civilizat pe cât și în alte state europene.

Pietonii ar trebui să evite mersul în zonele neindicate și să respecte semaforizarea acordată pentru prioritate șoferilor precum și trecerile de pietoni. De asemenea, șoferii ar trebui să preîntâmpine accidentele neplăcute printr-o viteză corespunzătoare și prin menținerea mașinii în limitele normale de funcționare. Fac referire la necesarul de piese auto ce poate fi găsit la dezmembrări auto craiova și care ar trebui să asigure o funcționare propice a mașinii. Calitatea pieselor auto permite ușurința în manevrare a autovehiculelor și incidența accidentelor ce au loc tot mai des, la tot pasul. Cum este legată siguranța pietonală de calitatea pieselor auto? Simplu! Piesele ce se deteriorează în timp, în mod inevitabil, fie din cauza manevrării intensive a mașinii, fie din cauză că mașina nu a fost achiziționată drept nouă, duce la degradarea pieselor mai mult sau mai puțin evidentă. Un control regulat la mecanic a trebui să te ajute cu diagnoza, iar necesarul de piese de schimb, atunci cand sunt probleme, îl poti achizționa de la dezmembrări opel craiova.

Conectează-te cu viitorul! Intră acum în campania de fidelizare Allview!

În așteptarea lansării seriei X6, Allview anunță demararea unei noi campanii de fidelizare a clienților. Astfel, începând de astăzi, orice comandă plasată pe allview.ro va beneficia de un voucher de 25% din valoarea totală, sub forma unui cod unic ce se va putea aplica unei comenzi ulterioare.
Participarea la campanie presupune efectuarea unei comenzi valide în perioada 19.03.2019 – 18.04.2019 de pe platforma allview.ro. Odată cu efectuarea comenzii, participantului i se va genera un cod unic în baza căruia va beneficia de o reducere la o comandă distinctă efectuată până cel târziu în data de 18.09.2019. Reducerea reprezintă 25% din valoarea totală a comenzii ulterioare, dar nu poate să depășească 25% din valoarea comenzii inițiale. Voucherul de reducere va fi generat automat începând cu prima comandă efectuată după începerea campaniei și se va adăuga automat în coșul comenzii viitoare. Voucherele vor fi vizibile în contul de client al utilizatorului platformei allview.ro și vor avea valabilitate de 6 luni.


Exemplu generare si aplicare voucher: valoarea comenzii 1=1400 lei, voucher 25% comanda 1 = 350 lei. Comanda 2=1500 lei, se aplică voucherul, se scad 350 lei, valoare de plată =1150 lei, 25% din valoarea de plată a comenzii 2 =287,5 lei. Comanda 3 = 1000 lei, se aplică voucherul până în limita de 25% a comenzii, se scad 250 lei, valoare de plată = 750 lei. Generarea vocherelor continuă in mod nelimitat.
Regulamentul complet al campaniei poate fi consultat pe allview.ro. Campania se adresează tuturor persoanelor fizice cu domiciliul/reședința în România și se va încheia în data de 18.04.2019, cu posibilitate de prelungire ulterioară.
Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri şi tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tableta PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluţie complexă de automatizare şi monitorizare a locuinţei. Brandul Allview este prezent pe pieţele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia şi Estonia. Allview se află într-un proces continuu de inovaţie şi dezvoltă tehnologii care oferă acces la cunoaştere, informaţie, la o viaţă mai bună.

X6 Xtreme, cu wireless charging, ca să iti urmezi toate planurile!

X6 Xtreme este noul flagship al celor de la Alview ce va fi dotat cu solutii de ultima generatie si bineinteles va putea fi disponibil la un pret mai mult decat avantajos.

Allview X6 Xtreme a fost gandit astfel incat sa poata fi utilizat cu o maxima usurinta in utilizare iar in plus dispune si de incarcare wireless. Noul smartphone, te va ajuta sa te bucuri in voie de cea mai simpla si prietenoasa metoda de alimentare si totul devine mai rapid, mai usor si mai confortabil.

Deci indiferent ca te aflii acasa, in masina ori la birou, cu ajutorul unui incarcator wireless, nimic nu va fi mai simplu si astfel vei putea scapa de firele incurcate si acest lucru fiind disponibil la un pret extrem de mic.

Noul device va fi dotat cu un procesor MediaTek Helio P70, procesor care este capabil de performante inalte, fiind cu pana la 13% mai puternic decat predecesorul sau, P60, oferind tot suportul necesar afisajelor de tup Full View la o rezolutie foarte buna, Full HD +.

De asemenea si din punctul de vedere al puterii de procesare AI, aceasta va fi crecuta cu pana la 30%, experientele si in acest caz fiind pentru utilizatori mult superioare in comparatie cu modelele anterioare.

In plus, in X6 Xtreme va fi integat si un modem de ultima generatie, ce va fi capabil de conexiune Dual VOLTE/ DUAL VoWIFI, care impreuna cu sistemul inovativ Transmission Antenna Switching, vor asigura convorbiri si tranfer de date, de cea mai buna calitate.

Ca si specificatii generale, noul X6 Xtreme va avea un ecran foarte mare de tip AMOLED de 6.39 inch Full View cu un aspect de 19.5:9 si cu un raport corp/displau de aproximativ 91.4 %, incarcarea se va face cu pana la 18 W, adica cu 9V si 2A.

O noutate care va ajuta ecranul sa acoperea aceasta suprafata, fara a avea breton sau orice alt decupaj, este camera frontala care va fi inclusa in marginea superioara a telefonului printr-un mecanism de tip Pop Out iar camera principala va fi de tip dual camera.

Toate detaliile complete despre noul Allview X6 Xtreme vor fi disponibile in curand.

VIVEPORT INFINITY OFERĂ GAMING NELIMITAT PENTRU 60,99 LEI PE LUNĂ, ÎNCEPÂND CU 2 APRILIE

București, 14 martie 2019 – VIVEPORTTM a anunțat astăzi faptul că Viveport Infinity, primul serviciu de abonament VR nelimitat, lansat pe 2 aprilie, va fi disponibil pentru 60,99 lei pe lună sau 459 lei pe an. În urma celui mai mare upgrade la platformă de până acum, membrii Viveport Infinity vor beneficia de acces nelimitat la biblioteca de servicii cu peste 600 de aplicații și jocuri, alături de avantaje exclusive cum ar fi aplicația Viveport Video reînnoită. Membrii actuali, inclusiv cei cu abonamente preplătite, și noii membri care se înscriu înainte de 2 aprilie, vor beneficia de prețul curent până la sfârșitul anului 2019.

Viveport Infinity oferă o bibliotecă diversă de titluri VR renumite și indie. La doar 60,99 lei pe lună sau mai puțin în cazul abonamentelor anuale plătite în avans, membrii pot economisi mii de dolari pe conținut de cea mai bună calitate, având posibilitatea să descopere comori ascunse pe tot parcursul serviciului. Titluri populare, precum Angry Birds VR: Isle of Pigs, și-au programat disponibilitatea în serviciul de abonament Viveport pentru lansarea globală, oferind membrilor opțiuni și accesibilitate optime atunci când vine vorba de testarea și descoperirea de conținut nou în serviciul de abonamente Viveport. Clienții noi ai Viveport se pot înscrie oricând pentru a obține calitatea de membru gratuit timp de 2 săptămâni, pentru a experimenta gaming nelimitat cu Viveport Infinity.

„Am construit un nou model pentru VR care scoate la iveală vasta bibliotecă de conținut VR pe care această industrie a dezvoltat-o ​​și le oferă utilizatorilor un motiv să-și petreacă mai mult timp cu headset-ul.”, a declarat Rikard Steiber, președintele Viveport. „În același timp, creștem gradul de acces al dezvoltatorilor și veniturile potențiale, deoarece mai mulți dezvoltatori se pot implica financiar în cazul unui singur utilizator Infinity. Credem că acest model se potrivește cu modul în care consumatorii doresc să experimenteze VR.”.

Viveport Infinity va fi disponibil pentru deținătorii de VIVE și Oculus Rift. Pentru titlurile compatibile, Viveport Infinity va călători pe orice headset autonom construit pe platforma VIVE, WAVE. Această abordare de hardware agnostică și cross-platform aduce serviciul într-o nouă categorie de dispozitive VR, lărgind în același timp accesul dezvoltatorilor și publicul țintă.

„Prin serviciul de abonamente Viveport am reușit să ne mărim numărul de clienți și să construim o comunitate mai mare pentru jocul The Wizards.”, a declarat Paweł Gajda, Director Marketing and Publishing la Carbon Studios. “Abonamentul Viveport a devenit o parte semnificativă din veniturile noastre și abia așteptăm să ne conectăm cu mai mulți jucători prin Infinity.”.

Pentru a sprijini în continuare dezvoltatorii Viveport Infinity, Viveport crește cota de venituri obținute de dezvoltatori la 80/20 de la 70/30. De la 1 aprilie și până la sfârșitul anului 2019, această creștere a profiturilor se aplică tuturor titlurilor din Viveport Infinity. În plus, datorită accesului nelimitat al consumatorului la conținut, mai mulți dezvoltatori pot da valoare financiară unui singur membru cu Viveport Infinity, sporind veniturile potențiale pentru un dezvoltator.

Promoții pentru membrii Viveport Infinty

Toți membrii Viveport Infinity se vor bucura de avantaje exclusive, cum ar fi oferte de weekend pe titluri selectate, titluri gratuite și cupoane lunare. Începând cu data de 2 aprilie, membrii vor primi automat un cupon de 10% reducere, la începutul fiecărei luni, pentru orice achiziție din magazinul Viveport. În perioada 2 – 7 aprilie, Viveport va organiza și reduceri la nivel de magazin pentru peste 100 de titluri pentru a sărbători lansarea Infinity.

Noii membri pot începe astăzi perioada gratuită de testare pentru a bloca prețul actual de $8.99 înainte de lansarea Viveport Infinity pe 2 aprilie. În plus, toți cei cu abonamente Viveport lunare și cu pachete de abonament preplătite vor beneficia de prețul scăzut actual pe tot parcursul anului 2019.

Despre HTC VIVE

VIVE este o platformă inovatoare de realitate virtuală, creată și optimizată pentru VR de tip room-scale și interacțiuni realiste. Îndeplinind promisiunea realității virtuale cu o tehnologie ce schimbă standardul și conținut de cea mai bună calitate, VIVE a creat cel mai puternic ecosistem pentru hardware și software VR, aducând VR consumatorilor, dezvoltatorilor și companiilor. Ecosistemul VIVE a evoluat în jurul celui mai bun hardware VR de pe piață, susținut de VIVE X, un accelerator de 100 milioane de dolari pentru startup-uri dedicate VR /și tehnologiilor aferente, Viveport, o platformă globală și magazin de aplicații cu primul model de abonament VR din lume, care operează în peste 60 de țări, și VIVE Studios, inițiativa de dezvoltare și publicare de conținut VR.

Pentru mai multe informații despre Vive, vă rugăm să vizitați https://www.vive.com.

HTC și logo-ul HTC sunt mărci comerciale ale HTC Corporation. Toate celelalte denumiri de companii și produse menționate aici pot fi mărci comerciale ale deținătorilor lor.

Studiu Cat® phones: unul din trei consumatori europeni a avut ecranul telefonului spart

 86% dintre companiile intervievate au declarant că telefoanele din companie au suferit pagube care au necesitat reparații sau înlocuiri ale dispozitivelor

București, 13 martie 2019 – Companiile din întreaga Europă cheltuiesc mai mult decât oricând pe telefoanele mobile pentru forța de muncă. Creșterea costurilor și scăderea productivității datorate faptului că telefoanele sunt prea fragile pentru mediul de lucru, reparațiile costisitoare și înlocuirile conduc la o cerere tot mai mare pentru dispozitivele rezistente, potrivit noilor cercetări lansate astăzi de Cat® phones.

Un sondaj al cumpărătorilor de telefoane mobile efectuat în 497 de companii europene1 arată că 69% dintre telefoanele mobile sunt ușor deteriorate. 69% semnalează, de asemenea, cheltuieli mai mari ca oricând pentru telefoanele de companie. Mai mult de jumătate dintre respondenți spun că repararea și înlocuirea dispozitivelor stricate reprezintă o problemă tot mai mare pentru afacerea lor.

Durabilitatea dispozitivelor mobile a devenit unul dintre principalele considerente pentru factorii de decizie IT și pentru cumpărătorii de telefoane din cadrul companiilor – pe același palier cu securitatea, conectivitatea și gestionarea dispozitivelor2.

44% dintre companiile europene intenționează să-și înlocuiască flota de companie cu dispozitive robuste, în timp ce 8% din companii deja le-au înlocuit. Dispozitivele rigide fac parte din zonele de investiții pentru mobilitatea companiilor cu cel mai rapid ritm de creștere, iar 21% dintre factorii de decizie IT indică faptul că iau în considerare cheltuielile în acest domeniu în următoarele 12 luni3.

 

Reparațiile și înlocuirile frecvente și costisitoare înseamnă cheltuieli mult mai mari pentru clienți pe întreaga durată de viață a dispozitivului decât prețul inițial de achiziție. În plus, așteptările de la un telefon mobil sunt ridicate și ciclurile de viață ale dispozitivelor se prelungesc. O treime dintre respondenții europeni la un studiu recent CCS privind achiziționarea de telefoane mobile au declarat că intenționează să își păstreze telefoanele mai mult timp.

În Europa de Vest, cercetarea CCS sugerează că, în medie, oamenii folosesc telefoanele timp de 40 de luni. Cu probabilitatea ca un dispozitiv să trebuiască să fie reparat la un moment dat, costul total al proprietății pe parcursul duratei vieții sale poate fi semnificativ.

Frauport (Aeroportul din Frankfurt) este un client care folosește telefoanele Cat din 2012, beneficiind de o fiabilitate robustă pe telefoane și costuri reduse de reparare: „După șapte ani, 83% dintr-un total de 1000 de bucăți sunt încă folosite zi de zi. Doar 4% au fost gestionate de Centrul nostru de Service și Reparații”.

Clienții telefoanelor mobile trăiesc și lucrează în medii dificile, care împing telefoanele la limite. Cu toate acestea, încrederea în telefoanele inteligente robuste de top din industrie include o garanție de vârf în ceea ce privește deteriorarea ecranului. În cazul în care un utilizator deteriorează accidental sau sparge ecranul de protecție Corning® Gorilla® pe un smartpone Cat aflat în perioada de garanție, Cat phones va repara sau înlocui ecranul* gratuit.

Această încredere este susținută de testarea riguroasă a fiecărui produs înainte de lansare. De exemplu, modelul Cat S61 are un echipament militar (Mil-Spec 810G). Este rezistent la praf și impermeabil la adâncimi de până la 3 m timp de 1 oră (certificat IP68 și IP69K), iar ecranul său este protejat de o sticlă groasă tip Gorilla® Glass 5 și este înconjurat de o strat protector integrat în designul industrial. Este, de asemenea, construit pentru a supraviețui testului unic de căderi repetate al telefoanelor Cat de la 1,8 m înălțime pe o suprafață de oțel, de 30 de ori în orientări diferite.

~Sfârșit~

1 Sursă: Studiu efectuat de Bullitt Group cu Research Now, European Business survey 2019 (497 respondenți)

2 Sursă: CCS Insight Digital Workplace IT Decision Maker Survey 2018

3 Sursă: Bullitt Group Research, Rugged Smartphone User Survey 2018 (24,585 respondenți, + adițional 2,890 răspunsuri parțiale)

*Pentru mai multe informații, vizitați www.catphones.com sau descărcați Declarația de Garanție Limitată disponibilă în toate limbile

Despre dispozitive și accesorii Cat

Brandul Cat reprezintă încredere, durabilitate, fiabilitate și calitate. AND-ul Cat se regăsește în fiecare telefon mobil și accesoriu oferit de Bullitt Mobile Ltd. și oferă o experiență fără limite cu mobilitate robustă. Produsele noastre sunt create pentru comunicarea fără fir utilizând cea mai recentă tehnologie pentru a satisface diversele nevoi ale unui stil de viață exigent și care nu vă vor dezamăgi. Pentru a afla mai multe despre cum sunt fabricate telefoanele Cat și accesorii, vizitați www.catphones.com

Despre Grupul Bullitt

Bullitt Group ajută mărcile globale să-și extindă portofoliile de produse în categorii noi, în special pe piața dispozitivelor conectate. Noi proiectăm, fabricăm, comercializăm și vindem produsele sub licență pentru partenerii noștri de marcă. De la înființarea sa în 2009, Bullitt Group a proiectat, fabricat și distribuit milioane de telefoane mobile, produse audio, alte dispozitive conectate și periferice conexe în peste 70 de țări din întreaga lume. Bullitt este licențiat global pentru Cat (Caterpillar Inc.) si Land Rover pentru telefoane mobile si periferice conexe. Sediul central al Bullitt Group se află în Reading, Anglia, cu sedii suplimentare de birouri în Taipei (Taiwan), Shenzhen (China), Charlotte (SUA) și Singapore.www.bullitt-group.com

Despre CCS Insight

CCS Insight este o firmă independentă de cercetare și consultanță care se concentrează pe tendințele actuale și viitoare în domeniul tehnologiei. Oferă servicii cuprinzătoare care sunt adaptate nevoilor clienților individuali, ajutându-le să înțeleagă lumea conectată. www.ccsinsight.com

A 30-a aniversare a rețelei WWW: „Conectarea oamenilor”, „o comunicare îmbunătățită” și facilitarea unor „noi modalități de învățare” sunt principalele beneficii ale primilor 30 de ani de web

București, 12 martie 2019 – Pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a World Wide Web (WWW), peste 11.000 de respondenți din Europa, Orientul Mijlociu și Africa au împărtășit lucrurile pe care serviciul web le-a făcut posibile pentru ei până acum, precum și ce speră că va face acesta posibil pentru generațiile viitoare.

 

În timp ce web-ul a livrat numeroase „premiere”, de la primul site web (info.cern.ch – 1990) și prima comandă online (pizza – 1994), până la prima conexiune la internet în spațiu (Cisco – 2010), ambițiile oamenilor pentru viitorul internetului evidențiază într-o proporție covârșitoare ce poate face acesta posibil pentru societate.

 

Facilitarea „accesului la educație” se află pe primul loc în lista aspirațiilor pentru viitorul internetului (63%), urmat de facilitarea „accesului la asistență medicală” (57%).

 

Bazate pe un studiu la care au participat respondenți din 13 țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, concluziile arată impactul enorm pe care l-a avut World Wide Web, în calitate de cea mai mare aplicație de pe internet, în conectarea oamenilor și a informațiilor, în ultimii 30 de ani.

 

Principalele concluzii ale studiului:

 

  • Ultimii 30 de ani: Cel mai important lucru pe care internetul l-a făcut posibil pentru utilizatori este acela de „a fi la curent și informați” (74%), urmat de „divertisment” (71%) și de „a păstra legătura cu familia și prietenii” (70%). Industria de divertisment (39%) este considerată principala beneficiară a progreselor tehnologice până în prezent, urmată de industria financiară (31%).

 

  • Următorii 30 de ani: Un acces mai facil la educație este principalul lucru pe care respondenții la studiu doresc să-l facă posibil internetul în următorii 30 de ani (63%), urmat de acces mai facil la asistență medicală (57%). Întrebați care industrii vor beneficia cel mai mult de dezvoltările tehnologice, prima alegere a fost „asistența medicală” (34%), urmată de „educație” (32%).

 

  • Cel mai popular impact: „conectarea oamenilor” (39%), „o comunicare îmbunătățită” (35%) și „noi modalități de învățare” (35%) sunt văzute ca principalele trei modalități prin care web-ul a influențat societatea până azi.

 

  • Nu putem trăi fără el: Peste o treime (39%) dintre oameni nu-și pot imagina viața privată fără internet.

 

„Trăim într-o lume hiper-conectată. Până în 2022, vom vedea mai mult trafic în rețelele globale decât în întreaga istorie a internetului. Acest trafic provine de la noi toți și, din ce în ce mai mult, de la aparatele noastre. Studiul arată impactul pe care l-au avut World Wide Web și Internetul asupra vieții noastre, precum și așteptările oamenilor pentru viitor. Pentru a realiza acest potențial, organizațiile – fie ele în domeniul sănătății, al educației sau în oricare altă industrie – trebuie să fie capabile să înțeleagă puterea conexiunilor și să obțină valoare de la acestea, într-un mod sigur. În plus, ele trebuie să gestioneze complexitatea care vine odată cu explozia conectării oamenilor, locurilor, ideilor și lucrurilor într-o rețea”, a declarat Wendy Mars, președinte, Cisco EMEAR.

 

Pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a Web-ului, Cisco a adunat o colecție de 30 de „premiere mondiale” care au fost posibile datorită acestei tehnologii incredibile.

 

 

30 de premiere WWW

 

Înainte de web

  • Primul email: 1971
    • Textul primului mesaj electronic a constat în “ceva de genul QWERTYUIOP”. Trimis de inginerul în calculatoare Ray Tomlinson, în 1971, e-mailul a fost pur și simplu un mesaj test trimis către el însuși. E-mailul a fost trimis de la un computer la alt computer aflat chiar lângă acesta, în Cambridge, Massachusetts, dar prin intermediul rețelei de calculatoare ARPANET, precursoarea Internetului
  • Primul exemplu de IoT: anii 1980
    • Unul dintre primele exemple de Internet of Things (IoT) vine de la începutul anilor 1980 și a fost un automat Coca Cola, aflat la Carnegie Melon University. Programatorii locali se conectau prin Internet la aparatul frigorific și verificau dacă este băutură disponibilă și dacă aceasta este rece, înainte de a merge să o ia.
  • Începuturile Internetului: 1986
    • Routerele multiprotocol ale Cisco au condus la primul val de convergență de networking, care a dus la apariția Internetului.

 

  1. Se inventează World Wide Web! – 1989
    • Omul de știință englez Sir Tim Berners-Lee inventează World Wide Web în 1989. În martie 1989, Tim își expunea viziunea asupra a ceea ce va deveni web-ul într-un document numit “Information Management: A Proposal”. Web-ul a devenit apoi cea mai mare și singura aplicație de pe Internet

2.       Primul website și primul server din lume sunt disponibile la CERN, Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară – 1990

o   Rulează pe computerul NeXT al lui Tim Berners-Lee, pe care se găsește scris mesajul „Acesta este un server. NU ÎL OPRIȚI!”

  1. Primul acces la Internet pe dial-up – 1992
    • Accesul la Internet pe dial-up a fost introdus prima oară în Marea Britanie de Pipex, în martie 1992, după ce a luat naștere în 1991 ca primul furnizor de Internet comercial din Marea Britanie.
  2. Interior Gateway Routing Protocol (IGRP) – 1992
    • Cisco a câștigat primul său patent, numărul 5.088.032 pentru IGRP, o metodă de rutare între rețelele de calculatoare. Protocolul de rutare proprietar a fost dezvoltat pentru a depăși limitările protocolului bazat pe standarde.
  3. Primul smartphone – 1992
    • Primul smartphone a fost lansat în 1992, s-a numit Simon Personal Communicator și a fost creat de IBM.
  4. Primele imagini pe web – 1993
    • Marc Andreessen propune eticheta IMG HTML pentru a permite afișarea imaginilor pe Web.
  5. Prima comandă pentru o achiziție online – 1994
    • Una dintre primele achiziții de pizza via web: o pizza pepperoni cu ciuperci și extra brânză de la Pizza Hut.
  6. Primul lucru cumpărat pe web – 1994
    • Prima tranzacție online este considerată cea din august 1994 făcută de Dan Kohn, care a creat un website numit NetMarket, potrivit the Shopify video. Pe 11 august, Kohn a vândut un CD cu Sting „Ten Summoner’s Tales” unui prieten din Philadelphia.
  7. Primul banner reclamă – 1994
    • Apare primul banner reclamă pentru hotwired.com, cu textul „Ai făcut vreodată click pe mouse chiar AICI? —> VEI FACE.”
  8. Este dezvoltat protocolul SSL – 1994
    • Pe măsură ce creștea preocuparea pentru securitatea cibernetică și a internetului, Netscape Communications inventează protocolul Secure Sockets Layer (SSL).
  9. Primul motor de căutare care oferă căutare de text integral – 1994
    • Pe 27 ianuarie 1994, la Universitatea din Washington, Brian Pinkerton începe să lucreze la WebCrawler, care era la bază o aplicație pentru desktop. Pe 15 martie 1994, el a generat o listă a primelor 25 de website-uri.
  10. Primul client al Amazon cumpără o carte – 1994
    • Pe 3 aprilie 1995, un client neașteptat, pe nume John Wainwright, a achiziționat un exemplar din cartea lui Hofstadter numită „Fluid Concepts and Creative Analogies”, de la o nouă librărie online numită Amazon. Wainwright nu știa că achiziția sa era prima pentru o companie care a schimbat fundamental modul de a face cumpărături.

13.   Online banking – 1994

o   În octombrie 1994, Stanford Federal Credit Union a devenit prima instituție financiară care oferea internet banking tuturor clienților.

14.   Primul blog publicat pe web – 1994

o   Primul blog recunoscut pe web a fost Links.net și a fost creat de un student în 1994

15.   Primul serviciu gratuit de email web-based – 1996

  • Jack Smith, împreună cu Sabeer Bhatia, au pus bazele primul serviciu gratuit de email web-based, Hotmail.com, în 1996
  1. Unul dintre primele filmulețe virale – 1996
    • La mijlocul anilor 1990, o interpretare simplă 3D a unui bebeluș dansând era ceva nemaivăzut. Oamenii nu se mai săturau de el. Creat la început ca un demo pentru 3D Studio Max, omulețul acesta a apărut la TV, în filme și reclame zeci de ani după aceea.
  2. Prima campanie online de crowdfunding – 1996-1997
    • Formația rock britanică Marillion și-a sponsorizat prin strângere de fonduri (crowdfund) turneul, prin donații online de la fani
  3. Wi-Fi – 1997
    • WiFi a fost inventat și lansat prima oară pentru consumatori în 1997, când a fost creat protocolul 802.11. Acest lucru a dus la crearea IEEE802.11, ce se referă la un set de standarde care definesc comunicarea pentru wireless local area networks (WLANs).
  4. Primul site de social media – 1997
    • Primul site recunoscut de social media, Six Degrees, a fost creat în 1997. Acesta le permite utilizatorilor să își creeze un profil și să se împrietenească cu alți utilizatori. În 1999, a devenit cunoscut primul site pentru blogging, dând naștere unui curent social media popular până în zilele noastre.
  5. Lansarea oficială a Google și prima căutare pe motorul Google – 1998
    • Google a fost înființat în 1998 de informaticienii Larry Page și Sergey Brin, studenți doctoranzi la Stanford University în California.
  6. Primul serviciu de streaming din lume – 1998
    • Contrar a ceea ce se crede, Netflix nu a fost primul serviciu de streaming. Tedium, o companie de telecomunicații cu sediul în Hong Kong, a lansat iTV în 1998. Cu numai trei săptămâni înainte ca Netflix să trimită primul DVD.
  7. Primul atac cibernetic – 1998
    • Robert Tappan Morris, fiul celebrului criptografist Robert Morris Sr., avea vreo douăzeci și ceva de ani și era absolvent de Cornell când a vrut să știe cât de mare este internetul. Adică, cât de multe dispozitive sunt conectate la el. Așa că a scris un program care mergea de la un computer la altul și cerea fiecărui aparat să trimită înapoi un semnal la serverul de control, care ținea socoteala. Programul său a devenit primul dintr-un anumit tip de atac cibernetic numit „distributed denial of service”, în care unui mare număr de dispozitive conectate la internet, inclusiv computere, camere web și alte gadget-uri inteligente, li se cere să trimită mult trafic spre o adresă unică, supraîncărcând-o cu atât de multă activitate, încât fie sistemul se închide, fie conexiunea la rețea este complet blocată.

23.   Prima postare pe Wikipedia – 2001

  • Wikipedia a început să funcționeze pe 15 ianuarie 2001, la două zile după ce domeniul a fost înregistrat de Jimmy Wales și Larry Sanger. Una dintre primele pagini create pe 16 ianuarie a fost o pagină despre UuU

24.   Google Maps – lumea pe ecranul tău – apariția hărților digitale în mainstream – 2005

  • Google a achiziționat compania Where 2 Technologies – împreună cu o a doua companie numită Keyhole, care dezvolta un software de vizualizare geospațială ce va deveni Google Earth – iar noua echipă de 50 de persoane a pus bazele Google Maps.
  1. Primul video pe YouTube – ‘Me at the zoo’ – 2005
    • În 2005, unul dintre co-fondatorii YouTube, Jawed Karim, a postat un scurt video cu el însuși în fața țarcului cu elefanți de la grădina zoologică. Asta era cu mult înainte ca Google să cumpere YouTube cu 1,6 miliarde de dolari și toată lumea să vrea să fie o celebritate pe YouTube. Un singur puști și niște animale de la grădina zoologică au demarat o revoluție video pe internet.

26.   Primul tweet din lume – 2006

  • Pe 21 martie 2006, co-fondatorul Twitter Jack Dorsey a tastat 24 de caractere din limita de 140, scriind astfel primul tweet din lume. Zece ani mai târziu, Twitter a devenit o modalitate importantă de comunicare în rândul celor peste 300 de milioane de utilizatori!
  1. Se lansează iPhone, și odată cu el revoluția smartphone – 2007
    • Revoluția web-ului mobil așa cum îl știm.
  2. Prima conexiune Internet în spațiu – 2010
    • Cisco pune routerul de Internet în spațiu
  3. Prima oară când utilizarea internetului mobil o depășește pe cea a internetului fix – 2014
    • În ianuarie 2014, utilizarea internetului mobil depășește utilizarea internetului fix în Statele Unite
  4. Internetul atinge un Zettabyte de trafic – 2016
    • Internetul colectiv la nivel internațional atinge pragul de un Zettabyte, pe 9 septembrie 2016

 

Metodologia

Această cercetare a fost efectuată online pentru Cisco de către Opinion Matters,  în perioada 27.02.2019 – 08.03.2019, pe un eșantion format din 11.070 de respondenți adulți (numărul minim necesar este de 250 de respondenți cu vârste cuprinse între 16-24 de ani și peste 55 de ani) din Belgia, Franța, Germania, Arabia Saudită, Italia, Olanda, Luxemburg, Polonia, Africa de Sud, Spania, Elveția, Emiratele Arabe Unite și Marea Britanie. Toate cercetările realizate respectă Codurile de conduită ale MRS (2010) în Marea Britanie, precum și liniile directoare ICC/ESOMAR World Research. Opinion Matters este înregistrată la Information Commissioner’s Office și respectă pe deplin Legea privind protecția datelor (1998).