Arhiva lunii mai 2022

Acer actualizează laptopurile și desktop-urile ConceptD cu cele mai noi procesoare Intel Core generația 12 și grafică NVIDIA RTX de ultimă generație

De asemenea, oferă opțiunea de ecrane OLED pe linia de laptopuri ConceptD 5

Cuprins

  • Acer a actualizat laptopurile ConceptD 5 și ConceptD 5 Pro cu cele mai noi componente de înaltă performanță. Ambele modele oferă un ecran opțional OLED de 16 inchi luminos, alături de procesoare Intel®Core™ i7 din a 12-a generație și grafică NVIDIA RTX™ A5500 sau NVIDIA® GeForce RTX™ 3070 Ti.
  • Noile modele ConceptD 500 oferă acum un procesor Intel Corei9 din a 12-a generație®, grafică NVIDIA RTX A4000 sau GeForce RTX 3070, până la 128 GB de memorie DDR4 3200 Mhz și până la 4 TB de stocare pe SSD M.2 Gen 4 și până la 4 TB pe HDD.
  • Desktop-urile ConceptD 100 au fost actualizate pentru a include un procesor Intel Core i5 sau Core i7 din a 12-a generație și grafică NVIDIA T400 sau T1000[]. Acestea suportă până la 128 GB de memorie DDR4 3200 Mhz, un HDD de până la 2 TB 7200 RPM și un SSD M.2 PCI-e/Gen 4 de până la 2 TB.

Acer a anunțat noi modele din linia sa profesională de PC-uri pentru creatori ConceptD. Laptopul ConceptD 5, mini-stația de lucru ConceptD 500 și desktop-ul ConceptD 100 cu dimensiuni reduse includ acum cele mai recente procesoare Intel® Core Gen 12 și grafică NVIDIA®, în timp ce laptopul ConceptD 5 oferă acum opțiunea unui ecran OLED de 16 inchi. PC-urile ConceptD sunt proiectate și optimizate pentru graficieni, designeri, proiectanți, arhitecți, dezvoltatori și alți creatori. Acestea oferă tehnologie de top, găzduită într-o estetică și un design atemporal.

Laptopul ConceptD 5: putere mobilă

Laptopurile puternice destinate creatorilor de conținut ConceptD 5 și ConceptD 5 Pro sunt ideale pentru cei care au nevoie de posibilitatea de a crea sau edita lucrări în deplasare. Cu o grosime mai mică de 2,5 cm și un design sofisticat și rezistent din metal, acestea sunt ușor de utilizat în deplasare. Proiectate pentru a gestiona modelarea CAD complexă și de mari dimensiuni, precum și creare de conținut digital avansat, noile dispozitive redau fără probleme videoclipuri cu o rezoluție de până la 6K, procesează fără efort animații 3D și oferă cea mai bună calitate a codificării și a imaginii pentru livestreaming.

ConceptD-100-CM100-53A-Lifestyle-01

Modelele sunt echipate cu cele mai recente componente de înaltă performanță, inclusiv cu procesoare Intel Core i7-12700H din a 12-a generație și cu grafică puternică NVIDIA RTX™ și GeForce RTX; GeForce RTX 3070 Ti se regăsește pe modelele CN516-73G, în timp ce NVIDIA RTX A5500 se regăsește pe configurațiile Pro (CN516-73P). Acestea includ, de asemenea, până la 32 GB de memorie rapidă LPDDR5 SDRAM și până la 2 TB de stocare pe SSD NVMe PCIe Gen 4 M.2. Pentru a menține toată această putere la temperaturi optime de funcționare și eficiență maximă, noile modele au un design termic avansat; orificiile de admisie și evacuare a aerului amplasate strategic generează un „Vortex Flow” aerodinamic în interiorul dispozitivului, în timp ce trei ventilatoare eficiente de răcire reduc nivelul de zgomot la mai puțin de 40 dBA.

Acer a colaborat cu NVIDIA pentru a oferi toate avantajele NVIDIA Studio pe ConceptD 5 și ConceptD 5 Pro. Ca laptopuri validate de NVIDIA Studio, acestea includ optimizări software și drivere NVIDIA Studio preinstalate, pentru performanță și fiabilitate îmbunătățită în aplicațiile creative de top. Artiștii vor putea crea la viteza imaginației datorită beneficiilor date de hardware-ul dedicat care accelerează fluxurile de lucru 3D, editarea video, live streaming și designul grafic. De asemenea, utilizatorii au acces la instrumentele NVIDIA, inclusiv NVIDIA Omniverse pentru editare și colaborare 3D, NVIDIA Broadcast pentru streaming live și NVIDIA Canvas pentru pictură peisagistică asistată de inteligență artificială.

Ecranul opțional OLED WQUXGA (3840 x 2400) de 400 de niți este completat de mai multe tehnologii de culoare, inclusiv o acoperire 100% DCI-P3, PANTONE® Matching System (PMS), capabilități HDR și calibrare a culorilor Delta E<2. Toate acestea echivalează cu culori saturate, negru mai profund, alb mai strălucitor și precizie a culorilor pe tot spectrul. Suprafața suplimentară a ecranului oferită de raportul de aspect 16:10 este deosebit de utilă pentru gestionarea barelor de titlu ale aplicațiilor și a barelor de sarcini Windows din partea de sus și de jos a ecranului.

În sprijinul designului său puternic, dar subțire și ușor, seria ConceptD 5 are bateria de cea mai mare capacitate pe care Acer a inclus-o vreodată într-un laptop ConceptD. Bateria litiu-polimer de 99,98 Wh alimentează ecranul luminos și oferă o putere maximă susținută mai mare, pentru navigare web wireless de lungă durată, redare video și streaming de până la 11 ore[] .

Seria ConceptD 5 include, de asemenea, o gamă largă de porturi esențiale pentru crearea de conținut. Un HDMI 2.1 și un cititor de carduri SD 7.0 de dimensiuni normale facilitează conectarea la periferice și transferul rapid de conținut, în timp ce cei mai noi conectori Thunderbolt™ 4 și USB Type-C încarcă dispozitivele mai rapid, transferă fișierele mai repede și extind afișajul pe mai multe monitoare externe.

Tastatura retroiluminată în culoarea chihlimbarului, de dimensiuni mari, include taste individuale cu o cursă de 1,55 mm pentru o experiență de tastare receptivă, confortabilă și silențioasă. Trackpad-ul din sticlă Corning® Gorilla® Glass este cu 27% mai mare în comparație cu generația anterioară, iar un cititor de amprente integrat direct în partea superioară stângă a touchpad-ului facilitează autentificarea rapidă. Tastele de acces rapid încorporate oferă creatorilor un mod convenabil de a lucra; tasta „Snipping Tool Key” permite tăierea rapidă și partajarea unei capturi de ecran; tasta „ConceptD” deschide fereastra Color Picker; iar „Swapping Apps Key” permite creatorilor să treacă de la fereastra curentă la cea anterioară prin apăsarea repetată a acestei taste. Tastele pot fi modificate și personalizate în paleta ConceptD, care permite creatorilor să ajusteze rapid și ușor profilurile de culoare sau setările microfonului intern, să acceseze aplicațiile preferate și să regleze setările de sunet. Utilizatorii pot monitoriza, de asemenea, utilizarea CPU, GPU și a memoriei laptopului și, atunci când este necesar, pot comuta între modul de performanță maximă, modul echilibrat și modul Eco, foarte silențios.

Desktop ConceptD 500: Creați fără limite

Desktop-urile ConceptD 500 au un design alb, minimalist și modern, cu o estetică atemporală și o iluminare caldă de culoarea chihlimbarului. Sub designul său elegant și discret, puternicul ConceptD 500 de dimensiuni medii (20L) de la Acer dispune de unele dintre cele mai puternice capabilități disponibile, ceea ce îl transformă în PC-ul creator perfect pentru sarcini intensive, cum ar fi animațiile 3D, videoclipurile și proiectele complexe de design.

Cele mai noi modele (CT500-53A) includ cele mai recente tehnologii de la Intel și NVIDIA, inclusiv un procesor Intel Core i9 din a 12-a generație și o gamă de soluții grafice puternice – fie NVIDIA RTX A4000, fie GeForce RTX 3070. Cu până la 128 GB de memorie DDR4 3200Mhz, până la 4 TB de stocare pe SSD M.2 Gen 4 și un HDD de până la 4 TB, acestea oferă toată performanța și stocarea necesare pentru cele mai solicitante aplicații de proiectare 2D și 3D care necesită resurse avansate. ConceptD 500 funcționează la rece și în liniște; admisia de aer frontală optimizează răcirea, iar nivelul de zgomot este menținut la mai puțin de 40 dbA – nivel la fel de silențios ca într-o bibliotecă.

O gamă completă de porturi pentru conectarea la periferice sunt amplasate pe partea din spate și din față a unității, pentru accesibilitate cât mai facilă. Profesioniștii pot transfera rapid fișiere cu ajutorul unui port USB Type-C (10 Gbps) sau al unui cititor de carduri SD integrat și se pot conecta rapid și sigur la internet prin intermediul conexiunii LAN de mare viteză cu viteze de până la 2,5Gbps.

Desktop ConceptD 100: Design compact, caracteristici complete

ConceptD 100 este un desktop cu dimensiuni reduse, ideal pentru profesioniștii creativi din IMM-uri. Dimensiunile sale reduse și designul clasic îl fac ideal pentru orice birou sau studio modern. De asemenea, acesta dispune de un design minimalist alb, cu margini rotunde, un panou superior din lemn și o bandă luminoasă de culoarea chihlimbarului de-a lungul panoului frontal, pentru un aspect elegant și potrivit în orice context.

Dezvoltat pentru creatorii de conținut 2D și 3D, precum și pentru studiourile de proiectare de dimensiuni mici și medii, dispozitivul este echipat cu componente puternice, potrivite pentru sarcini de design grafic, modelare 3D ușoară, CAD și BIM.

Cele mai recente modele (CM100-53A) oferă acum un procesor Intel Core i5 sau Core i7 din a 12-a generație și grafică NVIDIA T400 sau T10001. Suportă până la 128 GB de memorie DDR4 3200Mhz, un HDD de până la 2 TB 7200 RPM și un SSD M.2 PCI-e/Gen 4 cu până la 2 TB spațiu de stocare. Porturile din față și din spate facilitează conectarea la o gamă largă de periferice, astfel încât creatorii pot transfera rapid fișiere cu un port USB Type-C (10 Gbps) sau cu un cititor de carduri SD integrat. De asemenea, include o conexiune LAN de mare viteză cu viteze de până la 2,5 Gbps pentru o conexiune rapidă și fiabilă la internet. În plus, sistemul termic avansat îl menține rece, iar nivelul de zgomot este, de asemenea, menținut la mai puțin de 40 dbA.

Prețuri și disponibilitate

Laptopul ConceptD 5 (CN516-73G) va fi disponibil în EMEA din luna iunie, la prețuri de la 2.399 EUR.

Laptopul ConceptD 5 Pro (CN516-73P) va fi disponibil în EMEA din luna septembrie, la prețuri începând de la 2.599 EUR.

Desktop-ul ConceptD 500 va fi disponibil în EMEA din luna septembrie, la prețuri începând cu 1.199 EUR.

Desktop-ul ConceptD 100 va fi disponibil în EMEA din luna septembrie, la prețuri începând cu 999 EUR.

Specificațiile exacte, prețurile și disponibilitatea vor varia în funcție de regiune. Pentru a afla mai multe despre disponibilitatea, specificațiile și prețurile produselor pe anumite piețe, vă rugăm să contactați cel mai apropiat birou Acer prin intermediul www.acer.com.

Despre Acer

Fondată în 1976, Acer este una dintre cele mai importante companii TIC din lume, fiind prezentă în peste 160 de țări. Pe măsură ce evoluează odată cu industria și cu schimbarea stilului de viață, Acer se concentrează pe crearea unei lumi în care hardware-ul, software-ul și serviciile vor fuziona între ele, creând ecosisteme și deschizând noi posibilități atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi. Cei 7.500 de angajați ai Acer sunt dedicați cercetării, proiectării, marketingului, vânzării și asistenței pentru produse și soluții care sparg barierele dintre oameni și tehnologie.

© 2022 Acer Inc. Toate drepturile rezervate. Acer și sigla Acer sunt mărci comerciale înregistrate ale Acer Inc. Celeron, Intel și logo-ul Intel sunt mărci comerciale ale Intel Corporation sau ale filialelor sale din SUA și/sau din alte țări. Alte mărci comerciale, mărci comerciale înregistrate și/sau mărci de servicii, indicate sau nu, sunt proprietatea deținătorilor lor. Toate ofertele pot fi modificate fără notificare sau obligație și este posibil să nu fie disponibile prin toate canalele de vânzare. Prețurile listate sunt prețuri cu amănuntul sugerate de producător și pot varia în funcție de locație. Taxa de vânzare aplicabilă este în plus.

Grupul GTC anunță o creștere de 10% a veniturilor din chirii în primul trimestru al acestui an

  • Veniturile din închirieri au urcat la 42 milioane EUR, față de 37 milioane EUR în T1 2021
  • Cifra de afaceri a grupului, pe segmentul retail, a ajuns la un nivel record, de 112% din valoarea înregistrată în 2019, înainte de pandemie. 

București, 24 mai 2022 – Grupul GTC a înregistrat, în primul trimestru al lui 2022, o creștere a veniturilor din chirii cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Gradul de ocupare a crescut și el cu un 1 procent, iar EBIDTA ajustată este cu 5% mai mare.

La nivel de grup, sectorul de retail a revenit la coordonatele pre-Covid 19, cu o cifră de afaceri aflată la un nivel record, 112%  în aprilie 2022 față de valoarea înregistrată în 2019. Este vorba despre o tendință pozitivă în toate mall-urile, cu un flux de vizitatori în creștere și cifră de afaceri ascendentă (100% în martie 2022 vs 2019; 98% în T1 2022 vs 2019 și 153% în Q1 2022 vs 2021).

birou-premium-plaza_2

Veniturile din închirieri sunt mai mari datorită achiziției de proprietăți generatoare de venit, a finalizării clădirii Pillar din Budapesta,  în valoare de 6,5 milioane EUR, și a creșterii veniturilor din retail, în valoare de 3,8 milioane EUR, ca urmare a renunțării la facilitățile acordate chiriașilor în perioada pandemiei.

În același timp, marja brută din activitatea de închirirere a crescut cu 10 procente, ca rezultat al achizițiilor și finalizării mai multor proprietăți. Această creștere rezultă după  scăderea veniturilor din închiriere și servicii datorată vânzării portofoliului de birouri din Serbia.

City Gate

Repere financiare Q1 2022

  • Marja brută din activitatea de închiriere – 30 milioane EUR în Q1 2022 (27 milioane EUR în Q1 2021)
  • Venituri din închirieri mai mari – 42 milioane EUR în Q1 2022 (37 milioane EUR în Q1 2021)
  • EBITDA ajustat – 26 milioane EUR în Q1 2022 (24 milioane EUR în Q1 2021)
  • Fonduri din Operațiuni I (FFO I) – 16 milioane EUR în Q1 2022 (14 milioane EUR în Q1 2021), FFO pe acțiune la 0,03 EUR
  • LTV net – 43%
  • Poziție puternică de numerar cu 278 milioane EUR și facilități de credit disponibile în valoare de 94 milioane EUR

Momente-cheie ale portofoliului din Q1 2022

  • Gradul de ocupare la 91% la 31 martie 2022 (90% la 31 decembrie 2021)
  •  Vanzarea clădirilor de birouri din Serbia pentru 268 milioane EUR (peste valoarea contabilă) finalizată în ianuarie 2022
  • Finalizarea clădirii de birouri Clasa A Pillar, din Budapesta (29.100 mp GLA)
  • Începerea proiectului Matrix C, clădire de birouri Clasa A în Zagreb (10.500 mp GLA)
  • 88% din active cu certificate verzi, 11% în curs de certificare

„2021 a generat cifre excelente de performanță și, prin urmare, le-am recomandat acționarilor noștri să plătească un dividend de 0,28 PLN pe acțiune din profitul din 2021, marcând o revenire la plățile regulate de dividende. Rezultatele noastre din primul trimestru al anului 2022 arată că și anul acesta va fi unul puternic, în ciuda renunțării la portofoliul de birouri din Serbia. Performanța operațională, în special a sectorului de retail, este foarte puternică și promițătoare, în timp ce sectorul de birouri va necesita în continuare atenția noastră. Ne vom concentra, de asemenea, pe dezvoltarea proprietăților de birouri, lansând noul nostru proiect în Zagreb în T1, urmat de lansarea unei clădiri de birouri la Budapesta în T2. Având o poziție puternică de numerar, suntem deschiși oportunităților de investiții și analizăm în mod activ piețele pentru a ne stimula creșterea.”, a declarat Zoltán Fekete, Președintele Consiliului de Administrație al GTC.

„Veniturile din primul trimestru al acestui an arată o îmbunătățire semnificativă, în timp ce noile achiziții acoperă veniturile pierdute din cauza renunțării la portofoliul de pe piața sârbă. Sectorul nostru de retail a înregistrat o creștere puternică mai ales din punct de vedere al performanței, cifrele de afaceri fiind cu 12% peste rezultatele din 2019. Bilanțul nostru și poziția de numerar sunt foarte solide. Datoria netă rămâne practic neschimbată, LTV la 43% și costul datoriei încă la un minim istoric de 2,16%. Suntem foarte mulțumiți de rezultatele noastre și așteptăm cu nerăbdare restul anului.”, spune Ariel Ferstman, CFO GTC și membru al Consiliului de Administrație.

Mai usor sa fii ECO! Cu YOXO, abonamentul 100% digital, clientii sunt mai responsabili cu mediul si pot reduce amprenta de carbon

București, 24 mai 2022. YOXO, primul abonament de mobil 100% digital, administrat în întregime dintr-o aplicație mobilă, anunță o nouă direcție de business care prioritizează grija față de mediu și susține clienții să adopte un comportament responsabil față de natură, inclusiv în mediul digital.

Sub sloganul „Împreună facem digitalul mai ECO”, YOXO lansează o serie de inițiative menite să crească gradul de conștientizare și de educație în ceea ce privește actiunile din mediul digital, dar și să propună soluții concrete prin care abonații YOXO și nu numai, își pot reduce amprenta digitală de carbon.

Utilizatorii de internet din România sunt tot mai conștienți în ultima perioadă de problemele de mediu și fac deja mai multe acțiuni cu impact în zona de sustenabilitate: 59% deja reduc deșeurile alimentare, 56% reduc folosirea plasticului, iar 52% reciclează plasticul sau cumpară produse din plastic reciclat (sursa: Global Web Index, utilizatori de internet 16-64, 2022), însă în top 10 acțiuni nu există nicio măsură legată de mediul digital. Consumul de internet generează anual aproximativ 1,6 milioane de tone de emisii de carbon, iar acțiunile utilizatorilor din online (social media, mail-uri, videoconferințe, streaming etc.) contribuie la producerea acestora.

image002

În acest sens, YOXO a dezvoltat în premieră o extensie Chrome care ajută utilizatorii de internet să învețe cum să fie mai ECO în online.

Toți cei care descarcă și folosesc această extensie vor primi notificări în timp real despre impactul activității lor din online asupra naturii și sfaturi despre cum pot reduce amprenta de carbon, împreună cu exemple[1] concrete, precum:

  • 5 minute mai puțin pe social media în fiecare zi pot salva echivalentul producerii unei pungi de plastic.
  • Folosirea unor imagini de profil pentru a diminua consumul produs de camerele web deschise în timpul ședințelor online. Utilizarea camerei video în timpul ședințelor emite cu 25% mai mult CO2 decât apelurile audio. Dacă 1 milion de oameni ar închide camera, ar reduce lunar emisii echivalente cu alimentarea unui oraș ca Mangalia.
  • Salvarea site-urilor preferate în bookmarks în locul utilizării motoarelor de căutare. Astfel, este eliminată o cantitate de 0,8g CO2, cauzată de fiecare căutare online

Toți cei care doresc să devină mai responsabili față de natură prin acțiunile pe care le fac în mediul online pot descărca din browser extensia Chrome YOXO din pagina: https://yoxo.app/eco_YOXO

În curând, extensia YOXO va primi o nouă funcționalitate, un algoritm care va calcula în timp real consumul individual de energie în funcție de modul în care este utilizat internetul, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare în rândul utilizatorilor asupra efectelor emisiilor individuale de CO2 generate de activitățile din online.

Sustenabil prin design

Conform celor mai recente studii[2], sustenabilitatea și grija față de mediu sunt valori ce au o importanță tot mai mare pentru români. Cu toate acestea, mulți dintre ei întâmpină dificultăți în schimbarea comportamentului și, nu de puține ori, consideră că pentru protejarea mediului înconjurător sunt necesare compromisuri și schimbări semnificative ale stilului de viață. Printre cele mai des menționate provocări se numără costurile ridicate ale produselor sau serviciilor prietenoase cu mediul, efortul pe care schimbarea stilului de viață îl presupune sau durata mare de timp necesară pentru a vedea rezultatul acțiunilor.

Prin modul în care a fost dezvoltat și prin funcționalitățile pe care le oferă, YOXO adresează în mod natural principalele provocări ale românilor când vine vorba despre responsabilitatea față de mediu. Astfel, prin simpla alegere de a deveni client YOXO, aceștia se bucură nu doar de un serviciu simplu și intuitiv, ce poate fi gestionat în întregime online, ci contribuie la protejarea naturii prin alegerile pe care le fac:

  • Activarea unui număr nou ori portarea unui număr existent se întâmplă 100% digital, iar aceasta presupune zero deplasări făcute în magazine și reducerea poluării asociate transportului. În plus, un abonament complet digital înseamnă reducerea semnificativă a hârtiilor printate și un impact redus asupra naturii.
  • Tehnologia eSIM funcționează ca o cartelă virtuală, ce permite dispozitivelor mobile compatibile conectarea la rețeaua GSM fără a mai fi necesar un SIM fizic. Acest lucru se traduce prin eliminarea plasticului folosit de cartelele SIM clasice, dar mai ales eliminarea poluării generate de livrarea unei cartele SIM. Cei care optează însă pentru un SIM clasic vor primi un SIM YOXO realizat din materiale 100% reciclate.
  • Customizabil și mereu în control. Cu YOXO, clienții se bucură de un serviciu complet configurabil în funcție de nevoile și preferințe lor, pot oricând adăuga opțiuni suplimentare și au control total asupra costurilor, ceea ce se traduce printr-o gestionare mai eficientă a resurselor.

Mai multe informații despre acțiunile pe care YOXO le face pentru reducerea amprentei de carbon, dar și sfaturi practice despre cum putem fi mai responsabili față de natură sunt disponibile pe: https://yoxo.app/eco_YOXO

Kingston Digital anunţă un SSD Extern cu ecran touch, pentru criptare hardware

  • Ecran touch intuitiv
  • Certificare FIPS 197 cu criptare XTS-AES 256-bit
  • Opțiune Multi Password cu PIN și mod Passphrase

 

București, România –  24 mai 2022 – – Kingston Digital Europe Co LLP, filiala de memorii flash a Kingston Technology Company, Inc., lider mondial în memorii și soluții tehnologice, a anunțat astăzi lansarea celui mai nou produs, IronKey Vault Privacy 80, un SSD Extern (VP80ES) inovator, independent de sistemul de operare, cu ecran tactil și criptare hardware pentru protecția datelor.

Utilizarea SSD-ului extern IronKey VP80ES este la fel de simplă precum utilizarea unui telefon. Dispunând de un ecran tactil color, utilizarea este foarte simpla folosind gesturi  de tip drag&drop sau slide. Cu certificare FIPS 197 cu criptare XTS-AER pe 256 biti, VP80ES este proiectat să protejeze datele, fiind în același timp ușor de utilizat. Unitatea este ideală pentru a proteja datele de atacurile Brute Force și BadUSB, care afectează în general întreprinderile mici și mijlocii și chiar creatorii de conținut. Măsurile sale de securitate de nivel militar, îl fac net superior când vine vorba de securitatea informațiilor importante ale companiei sau chiar a datelor personale.

IronKey Vault Privacy 80 External SSD

Pe lângă ușurința sa în utilizare și criptarea hardware, VP80ES oferă caracteristici suplimentare pentru protecția datelor, precum opțiunea Multi Password cu moduri PIN/Passphrase și Configurable Password Rules. Cu opțiunea Admin, puteţi alege între modurile PIN numeric sau Passphrase, puteţi seta reguli pentru parolă sau să activaţi opțiuni de securitate extinse, cum ar fi numărul maxim de încercări de parole partajate, lungimea minimă a parolei de 6-64 caractere, reguli de parolă alfanumerice, auto timeout pentru blocarea unității, layout randomizat pentru ecranul tactil și Secure Erase pentru a asigura o protecție maximă a fișierelor dvs. importante. Parola de administrator poate fi folosită pentru a restabili datele și accesul în cazul în care parola de utilizator este uitată. Pentru o liniște suplimentară, protecția împotriva atacurilor Brute Force va șterge unitatea dacă parolele de administrator și utilizator sunt introduse greșit de 15 ori la rând.

IronKey Vault Privacy 80 External SSD_ikvp80es_s_hr_06_05_2022 13_36

În cazul în care uitaţi parola, prin utilizarea caracterului „space” este foarte ușor să vă amintiți o expresie folosită în crearea acesteia. În caz contrar, PIN-ul poate fi folosit pentru a debloca VP80ES, la fel ca la un telefon mobil. Pentru a reduce încercările eșuate de conectare, atingeți butonul “eye” pentru a vizualiza parola introdusă. VP80ES este livrat cu o carcasă de neopren și două cabluri adaptoare USB 3.2 Gen1 pentru a se conecta cu ușurință la computere și alte dispozitive compatibile cu USB Type-C®sau Type-A, fiind astfel un companion perfect atunci când aveți nevoie de el.

IronKey Vault Privacy 80 External SSD angle

“Pe măsură ce tot mai mulți oameni continuă să lucreze de acasă și implicit din afara protecţiei oferită de firewall-ul companiei, dorim să aducem opțiuni mai bune de securitate pentru întreprinderile mici și mijloci” a spus Oscar Escayola Kaloudis, EMEA Flash Business Manager, Kingston. “IronKey Vault Privacy 80ES face exact asta. Datorită ecranului tactil color, nenumăratelor sale funcții de securitate și dimensiunilor reduse, utilizatorii pot avea control deplin asupra datelor.”

SSD-ul extern Kingston IronKey Vault Privacy 80 este disponibil în capacități de 480GB, 960GB, 1920GB și este susținut de o garanție limitată de trei ani, suport tehnic gratuit și fiabilitatea legendară Kingston.

IronKey Vault Privacy 80 External SSD
Part Number Capacitate
IKVP80ES/480G 480GB IronKey VP80ES
IKVP80ES/960G 960GB IronKey VP80ES
IKVP80ES/1920G 1920GB IronKey VP80ES

 

Kingston IronKey Vault Privacy 80 – Funcții și specificații:

  • Certificare FIPS 197 și criptare XTS-AES 256-bit: protecții integrate împotriva atacurilor BadUSB, Brute Force și microprocesor securizat certificate Common Criteria EAL5+.3
  • Ecran tactil unic: protejarea datelor este mai ușoară folosind un ecran tactil intuitiv.
  • Activați opțiunea Multi-Password (Admin/User) cu PIN/Passphrase:Opțiunea Multi-Password pentru Data Recovery în modul Admin.
  • Configurable Password Rules:Gestionarea numărului de încercări a parolei, lungimea minimă a parolei (6-64 caractere) și regulile de parole unice sau alfabetice.
  • Opțiuni de securitate extinse: Auto-Timeout reglabil pentru a bloca unitatea, aranjarea aleatorie a ecranului tactil și funcția Secure Erase pentru a șterge toate parolele și cheia de criptare.
  • Dual Read-Only (Write-Protect) Mode Settings: Apărare  împotriva amenințărilor de securitate cibernetică de la sistemele compromise folosind nouă niveluri de protecție numai pentru citire.
  • Interfață: USB 3.2 Gen 1
  • Conector: Type-C
  • Conținut pachet: husă din Neopren, cablu USB 3.2 Gen 1 C-to-C,

USB 3.2 Gen 1 C-to-A cable

  • Capacitate4480GB, 960GB, 1920GB
  • Viteză: Up to 250MB/s read, 250MB/s write
  • Dimensiuni: 5 mm x 84.2 mm x 18.5 mm
  • Temperatură de funcționare: 0°C to 45°C
  • Temperatură de stocare: -20°C to 60°C
  • Compatibilitate: USB 3.0/USB 3.1/USB 3.2 Gen 1
  • Garanție și suport53 ani
  • Compatibilitate: OS-independent:

Microsoft Windows®, macOS®, Linux®, Chrome OS™ sau orice alt sistem cu suport USB.

Protecția împotriva atacurilor Brute Force înseamnă ştergerea definitive a datelor după 10-30 de încercări a parolei

2 USB Type-C® și USB-C® sunt mărci înregistrate ale USB Implementers Forum.

3 Certificarea Hardware Control cu mecanisme de protecție integrate concepute pentru a apăra împotriva falsificării externe și a atacurilor fizice.

4 O parte din capacitatea listată a unui dispozitiv de stocare flash este utilizată pentru formatare și alte funcții, prin urmare nu este disponibilă stocarea datelor. Ca atare, capacitatea reală disponibilă pentru stocarea datelor este mai mică decât cea listată pe produse. Pentru mai multe informații, accesați ghidul de memorie flash Kingston.

5 Garanție limitată de 3 ani. Consultați kingston.com/wa pentru detalii

Pentru mai multe informații vizitați kingston.com.

Puteți urmări Kingston și pe:

YouTube Instagram

Facebook    LinkedIn

Twitter     Kingston Is With You

Huawei modernizează soluția OceanStor Pacific pentru a susține noile sarcini de lucru ale erei Yottabyte

București, 24 mai. Huawei a anunțat la Forumul Innovative Data Infrastructure îmbunătățiri ale soluției OceanStor Pacific, inclusiv a recuperării datelor a mai multor centre în caz de dezastru și a stocării convergente pentru data lakehouses. Seria OceanStor Pacific răspunde nevoilor noilor aplicații precum HPDA, date mari, backup și arhivare în masă a datelor.

Hugo Doucet, reprezentantul executiv Huawei, a declarat: „În era yottabyte, tehnologiile de ultimă oră precum HPC, Big Data Analytics și AI sunt principalele motive pentru care avem atât de multe aplicații noi și fluxuri de servicii. Putem folosi cuvântul „hibrid” pentru a descrie caracteristicile lor tipice, de exemplu, modelul hibrid de performanță, de acces multi-protocol și analiza bazată pe date istorice și de streaming. Natura hibridului „X” provine din incertitudinea noilor sarcini de lucru. Pentru a îmbrățișa noile sarcini de lucru cu ușurință, trebuie să folosim anumite soluții pentru a face față incertitudinii fluxurilor de servicii. Cheia acestui lucru constă în inovarea sistemelor de stocare.”

Seria OceanStor Pacific adoptă SmartBalance, un design de sistem complet echilibrat, pentru a îmbunătăți eficiența sarcinilor de lucru hibride. Indexarea convergentă pentru date nestructurate înseamnă că o copie a datelor este partajată pe mai multe protocoale, realizând cu adevărat o interfuncționare nativă fără întreruperi. În plus, cu fluxul de date adaptabil la I/O-urile mari și mici, OceanStor Pacific oferă performanță, cu lățime de bandă de până la 160 GB/s, 6,4 milioane IOPS și 640.000 OPS, îmbunătățind semnificativ eficiența procesării datelor pentru sarcini hibride.

logo (1)

OceanStor Pacific găzduiește 120 de discuri pe șasiu de 5 U. Un astfel de design integrează algoritmul de codare de ștergere (EC) 22+2 pentru a oferi o densitate de disc cu 20% mai mare pe unitate de spațiu decât produse similare și o rată de utilizare a spațiului de stocare cu 14,5% mai mare. Acest lucru, la rândul său, crește rentabilitatea investiției (ROI) stocării de date în masă.

Datorită soluției de recuperare în caz de dezastru a mai multor centre de date active, OceanStor Pacific permite utilizatorilor să construiască maximum 12 centre de date care oferă simultan servicii de date online. Rata totală de utilizare a spațiului de stocare rămâne la 61%, cel mai mare procent în industrie la ora actuală, și chiar dacă unul sau două centre de date eșuează, continuitatea serviciului este menținută.

Având la bază designurile inovatoare, OceanStor Pacific oferă clienților noi beneficii în diferite scenarii de aplicații noi. De exemplu, în scenariile HPDA, OceanStor Pacific utilizează arhitectura sistemului SmartBalance și designul de înaltă densitate pentru a gestiona cu ușurință sarcinile de lucru hibride, făcându-l un sistem de stocare de tipul one for all. În domeniul analizei genomice de înaltă performanță, OceanStor Pacific scurtează analiza datelor WGS umane de la 24 de ore la doar 7 minute. În scenariile de date mari, folosește arhitectura decuplată de stocare-calcul de date și implementează stocarea convergentă pentru a ajuta clienții să ia decizii informate în câteva minute.

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată.

Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/HuaweiEUNews

http://www.facebook.com/HuaweiRO

http://www.youtube.com/Huawei

Petal Maps debutează pe ecranul exterior al noului HUAWEI P50 Pocket

Noua funcție oferă o soluție inteligentă pentru cel mai recent telefon pliabil de la Huawei

 

București, 24 mai 2022 – Huawei Consumer BG face un upgrade aplicației Petal Maps, populara aplicație de cartografiere și navigare, și introduce o funcție excepțională de utilizare pentru unul dintre cele mai recente smartphone-uri lansate, HUAWEI P50 Pocket, primul telefon pliabil de la Huawei. Pentru prima dată, aplicația Petal Maps poate fi afișată și pe ecranul circular exterior al P50 Pocket, chiar și atunci când telefonul este pliat.

Navigarea între ecranul intern și cel extern oferă confort deplin, indiferent de modul în care consumatorii folosesc dispozitivul. Datorită accesului ușor la ecranul exterior, Petal Maps aduce un plus de design și confort în experiența de utilizare, neîntâlnit la alte modele de smartphone-uri.

„Petal Maps reprezintă un succes remarcabil pentru Huawei, iar capacitatea sa de a oferi navigare atât offline, cât și online, interfața sa proaspătă și interacțiunile realiste atrag utilizatori noi în fiecare zi. Tehnologia este cea care ar trebui să se adapteze pentru utilizatori și nu invers. De aceea, adăugarea Petal Maps pe ecranul exterior inteligent este un bonus uriaș pentru orice utilizator de P50 Pocket. Aplicația este vizibilă pe ecran atunci când dispozitivul este deschis și continuă să afișeze notificări atunci când P50 Pocket este pliat, fără niciun compromis asupra performanței, pentru activități de zi cu zi, pe care vrem să le păstrăm mai ușoare și mai sigure, cum ar fi condusul.“, a declarat Dr. Jaime Gonzalo, VP al Huawei Mobile Services.

Imagine produs (Petal Maps - HUAWEI P50 Pocket)

Petal Maps a inițiat 20,6 milioane de ore de servicii de navigație de la lansarea sa în 2020. Peste 45,6 milioane de utilizatori din 166 de țări beneficiază de funcțiile performante ale aplicației, care includ indicații pentru benzile de circulație, recomandări inteligente de trasee, informații meteo și o gamă largă de servicii interconectate, de la livrări de produse alimentare și servicii de ride hailing la destinații pitorești.

Pe lângă Petal Maps, ecranul exterior inteligent va afișa, printre altele, notificările mesajelor primite, va oferi comenzi pentru redarea muzicii, informații meteo și va servi drept cameră pentru selfie-uri. În plus, Huawei și-a încurajat partenerii dezvoltatori de aplicații să profite de ecranul extern, aceștia lansând deja aplicații precum RainViewerStepsApp și Easy Currency Converter. Aplicația Petal Maps este preinstalată pe dispozitivele Huawei, dar este disponibilă și prin AppGallery. Utilizatorii de smartphone-uri Android o pot descărca și din Play Store.

Noi oferte în cadrul magazinului online Huawei

Huawei a pregătit oferte speciale și la cele mai recente smartphone-uri din seria HUAWEI P50, care pot fi achiziționate individual: P50 Pro la prețul de 4.999 lei + husa HUAWEI P50 Pro Smart View Flip Cover cadou și P50 Pocket la 6.499 lei cu husa HUAWEI P50 Pocket Stand PU Case Lavender Purple.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romaina

Community: Comunitatea Huawei

Xiaomi și Leica anunță un parteneriat strategic pe termen lung: o noua eră a imagisticii mobile începe în luna iulie

Xiaomi și Leica împărtășesc aceeași viziune asupra imagisticii mobile. Ambele companii își propun să exploreze noi performanțe optice și experiențe fotografice în era imagisticii mobile prin progrese tehnologice și estetice avansate.

București, ROMÂNIA, 23 mai 2022 – Xiaomi, lider global în producția de electronice de larg consum și produse inteligente, și Leica Camera, companie a cărei reputație legendară se bazează pe o lungă tradiție de calitate excelentă, tehnologii inovatoare și măiestrie germană, anunță oficial parteneriatul strategic pentru dezvoltarea imagisticii mobile. Primul telefon inteligent flagship realizat în colaborare de cele două companii va fi lansat în luna iulie a acestui an.

Fondată în 2010, compania Xiaomi se află în prezent pe locul trei al producătorilor de telefoane inteligente din lume. Încă de la fondare, Xiaomi a avut misiunea de a ‘construi în permanență produse uimitoare cu prețuri oneste pentru a oferi tuturor șansa de a se bucura de o viață mai bună prin intermediul inovației tehnologice’. Smartphone-urile sale și celelalte produse sunt comercializate în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Prin consolidarea R&D și investițiile pe termen lung în tehnologie, Xiaomi a reușit să devină un lider important al inovației tehnologice la nivelul producției de produse inteligente de larg consum. Din punct de vedere al imagisticii, compania a avut progrese tehnice pe termen lung la nivel de lentile optice, cipuri, algoritmi, etc., precum și o viziune profundă asupra fotografiei pe mobil. Prin urmare, Xiaomi oferă experiențe fotografice extraordinare, aici fiind incluse portretele, scenele de noapte și instantaneele.

Xiaomi & Leica - Parteneriat

De peste 100 de ani, Leica Camera creează aparate foto și lentile performante care se ridică la nivelul așteptărilor comunității sale. Cu o inginerie optică avansată și o măiestrie remarcabilă, camerele Leica, ușor de recunoscut datorită elementului de branding ‘punct roșu’, sunt cel mai bun exemplu de tehnologie germană la un înalt nivel. Camerele Leica atrag în continuare noile generații de utilizatori care își doresc să se bucure de aceste adevărate capodoperei. Leica este o marcă apreciată atât de fotografi consacrați, cât și de tinere talente din întreaga lume.

Xiaomi și Leica împărtășesc aceeași viziune în privința imagisticii mobile. Ambele companii își propun să exploreze noi performanțe optice și experiențe fotografice în această nouă eră, prin progrese tehnologice și estetice avansate.

„Xiaomi își concentrează eforturile pe crearea experienței de utilizare supreme pentru toată lumea și și-a propus dintotdeauna să exploreze la maximum capabilitățile fotografice ale telefoanelor inteligente. Xiaomi și Leica își apreciază reciproc obiectivele și ideile, dar și celelalte atuuri pe care le au în industriile în care activează. Această cooperare va oferi un imbold puternic strategiei de imagistică Xiaomi. În timpul parteneriatului, toate aspectele la care cele două părți au lucrat, de la designul optic, reglarea orientării estetice, inovațiile tehnologice și până la filosofia produselor și a preferințelor imagistice, s-au corelat perfect. A fost o fuziune profundă, fără precedent”, spune Lei Jun, fondator, președinte și CEO al Xiaomi Group.

„Este o onoare să anunțăm acest parteneriat strategic pe termen lung cu Xiaomi. Leica și Xiaomi sunt branduri globale premium și pe toată perioada acestui nou proces de cooperare, ambele părți au depus mari eforturi pentru a oferi o nouă eră a fotografiei pe mobil. Suntem convinși că primul smartphone flagship dezvoltat în comun la nivel imagistic va face vizibil progresul de pionierat al ambelor companii. Le vom aduce pasionaților de fotografie pe mobil o calitate excepțională a imaginilor, estetica clasică Leica, creativitate fără limite și vom deschide o nouă eră a imagisticii mobile”, adaugă Matthias Harsch, CEO al Leica Camera AG.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT. Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Cota de piață a companiei în ceea ce privește livrările de smartphone-uri s-a clasat pe locul 3 la nivel global în primul trimestru din 2022. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 478 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 31 martie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2021, compania a fost listată pentru a treia oară în topul Fortune Global 500, urcând pe poziția 338, ceea ce reprezintă un avans de 84 de locuri față de 2020.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Leica Camera – Un partener pentru fotografie

Leica Camera AG este un producător internațional premium de camere și optică. Reputația legendară a brandului Leica este bazată pe o tradiție îndelungată a calității excelente, măiestriei germane și design-ului industrial german, combinate cu inovațiile tehnologice. O parte integrantă a culturii companiei este reprezentată de diversitatea activităților derulate pentru avansul fotografiei. Pe lângă Galeriile Leica și Academiile Leica răspândite în întreaga lume, există și un Premiu Leica Hall of Fame, dar și Premiul Leica Oskar Barnack (LOBA), care este considerat unul dintre cele mai inovative forme de sponsorizare existente în acest moment. Mai mult decât atât, Leica Camera AG, cu sediul în Wetzlar, Hessen și un al doilea loc de producție în Vila Nova de Famalicão, în Portugalia, are o rețea internatională proprie vastă de organizații locale și magazine Leica.

Căpșunile, roșiile și berea fără alcool, alimente care contribuie la hidratarea organismului

București, 24 mai 2022: Apa este esențială pentru organism și pentru ca acesta să poată funcționa optim, este recomandat consumul de lichide dar și de alimente cu un conținut ridicat de apă. Însă de ce este atât de importantă hidratarea? Consumând o cantitate suficientă de apă, pielea și părul își păstrează strălucirea și sănătatea, în plus, poate contribui la prevenirea bolilor și îmbunătățește starea generală de sănătate a organismului. Apa poate avea un efect pozitiv asupra sistemului cognitiv, poate stabiliza emoțiile și chiar poate combate anxietatea. Totodată, corpul depinde de apă pentru a-și menține temperatura, pentru a elimina toxinele și pentru a lubrifia articulațiile și nu în ultimul rând, pentru a supraviețui.

Foto

3 alimente care mențin organismul hidratat

Căpșunile

Căpșunile au un conținut de peste 90% apă, vitamina C și antioxidanți care luptă împotriva radicalilor liberi. De asemenea, sunt bogate în fibre și sărace în calorii, o cană de căpșuni proaspete are doar 49 de calorii, aproximativ 150 la sută din vitamina C zilnică, 3 grame de fibre, fier, vitamina B6, acid folic și magneziu.

Foto_Dr. Corina Zugravu

Roșiile

Roșiile conțin aproximativ 95% apă și sunt excelente pentru hidratarea organismului. Indiferent de sortiment, roșiile sunt o sursă bună de vitamina A, importantă pentru menținerea sănătății pielii, a ochilor și a sistemului imunitar. În plus, conțin vitamina C, antioxidanți și licopen, un carotenoid responsabil pentru culoarea roșie caracteristică.

Berea fără alcool

Berea conține apă în proporție de peste 90%, iar datorită ingredientelor naturale din care este fabricată, cereale, hamei și drojdie, este considerată o băutură aliment și poate fi integrată într-un stil de viață sănătos. De asemenea, berea fără alcool conține carbohidrați, sodiu și apă, elemente importante pentru recuperare după activitatea fizică. Consumată cu moderație, berea poate ajuta și la restabilirea echilibrului de minerale din organism, datorită aminoacizilor, antioxidanților, mineralelor și vitaminelor de tip B.

„Apa este cea mai bună soluție pentru a rămâne hidratat, însă și alte băuturi și alimente pot contribui la rehidratarea corpului. Sucurile de fructe și legume, laptele, ceaiurile din plante și chiar berea fără alcool pot fi opțiuni viabile. Berea fără alcool este totodată o sursă importantă de minerale, vitamine și antioxidanți, având un nivel caloric redus, de doar 105 calorii într-un pahar de 250 ml”, spune dr. Corina Zugravu, Președinte Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Beneficiile hidratării corespunzătoare

  • Apa ajută la pierderea în greutate– apa stimulează metabolismul, ceea ce poate ajuta în procesul de slăbire. De asemenea, menține senzația de sațietate, prevenind astfel supraalimentarea.
  • Apa previne constipația – deși consumul de alimente bogate în fibre îmbunătățește digestia, aceasta nu este singura modalitate de a preveni constipația. Pentru un tranzit intestinal bun, consumul de lichide poate fi la fel de benefic. În plus, pe măsură ce apa ajută la digerarea alimentelor, contribuie totodată și la absorbirea nutrienților, vitaminelor și mineralelor.
  • Hidratarea menține creierul în stare optimă– pentru o acuratețe a sistemului cognitiv, creierul are și el nevoie de hidratare corespunzătoare. Lipsa hidratării adecvate va conduce inevitabil la o lipsă de concentrare și epuizare.

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în

domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.

 

AMD prezintă cele mai noi tehnologii la COMPUTEX 2022

Azi, în cadrul conferinței AMD COMPUTEX, președintele și CEO-ul AMD, Dr. Lisa Su, și alți reprezentați AMD au prezentat cele mai noi tehnologii și produse AMD, precum:

  • Procesoarele AMD Ryzen din seria 7000 pentru desktop-uri: Construite pe noua arhitectură „Zen 4” pe 5 nm. Noile procesoare vor dubla cantitatea de cache L2 pe nucleu și vor crește cu 15% performanța single-thread, ceea ce va duce la o experiență incredibilă pe PC. De asemenea, procesoarele vor avea o nouă matrice I/O pe 6nm, care include grafică ușoară bazată pe arhitectura AMD RDNA 2 și suport pentru DDR5 și PCI Express 5.0.
  • Platforma AMD Socket AM5: Construită pentru procesoarele desktop din seria Ryzen 7000. Noua platformă LGA Socket AM5 va contribui la aducerea mai multor caracteristici în domeniul desktop-urilor. Plăcile de bază AM5 vor fi disponibile în trei niveluri diferite, cu caracteristici diferențiate: AMD X670 Extreme, AMD X670 și AMD B650.
  • Procesoarele „Mendocino”: Cu nuclee „Zen 2” și grafică bazată pe arhitectura RDNA 2, cele mai noi procesoare Ryzen Mobile sunt așteptate să ofere o combinație excelentă de performanță și cost, primele sisteme fiind disponibile de la partenerii OEM în T4 2022.
  • AMD SmartAccess Storage: Cea mai nouă adiție pentru familia de tehnologii inteligente, AMD SmartAccess Storage ajută la reducerea timpilor de încărcare a jocurilor și la accelerarea fluxului de texturi.
  • Noul sistem AMD Advantage: Corsair lansează primul său laptop conceput pentru gameri și streameri, exclusiv cu AMD Advantage.

Pentru mai multe detalii, accesați link-ul.

Monitorul ViewSonic ColorPro VP3881a a câștigat premiul TIPA 2022 pentru cel mai bun monitor video

București, România, 23 mai – ViewSonic Corp., furnizor global de soluții vizuale, anunță că monitorul profesional VP3881a ColorPro™ a câștigat premiul pentru categoria Cel mai Bun Monitor Video Professional, oferit de Technical Image Press Association (TIPA) 2022. Monitorul de 37.5 de inci este lăudat pentru ecranul curbat 21:9 și pentru extraordinara acuratețe a culorilor. Este ideal pentru editarea video, lucru susținut și de câștigarea recunoașterii internaționale pentru excelență.

ColorPro a pus întotdeauna pe primul plan, nevoile și cerințele creativilor, ceea ce a dus la inovația și designul produselor noastre. Am colaborat cu diverși creativi pentru a proiecta dispozitive care îmbină funcționalitatea și estetica pentru a fi potrivite pentru designeri, fotografi și videografi”, a declarat Oscar Lin, Manager General al Monitor Business Unit la ViewSonic. „Suntem încântați să fim recunoscuți de TIPA – unul dintre cei mai influenți experți în creație din industria fotografiei. Prin recunoașterea monitorului VP3881a ColorPro de către comunitatea creativă ne ajută să ne consolidăm angajamentul față de aceștia și să continuăm să dezvoltăm instrumente profesionale care să îi inspire.”

Image 3_ColorPro VP3881a Product Photo

Elementele care au făcut diferență în câștigarea premiului TIPA pentru cel mai bun monitor video de către VP3881a ColorPro sunt experiența imersivă pe care o oferă și acuratețea superioară a culorilor. Ecranul curbat, ultra-lat 21:9 oferă imagini uimitoare din toate unghiurile și lărgește câmpul vizual pentru a facilita ușurința de vizualizare. Editorii video se vor bucura de ecranul ultra-lat și de acuratețea culorilor, realizând sarcini de editare care necesită precizie absolută.

Dispunând de mai multe porturi, inclusiv USB-C, HDMI și DisplayPort, monitorul s-a remarcat în aplicațiile utilizate pentru acordarea premiul TIPA din acest an. VP3881a permite fluxuri de lucru pe mai multe ecrane, redarea securizată a conținutului 4K datorită protecției HDCP 2.2 și o putere de 90 W pentru perifericele și dispozitivele externe.

Image 1_ColorPro VP3881a Scenario Photo

Validat de Pantone® și pre-calibrat din fabrică pentru fidelitate maximă a culorii, gama largă de culori a VP3881a de 95% DCI-P3, 100% sRGB și 100% Rec. 709 oferă nuanțe realiste și de calitate profesională. Precizia sa Delta E<2 oferă un spectru de 4,39 trilioane de culori cu care te poți juca în post-producție. Cu un range dinamic inspirat de cinematografie (HDR10), erorile de afișaj sunt eliminate, iar creativii se bucură de imagini clare și contrast puternic.

Despre ViewSonic

Înființat în California, ViewSonic este un furnizor global de soluții vizuale, care desfășoară afaceri în peste 100 de țări din întreaga lume. Ca inovator și vizionar, ViewSonic se angajează să ofere soluții hardware și software complete care includ monitoare, proiectoare, servicii de digital signage, display-uri interactive ViewBoard și ecosistemul software myViewBoard. Cu peste 35 de ani de expertiză în afișaje vizuale, ViewSonic a stabilit o poziție puternică pentru furnizarea de soluții inovatoare și fiabile pentru piețele de educație, întreprinderi, consumatori și profesioniști. Pentru mai multe detalii despre ViewSonic, vă rugăm să vizitați www.viewsonic.com.

Acest comunicat de presă conține declarații anticipative care reflectă așteptările Companiei cu privire la evenimentele viitoare. Evenimentele reale ar putea diferi semnificativ de cele anticipate în acest document. Programul, prețurile, specificațiile și disponibilitatea pot fi modificate fără notificare. ViewSonic și mărcile comerciale ViewSonic sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale ViewSonic Corporation în Statele Unite și/sau în alte țări. Toate celelalte nume corporative și mărci comerciale menționate aici sunt proprietatea companiilor respective.