Arhiva lunii ianuarie 2023

Gamerii români pot juca celebrul joc de mobile Free Fire cu outfit-ul lui Carla’s Dreams din clipul “Adidașii gri

București, 20 ianuarie – La finalul anului trecut, Carla’s Dream a lansat Adidașii Gri, o piesă lansată în colaboare cu Garena, compania dezvoltatoare a Free Fire, cel mai descărcat joc battle royale mobile din lume.

Piesa poate fi ascultată în meniul jocului, iar, începând din această lună, gamerii își pot îmbrăca personajele preferate cu outfit-ul lui Carla’s Dream. Astfel, la îndeplinirea anumitor misiuni, gamerii pot obține în joc pantofii sport, hanoracul, tricoul, masca și pantalonii pe care artistul le poartă în videoclipul care a strâns aproape 1,5 milioane de vizualizări până în acest moment.

 

Piesa ”Adidașii Gri” este prima colaborare dintre Carla’s Dreams și Garena. Jocul video Free Fire este cel mai descărcat joc video de telefon mobil la nivel mondial (în 2019, 2020 și 2021, inclusiv în România).

Carla’s Dreams intră într-o galerie selectă de personalități care apar în jocul Free Fire printre care muzicianul Justin Bieber, trupa sud-coreeană BTS sau fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo.

Despre Garena

 

Garena este o companie internațională ce produce și publică jocuri video. Free Fire, jocul lor battle royale mobile, a fost cel mai descărcat joc din lume în 2019, 2020 și 2021 conform App Annie.

Garena este codusă de gameri pasionați care au o înțelegere unică vis-a-vis de ce-și doresc gamerii. Licențiază și publică titluri ale partenerilor lor internaționali cum ar fi Arena of Valor, Call of Duty: Mobile și altele – în piețe globale alese. Garena reușește să creeze divertisment prin jocuri și să pună la dispoziția comunităților mijloace de comunicare și interacțiune. De asemenea, compania organizează și găzduiește unele dintre cele mai mari competiții de esports din lume.

Garena face parte din Sea Limited (NYSE:SE), o companie globală ce furnizează internet. Pe lângă Garena, compania mamă mai desfășoară activități comerciale și pe nișa de e-commerce prin Shopee și pe nișa financiară prin SeaMoney. Misiunea Sea Limited este să îmbunătățească atât viețile consumatorilor lor cât și să ajute business-urile mici cu suport tehnologic.

Despre piesa “Adidașii gri

 

Textul piesei a fost scris de Carla’s Dreams, muzica este semnată de Carla’s Dreams, Marcel Botezan și Sebastian Barac, iar producția a fost realizată de Marcel Botezan și Sebastian Barac. Piesa poate fi ascultată gratuit pe toate platformele de specialitate, inclusiv Spotify, Apple Music, Deezer, Youtube Music și iTunes. Videoclipul semnat de Roman Burlaca este disponibil pe Youtube, iar de implementarea proiectului s-au ocupat Global Records (casă de discuri) și Good Game Industry (agenție de publicitate specializată pe gaming). Free Fire poate fi descărcat gratuit pe App Store și Google Play.

 

 

 

EA SPORTS™ DEZVĂLUIE FIFA 23 TEAM OF THE YEAR DUPĂ CEL MAI AMPLU VOT AL COMUNITĂȚII PÂNĂ ÎN PREZENT

Cu peste 10 milioane de voturi din întreaga lume, din 100 de jucători nominalizați au rămas doar cei mai buni unsprezece pentru a forma Team of the Year.

 

București, România – 20 ianuarie 2023 – Electronic Arts, Inc. (NASDAQ: EA) a dezvăluit oficial Team of the Year (TOTY) din EA SPORTS™ FIFA 23. Milioane de fani din întreaga lume și-au exprimat părerea cu privire la cine ar trebui fie inclus în rândul celor 11 din selecționata TOTY, onorând astfel cei mai buni jucători ai anului 2022.

În fiecare an, EA SPORTS sărbătorește sportul-rege, oferind fanilor șansa de a vota fotbaliștii lor preferați care s-au remarcat. Milioane de fani au votat din nou pentru cei mai buni unsprezece din clasamentul TOTY –  Kylian Mbappé are cel mai mare procentaj de voturi dintre atacanți, de 23%. Kevin De Bruyne a avut cel mai mare procent din voturile pentru mijlocași, 21% iar Achraf Hakimi la fundași a strâns 15% și Thibaut Courtois a ocupat primul loc în rândul portarilor cu 56%.

Lista completă TOTY va fi disponibilă exclusiv în FIFA 23, începând cu 26 ianuarie, iar cei mai buni unsprezece vor fi disponibili în FIFA Online din 20 ianuarie și pe FIFA Mobile de la începutul lunii februarie. Înainte de includerea întregii liste a celor mai buni unsprezece în FIFA 23, jucătorii vor avea ocazia să vadă echipamentele atacanților în joc în perioada 20-21 ianuarie, ale mijlocașilor între 22-23 ianuarie, ale fundașilor și portarului între 24-25 ianuarie.

„Votul pentru EA SPORTS Team of the Year devine mai amplu în fiecare an, devenind o autoritate de mare încredere în materie de cei mai buni dintre cei mai buni jucători ai fotbalului mondial”, a declarat David Jackson, VP of brand al EA SPORTS FC. „Team of the Year le oferă milioanelor de tineri fani ai fotbalului oportunitatea de a-i nominaliza pe cei mai buni din lume, iar noi avem privilegiul să aducem clasamentul celor unsprezece aleși de ei în FIFA 23.”

EA SPORTS FIFA 23 TEAM OF THE YEAR:

 

Atacanți

  • Karim Benzema (Franța) – Real Madrid
  • Kylian Mbappé (Franța) – Paris Saint-Germain
  • Lionel Messi (Argentina) – Paris Saint-Germain

 

Mijlocași

  • Jude Bellingham (Anglia) – Borussia Dortmund
  • Kevin De Bruyne (Belgia) – Manchester City
  • Luka Modrić (Croația) – Real Madrid

Fundași

  • Achraf Hakimi (Maroc) – PSG
  • Éder Militão (Brazilia) – Real Madrid
  • Theo Hernández (Franța) – AC Milan
  • Virgil van Dijk (Țările de Jos ) – Liverpool

Portar

  • Thibaut Courtois (Belgia) – Real Madrid

Cartonașele TOTY se regăsesc aici

 

Al doisprezecelea jucător
Ca și în anii precedenți, fanii vor avea oportunitatea de a vota direct în joc pentru al 12-lea jucător al anului, ultimul jucător care va fi adăugat în colectivul TOTY. Cei trei jucători care au pierdut la limită o poziție între cei unsprezece, dar care au o șansă să fie pe al doisprezecelea loc sunt:

  • Atacant
    • Erling Haaland (Norvegia) – Man City
  • Mijlocaș
    • Federico Valverde (Uruguay) – Real Madrid
  • Fundaș
    • João Cancelo (Portugalia) – Man City

Votul se va desfășura în cadrul FIFA Ultimate Team™ începând cu 23 ianuarie.

TOTY ICONs

Pentru a-i onora pe unii dintre cei mai buni jucători din lume, o parte dintre personalitățile FIFA Ultimate Team™ ICONs care s-ar fi numărat printre cei nominalizați pentru un loc în prestigiosul clasament Team of the Year în ultimii ani vor primi noi echipamente TOTY ICON. 14 jucători de renume vor fi omagiați prin creșterea scorului din FIFA Ultimate Team™, iar printre ei se numără:

  • Alessandro Nesta
  • Andrea Pirlo
  • Ashley Cole
  • Claude Makélélé
  • David Beckham
  • Edwin van der Sar
  • Gerd Muller
  • Hugo Sánchez
  • Javier Zanetti
  • Nemanja Vidić
  • Robert Pirès
  • Ronaldinho
  • Ruud Gullit
  • Xabi Alonso

Elementele TOTY vor fi lansate în joc începând cu 20 ianuarie, cand jucătorii vor putea să le adauge în Ultimate Team.

FIFA 23 este dezvoltat de EA Vancouver și EA România și este disponibil acum pe PlayStation 5, Xbox Series X|S, PC, PS4 și Xbox One. Mai multe informații despre FIFA Mobile sau pentru a descărca FIFA 23 pentru iOS sau Android, vă rugăm să accesați https://www.ea.com/games/fifa/fifa-mobile

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (NASDAQ: EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.

În anul fiscal 2022, EA a înregistrat venituri nete de 7 miliarde dolari USD. EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ și F1™. Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news

EA, EA SPORTS, Battlefield, Apex Legends, The Sims, Need for Speed, Titanfall și Plants vs. Zombies sunt mărci comerciale ale Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și F1 sunt proprietatea deținătorilor lor și sunt utilizate cu permisiune. EA, EA SPORTS și logo-ul EA SPORTS sunt mărci înregistrate ale Electronic Arts Inc. FIFA și Logo-ul Oficial FIFA sunt deținute de FIFA. Toate drepturile rezervate.

COMPETIȚIILE STUDENT ȘI YOUTH 2023 S-AU ANUNȚAT CONCURENȚII DE PE LISTA SCURTĂ EXPOZIȚIE: 14 APRILIE – 1 MAI 2023 | SOMERSET HOUSE, LONDRA

World Photography Organisation anunță fotografii selecționați pe listele scurte la categoriile Student și Youth din cadrul Sony World Photography Awards 2023. Câștigătorii premiilor Student Photographer of the Year și Youth Photographer of the Year vor fi anunțați pe 13 aprilie, iar lucrările lor vor fi expuse în cadrul expoziției Sony World Photography Awards 2023 la Somerset House, Londra.

Cu cel mai mare număr de înscrieri de până acum, competițiile Student și Youth își propun să încurajeze talentul viitoarei generații de fotografi și să-i inspire pentru următorii pași în lumea fotografiei.

LISTA SCURTĂ LA CATEGORIA STUDENT

Pe lista scurtă a competiției Student se află lucrările a 10 studenți de la unele dintre cele mai importante instituții internaționale de învățământ superior. Pentru concursul din acest an, studenții au fost invitați să trimită o serie de 5 până la 10 imagini care să surprindă tema O lume aflată în schimbare, evidențiind povești cu valențe pozitive despre dezvoltare și progres din întreaga lume. Lucrările selecționate pe lista scurtă prezintă modul în care acești studenți fotografi răspund la schimbările care se produc în lumea din jurul lor în moduri diferite și expresive.

Progresul tehnologic este tema centrală în câteva dintre proiecte, iar un exemplu este Encyclopedia of Technology realizată de Bobby Cheung (China Continentală, New York University Tisch School of the Arts, SUA), o serie de fotografii integrate în CGI, care încurajează analiza asupra modului în care aceste inovații au pătruns în fiecare aspect al vieții. Un alt exemplu este Resignify de Maria Camila Ramirez Castañeda (Columbia, Universidad de Antioquia), care se concentrează pe modul în care orașul Medellín din Columbia s-a redefinit ca un centru tehnologic de top.

Astfel, fotografii selecționați au analizat modul în care comunitățile locale s-au adaptat valului  rapid de schimbări, cum este cazul lucrării Ephemeral Freedom de Arianna Todisco (Italia, CFP Bauer), care prezintă comunitatea Caminanti, o minoritate etnică siciliană nomadă;  Keep the Yunnan Opera de Long Jing (China Continentală, Yunnan Arts University), care urmărește o trupă de teatru regională tradițională, a cărei formă de artă este în declin; și Born of Sand and Sun de Petra Bašnáková (Slovacia, Tomas Bata University din Zlín, Cehia), o serie care explorează relația puternică a comunității beduine cu deșertul, nucleul culturii și identității lor.

De asemenea, moștenirea de familie a fost în centrul multor proiecte, inclusiv în lucrarea It’s a Girl Again realizată de Lidan Xu (China Continentală, Tama Art University, Japonia), care prezintă cele mai vechi tradiții și atitudini ale familiei fotografului în legătură cu genul și nașterea; și ZK1AA de Nelly Farmiloe (Noua Zeelandă, Photography Studies College, Australia), o serie ce reunește ultimele fragmente rămase din viața bunicilor săi din Insulele Cook.

Observând schimbările care se întâmplă în lume, o parte din fotografii finaliști și-au îndreptat atenția și aparatele de fotografiat către lucrurile care îi mențin ancorați în realitate, iar un exemplu ar putea fi lucrarea Look Up to the Sky de Amy Gajjar (Africa de Sud, Red & Yellow Creative School of Business), care alătură peisajul local și cerul, invitându-ne să ne oprim un moment pentru a aprecia frumusețea care poate fi găsită în banalul de zi cu zi; Expressions of Worship de Mary Ashokeji (Marea Britanie, Ravensbourne University Londra) o lucrare martoră a intimității unei ceremonii religioase într-o biserică locală; și Mirage de Kaiyu Dong (China Continentală, School of Visual Arts, SUA), în care fotograful își analizează propria rutină pentru a găsi fisurile și accidentele care pot schimba tiparul repetitiv al vieții cotidiene.

Câștigătorul premiului Student Photographer of the Year 2023 va fi selectat dintre acești 10 studenți și va fi anunțat în cadrul ceremoniei Sony World Photography Awards 2023, care va avea loc la Londra, pe 13 aprilie. Universitatea câștigătoare va primi echipamente de imagistică digitală Sony în valoare de 30.000 de euro.

Lista scurtă a competiției Student din acest an a fost evaluată de Eliza Williams, editor la Creative Review.

LISTA SCURTA LA CATEGORIA YOUTH

Pe lista scurtă a competiției Youth se află lucrări realizate de 7 fotografi cu vârsta sub 19 ani. Anul acesta, participanții au fost invitați să răspundă temei Your Everyday (Viața ta cotidiană) și să împărtășească viziunea lor unică asupra lumii înconjurătoare.

Câțiva dintre fotografii finaliști au surprins cu ajutorul camerei momente trecătoare din copilărie. În fotografia sa, Liberty McAuley (Marea Britanie, 15 ani) a surprins doi copii care se jucau leapșa într-o fântână cu apă, într-o zi toridă de vară. O altă lucrare este cea a lui Edmond Leong (Malaezia, 19 ani) în care surprinde expresiile schimbătoare de pe chipurile copiior dintr-o mulțime, în timp ce Natálie Navrátilová (Cehia, 18 ani) se gândește la lumea pe care o lăsăm în urmă pentru generația următoare, imortalizând copii înotând printre pești din plastic. În alte locuri, fotografii s-au inspirat din mediul lor înconjurător și din împrejurimi, de exemplu Hai Wang (China Continentală, 16 ani) care a fotografiat rândurile de scaune perfect aliniate și abandonate la ceremonia de deschidere a unei școli, subliniind impactul pandemiei asupra evenimentelor. Captând o fracțiune de secundă dintr-o mașină, Eason Zhang (China Continentală. 14 ani) a fotografiat un câine aflat pe fereastră, alături de reflexia stăpânului său în oglinda retrovizoare. Katarzyny Akermana (Polonia, 19 ani) surprinde frumusețea sălbatică a lumii animalelor într-o imagine dramatică a unui cal și a unui călăreț, fotografiată la apus. Reflectând asupra identității prin intermediul autoportretului său, Emily Cho (Republica Coreea, 16 ani) arată cum stresul datorat studiului s-a imprimat în identitatea ei.

Youth Photographer of the Year este jurizat de Eric Schlosser, Art Director la Tbilisi Art Fair, Georgia. Câștigătorul va primi echipamente de imagistică digitală Sony pentru a-și putea dezvolta viziunea.

Câștigătorii finali ai competiției Student, Youth, Open și Professional din cadrul Sony World Photography Awards 2023 vor fi anunțați pe 13 aprilie 2023. Pentru mai multe informații, anunțuri și pentru lista câstigătorilor, accesați: www.worldphoto.org

LISTA SCURTĂ LA CATEGORIA STUDENT 2023

 

Amy Gajjar, Africa de Sud

Red & Yellow Creative School of Business, Africa de Sud

Arianna Todisco, Italia

CFP Bauer, Italia

Bobby Cheung, China Continentală

New York University Tisch School of the Arts, SUA

Kaiyu Dong, China Continentală

School of Visual Arts, SUA

Lidan Xu, China Continentală

Tama Art University, Japonia

Long Jing, China Continentală

Yunnan Arts University, China Continentală

Maria Camila Ramirez Castañeda, Columbia

Universidad de Antioquia, Columbia

Mary Ashokeji, Marea Britanie

Ravensbourne University London, Marea Britanie

Nelly Farmiloe, Noua Zeelandă

Photography Studies College, Australia

Petra Bašnáková, Slovacia

Tomas Bata University in Zlín, Cehia

LISTA SCURTĂ LA CATEGORIA YOUTH 2023
Eason Zhang, China Continentală

Edmond Leong, Malaezia

Emily Cho, Republica Coreea

Hai Wang, China Continentală

Katarzyny Akermana, Polonia

Liberty McAuley, Marea Britanie

Natálie Navrátilová, Cehia

 

NOTE PENTRU EDITORI

DESPRE SONY WORLD PHOTOGRAPHY AWARDS

Produsă de World Photography Organisation, competiția de nivel internațional Sony World Photography Awards reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul fotografic global. Aflată la cea de-a 16a ediție, expoziția cu intrare liberă este o voce a fotografiei globale, oferă o perspectivă vitală asupra artei fotografice contemporane și oferă atât artiștilor consacrați, cât și celor în curs de formare, oportunități de a-și expune munca. În plus, competiția recunoaște munca celor mai influenți artiști care lucrează în acest mediu, prin intermediul Outstanding Contribution to Photography Awards; renumitul fotograf japonez Rinko Kawauchi este laureatul din 2023 al acestui premiu, alăturându-se unei liste distinse de nume emblematice, printre care Martin Parr, William Eggleston, Candida Hofer, Nadav Kander, Gerhard Steidl, Edward Burtynsky și Graciela Iturbide. Competiția expune lucrările fotografilor câstigătorilor și a celor aflați pe lista scurtă la o prestigioasă expoziție în Somerset House, Londra. worldphoto.org/sony-world-photography-awards-exhibition

DESPRE WORLD PHOTOGRAPHY ORGANISATION

World Photography Organisation este o platformă globală de top dedicată dezvoltării și promovării culturii fotografice. Programele și concursurile sale oferă oportunități valoroase pentru artiștii care lucrează în domeniul fotografiei și contribuie la creșterea popularității muncii lor. Premiile Sony World Photography Awards reprezintă principalul program al World Photography Organisation. Înființat în 2007, acesta este unul dintre cele mai mari și mai prestigioase concursuri de fotografie din lume, care celebrează activitatea unor artiști de top și a unor artiști emergenți, anual atrage zeci de mii de vizitatori la expozițiile sale din întreaga lume. World Photography Organisation este componenta fotografică a Creo, responsabilă pentru realizarea de programe în trei sectoare: fotografie, film și artă contemporană. Urmăriți World Photography Organisation pe Instagram (@worldphotoorg), Twitter (@WorldPhotoOrg) și LinkedIn/Facebook (World Photography Organisation). Hashtag-urile pe care trebuie să le urmăriți sunt: #sonyworldphotographyawards #swpa #swpanews.

CREO

Creo inițiază și organizează evenimente și programe în trei direcții principale: fotografie, film și artă contemporană. Înființată în 2007 ca Organizația Mondială a Fotografiei, Creo a crescut în domeniul de aplicare, promovând misiunea sa de a dezvolta oportunități semnificative pentru creatori și de a-și extinde gama sa de activități culturale. Astăzi, proiectele sale remarcabile includ Premiile Sony World Photography, PHOTOFAIRS Shanghai, Photo London și viitoare competiție PHOTOFAIRS New York (Sep 2023). Ca parte a Angus Montgomery Arts, Creo ajută la livrarea proiectelor grupului, cuprinzând unele dintre cele importante târguri de artă din lume. Prelunând-și numele din latinescul „eu creez”, Creo își propune în acest spirit să sprijine și să împuternicească vocile creative. www.creoarts.com

DESPRE SONY GROUP CORPORATION

Sony Group Corporation este o companie creativă de divertisment cu o bază solidă de tehnologie. De la game și servicii de rețea, la muzică, imagini, produse și soluții electronice, soluții de imagistică și de detectare și servicii financiare – scopul Sony este de a umple lumea cu emoție prin puterea creativității și a tehnologiei. Pentru mai multe informații, vizitați: sony.com/en.

DESPRE SONY CORPORATION

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/. * Ambele cuvinte sunt japoneze, Kando înseamnă emoție, iar Anshin are numeroase semnificații, cum ar fi liniștea sufletească, liniște, fiabilitate și încredere.

CREDITS – GRILA (DE LA STÂNGA, LA DREAPTA):

© Petra Bašnáková, Slovacia, Lista scurtă, categoria Student, Sony World Photography Awards 2023

© Hai Wang, China Continentală, Lista scurtă, categoria Youth, Sony World Photography Awards 2023

© Bobby Cheung, China Continentală, Lista scurtă, categoria Student, Sony World Photography Awards 2023

© Long Jing, China Continentală, Lista scurtă, categoria Student, Sony World Photography Awards 2023

© Liberty McAuley, Marea Britanie, Lista scurtă, categoria Youth, Sony World Photography Awards 2023

© Kaiyu Dong, China Continentală, Lista scurtă, categoria Student, Sony World Photography Awards 2023

© Mary Ashokeji, Marea Britanie, Lista scurtă, categoria Student, Sony World Photography Awards 2023

© Arianna Todisco, Italia, Shortlist, , Lista scurtă, categoria Student, Sony World Photography Awards 2023

© Nelly Farmiloe, Noua Zeelandă, Shortlist, Lista scurtă, categoria Student, Sony World Photography Awards 2023

© Amy Gajjar, Africa de Sus, Lista scurtă, categoria Student, Sony World Photography Awards 2023

„Agnes, aleasa lui Dumnezeu”, în premieră la Teatrul Nottara

Teatrul Nottara anunță premiera oficială a spectacolului „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, care va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie și duminică, 29 ianuarie 2023, de la orele 19:30, la Sala „George Constantin”.

Spectacolul, în regia Sânzianei Stoican, le reunește în distribuție pe Cristina Juncu, Luminița Erga/ Isabela Neamțu, Victoria Cociaș/ Crenguța Hariton. Traducerea este semnată de Bogdan Budeș, iar scenografia este concepută de Valentin Vârlan.

Piesa dramaturgului american John Pielmeier vorbește azi, într-o distribuție de excepție, despre răni, salvare și, mai ales, despre credință. Un text ce se situează între murder mystery și thriller psihologic, „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” este o poveste despre trei femei puternice, o psihiatră, o novice și o stareță, ce aparțin unor lumi fundamental opuse.

Nașterea și moartea neelucidată a unui nou-născut în incinta unei mănăstiri de maici este urmată de o investigație. Psihiatra Martha Livingstone caută, cercetează, încearcă să descopere și să înțeleagă dacă tânăra Agnes, supectată de crimă, este psihic sănătoasă. La rândul ei, stareța Miriam încearcă s-o protejeze pe Agnes și, mai ales, să protejeze ceea ce ea consideră a fi un miracol.

Montarea Sânzianei Stoican sondează cu finețe fragilitatea personajelor și convingerile lor, confruntate cu situații limită, invitându-i pe spectatori să se întrebe ce înseamnă să ajuți, să vindeci și să ierți, și cât de real este adevărul cuiva sau dacă există mai multe adevăruri.

„Am plecat de la întrebarea: cum ne putem raporta la cineva care a făcut ceva abominabil? Oare putem să-l înțelegem, fie cu emoția, fie cu rațiunea, și să-l iertăm? Ce înseamnă cu adevărat a ajuta, mai ales când nu avem capacitatea să înțelegem toate valențele omului pe care încercăm să-l ajutăm? Cred că în acest spectacol ideea de ajutor e explorată și chestionată din toate perspectivele. Oare nu facem mai mult rău atunci când credem, de fapt, că ajutăm? Și oare aparenta intenție altruistă de a ajuta nu este, de fapt, o dovadă de profund egoism? Îmi doresc ca spectatorul să plece de la spectacol cu conștiința faptului că nu poate înțelege tot și că n-are răspunsuri la toate, că există lucruri pe lume, chiar în relațiile simple interumane, la care nu primul răspuns e cel corect și poate că nu vom afla niciodată toate răspunsurile.” – Sânziana Stoican, regizoare.

Biletele la reprezentațiile oficială pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenția teatrului (bd. Magheru nr. 20, sect. 1, București).

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziție.

Sondaj Genesis Property: Românii vor spații moderne de lucru și viață urbană pentru un echilibru între viața personală și profesională, cu mai puțin timp în trafic și mai mult alături de familie

  • 62% dintre angajații respondenți cred că spațiile moderne de lucru și viață urbană ar trebui să aibă parcuri și zone verzi
  • Aproape 40% își doresc zone cu multe restaurante și cafenele, iar 38% mizează pe ariile dedicate activităților de recreere
  • Peste jumătate din respondenți consideră că proiectele moderne de lucru și viață urbană ar trebui realizate, în egală măsură, de autoritățile locale și de companiile private

Bucuresti, 19 ianuarie 2023 – Conceptele moderne ce îmbină lucrul cu viața urbană și oferă acces facil la spații de co-working, co-living, socializare și stare de bine ar aduce mai mult echilibru între viața profesională și cea personală pentru aproape 26% dintre respondenți, mai puțin timp petrecut în trafic (21%) și mai mult timp alături de prieteni și familie (12,6%), arată un sondaj inițiat în luna octombrie de Genesis Property, în rândul a 1.031 de angajați din toată țara.

Pentru peste 6 din 10 respondenți, campusul pentru stilul de viață al viitorului ar trebui să aibă parcuri și zone verzi. Pentru 4 din 10 respondenți, prioritatea constă în accesul facil la restaurante și cafenele, iar 38% țin cont de zonele dedicate pentru activități de recreere.

YUNITY Park, dezvoltat de Genesis Property, este proiectat ca un campus dezvoltat în extensia biroului, ce oferă suportul urban pentru experiențe adaptate stilului modern de viață, atât pentru timpul petrecut la birou, cât și cel personal sau social. YUNITY Park va avea multiple destinații dedicate interacțiunii sociale, un amfiteatru și o pădure urbană, toate fiind elemente ale unui concept complex destinat nevoilor oamenilor din viitor, nu doar din prezent.

„Conceptul de campus al viitorului este benefic pentru angajați și pentru locuitori, prin propria sa natură: proiecte compacte, care pot fi traversate rapid pe jos. Vorbim despre zone în care oamenii pot accesa cu ușurință serviciile și facilitățile de care au nevoie, într-o plimbare de doar câteva minute. Acestea pot îmbunătăți calitatea vieții prin reducerea dependenței de mașini și creșterea oportunităților de activitate fizică, interacțiune socială, integrare reală într-o comunitate și acces rapid la produsele și serviciile necesare vieții de zi cu zi. În plus, conceptul poate ajuta și la reducerea emisiilor de carbon și la îmbunătățirea calității aerului”, declară Andreea Petre, Cost & Contract Manager, Genesis Property.

Peste jumătate dintre respondenții sondajului consideră că un proiect de tipul campusul viitorului ar trebui realizat, în egală măsură, de autoritățile locale și de companiile private.

Peste 87% dintre persoanele chestionate consideră că un parc de birouri care oferă opțiuni de petrecere a timpului liber ar putea contribui la un mai bun echilibru între viața profesională și cea personală. În același timp, mai mult de 8 din 10 respondenți sunt de părere că un astfel de concept ar contribui semnificativ la economisirea timpului.

Transpunerea în realitate a conceptului de campus al viitorului este o parte integrantă din strategia Genesis Property, confirmată și prin procesul de transformare a Novo Park în YUNITY Park, demarat în aprilie 2022. Acesta are ca scop crearea unei platforme pentru susținerea unui ecosistem de comunități, comYunitY. Conceptul YUNITY este construit pe activarea unor comunități în care experiențele relevante ale membrilor creează un mediu în care se restabilește un echilibru între viața personală și cea profesională.

Sondajul Genesis Property privind „Campusul viitorului” a fost desfășurat, la nivel național, în octombrie 2022 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.031 de utilizatori de internet din România. Circa 58% dintre participanți sunt bărbați, aproape 72% au vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani, iar peste 42% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.

Despre Genesis Property

Genesis Property este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A din România, cu o experiență de aproape 20 de ani în industria imobiliară și primul grup imobiliar din țară care a devenit semnatar și susține promovarea celor 10 Principii ale Pactului Global al Națiunilor Unite (UN Global Compact) privind drepturile omului, munca, lupta împotriva schimbărilor climatice și protecția mediului. Compania deține și administrează YUNITY Park si West Gate Business District cu peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.

În 2020, Genesis Property a inițiat IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator, care certifică reziliența clădirilor la amenințări pentru sănătate cum este pandemia de Covid-19. Prin IMMUNE™, compania își propune să contribuie sustenabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului.

Genesis Property si-a luat angajamentul de a-și adapta strategia de investiții și operațională astfel încât să contribuie din plin la susținerea obiectivelor majore ale Comisiei Europene, asumate prin Acordul Ecologic European, de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050.

Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.

GenesisProperty.net / LinkedIn/GenesisProperty

The Rolling Stones și Mick Jagger își lansează contul oficial de TikTok

București, 19 ianuarie 2023 – O trupă iconică care nu mai are nevoie de introducere, The Rolling Stones își lansează contul oficial de TikTok (@TheRollingStones) și le oferă creatorilor din întreaga lume oportunitatea de a asculta catalogul muzical complet pe platformă. Pentru prima dată, comunitatea TikTok va putea folosi melodiile consacrate ale trupei în clipurile realizate. Utilizatorii vor putea crea coveruri și remixuri ale unor hituri renumite precum ‘Start Me Up’, ‘It’s Only Rock ‘N Roll (But I Like It)’ sau ‘Miss You’ – toate acestea fiind disponibile în TikTok Sounds Page.

Întâlnirea dintre Mick Jagger și Keith Richards în gara din Dartford, Anglia, în 1961 și pasiunea împărtășită de Muddy Waters și Chuck Berry au dus la formarea uneia dintre cele mai mari trupe de rock and roll din toate timpurile. După mai bine de 60 de ani, TikTok este încântat să ureze bun venit pe platformă trupei The Rolling Stones și va oferi astfel acces la catalogul de melodii de renume întregii comunități.

Mai mult, solistul legendar Mick Jagger va fi prezent pe TikTok și prin contul său personal (@jagger). Acesta se alătură colegului de trupă Keith Richards care a ajuns oficial pe platformă anul trecut (@officialkeef). Fanii pot urmări ambele conturi, dar și canalul oficial al trupei, unde vor putea găsi conținut exclusiv din culisele show-urilor live, sesiuni de înregistrări în studio și multe altele. Trupa a postat deja primul său video pe platformă, în care prezintă imagini de arhivă rare și încurajează fanii să interpreteze, să se miște și să se îmbrace ca The Stones.

Pentru a celebra alăturarea pe platformă, TikTok lansează hashtag-ul oficial #TheRollingStones. Creatorii vor putea distribui astfel cele mai bune coveruri și remixuri – fie că este vorba despre o versiune rapidă sau o redare acustică a melodiei preferate. De asemenea, TikTok invită creatorii să se miște ca Jagger, să interpreteze în stilul lui Keith și să arate cele mai bune look-uri inspirate de The Stones.

În plus, fanii de pe TikTok se vor putea bucura în exclusivitate de un playlist nou curatoriat de trupă. Acesta va include 44 de hit-uri din catalogul muzical inclusiv piese precum ‘Start Me Up’, ‘It’s Only Rock ‘N Roll (But I Like It)’, ‘Miss You’, ‘Angie’, ‘Beast Of Burden’ și multe altele.

Comunitatea TikTok a arătat o apreciere incredibilă pentru The Rolling Stones, iar cererea pentru catalogul muzical al trupei a fost impresionantă. Hashtag-urile #TheRollingStones și #RollingStones au cumulat peste 500 de milioane de vizualizări înainte de alăturarea trupei pe platformă, creatorii aducând un omagiu contribuției importante a trupei în muzică prin coveruri instrumentalechallenge-uri tip ‘continuă versurile’postări de apreciere pentru Keith Richard și cele mai bune interpretări muzicale în stilul lui Mick Jagger. Cu asemenea creativitate și entuziasm pentru The Rolling Stones, TikTok este încântat să vadă cum va fi folosit catalogul trupei de către cea mai creativă comunitate din lume.

Despre TikTok

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

Forumul Economic Mondial în parteneriat cu Accenture și Microsoft înființează Global Collaboration Village, o platformă în metavers unde organizațiile se pot reuni pentru a aborda cele mai mari provocări ale lumii

București, 19 ianuarie 2023 – Forumul Economic Mondial, în parteneriat cu Accenture și Microsoft, a dezvăluit în cadrul reuniunii sale anuale 2023, un prototip funcțional al Global Collaboration Village în metavers, unde organizațiile se pot reuni pentru a obține informații, a crea soluții și a acționa cu privire la cele mai presante provocări ale lumii.

Împreună cu parteneri din 80 de organizații importante care contribuie la dezvoltarea proiectului, participanți din întreaga lume s-au alăturat Forumului în prima sa sesiune interactivă și multilaterală în metavers.

Prin Global Collaboration Village, creăm prima aplicație metavers de interes public, construind un adevărat sat global în spațiul virtual. Proiectul The Village” este sprijinit de o serie de parteneri din sectorul public și privat, și va utiliza funcțiile unice ale metaversului pentru a găsi soluții marilor probleme ale vremurilor noastre într-un mod mai deschis, mai incluziv și mai susținut„, a declarat Klaus Schwab, Fondator și Președinte Executiv al Forumului Economic Mondial.

Julie Sweet, Președinte și Director Executiv al Accenture, a adăugat: „Metaversul va schimba profund fiecare parte a fiecărei afaceri, făcând legătura între lumea noastră fizică și cea digitală și, în timp, va permite companiilor să creeze noi produse și servicii inovatoare pentru consumatori, să își transforme producția și operațiunile și să reimagineze modul în care colaborăm și lucrăm.”

Brad Smith, Președinte al Microsoft Corporation, a declarat: „Credem că metaversul are potențialul de a schimba fundamental modul în care comunicăm și colaborăm, depășind limitările lumii fizice pentru a oferi conexiuni îmbunătățite pentru toată lumea. Global Collaboration Village, bazat pe Microsoft Mesh, este un exemplu excelent al modului în care putem utiliza tehnologia metavers pentru a aduce oamenii și comunitățile împreună în moduri noi.”

Despre Global Collaboration Village

Global Collaboration Village folosește puterea metaversului pentru a crea co-prezență și conexiune pentru un public mai divers și mai dispersat fizic. Pornind de la un concept prezentat în mai 2022, acest proiect inovator, construit pe platforma de realitate mixtă Microsoft Mesh, include un set de spații imersive inițiale care pot fi accesate cu ajutorul căștilor VR sau al unui dispozitiv portabil. Printre acestea se numără:

  • O primărie: „Centrul virtual de congrese” al Forumului pentru sesiuni sau reuniuni viitoare, cum ar fi sesiuni plenare, ateliere de lucru și întâlniri bilaterale.
  • Centre de colaborare:Spații de colaborare virtuală pentru discuții imersive și pentru cele mai importante idei din cadrul Forumului, menite să inspire colaborarea, învățarea prin experiență și impactul real asupra problemelor globale. De exemplu, într-un centru oceanic virtual, participanții se pot scufunda în adâncurile oceanului și pot explora de ce și cum trebuie protejate ecosistemele marine pentru a păstra atât viața pe uscat, cât și în apă.
  • Campusurile părților interesate:Partenerii forumului își pot personaliza prezența, pot convoca părțile interesate și pot colabora cu alții pentru a inova și a găsi soluții provocărilor globale.

Pe parcursul anului viitor, Forumul va invita organizațiile să utilizeze aceste spații imersive pentru a consolida și mai mult învățarea, colaborarea și parteneriatul. Obiectivul inițiativei de a consolida și de a revigora cooperarea internațională este ghidat de patru principii: cooperarea globală în vederea găsirii unor soluții comune; imersiunea interactivă pentru a promova o mai bună înțelegere; participarea largă, facilitată de discuții incluzive; și acțiunea individuală și colectivă ca un catalizator pentru un impact maxim.

Despre reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial 2023

Reuniunea Anuală 2023 a Forumului Economic Mondial aduce împreună cei mai importanți lideri din lume sub tema „Cooperare într-o lume fragmentată”. Aflați mai multe despre Reuniunea anuală 2023.

Despre Accenture

Accenture este o companie globală de servicii profesionale care ajută companii, guverne și alte organizații să își construiască nucleul digital, să își optimizeze operațiunile, să accelereze creșterea veniturilor și să îmbunătățească serviciile pentru cetățeni – creând rapid valoare tangibilă. Suntem o companie axată pe talent și inovație, cu 738.000 de oameni care deservesc clienți din peste 120 de țări. Tehnologia se află în centrul schimbării de astăzi, iar noi suntem unul dintre liderii mondiali care contribuie la impulsionarea acestei schimbări, cu relații puternice în ecosistem. Combinăm puterea noastră în domeniul tehnologiei cu o experiență de neegalat în industrii, expertiză funcțională și capacitate de livrare globală. Suntem capabili în mod unic să obținem rezultate tangibile datorită gamei noastre largi de servicii, soluții și active în domeniile Strategie și Consultanță, Tehnologie, Operațiuni, Industry X și Accenture Song. Aceste capacități, împreună cu o cultură a succesului comun și angajamentul nostru de a crea valoare la 360 de grade, ne permit să ne ajutăm clienții să aibă succes și să construim relații de încredere și de durată. Ne măsurăm succesul în funcție de valoarea de 360 de grade pe care o creăm pentru clienții noștri, pentru fiecare dintre noi, pentru acționarii, partenerii și comunitățile noastre. Vizitați-ne la www.accenture.ro

Epson donează mai multe imprimante EcoTank Fundației Usain Bolt din Jamaica

Au fost donate peste 200 de imprimante pentru a susține educația timpurie

 

 

București, 19 ianuarie 2023. Epson a mai donat încă 125 de imprimante EcoTank fără cartușe Fundației Usain Bolt, ajungând astfel la un număr total de 225 imprimante donate până acum.

Fundația Usain Bolt are ca scop crearea de oportunități prin educație și dezvoltare culturală în Jamaica. Imprimantele vor fi distribuite școlilor primare pentru a susține educația timpurie. Apreciate la peste 50.000 €, imprimantele au fost prezentate în cadrul unei ceremonii organizate la Școala primară New Providence din Kingston, Jamaica.

La ceremonie au participat Usain Bolt, ambasadorul Epson, împreună cu Dna. Olga Robinson Clarke, Directoarea Școlii primare New Providence, Fayval Williams, Ministrul Educației și Tineretului, și Winsome Wilkins, Președintele Fundației Usain Bolt. New Providence este doar una dintre numeroasele școli din Jamaica care vor primi o imprimantă EcoTank.

Acestea vor fi utilizate pentru a imprima foi de lucru și alte materiale educaționale, la care mulți copii nu au avut acces până acum.

Usain Bolt, Ambasadorul european al Epson pentru ultimii doi ani, a acceptat imprimantele EcoTank în numele fundației sale și a declarat: „Fundația mea se concentrează în principal asupra educației timpurii a copiilor, de aceea este foarte important pentru mine ca informațiile să ajungă la copii atunci când au cea mai mare nevoie, pentru a-i ajuta să învețe. Suntem foarte recunoscători de sprijinul oferit de Epson pentru al doilea an consecutiv.”

Fayval Williams, Ministrul Educației și Tineretului, a comentat: „În timpul pandemiei, am observat că nu toți elevii au avut acces la tehnologie, așadar, prin intermediul acestor imprimante, ne asigurăm că aceștia vor beneficia în număr tot mai mare de foile de lucru de care au nevoie pentru orele de curs.”

Vorbind despre modul în care vor fi utilizate imprimantele în cadrul Școlii primare New Providence, Olga Robinson Clarke, Directoarea școlii, a declarat: „Tehnologia a făcut o mare diferență în modul în care ne educăm copiii. Însă, mulți dintre ei se află în imposibilitatea de a cumpăra cărți, de aceea imprimantele reprezintă o modalitate excelentă pentru a-i ajuta.”

Epson împărtășește ambiția lui Usain Bolt de a-i ajuta pe copiii de pretutindeni să beneficieze de cea mai bună educație posibilă și s-a angajat să susțină Obiectivul de dezvoltare durabilă al Națiunilor Unite care pledează pentru o educație incluzivă și de calitate.

Mary McNulty, Directorul departamentului de PR &Communications în cadrul Epson Europe, care a prezentat imprimantele în numele companiei, a declarat: „Epson este un lider de piață în domeniul educației la nivel mondial, iar o parte esențială a strategiei noastre generale este reprezentată de ameliorarea educației prin intermediul tehnologiei. De aceea, sperăm că această donație va ajuta copiii din Jamaica să beneficieze de o educație minunată și să-și valorifice potențialul. Însă, nu putem face totul de unii singuri și acesta este motivul pentru care parteneriatele precum acesta și precum multe altele din întreaga lume sunt atât de importante pentru a ne asigura că vom continua să ne dezvoltăm și să prosperăm împreună.”

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

https://global.epson.com

UN BRAND DE HÂRTIE IGIENICĂ LANSEAZĂ ÎN PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA UN CONT DE SPOTIFY PENTRU CEI CU PROBLEME DE TRANZIT INTESTINAL

Elfi România producătorul de hârtie igienică 100% românesc lansează în parteneriat cu agenția Mainstage The Agency, în premieră pentru România, un cont de Spotify cu muzică de relaxare pentru cei care se confruntă cu probleme ale tranzitului intestinal. Lansarea contului de Spotify vine într-un context în care sezonul rece este unul delicat și atunci apar blocajele fiziologice.

 

Stresul, principala cauză a problemelor de tranzit intestinal

Muzica regăsită în playlist nu este aleasă întâmplător. Acesta a fost gândit împreună cu Alexandru Popa, Medic Specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice. Mai mult, muzica are efecte terapeutice pentru multe alte afecțiuni fizice sau psihice.

Muzico-terapia ajută la ameliorarea sindromului de colon iritabil

“Încă din cele mai vechi timpuri, muzica a reprezentat o metodă de relaxare și destindere pentru oameni. Prin efectul său de ameliorare a anxietății și de reducere a stresului, aceasta poate ajuta la diminuarea simptomelor sindromului de colon iritabil, printre care și constipația. Între sistemul nervos și cel digestiv există o legătură foarte strânsă, prin intermediul axei intestin-creier. Aceasta constă într-o comunicare bidirecțională care leagă centrii emoționali și cognitivi cerebrali cu activitatea intestinală. Chiar dacă nu este un tratament în sine, muzicoterapia ajută și are beneficii în ameliorarea sindromului de colon iritabil și în eficientizarea tranzitului intestinal.”, menționează Alexandru Popa Medic Specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.

Playlistul poate fi accesat utilizând acest link: https://open.spotify.com/playlist/1iVlOgF5ZukOZ8HbdQOv0E)

Elfi este un brand 100% românesc cu tradiție în campanii de comunicare “altfel”. Anul trecut a lansat, tot în premieră hârtia igienică cu aromă autohtonă, de cocean. Campania a avut un succes răsunător, stocurile fiind epuizate imediat.

Contul de Spotify ar putea fi folosit în toaletele clădirilor de birouri din București

MAINSTAGE The Agency își propune să extindă proiectul în clădiri de birouri din zona Pipera – București, iar echipa speră ca Elfi să devină furnizorul oficial al coloanei sonore destinate acestor grupuri sanitare.

„Elfi e un brand românesc care nu se ferește să abordeze lucrurile într-un mod românesc, cu amuzament, dar și inventivitate. Dincolo de aspectul inedit, încurajăm pe toată lumea să încerce meloterapia pentru relaxare, oriunde.” menționează Laur Răboj, creativ la MAINSTAGE The Agency.

KONICA MINOLTA PREMIATĂ CU BLI PICK AWARD DE CĂTRE KEYPOINT INTELLIGENCE PENTRU SERVICIILE DE PROCESARE A DOCUMENTELOR

București, 19 ianuarie 2023

Workplace Pure, platforma cloud de tip Software-as-a-Service dezvoltată de Konica Minolta, a fost premiată cu distincția Buyers Lab (BLI) 2023 Pick Award de către Keypoint Intelligence, cel mai important evaluator independent de hardware, software și servicii de printare, pentru funcționalitățile de procesare a documentelor. Premiul a fost acordat pentru serviciile din platformă, apreciate pentru „procesarea documentelor oricând și de oriunde, experiența de utilizare facilă și intuitivă, administrarea simplă și directă”.

 

Workplace Pure, cunoscut anterior sub numele de bizhub Evolution, oferă acces 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la o platformă de servicii în continuă evoluție, inclusiv upload documente în cloud, printare din cloud, conversie și traducere a documentelor – toate automatizate și simplificate dintr-o singură aplicație.

Lee Davis, Senior Analyst în cadrul Keypoint Intelligence’s Office Group, afirmă:            „Workplace Pure este o platformă de servicii în cloud, pentru eficientizarea și simplificarea activităților de lucru cu documente tipărite sau electronice din companii. Soluția oferă multiple funcții de creștere a productivității, pe care utilizatorii le pot accesa la cerere: scanerea în cloud, convertirea documentelor în diferite tipuri de fișiere care pot fi căutate și editate, traducerea documentelor, tipărirea prin intermediul serviciului de printare din cloud și multe altele.”

Keypoint Intelligence subliniază utilitatea serviciilor Workplace Pure pentru companiile cu sedii multiple, pentru cele care adoptă un mod de lucru hibrid, cât și pentru toate celelalte. Găzduite în cloud și oferite sub formă de subscripție, funcționalitățile din platformă pot fi accesate cu ușurință de către utilizatori, oricând, de oriunde și din orice dispozitiv doresc.

Totodată, evaluatorul mai apreciază că datorită arhitecturii platformei Workplace Pure și a modelului de pricing, departamentele de IT pot economisi timp, reduce investițiile cu implementarea și mentenanța unei infrastructurii IT suplimentare și optimiza costurile aferente plății integrale a unui software, optând pentru un tarif predictibil, sub formă de subscripție. În plus, companiile pot achiziționa doar funcționalitățile de care au nevoie, cu posibilitatea de a adăuga oricând și alte servicii.

„Ne onorează distincția oferită de Keypoint Intelligence. Workplace Pure este o platformă în cloud, destinată activităților de lucru hibrid și centrată pe productivitate și colaborare în echipă, ce asigură acces 24/7 la o serie de servicii simple, standardizate și în continuă evoluție, ca Translate sau Cloud Print, cu disponibilitate imediată și sigură, indiferent de locația utilizatorilor. Platforma elimină provocările legate de partajare/sincronizare sau de securitate, oferind procese flexibile și automatizate, esențiale în procesul de Transformare Digitală a companiilor”, afirmă Philipp Schröder, Head of Portfolio Strategy & Management, Konica Minolta Business Solutions Europa.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a 32 de ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului fiscal 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.