Arhiva categoriei: articole

Tuborg schimba perspectiva in noua campanie de imagine

Vizual Tuborg_Schimbă perspectiva

București, 19 aprilie 2023: Tuborg a lansat noua campanie de imagine, Împreună schimbăm perspectiva, inspirată de eticheta înclinată a brandului. Campania reflectă atitudinea neconvențională Tuborg și vine ca o invitație de a privi lucrurile dintr-o nouă perspectivă, departe de limitări și constrângeri.

Mihaela Hristea, Vicepreședinte marketing Tuborg România

„Activăm pe o piață extrem de dinamică, care de la un sezon la altul este supusă unor noi provocări. Este important să îmbinăm creativitatea cu cerințele publicului, să rămânem același brand emblematic, cu o istorie în spate, dar cu o viziune fresh, actualizată constant prin campanii relevante, care să ne sporească notorietatea și să creeze acea diferență specifică atât în fața competiției, cât și în fața consumatorului. Campania Împreună schimbăm perspectiva vine să întărească faptul că Tuborg își exprimă prin fiecare concept lansat conexiunea cu tot ce este modern, în continuă schimbare, menținând, totodată, legătura cu valorile sale universale, care au consacrat această marcă. Mesajul pe care dorim să-l transmitem este să ne luăm libertatea de a transforma fiecare zi așa cum ne dorim și de a ne lăsa să trăim experiențe noi”, a declarat Mihaela Hristea, Vicepreședinte Marketing Tuborg România.

Sorin Buzea, Brand Manager Tuborg

Dorința de explorare, spiritul tânăr și inovația fac parte din ADN-ul brandului Tuborg. Numeroase inovații au marcat istoria Tuborg, câteva dintre acestea fiind capacul easy open și folia de protecție din aluminiu de pe doze. Eticheta înclinată este o declarație a brandului de a privi mereu lucrurile dintr-o altă perspectivă și de a fi perseverenți în a îmbunătăți experiența consumatorilor Tuborg. Această campanie reflectă cu succes mentalitatea Tuborg, pe care o transpunem în toate acțiunile, activitățile și materialele de comunicare”, susține Sorin Buzea, Brand Manager Tuborg.

Spotul reflectă manifestarea entuziasmului odată cu trăirea experienței Tuborg, împărtășind, totodată, celor din jur curiozitatea de a descoperi aceste emoții odată cu savurarea unei beri. Lumea celor care țin în mână o bere Tuborg este marcata de noua perspectivă, iar cei care nu împărtășesc aceste experiențe sunt prinși în monotonia fiecărei zile.

Campania este prezentă online și offline, în diverse execuții. Spotul TV poate fi urmărit aici.

Despre Tuborg România (URBB)

Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție greenfield. Tuborg România are un portofoliu format din mărci premium și superpremium, internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Carlsberg, SKOL Original, Holsten, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Bucur, Somersby, precum şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.

Minecraft Legends este acum disponibil

Picture1

Minecraft Legends este disponibil acum pentru console Xbox Series X | S și Xbox One, pentru PC-urile cu Windows și pe Steam, prin intermediul abonamentelor Xbox Game Pass Ultimate și Xbox Game Pass pentru consolă și PC, dar și pentru Nintendo Switch, PlayStation 4 și PlayStation 5, anunță Mojang Studios; prin Gaming Hub este disponibil și pentru televizoarele inteligente Samsung.

Minecraft Legends este produs de Mojang Studios și Blackbird Interactive; mai multe detalii sunt disponibile aici și aici.

Jocul este disponibil prin intermediul PC Game Pass, care poate fi accesat de utilizatorii din România la prețul de 35 RON / lună, iar pentru a-l achiziționa utilizatorii pot accesa xbox.com/pcgamepass unde au la dispoziție mai multe informații.

Cu ocazia lansării, noii membri de pe piața din România vor beneficia de o ofertă specială, prin intermediul căreia vor putea utiliza abonamentul PC Game Pass timp de 3 luni la prețul de 1 dolar (oferta este valabilă pentru o perioadă limitată de timp).

Prin intermediul PC Game Pass, utilizatorii vor avea acces imediat la sute de jocuri PC pe Windows, inclusiv la noile versiuni lansate de Xbox Game Studios, jocuri Bethesda, un abonament EA Play și oferte pentru jocurile produse de Riot.

Cel putin 65 de milioane de persoane din intreaga lume au afectiuni respiratorii aparute post-pandemie. Ce recomandari au specialistii.

Purificator de aer

Studiile arată că cel puțin 65 de milioane de persoane din întreaga lume au afecțiuni respiratorii post-pandemie, date adunate pe baza unei incidențe estimate de 10% dintre persoanele infectate și a peste 651 de milioane de cazuri documentate de COVID-19 în întreaga lume. Organizația Mondială a Sănătății definește sindromul post-COVID-19 ca apărând „de obicei la 3 luni de la debutul COVID-19 cu simptome care durează cel puțin 2 luni și nu pot fi explicate printr-un diagnostic alternativ”. Cercetările arată că schimbările climatice au crescut riscul apariției infecțiilor post-pandemie. Acestea implică faptul că prezența, supraviețuirea și infecțiozitatea unui virus în aer și pe suprafețele obiectelor ar putea fi afectate de condițiile de mediu, cum ar fi temperatura, umiditatea, precipitațiile, calitatea aerului și tipul de suprafață.

Astfel, schimbarea anotimpurilor poate afecta sănătatea în mai multe moduri din cauza producerii unor fluctuații de temperatură și umiditate. Variațiile bruște de temperatură pot slăbi sistemul imunitar, ceea ce determină apariția infecțiilor respiratorii.

În acest context, calitatea aerului devine o preocupare pentru tot mai multe persoane. Metodele de prevenție trebuie să ia în calcul atât mediul extern (prin purtarea măștilor de protecție, consumul de vitamine și de lichide), cât și controlarea mediului intern, cu precădere a aerului din locuințe. Recomandarea specialiștilor Dyson pentru protejarea sănătății de particulele nocive din aerul respirabil este utilizarea unui purificator de aer cu filtru HEPA. Acesta are capacitatea de a capta 99,95% din particulele cu dimensiunea de 0,1 microni.

Aerul din interior nu este ventilat la fel de bine ca cel din exterior, așa că mulți poluanți din aer continuă să se dezvolte în interior. Purificatoarele de aer pot reîmprospăta aerul nociv din încăpere, reducând riscul apariției de infecții respiratorii. Inginerii Dyson au dezvoltat tehnologia unică Air Multiplier™ care generează puterea de circulație pentru a atrage în aparat chiar și poluanții îndepărtați, proiectând aerul purificat în întreaga încăpere. Infecțiile cu virusuri respiratoriI sunt răspândite prin intermediul agenților patogeni minusculi care plutesc în aer. Eliminarea acestor poluanți poate aduce beneficii imediate și pe termen lung pentru sănătate.

Când vine vorba de odihnă, majoritatea oamenilor se gândesc la lumina și zgomotul din încăpere și, de cele mai multe ori, calitatea aerului este trecută cu vederea. Cu toate acestea, pentru mulți oameni, aerul proaspăt poate influența starea de confort și cât de bine reușesc să doarmă noaptea. Seara, nivelurile de poluanți din aer cresc, în special în zonele în care există mult trafic. Acest lucru se explică prin faptul că, pe măsură ce temperaturile scad, atmosfera reține poluanții aproape de nivelul solului, iar acest efect este și mai evident dacă spațiile din interiorul locuinței nu sunt bine aerisite. Purificatoarele Dyson utilizează cel mai avansat sistem de filtrare care combină un senzor de formaldehidă precis, în stare solidă, cu un filtru catalitic unic care distruge, în mod continuu, formaldehida, lăsând în încăpere un aer mai curat și mai igienizat. Totodată, pentru a îmbunătăți calitatea somnului, experții Dyson au proiectat un purificator cu 20% mai silențios și cu afișaj estompat, prin utilizarea Modul Nocturn.

Așadar, prin utilizarea unui purificator performant care asigură un aer curat în interiorul casei, poate fi redusă incidența infecțiilor post-pandemie, precum și a afecțiunilor cauzate de fluctuațiile de temperatură, des întâlnite primăvara, facilitând un somn odihnitor.

Profitati din plin de primavara cu ajutorul tehnologiilor de imagistica oferite de vivo X90 Pro

vivo X90 Pro_Spring image_Vlad Eftenie

vivo vă oferă inspiraţie pentru a surprinde frumuseţea naturii primăvara

București, 11 aprilie – În sfârşit, a venit primăvara! Iar primăvara aduce cu ea multe idei creative. După atâtea zile de hibernare, natura revine la viaţă. Oriunde privim, natura ne oferă spectacole încântătoare, care fac din primăvară un anotimp special: primele magnolii înflorite, lumina soarelui reflectată pe suprafaţa unui râu, culorile unice ale cireşilor înfloriţi. vivo X90 Pro este partenerul perfect pentru a descoperi şi a surprinde tot ce ne oferă primăvara.

Nuanţe intense de verde, cerul senin şi câmpurile de flori – cu modul ZEISS Natural Colour al modelului X90 Pro, fotografii pot surprinde în culori naturale splendoarea primăverii. vivo şi ZEISS au colaborat pentru a oferi standarde noi de calitate a imaginii şi de fidelitate a culorilor, făcând posibilă surprinderea unor imagini excepţionale, în orice fel de lumină, cu ajutorul noului vivo X90 Pro. Cu ajutorul modului Professional Portrait Camera şi al Ultra Sensing Portrait System, utilizatorii pot face fotografii în culori fidele, în care surprind primele zile însorite de primăvară. Pentru că nopţile devin mai calde şi mai scurte, utilizatorii se pot bucura de mai multe seri de aventură, deoarece cu vivo X90 Pro vor putea surprinde toată distracţia, chiar şi după apusul soarelui. Iar pentru cei care preferă serile liniştite şi care doresc, de exemplu, să surprindă ploaia de meteoriţi din aprilie (Lyrdele de aprilie), X90 Pro poate fi partenerul perfect, datorită performanţei excelente în condiţii de luminozitate redusă. Momentele splendide ale acestei primăveri pot fi surprinse cu X90 Pro.

ZEISS Natural Colours redă culorile intense ale primăverii

Cel mai bun mod de a testa noul X90 Pro este să mergeţi afară şi să exploraţi. Primăvara oferă oportunităţi minunate pentru a surprinde lalelele în floare, câmpurile de flori sălbatice, cireşii înfloriţi sau orice alte semne ale naturii care începe să revină la viaţă. Versiunea actualizată de calibrare a modului ZEISS Natural Colour oferă imaginilor înregistrate un aspect cât mai apropiat de percepţia ochiului uman, datorită preciziei de gradare profesională a culorilor. Sistemul de imagistică complex, cu module de camere multiple, acoperă o gamă largă de situaţii de înregistrare, astfel încât utilizatorii să fie mereu pregătiţi să surprindă fiecare moment special din acest anotimp.

Descoperiţi obiectivul de 50 mm pentru portrete cu aspect natural

Primăvara este anotimpul perfect pentru a redeveni activi. Indiferent că este vorba de drumeţii, plimbări lungi în parc sau o vizită la piaţă, este important să petrecem timp în aer liber. Obiectivul echivalent 50mm al modelului vivo X90 Pro permite utilizatorilor să realizeze portrete cu aspect natural în aer liber, cu păstrarea unei distanţe naturale faţă de subiect. Deoarece câmpul vizual al obiectivului de 50mm este apropiat de câmpul vizual al ochiului uman, portretele realizate au întotdeauna un aspect natural. Iar aspectul natural nu se limitează doar la portrete. Având în vedere versatilitatea şi perspectiva oferite de acest obiectiv, X90 Pro este un smartphone potrivit şi pentru fotografia stradală. Chiar și în condiții de luminozitate redusă, calitatea oferită este deosebită, datorită diafragmei mari. Aşadar, veţi fi mereu pregătiţi, indiferent de situaţie sau de vremea de afară.

Interval dinamic mare pentru o primăvară dinamică

Primăvara ne oferă o paletă extinsă de condiţii meteorologice. Ceaţă misterioasă în zori, un curcubeu apărut deasupra unui lac limpede sau uneori chiar nisip adus de vânt din Sahara, care conferă culorilor un aspect mai intens la apus, toate acestea fiind subiecte perfecte pentru fotografiere. X90 Pro foloseşte cipul vivo V2 dedicat şi personalizat, care reduce zgomotul imaginilor şi al filmărilor cu ajutorul noului algoritm IA pentru reducerea zgomotului. Acesta îmbunătăţeşte performanţa cipului principal, dar şi rezoluţia, mai ales în condiţii de luminozitate redusă. În plus, algoritmul High Dynamic Range (HDR) a fost actualizat şi îmbunătăţit faţă de modelele anterioare din seria X. Acesta optimizează tonurile de imagine pentru a genera tranziţii mai naturale cu straturi detaliate.

Surprindeţi ploile de stele şi de meteoriţi

De mii de ani, în luna aprilie, ploaia de meteoriţi denumită Lyrdele poate fi observată cu ochiul liber timp de câteva zile. Anul acesta, Lyrdele vor putea fi observate spre finalul lunii. Este momentul perfect pentru a încerca funcţiile de fotografiere pe timp de noapte ale smartphone-ului X90 Pro. Funcţia 4K Ultra-Sensing Night Video permite utilizatorilor să surprindă întreaga experienţă. Senzorul mare de imagine al acestui flagship poate capta o cantitate mai mare de lumină, crescând luminozitatea imaginii şi surprinzând mai multe detalii pe timp de noapte. Algoritmul actualizat Night Video 3.0 şi strategia de expunere facilitează realizarea unor filmări mai luminoase şi mai clare, cu trecere mai naturală de la zonele luminoase la cele întunecate. Astfel, cu ajutorul inovaţiilor vivo în domeniul imagisticii, pasionaţii de astronomie au cele mai potrivite instrumente şi pot realiza fotografia perfectă la momentul potrivit. Iar datorită stabilizatorului de imagine încorporat, utilizarea trepiedului este opţională.

Nu doar culorile şi trecerile de la un ton la altul au aspect mai natural: noul smartphone X90 Pro a fost inspirat din natură şi este o combinaţie de principii matematice şi estetice, pentru a oferi atât funcţii inovatoare, cât şi un design elegant. Aspectul exterior al carcasei are ca inspiraţie răsăritul soarelui. Modulul circular de lentile reprezintă soarele care se ridică deasupra orizontului, iar linia orizontală de separare reprezintă linia orizontului, creând împreună imaginea unui soare la răsărit. Un smartphone perfect pentru surprinderea fenomenelor naturale oferite de primăvară!

Antropologul digital Rahaf Harfoush, membra a echipelor de comunicare ale lui Barack Obama si Emmanuel Macron, prezenta pe 22 mai la Bucharest Tech Week

SPEAKER-VEDETA BTW

Celebrul antropolog digital Rahaf Harfoush, cel mai bine vândut autor care cercetează impactul tehnologiilor emergente asupra societății, va fi prezentă la cea de-a 7-a ediție a Bucharest Tech Week, în cadrul Innovation Summit, prima conferință de business care deschide săptămâna tehnologiei. 

Activitatea lui Rahaf Harfoush are ca scop înțelegerea schimbărilor ascunse de comportament la care suntem supuși ca urmare a evoluției permanente a infrastructurilor digitale globale.

În sesiunea pe care o va susține în fața publicului prezent la Innovation Summit, în data de 22 mai, Thriving in Times of Disruptive Change, ea va aborda o temă de actualitate și anume obstacolele pe care le întâlnesc companiile în perioade de criză și despre cum se pot depăși acestea printr-un leadership de calitate.

Rahaf Harfoush este fondator și director executiv al Institutului de Cultură Digitală Red Thread, o rețea internațională formată din strategi, designeri, antropologi, cercetători, fotografi și producători, unde conduce o echipă de cercetători în explorarea implicațiilor primei culturi digitale globale asupra modului în care ne trăim viața.

Rahaf Harfoush predă la Școala de Management și Inovație a instituției de învățământ superior Science Politique din Paris.

De asemenea, ea este și un autor de succes. Până în prezent a scris trei cărți: prima ei carte, „Yes We Did: An Insider’s Look at How Social Media Built the Obama Brand” (O privire din interior asupra modului în care rețelele sociale au construit brandul Obama) prezintă experiențele ei din perioada în care a fost membră a echipei de digital media a lui Barack Obama, în timpul campaniei electorale din 2008 și prezintă efectul revoluționar al rețelelor de socializare asupra alegerilor. Este și coautoare a cărții The Decoded Company: Know Your Talent Better Than You Know your Customers, menționată ca bestseller în celebrele cotidiene americane New York Times și USA Today și pentru care a primit premiul Gold Axiom la categoria Cea mai bună carte de Business Technology. Cea de-a treia carte a ei, Hustle & Float: Reclaim Your Creativity in a World Obsessed with Work, a fost publicată în februarie 2019. Rahaf a fost și membră a comisiei președintelui Franței, Emmanuel Macron, desfășurându-și activitatea în jurul impactului tehnologiei asupra democrației.

Rahaf Harfoush a lucrat la celebra instituție Forumul Economic Mondial de la Geneva, ca director adjunct al programului Technology Pioneer. Pe parcursul acestei activități, ea a contribuit la identificarea unor startup-uri disruptive și inovatoare pe care le-a îndrumat în construirea unei strategii de business conforme cu vremurile și publicul țintit.

Prestigioasa activitate a lui Rahaf Harfoush a fost recunoscută prin numeroase distincții. Astfel, în 2018 a fost nominalizată drept unul dintre cei mai inovatori oameni din Franța de către renumita organizație care promovează inovația „Les Napoleons”.  De asemenea, a fost numită Young Global Changer la Summit-ul G20 Think Tank și Young Global Shaper la World Economic Forum pentru leadership în cultură digitală și tehnologie. Festivalul literar Hay a desemnat-o gânditor de top al viitorului.

Rahaf sprijină organizațiile în navigarea în noua noastră realitate constant conectată pentru a-și consolida strategiile de inovare, managementul talentelor și previziunea, dar și pentru a se asigura că țin cont de tendințe și respectă bunele practici. Printre clienții săi se numără UNESCO, Estée Lauder, L’Oreal și mulți alții.

Mai multe informații despre RAHAF HARFOUSH:

https://www.linkedin.com/in/rahafharfoush/

https://rahafharfoush.com/

Rahaf Harfoush își va susține sesiunea pe 22 mai, la primul summit de business din cadrul Bucharest Tech Week, Innovation Summit.

Bucharest Tech Week, festivalul care transformă în fiecare an Bucureștiul în capitala internațională a tehnologiei, revine între 22 și 28 mai la NORD Events Center by Globalworth și Romexpo, Pavilionul B1.

Evenimentul se desfășoară sub un nou concept, în care viitorul la care toți visăm, unul eficientizat prin digitalizare, intră în scenă acum. Astfel, cea de-a șaptea ediție a Bucharest Tech Week ne plasează între acum și viitor, între tehnologia și inovația prezentului și perspectivele conturate de concepte precum CleanTech (tehnologia verde), IoT (internetul lucrurilor), tehnologia wearable, Web3, AI sau Robotică.

Structura Bucharest Tech Week 2023 include:

  • cinci summituri de business, care au loc între 22 și 26 mai, la NORD Events Center by Globalworth (Strada George Constantinescu 4B, București)

și

  • Tech Expo, expoziția B2C dedicată soluțiilor IT&C și produselor de înaltă tehnologie, desfășurată între 26 și 28 mai, la Romexpo, Pavilion B1.

Business Summits 2023 – cele cinci conferințe, Innovation, HR Masters, Future Retail, Java și Software Architecture, acoperă o gamă largă de subiecte din tehnologie și asigură profesioniștilor un schimb pertinent de cunoștințe, expertiză, paneluri despre cele mai bune practici de dezvoltare a afacerilor, dar și povești personale a peste 30 de speakeri internaționali, cunoscuți specialiști, experți și inovatori, în domeniile în care activează.

Pe parcursul summiturilor, vor avea loc, în premieră, o serie de masterclass-uri, sesiuni tematice interactive, susținute de experți internaționali în diverse domenii de business, unde cei interesați pot obține aprofundarea și înțelegerea tehnologiei și a infrastructurii locale și internaționale.

Participarea la Business Summits se face pe baza unui bilet ce poate fi achiziționat direct de pe https://www.techweek.ro/business-summits. Până pe 9 mai, acesta are un preț special de 269 EUR.

Bucharest Tech Week dedică weekendul 26-28 mai celui mai mare eveniment tehnologic B2C din România, expoziția Tech Expo, care va avea loc la Romexpo, Pavilionul B1, unde cei pasionați de tehnologie pot vedea și interacționa cu produse, servicii IT&C, prezentate de importanți jucători din domeniu, locali și internaţionali.

Participarea la Tech Expo este GRATUITĂ pentru toate persoanele cu vârsta peste 18 ani, cu înscriere în prealabil pe https://www.techexpo.ro/.

Organizatorul Bucharest Tech Week este UNIVERSUM Expo.
Bucharest Tech Week 2023 este inspirat de Bosch.

Partenerii evenimentului sunt:

HR Masters Summit Partner: Undelucram.ro

Future Retail Partner: Mastercard

Software Architecture Partner: Luxoft

Innovation Networking Partner: Sodexo Benefits and Rewards Services Romania

HR Networking Partner: Up Romania 

Sponsori: Google, LucaNet M247, N-able, Codezilla, LSEG (London Stock Exchange Group) Romania, HRmaster, Relex-re:inovate, E.ON

Experience Partner: IQOS

Parteneri media: KISS FM, VOYO, Cărturești, Business Review, Cariere, HR Manager, Phoenix Media, Agerpres, Asociația Română pentru Smart City, Psychologies, The Recursive, hotnews.ro, wall-street.ro, learningnetwork.ro, newsbucuresti.ro, iqads.ro, prwave.ro, start-up.ro, retail-fmcg.ro, marketingromania.ro, we-invent.ro, go4it.ro, devjobs.ro, descoperabucurestiul.eu, blogatu.ro, calendarevenimente.ro. 

Pentru informații suplimentare, urmăriți platformele oficiale:

www.techweek.ro

https://www.instagram.com/techweekro/

https://www.linkedin.com/company/techweekro

https://www.facebook.com/TechWeekRO

Despre Universum 

UNIVERSUM este o companie construită în jurul conceptului de arhitectură de evenimente corporate cu o experiență de peste 10 ani în România, aflându-se printre cele mai mari companii din acest domeniu.

UNIVERSUM deține sub umbrela sa un întreg ecosistem de soluții pentru companii. De la organizarea de team buildingurilor recunoscute internațional, evenimente la scară largă precum: conferințe, competiții sportive, lansări de produse și festivaluri, la soluții software complete, dedicate organizării de evenimente.

Virtualized este prima expo-conferință virtuală din România, compusă dintr-o serie de evenimente online, organizate cu scopul informării și educării mediului de business autohton. În cadrul evenimentelor se abordează în timp real provocările cu care se confruntă specialiștii din mediul de afaceri și se oferă soluții rapide.

Bucharest Tech Week reprezintă festivalul care transformă Bucureștiul în capitala internațională a tehnologiei și care reunește atât profesioniștii cât și pasionații de tehnologie și inovații.

GoTech World (anterior denumit Internet & Mobile World) este cea mai amplă expo-conferință și casa economiei digitale din Europa Centrală și de Est”, în care profesioniștii din întreaga regiune au acces la soluții tech B2B, insight-uri pe diferite arii digitale și o oportunitate de networking.

Târgul Imobiliarium  reunește pe parcursul celor 3 zile peste 50 de proiecte rezidențiale noi din Bucuresti si imprejurimi.

MyConnector este o platformă fexibilă care permite organizarea de evenimente, conferințe și expoziții online, dar și interacțiunile live între participanți.

Cum sa obtii o masa bogata si sanatoasa de sarbatori : Mai multe legume, mai putin zahar si multa hidratare

CSBSN_Fotografie

Perioada sărbătorilor este mult așteptată de noi toți, atât pentru a petrece timp cu cei dragi, dar și pentru a ne bucura de preparatele specifice, așa cum sunt cele de Paște. Însă nu trebuie să uităm de sosirea primăverii și de abundența de legume proaspete, de soare, de pofta de mișcare și de hidratare.

În perioadele în care consumăm feluri de mâncare care au trecut prin mai multe stadii de preparare, așa cum se întâmplă de sărbători, medicii nutriționiști recomandă îmbogățirea acestor mese cu alimente cât mai puțin procesate. De asemenea, limitarea cantităților sau selectarea acestora atunci când consumăm mese bogate, pot fi modalități prin care putem evita excesele și, respectiv, balonările sau indigestiile, cu eventuale urmări asupra sănătății.

Astfel, putem adăuga la mesele de sărbători legume de sezon care, pe lângă culoarea și mirosul proaspete, vin la pachet cu vitaminele necesare ieșirii din iarnă, dar și cu multă aromă, senzație de sațietate și un sistem imunitar mai puternic. Deliciile de sărbători, precum pasca și ouăle de ciocolată pot fi savurate în zilele festive, însă cu atenția orientată mai degrabă către calitatea ingredientelor și către bucuria momentului. Hidratarea, atât cu apă, dar și prin natura alimentelor și a băuturilor consumate, ne va ajuta să menținem o bună digestie și o stare de bine pe tot parcursul acestor zile, îndeosebi cu cât temperatura de afară crește.

Trei modalități prin care putem îmbunătăți mesele de sărbători

Aportul de legume proaspete crește în mod natural odată cu venirea primăverii. Urzicile, spre exemplu, ce apar primele după topirea zăpezii, sunt bogate în vitamine, cu multiple beneficii pentru sănătate. Acestea pot fi consumate prin gătire, sub formă de ceai sau ca extract. Loboda este o altă legumă ce se găsește din abundență peste tot, fiind o sursă importantă de fibre și microelemente. De la masa festivă nu poate lipsi însă salata verde, ce reprezintă o sursă importantă de beta-caroten, minerale și antioxidanți, conținând foarte puține calorii și multă apă (90%). Ridichiile roșii au, de asemenea, un conținut bogat în fibre, vitamine – vitamina C, vitamina B6, vitamina B2 (riboflamina), vitamina B9 (acid folic), potasiu, și apă, ajutând la ameliorarea diverselor afecțiuni ale stomacului, precum balonări sau indigestii.

Limitarea cantității de zahăr consumat poate fi o provocare pentru fiecare dintre noi, mai ales de sărbători. Putem reduce cantitatea de zahăr, în special cel procesat, cu îmbunătățiri asupra stării de sănătate, fără a-l elimina în totalitate din dietă. Mai întâi, este important să înțelegem ce este zahărul. Zaharurile pot fi definite ca un grup de molecule ce au o structură similară. Printre cei mai cunoscuți sunt: glucozafructozasucroza sau zaharoza (zahărul de masă, obținut prin alăturarea moleculelor de glucoză și fructoză), maltoza (alăturarea a două molecule de glucoză), galactozalactoza (obținută din galactoză și glucoză, găsită în produsele lactate).

De asemenea, zahărul are un rol esențial în biologie, fiind sursa principală de energie pentru creier, stă la baza structurii ADN-ului nostru și a muncii pe care celulele noastre o depun zi de zi. Corpul nostru are nevoie, așadar, de zahăr, pentru a-l transforma în energie. Glucoza și fructoza, spre exemplu, îndeplinesc multe dintre funcțiile biologice. Totuși, pe cât de important este zahărul pentru organism, pe atât de importantă este evitarea excesului de zahăr, întrucât acesta poate duce la tulburări cognitive și de memorie. Așadar, pentru a evita excesele, este recomandat să consumăm cantități rezonabile de dulciuri. Mai mult, cu cât vom consuma surse de zaharuri nerafinate, așa cum sunt fructele proaspete, cu atât ne va fi mai ușor să limităm excesele de zahăr din surse intens procesate. Cantități importante de zahăr pot fi ingerate, din obișnuință, și din sucuri. Putem limita consumul de sucuri dacă purtăm în permanență cu noi o sticlă de apă.

Hidratarea are loc nu doar prin cantitatea de apă pe care o bem zilnic, ci și atunci când consumăm fructe, legume și alimente, în general, bogate în apă, așa cum sunt supele, spre exemplu. Mai mult, atunci când consumăm legume de sezon, până la 20% din sursele noastre zilnice de hidratare provin din legume precum salată, legume cu frunze, castraveți, ardei, țelină, fructe de pădure și pepeni. De menționat este faptul că, unele băuturi, cu un conținut ridicat de alcool, pot deshidrata. De aceea, este important să alegem băuturi care, pe lângă un conținut redus de alcool, sau inexistent, așa cum este berea, conțin și alți nutrienți cu beneficii dovedite științific asupra sănătății. Berea fără alcool poate fi o bună alternativă la băuturile non-alcoolice. Conform unor studii, influența berii fără alcool asupra hidratării, alăptatului, anxietăţii, somnului şi markerilor biologici cardiovasculari, este una pozitivă, în general, deși sunt necesare mai multe studii în această privință.

Foto_Dr. Corina Zugravu

„Consumul echilibrat de alimente și de băuturi de sărbători poate fi sinonim atât cu bucuria, dar și cu sănătatea. Legumele de sezon, preferința pentru dulciurile alese cu grijă și hidratarea, atât prin apă și băuturi din ingrediente naturale, dar și din surse precum fructe și legume, pot aduce multiple beneficii pentru sănătate. Iar natura este de partea noastră și în acest sezon. Studiile arată că, atunci când adăugăm aproximativ 200g de legume verzi, cum este spanacul, spre exemplu, senzația de sațietate crește considerabil, datorită prezenței ridicate a fibrelor.”, spune dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Consumul moderat de bere

Berea este compusă din ingrediente 100% din surse naturale, precum: apă, hamei, drojdie și cereale. Ingredientul de bază din bere îl reprezintă cerealele, cu un rol nutrițional apreciat datorită conținutului ridicat de fibre. Mai mult, cerealele folosite în obținerea berii adaugă băuturii surse importante de vitamine de tip B, precum niacina (B3), riboflavina (B2), piridoxina (B6) și acid folic (B9). Astfel, berea este acea băutură-aliment ce poate face parte dintr-o dietă echilibrată, atât timp cât este consumată cu moderație.

De asemenea, cele două ingrediente principale din bere, cerealele și hameiul, conțin antioxidanții ce contribuie la întărirea sistemului imunitar, și care luptă cu radicalii liberi, ce pot fi de sursă internă sau externă.

Printre alte beneficii ale consumului de cereale integrale se numără diminuarea riscului de a dezvolta diabet, boli de inimă sau hipertensiune arterială. Totodată, acestea ajută, zi de zi, prin reducerea nivelul indicelui glicemic după o masă copioasă, dar și sistemul digestiv în procesarea unor mese mai grele.

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în

domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.

Noile ADATA HC300 ECO si UC310 ECO sustin misiunea ESG a ADATA

HC300 ECO_F_1200X695_ (2)

ADATA lansează HDD externe și unități Flash Drive prietenoase cu mediul înconjurător

ADATA își reafirmă angajamentul față de protejarea mediului înconjurător și față de reducerea amprentei de carbon a produselor sale prin lansarea primei sale linii ecologice de stocare. Hard disk-ul extern HC300 ECO și flash drive-ul USB UC310 ECO reprezintă un pas important către produse electronice sustenabile, având carcase realizate din plastic reciclat și fiind ambalate în materiale certificate de FSC™ (Forest Stewardship Council).

Reciclare și reutilizare

ADATA HC300 ECO și UC310 ECO sunt precursoarele unei serii de produse ADATA axate pe conceptele ESG, iar carcasele acestor dispozitive sunt fabricate din materiale PCR (Post-Consumer Recycled). Utilizarea materialelor PCR în HC300 ECO poate reduce în mod eficient emisiile de carbon cu până la 48%. Materialele post-consum tipice ar fi aruncate în mod normal ca deșeuri după ce și-au încheiat ciclul de viață de consum. De asemenea, aceste materiale provin dintr-o singură locație, ceea ce reduce și mai mult amprenta de carbon a produsului.

În plus, ADATA HC300 ECO și UC310 ECO sunt ambalate în materiale realizate din hârtie ecologică, certificate FSC™ și fabricate prin procese care reduc semnificativ emisiile de dioxid de carbon, apa uzată și energia.

Dispozitive cu dimensiuni reduse pentru stocare generoasă în mișcare

HDD-ul extern ADATA HC300 ECO este prezentat cu un design modern și vine cu capacități de stocare de până la 2TB, totul într-o carcasă subțire, cu o grosime de numai 10,3 mm. Acest HDD extern elegant oferă utilizatorilor un plus de siguranță, protejând datele printr-un mecanism exclusiv de protecție împotriva șocurilor care reduce potențialele deteriorări ale unității cauzate de o manipulare necorespunzătoare sau de zdruncinături accidentale.

UC310 ECO dispune de interfață USB 3.2 și de o capacitate de până la 256 GB. Acest USB stick elegant adoptă un design pivotant fără capac, protejând în același timp conectorul USB.

Atât HC300 ECO, cât și UC310 ECO sunt echipate cu software pentru backup inteligent Backup ToGo care asigură backup programat și sincronizare în timp real în cloud.

Fii ecologic cu ADATA

ADATA recunoaște importanța managementului durabil și a promovării idealului de reducere, reciclare și reutilizare în realizarea unui viitor mai curat și mai luminos. Fiecare pas pe această cale ecologică reprezintă repere în îndeplinirea treptată de către ADATA a angajamentelor sale ESG.

HC300 ECO_F_1200X695_ (1)

Despre ADATA – Inovarea viitorului

ADATA Technology este al doilea producător mondial de memorii DRAM și de unități de stocare SSD, ocupând locul 19 în topul celor mai bune mărci globale din Taiwan. Principalele linii de produse ale ADATA includ module de memorie, unități SSD, alte produse de memorie pentru consumatori și soluții industriale. De asemenea, compania s-a extins și în domeniul vehiculelor electrice, al roboților AI AMR și al jocurilor cu marca sa XPG. De-a lungul anilor, produsele ADATA au obținut o largă recunoaștere internațională, inclusiv premii iF Design, Red Dot Design și Taiwan Excellence. ADATA a fost, de asemenea, onorată pentru angajamentul său față de bunăstarea angajaților și responsabilitatea socială corporativă, inclusiv cu premiul „Great Place to Work Certification™” pentru birourile sale din Taiwan, SUA și Brazilia, precum și cu premiile „Best Workplaces in Asia™”, „Best Workplaces in Greater China™” și „Best Workplaces in Taiwan™”. Începând cu anul 2020, ADATA a fost recunoscută în mod continuu cu premiile „Asia Responsible Enterprise Awards” și „Best Companies to Work for in Asia”. Pasărea colibri este emblema mărcii ADATA. Ea reprezintă agilitatea și eficiența companiei, precum și urmărirea inovației și angajamentul acesteia de a crea un stil de viață mai colorat și mai inteligent pentru toată lumea.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.adata.com

PC Garage lanseaza „Balaur Powered by ASUS”

acaads

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de tehnologie, a lansat astăzi PC-ul pentru jocuri „Balaur Powered by ASUS”, conceput pentru a oferi pasionaților de jocuri rezultate optime în cele mai în vogă titluri ale momentului. De aemenea, pentru cei mai pretețioși, PC Garage a lansat și versiunea Balaur Pro Powered by ASUS a acestui sistem, echipat cu mai multă memorie RAM și o placă video mai performantă.

Seria de calculatoare Balaur lansată în 2020 s-a bucurat de un real succes, acestea fiind realizate în colaborare cu diverși producători de componente. Balaur Powered by ASUS aduce la un loc tehnologiile ASUS și expertiza PC Garage, rezultatul fiind un sistem gata asamblat și pregatit de ore intregi de gaming, în cele mai populare jocuri.

PC Garage și-a asumat misiunea de a oferi susținere pasionaților de jocuri din România, oferind clienților standarde ridicate în ceea ce privește asamblarea și testarea sistemelor. Așa au luat naștere, printre altele, Viking, Raptor5 și Arkay – PC-uri de gaming de succes, configurate, construite și testate de PC Garage pentru clienții săi. Pe lângă raportul calitate/preț foarte bun oferit de acestea utilizatorilor, ele au avut ca efect și readucerea în zona de interes a sistemelor gata asamblate pe piața din România, semn că publicul consumator apreciază produsele de calitate, care corespund nevoilor sale.

pc garage balaur pro powered by asus

Balaur Powered by ASUS este un PC de gaming construit cu atenție și pregatit pentru ore întregi de distracție. Conceput pentru a rula jocurile moderne în rezoluție Full HD cu detalii grafice cât mai avansate, acesta se adresează tinerilor gameri care își doresc un PC capabil inclusiv pentru jocurile competitive moderne, cum ar fi Fortnite, PUBG, Apex, CoD sau jocuri single player cu povești deosebite, cum ar fi The Last of Us Part1 sau Hogwarts Legacy.

Pentru performanțe optime și fluiditate, s-a optat pentru un procesor Intel Core i5-12400F cu șase nuclee, o placă video ASUS GeForce RTX 3060 cu 12GB memorie, 16GB memorie RAM Kingston FURY Beast la 3200MHz și un SSD de 1TB Kingston M.2 PCI Express 4.0.

De asemenea, carcasa, sursa și sistemul de răcire au fost alese cu simț de răspundere. Pentru a integra toate componente, PC Garage a optat pentru o carcasă ENDORFY cu patru ventilatoare ARGB incluse și spațiu suficient pentru componente. Pentru răcirea procesorului a fost ales un cooler pe aer Fera 5 ARGB, mergând mână în mână cu spațiul generos din carcasă și arflow-ul exepțional.

Toate aceastea fiind ținute în viață de o sursă de calitate, Seasonic 80+ Bronze de 650W cu eficiență de 85% și condensatori de cea mai bună calitate.

Versiunea PRO a sistemului Balaur adaugă în plus mai multă memorie RAM și o placă video mai puternică, fiind astfel adresat persoanelor care au așteptări mai ridicate sau care preferă rezoluția 2K. Balaur Pro Powered by ASUS a fost echipat cu RTX 3070 8GB și 32GB RAM Kingston FURY la 3200MHz. În rest împarte aceleași componente în afară de cele două upgrade-uri menționate.

balaur pro

Denumirea „Balaur” nu a fost aleasă nici ea la întâmplare, ea indicând superioritatea PC-ului în jocuri, unde acesta permite utilizatorului să elimine eficient toți „zmeii” de pe câmpul de luptă.  Astfel, specialiştii PC Garage au verificat nivelul de stres al balaurului în jocuri populare, iar media de FPS-uri este următoarea:

  • Apex – 129
  • Warzone – 103
  • CS GO – 272
  • Fortnite – 233
  • GTA – 142
  • Hogwarts – 103
  • Last of Us – 70

De asemenea, Balaur Pro Powered by ASUS a fost testat în aceleași jocuri:

  • Apex – 168
  • Warzone – 122
  • CS GO – 316
  • Fortnite – 267
  • GTA – 170
  • Hogwarts – 122
  • Last of Us – 93

Sistemul Balaur Powered by ASUS poate fi achiziționat la prețul de 5199 RON, iar versiunea Pro este disponibilă la prețul de 6399 RON. Mai multe detalii despre cele două sisteme găsiți pe pagina dedicată.

Despre PC Garage

Înființat în 2005, PC Garage este unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România. Acesta numără peste 30 000 de produse active, peste 250 000 de clienți înregistrați și reprezintă un reper pentru toți cei pasionați de produsele IT. Tot din pasiune a fost creat și forumul My Garage definit ca fiind comunitatea pasionaților de hardware, overclocking, modding și cai putere. Comunitatea My Garage înregistrează peste 60 000 de membri, aproximativ 450 000 vizite în fiecare lună și peste 1400 recenzii realizate de clienții PC Garage. Filosofia de afaceri a PC Garage presupune să ofere clienților săi, pe lângă produsele din ofertă, servicii specializate și de calitate.

Huawei lansează HUAWEI WATCH Ultimate – smartwatch-ul ultra-flagship cu design de lux și performanțe extreme

HUAWEI WATCH Ultimate_1

București, 3 aprilie 2023 – HUAWEI Consumer Business Group (CBG) a anunțat astăzi lansarea în Europa a celui mai recent smartwatch, HUAWEI WATCH Ultimate. Noul smartwatch emblematic întruchipează vârful tehnologiei și al inovației în materie de design în rândul dispozitivelor purtabile HUAWEI. Construit în mod rafinat și proiectat cu măiestrie, smartwatch-ul este plin de funcții de ultimă generație și este destinat utilizatorilor îndrăzneți care caută să își traseze propriile căi spre excelență. HUAWEI WATCH Ultimate este disponibil la precomandă în magazinul online HUAWEI Store.

HUAWEI WATCH Ultimate: Vârful în tehnologia purtabilelor HUAWEI

HUAWEI WATCH Ultimate este creat cu o carcasă inovatoare dintr-un aliaj de tip Liquid Metal pe bază de zirconiu, un nou material cu o estetică și o textură elegante care îl fac o alegere de top pentru ceasurile de înaltă calitate. Este pentru prima dată când acest material, rezervat de obicei ceasurilor tradiționale de lux, cu o strălucire metalică de înaltă calitate, este folosit la un smartwatch. Vine cu proprietăți unice, cum ar fi faptul că este de 4,5 ori mai rezistent și de 2,5 ori mai dur decât oțelul inoxidabil, astfel că acest smartwatch este suficient de rezistent pentru a-l lua cu tine pe terenuri stâncoase, în deșerturi fierbinți, la cine luxoase, precum și pentru purtarea zilnică.

HUAWEI WATCH Ultimate este disponibil în două ediții: HUAWEI WATCH Ultimate Voyage Blue și HUAWEI WATCH Ultimate Expedition Black.

HUAWEI WATCH Ultimate Voyage Blue este creat pentru a întruchipa puterea mărilor tumultoase. Cu luneta ceramică nano-tech de un albastru profund care amintește de oceanele vaste, această ediție reprezintă o declarație excelentă pentru cei care iubesc sporturile nautice. Între timp, HUAWEI WATCH Ultimate Expedition Black este creat pentru cei curajoși care iubesc activitățile în aer liber și ieșirea din zona de confort. Corpul său ușor este realizat din material ceramic nano-tech cu tahimetru.

Cadranele de ceas exclusive ale modelelor Voyage Blue și Expedition Black prezintă ora din 24 de orașe importante de pe 24 de fusuri orare. Această caracteristică le permite profesioniștilor din domeniul afacerilor să urmărească ora fără efort și intuitiv, indiferent unde se află. Comută între modele de cadrane de ceas cu aspect premium și cadrane de ceas funcționale centrate pe productivitate, în funcție de starea de spirit, activitatea sau ținuta pe care o porți.

HUAWEI WATCH Ultimate_4

HUAWEI WATCH Ultimate dispune, de asemenea, de un panou LTPO AMOLED subțire, dar flexibil, cu un capac din sticlă de safir de înaltă rezistență, rezistent la uzură. Brățara HUAWEI WATCH Ultimate Voyage Blue este realizată dintr-un aliaj dur de titan, care are o durabilitate de două ori mai mare decât cea a oțelului inoxidabil și este mult mai ușor. De asemenea, ambele variante de culoare ale ceasului sunt prevăzute cu o curea unică din cauciuc nitrilic hidrogenat (HNBR). Pentru o mai mare comoditate, ambele ceasuri inteligente HUAWEI WATCH Ultimate se mândresc cu trei butoane care imită stilul de design al unui ceas tradițional de înaltă clasă: coroana rotativă 3D, butonul de funcție și butonul de asistență, fiecare fiind dedicat unor sarcini diferite.

Coboară mai adânc datorită capacităților de scufundare îmbunătățite  

HUAWEI WATCH Ultimate redefinește standardul de performanță al industriei de smartwatch-uri în ceea ce privește rezistența la apă, suportând un nivel de scufundare de 100 de metri, fiind în același timp echipat cu capacități audio – o performanță fără precedent în cazul smartwatch-urilor obișnuite. Un design patentat cu 16 structuri rezistente la apă permite ceasului HUAWEI WATCH Ultimate să reziste la presiunea extremă de la mare adâncime. Ceasul a fost supus testelor standardului de rezistență la apă ISO 22810 și standardului EN13319 privind echipamentele de scufundare și poate rezista 24 de ore la 110 metri adâncime.

HUAWEI WATCH Ultimate_2

Sunt disponibile 4 moduri diferite de scufundare din care poți alege, cum ar fi scufundarea de agrement, scufundarea tehnică și scufundarea liberă, precum și măsurarea sau vizualizarea setărilor de scufundare liberă, valoarea GF (Gradient Factor). Ceasul folosește algoritmul de decompresie Bühlmann, testat, pentru a monitoriza continuu datele de scufundare și oferă sugestii în timp real, bazate pe mediu. De asemenea, pot fi setate peste 20 de remindere, ceea ce facilitează organizarea planurilor de scufundare.

Aventurează-te în provocări diverse în aer liber

O aventură în aer liber poate dura zile întregi, ceea ce necesită o durată de viață a bateriei pe măsură. Pentru a satisface cererea consumatorilor care tânjesc după aventuri în aer liber, HUAWEI WATCH Ultimate folosește un nou mod Expedition Mode, special conceput pentru a recrea senzația și atmosfera sporturilor în aer liber. Această funcție este un deliciu pentru iubitorii de aventuri în aer liber de pretutindeni și le va satisface diversele nevoi de explorare în scenarii precum off-roading în deșert, camping și drumeții.

HUAWEI WATCH Ultimate_3

Cu capacități de poziționare de precizie cu cinci sisteme cu frecvență dublă (GNSS), acesta susține afișarea datelor profesionale de explorare în aer liber, măsurarea nivelului de oxigen din sânge și îți pune la dispoziție instrumente pentru aventura în aer liber. Ceasul înregistrează cu precizie traiectoria de exerciții fizice a utilizatorului cu puncte de marcare, permițând aventurierilor să se întoarcă cu ușurință la punctul de plecare sau la orice locație anterioară.

Asistență medicală profesională și cuprinzătoare la încheietura mâinii

HUAWEI WATCH Ultimate pune la dispoziția utilizatorilor cea mai profesionistă și cuprinzătoare suită de monitorizare a sănătății de la HUAWEI. Aceasta include analiza ECG îmbunătățită certificată CE MDR, notificarea ritmului cardiac neregulat, depistarea precisă a riscului de ateroscleroză, monitorizarea SpO2 pe tot parcursul zilei, urmărirea somnului pe tot parcursul nopții și monitorizarea stresului.

De asemenea, vine cu o autonomie remarcabilă a bateriei și încărcare de mare viteză, utilizatorii putându-se bucura de o autonomie de 2 săptămâni. Atunci când bateria ceasului inteligent se descarcă, noul sistem avansat de încărcare rapidă fără fir asigură încărcarea completă în 60 de minute și 25% în 10 minute.

HUAWEI WATCH Ultimate aduce, de asemenea, cele mai bune caracteristici de viață smart, permițând apeluri prin Bluetooth, răspunsuri rapide, tehnologie distribuită pentru o experiență mai inteligentă, împreună cu redare de muzică, remindere și compatibilitate largă cu diferite smartphone-uri, atât Android, cât și iOS.

HUAWEI WATCH Ultimate_5

Disponibilitate și ofertă

HUAWEI WATCH Ultimate se va lansa în România, la precomandă, cu prețul pornind de la 3499 lei și va fi disponibil în magazinul online HUAWEI, din 3 aprilie 2023.

În perioada promoțională 3 -12 aprilie, te vei bucura și de o ofertă bundle de nerefuzat: pe lângă ceasul HUAWEI WATCH Ultimate, vei primi la pachet o pereche de căști FreeBuds Pro 2.

În plus, clienții care se abonează la newsletter-ul HUAWEI Store primesc automat un voucher care oferă o reducere de 250 lei din prețul noului produs.

Nu în ultimul rând, clienții noului smartwatch primesc dublu puncte de loialitate, ce pot fi transformate în discounturi viitoare.

Produsul poate fi achiziționat în 12 rate fără dobândă si livrare gratuită.

Pentru mai multe informații despre HUAWEI WATCH Ultimate vizitează:

https://consumer.huawei.com/ro/offer/lansare-produse-noi-huawei-store/.

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări și sunt utilizate de o treime din populația lumii. Au fost înființate paisprezece centre de cercetare și dezvoltare în țări din întreaga lume, inclusiv Germania, Suedia, India și China. Huawei Consumer BG este una dintre cele trei unități de afaceri ale Huawei și acoperă smartphone-uri, computere și tablete, wearables și servicii cloud etc. Rețeaua globală a Huawei este construită pe o experiență de peste 30 de ani în industria telecomunicațiilor și este dedicată furnizării celor mai recente progrese tehnologice pentru consumatori din întreaga lume.

Canon a dezvaluit publicului proiectele fotografice realizate de adolescentii din Programul Canon dedicat Tinerilor

canon-symbol

București, 30 martie – Canon a prezentat ieri expoziția caritabilă ce sărbătorește absolvenții ediției 2022 a Programului Canon dedicat Tinerilor, printr-un vernisaj organizat la Muzeul de Artă Recentă din București.

În cadrul evenimentului au fost prezentate 20 de lucrări realizate de cei zece adolescenti aflați în grija organizației World Vision România. Aceștia au participat în ultimele luni ale anului 2022, la workshopurile de fotografie organizate de Canon, desfășurate sub îndrumarea Ioanei Moldovan, fotojurnalist și mentorul programului.

Programul Canon dedicat Tinerilor este un proiect de tradiție, desfășurat în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, și are ca obiectiv să le prezinte tinerilor bazele artei fotografice, oferindu-le astfel competențele și instrumentele de care au nevoie pentru a-și spune poveștile prin intermediul imaginilor.

În țara noastră, zece tineri aflați în grija organizației World Vision România, au participat anul trecut la workshopuri intensive de fotografie, din cadrul programului Canon dedicat Tinerilor. Timp de șase săptămâni, sub atenta îndrumare a mentorului lor, fotografa Ioana Moldovan, și având la dispoziție echipamente Canon, cei zece adolescenți au ilustrat cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă (ODD), așa cum le-au vazut și perceput ei prin lentila aparatului de fotografiat.

”În copilărie sau adolescență, nu am avut pe cineva în familie care să mă îndrume către artele vizuale sau fotografie, în particular. Poate aș fi descoperit-o mai devreme. E un motiv în plus pentru care mă bucur că am avut șansa de a le arăta acestor adolescenți cum spunem povești prin imagini. În timpul workshopurilor i-am văzut devenind curioși de fotografie, încercând să facă și mai bine de la o săptămână la alta. Sper ca prin această experiență să se convingă de faptul că au povești de spus, iar fotografia este un limbaj pe care îl pot folosi pentru a o face. Entuziasmul lor de a se juca cu camerele foto, de a experimenta și de a învăța lucruri noi nu poate decât să mă convingă de faptul că e minunat să faci cunoscută lumea fotografiei cât mai multor tineri”, a spus fotografa Ioana Moldovan, mentorul tinerilor.

“Când Canon ne-a contactat pentru a demara acest parteneriat în România, am răspuns imediat afirmativ. Lucrăm zilnic cu tineri și știm cât de importante sunt astfel de proiecte pentru dezvoltarea lor. Vorbim despre o educație complementară celei pe care ei o primesc în școală, o educație care se bazează pe creativitate, imaginație și gândire liberă. Este greu de pus în cuvinte bucuria pe care am simțit-o și am văzut-o în ochii copiiilor atunci când si-au văzut lucrările expuse”, a declarat Luiza Manciu, representant World Vision, managerul programului “Vreau în clasa a 9-a”.

Lucrările pot fi admirate la Muzeul de Artă Recentă (Sala Auditorium), până pe 5 aprilie.

Toate fotografiile prezentate ieri pot fi achiziționate pe baza unei donații, iar întreaga sumă rezultată în urma expoziției este donată către World Vision România.

Detaliile despre procesul de donare sunt disponibile în sala Auditorium a Muzeului de Artă Recentă.

Despre Programul Canon pentru Tineri

Canon, împreună cu cei peste 50 de parteneri ai săi din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, au reușit să sprijine, până în prezent, peste 4500 de tineri pentru a-și crea noi oportunităţi, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru comunităţile lor. Programul Canon pentru Tineri face parte din campania globală Inspiring a World of change” și deservește obiectivului “For the Future of the People”.

“Ne dorim ca Programul să se dezvolte în România împreună cu tinerii pe care îi cunoaștem. Este o mare bucurie pentru noi că putem fi alături de ei în această etapă atât de importantă a vieții lor și că avem ocazia să le prezentăm universul fascinat al fotografiei. Am convingerea că accesul la acest tip de cunoaștere este benefic pentru dezvoltarea lor, indiferent de profesia pe care o vor alege în viitor. Le ținem pumnii absolvenților ediției 2022 și sperăm să ținem legătura cu ei, pentru viitoare proiecte foto-video pe care vor dori să le dezvolte”, a declarat Petronius Secăreanu, Director General, Canon România.

Programul Canon pentru Tineri continuă și în 2023, de data aceasta în parteneriat cu Colegiul Național „Grigore Moisil” din București. Mai multe detalii vor fi disponibile în curând, pe paginile de Instagram și Facebook ale Canon România.

Mai multe detalii despre Programul Canon pentru Tineri sunt disponibile aici: Încurajarea dezvoltării următoarei generaţii – Canon Romania