Philips Lighting – Lumina ideală pentru acasă, clădiri de birouri, spaţii comerciale și monumente arhitecturale. Proiecte de succes din România

București, 2 noiembrie – Philips Lighting, lider mondial în domeniul iluminatului, utilizează lumina pentru a dezvolta orașe mai inteligente, clădiri mai eficiente și experiențe inovatoare în spaţiile comerciale. Utilizând potenţialul Internet of Things (IoT) și al economiei circulare, Philips Lighting transformă casele, clădirile, stadioanele și orașele, atingând niveluri ridicate ale eficienței energetice. „În cadrul Philips Lighting, ducem lumina dincolo de simplul iluminat, prin inovații aduse pe toate segmentele – acasă, în magazine, în birouri sau orașe. Internetul ne permite să atingem noi niveluri de eficiență energetică, prin monitorizarea și gestionarea inteligentă a iluminatului; să creăm noi experiențe uimitoare pentru clienți și să generăm rezultate remarcabile la nivel de business„, a declarat Bogdan Balaci, Director General, Philips Lighting pentru Sud-Estul Europei.

Philips Lighting susține tranziția către o economie circulară și sustenabilă, oferind clienţilor modelul „Light as a Service” – Philips Lighting instalează, întreține și gestionează iluminatul pe tot parcursul ciclului de viață al sistemului, clienții nefiind nevoiţi să investească în modernizarea echipamentelor. Prin alegerea modelului circular, clienții pot obține soluţii de iluminat sustenabile, evitând costurile obișnuite și beneficiază de cea mai nouă tehnologie de iluminare cu LED-uri, realizând economii de energie în comparație cu iluminatul convențional. În cadrul modelului de iluminat circular, componentele de iluminat sunt reciclate la sfârșitul ciclului de viață.

 Lumina potrivită pentru birouri  Cu ajutorul sistemului de iluminat conectat Philips, angajaţii își pot personaliza mediul de lucru cu ajutorul smartphone-ului, iar managerii pot obține informații în timp real pentru a optimiza utilizarea spațiului și eficiența energetică a clădirii.

 Tehnologia Philips PoE (Power over Ethernet) utilizează comutatoare PoE care transmit energie electrică și date prin cabluri Ethernet standard. Pe lângă iluminatul spațiilor de birouri cu soluţii LED de înaltă calitate și eficiente din punct de vedere energetic, PoE poate oferi proprietarilor informaţii despre cererile de mentenanţă, tendințele de ocupare a clădirii pentru o mai bună gestionare a spațiului, controlul temperaturii, creând birouri mai eficiente şi mai sustenabile. În plus, angajaţii pot personaliza nivelurile de lumină şi confort, folosind o aplicație de pe smartphone. Philips Lighting România a oferit soluții inteligente de iluminat pentru spaţiul de birouri exclusivist, recent construit, Aviatorilor 8, situat în Piața Victoriei. Peste 500 de corpuri de iluminat cu LED-uri au fost utilizate pe o suprafață de aproximativ 7.700 mp, reducând consumul de energie cu mai mult de 50% comparativ cu sistemele de iluminat convenționale.

 Lumina potrivită pentru acasă – Philips Hue Philips Hue este liderul global al sistemelor de iluminat conectat pentru case. Acesta include becuri, spoturi, lămpi, corpuri de iluminat – de la comutatoare la senzori de mișcare – alimentate de bridge-ul Philips Hue. Philips Hue depășește simplul iluminat pentru a oferi mai mult decât lumină: oferă noi experiențe, unde singura limită este imaginația.  Gama Philips Hue White Ambiance explorează potenţialul luminii albe. Acest bec conectat oferă nuanțe de lumină albă potrivite pentru fiecare moment al vieţii de zi cu zi. Luminozitatea se poate ajusta pentru a te ajuta să te trezești mai natural sau să dormi mai liniștit. Philips Hue White Ambiance oferă acces facil la setări de lumină prestabilite prin intermediul aplicației Philips Hue de pe dispozitivul tău inteligent sau al comutatorului inclus în setul de bază.


Lumina potrivită pentru spațiile comerciale

Ţinând cont că tot mai mulţi comercianți se confruntă cu creșterea prețurilor la energie, fiind nevoiţi să atragă atenţia clienţilor cu ajutorul luminii corespunzătoare, Philips Lighting oferă toate avantajele iluminatului cu LED, fără a le cere să investească în echipamente suplimentare. Acest lucru poate duce la economii de energie de 40% și la o randare excelentă a culorilor.

De asemenea, Philips Lighting oferă un sistem de Poziționare Internă, care permite comercianților să îmbunătățească experiența de cumpărături. Sistemul permite cumpărătorilor și personalului magazinului să primească informaţii sau notificări privind produsele disponibile. În acest fel, comercianții le pot oferi clienților o experiență diferită, semnificativă, și pot analiza datele stocate, pentru a măsura impactul acţiunilor de marketing și a evalua operațiunile din magazin.

Philips Lighting a furnizat tehnologie LED pentru numeroase proiecte de retail din România, precum Resto Aperto din Bucureşti Mall sau Mega Image Concept Store din Băneasa, București.

Lumina potrivită pentru monumentele arhitecturale Philips Lighting lucrează cu autorităţile publice de la nivel local, regional și național, pentru a le ajuta să atingă obiectivele de sustenabilitate şi pentru a reda frumuseţea arhitecturală a monumentelor istorice prin arta luminii. Sistemele Philips de iluminat cu LED-uri pot aduce economii de energie față de sistemele convenționale.  Un exemplu este cetatea Deva, unde Philips Lighting a îmbinat sistemul de iluminat funcțional cu cel arhitectural. Prin posibilitățile nelimitate de control și programare, sistemul adaptează imaginea fortăreței la toate evenimentele programate pe întreg parcursul anului – sărbători naționale, festivaluri sau concerte, ceea ce contrastează cu funcționalitatea inițială a clădirii.

Despre Philips Lighting

Philips Lighting (Euronext: LIGHT), lider global în produse de iluminat, sisteme și servicii, este dedicat inovației care aduce valoare de business, asigurând experiențe care ajută la îmbunătățirea stilului de viață. Targetând piața profesională cât și pe cea de consum, suntem un lider al industriei prin utilizarea IoT (Internet of Things) în scopul transformării caselor, clădirilor și a spațiilor publice. Cu vânzări de peste 7,1 miliarde de Euro în 2016, avem o echipă de aproximativ 34,000 de angajați în peste 70 de țări. Știri de la Philips Lighting se află la Newsroom, Twitter și LinkedIn. Informațiile pentru investitori pot fi găsite pe pagina dedicată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>