Artiști din România își donează măreția pentru aniversarea a 25 de ani a Fundației Crucea Alb Galbenă

Miercuri, 15 iunie, ora 18:00 la Teatul Elisabeta, Fundația Crucea Alb-Galbenă aniversează

25 de ani de activitate, în cadrul Galei “De 25 de ani – Eroii din umbră!”. Evenimentul beneficiază de participarea extraordinară a celor mai importanți artiști care au susținut și vor susține în continuare misiunea Fundației: Tania Popa, Alexandra Velniciuc, Mihai Călin, Victor Bucur, Cătălin Crișan și Ailyn Cadir.

 

“De 25 de ani stăm în umbra celor care au nevoie de îngrijire, ne dedicăm sufletul și mintea, priceperea profesională și timpul pentru ca cei care au nevoie să beneficieze de sprijinul nostru. Am fost prima entitate autorizată pentu îngrijiri medicale la domiciliu iar această responsabilitate ne-am asumat-o cu daruire și încredere. Azi aniversăm 25 de ani dar gândul nostru este la următorii 25 de ani, la următorii zeci de mii de oameni care ne primesc în casele lor și ne donează speranța lor de însănătoșire dar și singurătatea și tristețea lor. Alături de noi sunt sute de alți eroi cărora le mulțumim, anul acesta în cadrul Galei “De 25 de ani – Eroii din umbră”, Măriuca Ivan, președintele Fundației Crucea Alb-Galbenă.

 WhatsApp Image 2022-06-14 at 10.29.30 AM

În cei 25 de ani de existență, Fundația – cu o echipă formată din medici, asistenți medicali, psihologi, asistenți sociali și îngrijitori – a acordat asistență pentru mai mult de 30.000 de pacienți, în mare parte vârstnici și a dezvoltat zeci de proiecte, în parteneriat cu autoritățile, cu societatea civilă sau din fonduri europene.

Grație acestora, Fundația Crucea – Alb Galbenă a reușit să dezvolte Primul Centru Pilot de Îngrijiri Integrate la Domiciliu cu suport de Teleasistență și Teleurgență, împreună cu partenerii săi ADAM și TAG. Proiectul Butonul Roșu pune la dispoziția pacienților câte un dispozitiv format dintr-un telefon mobil și o brățară de silicon prevăzută cu un buton de “urgență”. Prin apăsarea butonului se activează difuzorul telefonului, iar beneficiarul intră în contact cu dispeceratul. În acel moment se va alerta un echipaj al Crucii Alb Galbene, o rudă (vecin) sau 112, în caz de urgență. Dispeceratul Fundației pentru Butonul Roșu funcționează 7 zile din 7, 24h/ 24.

“Nu e ușor să duci povara neputinței oamenilor în casele cărora intrăm dar sprijinul permanent al celor care au înțeles că e nevoie de susținere financiară pentru un astfel de demers este imens și ne responsabilizează!”, Măriuca Ivan.

Cei care doresc să ajute vârstnicii singuri pot face donații în contul Fundației Crucea Alb-Galbenă:

FUNDAȚIA CRUCEA ALB-GALBENĂ ROMÂNIA – IBAN RO76 RNCB 0071 0114 3379 0001

– deschis la BCR sau direct pe pagina noastră.

Mulțumim partenerilor cu sprijinul cărora nu am avea cum să ducem mai departe misiunea asumată:

GOLD

BBraun, Ulpia Ventures, Wit Gele Cruss, Teatrul Elisabeta

SILVER

Envirotech, Neolife

BRONZ

MarcoHub, Telios

Susținători:

Vinuri Dionysos, Grațiela Drăghici, Felix Tătaru, Alexandra Velniciuc, Tania Popa, Ivanca Riba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>