Arhiva categoriei: Comunicat de presa

Adoptarea legii 5 G în forma actuală și fără notificarea UE ar putea avea efecte negative asupra industriei de telecomunicații din România

Proiectul de lege care va asigura cadrul legal necesar implementării rețelelor 5G în România va fi dezbătut de Camera Deputaților în procedură de urgență. După 8 luni în care proiectul a stat în sertarul Guvernului, într-o săptămână acesta a ajuns de pe ordinea de zi a executivului pe masa legislativului. Iar termenul limită până la care se mai pot face modificări este 4 mai. Legea 5G este deosebit de importantă prin impactul asupra digitalizării României, implicând atât furnizori de echipamente, cât și operatori și autorități locale, iar dezbaterea publică a  proiectului întinsă pe o durată mai mare ar putea avea impact pozitiv asupra rezultatului final, așa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei, unde discuțiile la nivel guvernamental au durat 2 ani.

În plus, conform Directivei europene 2015/1535, care spune că statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia, România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G.

Consiliul European solicită UE şi statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a reţelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 şi, în special, să aplice restricţiile relevante asupra furnizorilor care prezintă risc ridicat pentru activele de bază definite ca fiind esenţiale şi sensibile în evaluările coordonate ale riscurilor la nivelul UE. În cazul în care nu este implementată legislaţia UE, Comisia poate sesiza Curtea de Jutiţie, care poate impune sancţiuni financiare.

Consiliul European menţionează că potenţialii furnizori de tehnologie 5G trebuie să fie evaluaţi pe baza unor criterii obiective comune. Ca UE să fie suverană din punct de vedere digital, trebuie să construiască o piaţă unică cu adevărat digitală şi să îşi consolideze capacitatea de a-şi defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome şi de a dezvolta şi implementa capacităţi şi infrastructuri digitale strategice.

Conform Directivei 2015/1535, toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru. Această directivă a fost creată pentru promovarea bunei funcţionări a pieţei interne unde trebuie asigurată transparenţa cu privire la iniţiativele naţionale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice. În acest sens, autorităţile europene susţin că este esenţial pentru Comisie să deţină informaţiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice

Astfel că, începând cu data notificării proiectului, există o perioadă de suspendare de trei luni – în cursul căreia statul membru care a făcut notificarea nu poate adopta regulamentul tehnic în cauză – permiţând Comisiei şi celorlalte state membre să examineze textul notificat şi să răspundă în mod adecvat.

Conform Directivei, statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică, cu excepţia situaţiei în care doar se transpune integral textul unui standard internaţional sau european, caz în care este suficientă informaţia referitoare la standardul în cauză.

În cazul specific al României, proiectul de lege privind tehnologia 5G prevede că solicitarea pentru obţinerea autorizării se depune de către producător la MTIC, iar ulterior aceasta se transmite la CSAT. Solicitarea constă într-o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de: date de identificare, inclusiv datele reprezentanţilor legali şi limitele împuternicirii acordate; structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă; o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ o serie de condiţii (nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente).

În acest context, documentul prevede că avizul trebuie să se fundamenteze pe evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi/sau apărării naţionale.

Astfel, pentru ca România să nu riște sancțiuni din partea UE, intervalul de timp  în care proiectul de lege 5G se află în dezbatere publică ar trebui să fie mai îndelungat, acoperind și  perioada de notificare a organismelor europene și permițând ca modificările sugerate de actorii din industrie și care pot care pot  sprijini piața locală de telecomunicații să-și producă efectele asupra formei finale a legii.

Connections – Brandul de angajator a favorizat recrutările din IT pe timp de pandemie

În 2020 solicitările proactive de poziții în cadrul companiei au crescut cu 18% pe segmentul middle și seniors

București, 27 aprilie 2021. Conform datelor Connections, lider pe piața de transformare digitală din România, reputația solidă pe piața de tehnologie, cultura de angajator și proiectele complexe dezvoltate de companie sunt principalele motive care au facilitat procesul de recrutare și retenția angajaților în perioada de pandemie.

Procesul de recrutare a fost simplificat de contextul crizei sanitare, iar timpii de angajare s-au redus cu 30%, datorită flexibilității pe care o oferă interviurile în format online.

În prezent, pentru pozițiile middle-senior, recrutarea durează până la maximum 2 luni, iar pentru poziții de nișă (de exemplu RPA) pe zona de entry level, recrutarea durează în medie 2-3 săptămâni.

“Durata recrutării depinde foarte mult de tipul de proiect – tehnologii noi, domeniu de impact, proiect inovativ, stabilitate – de brandul de angajator și de pachetul salarial alocat pentru poziția respectivă. Datorită complexității proiectelor derulate, focusul nostru este pe atragerea de seniors și talente. Suntem unul din principalii parteneri ai UiPath în România și am implementat alături de ei procese de automatizare în industrii cheie”, declară Iulia Andreea Bădăuță – IT&RPA Talent Acquisition Connections.

Connections a creat un tool propriu pentru a automatiza și fluidiza procesul de recrutare și de retenție al talentelor, iar recrutarea se realizează intern cu o echipă specializată.

Connections are o cultură de companie solidă, iar angajații petrec în medie peste 4 ani în companie. ”Ne bucurăm de o rată ridicată de retenție, iar colegii care ni se alătură apreciază proiectele pe care le derulăm local și internațional și care le dau oportunitatea de a crea un portofoliu profesional competitiv. Anul trecut solicitările proactive de poziții în cadrul companiei noastre au crescut cu 18% pe segmentul middle și seniors”, declară Iulia Andreea Bădăuță – IT&RPA Talent Acquisition Connections.

Connections a abordat o strategie dinamică de sprijin față de companiile care, confruntate cu criza sanitară, trebuiau să facă trecerea către gestionarea afacerii online. Echipele de programatori seniori au creat produse specifice cum ar fi Digital Workplace – un produs care oferă servicii la cheie hardware și software pentru funcționarea online a afacerilor, soluție potrivită pentru lucrul de acasă, Tudor – Robotul virtual de contabilitate, precum și aplicația ID Scanner, prin care se pot extrage datele din cărțile de identitate printr-o simplă fotografie.

De asemenea, echipele Connections au dezvoltat și robotul SAM care ajută la managementul administrativ al pacienților din cadrul unei instituții medicale private.

”Programatorii noștri de top au înțeles că este important să se dedice clienților și să îi ajute și pe aceștia să traverseze mai ușor criza. Nivelul ridicat de engagement al colegilor a avut ca rezultat idei de excepție, implementate în produse foarte bine primite pe piață. Tehnologia a facilitat relațiile dintre noi, iar angajații ne consideră o destinație, nu un punct de tranzit”, afirmă Bogdan Florea, CEO și Founder Connections.

Imediat după declanșarea pandemiei Connections a  apelat la o platformă suport pentru angajați și a alocat bugete importante care să le permită acestora să participe la programe de dezvoltare profesională și personală. Totodată, angajații Connections au avut permanent acces la consiliere psihologică.

”Numeroși colegi au apelat la programul gratuit de consiliere psihologică pe care l-am gândit și implementat în timpul pandemiei, care i-a ajutat să privească situațiile prin care trec cu mai multă claritate, să gestioneze mai bine stresul și să privească din altă perspectivă singurătatea asociată automat cu pandemia.”, declară Aurelia Călin, Recruitment & Corporate Wellbeing Specialist Connections.

Pandemia a readus în atenția angajaților beneficiile non-financiare, aceștia fiind din ce în ce mai interesați de cooperare la nivelul echipei, suport din partea managerului, comunicare transparentă, proiecte dinamice și complexe, stabilitate și o mare flexibilitate dusă spre remote work.

Samsung prezintă Smart Keyboard Trio 500 – pentru eficiență cu fiecare mișcare

Într-o lume mobilă, învățarea și lucrul în deplasare sunt deja o normă. Pentru acele momente în care aveți nevoie de eficiența și confortul pe care le oferă o tastatură fizică, dar nu doriți să luați laptopul, Samsung Smart Keyboard Trio 500 este suficient de subțire și ușoară pentru a încăpea în geantă, astfel încât puteți să o luați cu voi de-a lungul zilei. Puteți, de asemenea, să vă conectați la mai multe dispozitive simultan și cu comenzi rapide inteligente, Samsung Smart Keyboard Trio 500 vă va ajuta să duceți multitasking-ul la nivelul următor și să faceți mai mult, oriunde vă aflați.

Smart Keyboard Trio 500

Citiți mai departe pentru a afla mai multe despre cum puteți profita la maximum de Samsung Smart Keyboard Trio 500.

Se conectează cu mai multe device-uri

E nevoie de doar câteva clipe pentru a configura tastatura Smart Keyboard Trio 500 și a o conecta în siguranță la un dispozitiv. Pur și simplu porniți-o, țineți apăsată tasta Bluetooth și o alertă va apărea pe ecranul dispozitivului. Atingeți „conectați”, tastați codul din 6 cifre care se afișează pe ecran și totul este pregătit.

01_Designed for portability

Puteți asocia Samsung Smart Keyboard Trio 500 cu până la trei dispozitive diferite simultan prin Bluetooth și puteți comuta cu ușurință între fiecare dispozitiv cu doar un simplu clic, ceea ce vă permite să faceți multitasking cu ușurință. Să spunem că luați notițe pe laptop și că trebuie să răspundeți rapid la un mesaj de pe telefonul – puteți comuta imediat între dispozitive.

 04_Dex mode

Lansați aplicațiile preferate cu o singură atingere

Puteți să vă personalizați Samsung Smart Keyboard Trio 500 alegând cele trei aplicații preferate de pe fiecare dispozitiv pentru a se deschide instant când apăsați una dintre cele trei taste desemnate din tastatură. Dacă vă place să vizionați videoclipuri pe tabletă și să folosiți smartphone-ul doar pentru rețelele sociale, puteți personaliza Samsung Smart Keyboard Trio 500 să deschidă o aplicație diferită pe fiecare dispozitiv pe care îl folosiți cu tastele dedicate pentru deschiderea aplicației.

 03_Improved convenience with special functions

Puteți să vă bucurați de experiența oferită de desktop

Cu Smart Keyboard Trio 500, puteți pune smartphone-ul sau tableta Galaxy în modul DeX – o platformă software care oferă experiența unui desktop – cu doar o apăsare de buton. Pentru acele momente în care aveți nevoie de productivitatea unui laptop, Smart Keyboard Trio 500 cu Samsung DeX vă permite să luați notițe, să trimiteți e-mailuri și să terminați toate sarcinile pe care le aveți, totul pe smartphone sau tabletă.

Subțire și de dimensiuni reduse, Samsung Smart Keyboard Trio 500 are taste care sunt aproape de aceeași dimensiune ca cele de pe o tastatură obișnuită –oferind o mobilitate mult mai convenabilă. Fie pe alb sau pe negru, Samsung Smart Keyboard Trio 500 va fi disponibilă începând cu începutul lunii mai.

02_High compatibility

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Huawei lansează MateBook X Pro, un notebook echipat cu procesor Intel Core de generația a 11-a

Noul notebook de 1,3 kg oferă o experiență de productivitate îmbunătățită

 

București, 22 aprilie 2021 – Huawei Consumer Business Group (BG) lansează ediția 2021 a notebook-ului HUAWEI MateBook X Pro, cu generația a 11-a de procesoare Intel® Core ™ i5 și i7, care oferă o viteză mult îmbunătățită față de predecesorul său și suportă colaborare multi-ecran, sunet surround și buton de pornire cu amprentă. Produsul este disponibil în rețelele de retail ale partenerilor Huawei, începând cu prețul recomandat de 8.699 lei cu TVA inclus.

 

Noul HUAWEI MateBook X Pro are un afișaj FullView cu o calitate a imaginii 3K HD. Procesoarele Intel® Core ™ de a 11-a generație lucrează cu un nou sistem inteligent de răcire pentru a oferi performanțe mai eficiente, facilitând atât munca, cât și viața de zi cu zi. Huawei Share elimină barierele interacțiunii între dispozitive și ajută utilizatorul să se bucure de fiecare aspect al unei vieți bazate pe AI. Noile tehnologii ingenioase oferă o ușurință de utilizare cu touchpad tactil HUAWEI Free Touch, ecran tactil multi-punct de înaltă precizie, microfoane dual edge și 4 difuzoare.

Huawei continuă să se concentreze pe îmbunătățirea experienței utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să experimenteze o viață bazată pe AI cu noul MateBook X Pro. Produsul are un design excelent, echipare tehnică de nivel înalt și funcții interactive de colaborare inteligentă care îl fac cel mai bun partener de lucru, călătorii și divertisment pentru profesioniștii care pot aprecia tehnologia supremă și doresc să iasă în evidență”, a spus Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România.

HUAWEI MateBook X Pro (4)

Ușor și puternic

Corpul metalic ultra-subțire a fost fabricat prin tehnologia CNC și lustruit fin prin procese de înaltă precizie, asigurând o senzație fină și confortabilă la atingere. Cu o grosime de numai 14,6 mm și cântărind doar 1,33 kg, HUAWEI MateBook X Pro face ca fiecare călătorie să fie una confortabilă. HUAWEI MateBook X Pro este, de asemenea, disponibil în două variante de culoare: Space Gray și Emerald Green.

Cu un afișaj LTPS de 3K și un raport ecran-corp de 91%, HUAWEI MateBook X Pro oferă vizionare de înaltă definiție. Raportul de aspect 3:2 al ecranului este creat pentru productivitate, permițând utilizatorilor să navigheze și să creeze cu ușurință. Ecranul tactil multi-punct de înaltă precizie apropie experiența utilizării HUAWEI MateBook X Pro de cea a unui telefon mobil.

HUAWEI MateBook X Pro (3)

Procesorul Intel® Core ™ de a 11-a generație, combinat cu 16 GB de memorie LPDDR4x, oferă o performanță mai lină și o experiență mai eficientă în ceea ce privește munca, activitățile zilnice și divertismentul. Fiind echipat cu standardul Wi-Fi 6, HUAWEI MateBook X Pro oferă o rată de transfer de date de aproximativ trei ori mai mare decât cea tradițională a Wi-Fi 5, o conexiune stabilă și transferuri eficiente chiar și în locuri aglomerate.

Cu o baterie de 56 Wh și sistemul inteligent de gestionare a energiei Huawei, HUAWEI MateBook X Pro acceptă încărcarea inversă atunci când este oprită. Încărcătorul de buzunar USB-C de 65W nu numai că oferă încărcare rapidă pentru laptopurile MateBook de la Huawei, dar acceptă și HUAWEI SuperCharge pentru telefoane și tablete Huawei.

Interacțiune inteligentă

HUAWEI MateBook X Pro este echipat cu Huawei Share, care permite interacțiunea fără bariere dintre laptopuri și telefoane.

Funcția de colaborare pe mai multe ecrane inclusă în funcționalitatea Huawei Share permite utilizatorilor să-și folosească telefonul împreună cu HUAWEI MateBook X Pro, permițându-le să opereze până la trei aplicații mobile în același timp pe notebook. Astfel, notebook-ul poate fi utilizat pentru a efectua mai multe sarcini în mod mai eficient, aducând mai multe dispozitive împreună pe un singur ecran. Utilizatorii pot transfera fișiere între notebook și telefon mai ușor sau pot deschide și edita fișiere de pe telefon direct pe notebook. HUAWEI MateBook X Pro poate efectua și primi apeluri audio și video.

HUAWEI MateBook X Pro (2)

HUAWEI MateBook X Pro este ca un cinematograf mobil, perfecționat din punct de vedere al sunetului, cu patru difuzoare actualizate cu frecvență divizată pentru a oferi sunet surround imersiv. Algoritmii audio avansați oferă impresia utilizatorului că sunetul provine din cameră, indiferent de poziția lor în ceea ce privește laptopul.

Pentru mai multe informații despre noul HUAWEI MateBook X Pro, vă rugăm să vizitați site-ul oficial Huawei: https://consumer.huawei.com/ro/laptops/

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

HUAWEI MateBook X Pro (1)

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Samsung introduce PixCell LED destinat sistemelor de faruri inteligente pentru a spori siguranța rutieră

Designul LED PixCell integrat monolitic oferă un control selectiv precis al iluminării pentru a îmbunătăți vizibilitatea la volan și pentru a ajuta șoferii să răspundă mai bine mediilor înconjurătoare

București, România – 21 aprilie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în soluții avansate de componente digitale, a anunțat PixCell LED, un nou modul LED pentru automobile, optimizat pentru faruri inteligente, precum sistemele adaptive cu tehnologie de asistență a conducătorului auto (ADB). Farurile ADB alimentate de LED-urile PixCell de la Samsung vor ajuta la îmbunătățirea vizibilității și siguranței șoferului, îmbunătățind experiența generală de conducere pe timp de noapte și în condiții meteorologice nefavorabile, precum ceața sau ploile abundente.

„Mult mai mult decât o simplă sursă de iluminat auto, PixCell LED-ul Samsung se bazează pe o nouă tehnologie de iluminat concepută pentru a îmbunătăți siguranța rutieră și confortul la volan. Începând cu PixCell LED, vom introduce soluții de iluminat adaptate, potrivite pentru viitoarele automobile, precum vehiculele electrice și autonome”, a declarat Un Soo Kim, senior vice president of the LED Business Team de la Samsung Electronics.

ADB este o tehnologie avansată de asistență a conducătorului auto, concepută pentru a asigura o vizibilitate maximă în timpul șofatului. Pentru a preveni disconfortul altor șoferi, ADB reglează automat modelele fasciculului farurilor atunci când detectează orice obiect din apropierea unui vehicul în mișcare, prevenind astfel orbirea inutilă. Evoluțiile recente în viitoarele tehnologii auto, precum conducerea autonomă și conectată, au ridicat ștacheta pentru standardele de siguranță a vehiculelor și, în cele din urmă, au crescut cererea de sisteme ADB.

Profitând de experiența Samsung de lungă durată în tehnologia semiconductoarelor, noul PixCell LED poate integra monolitic mai mult de 100 de segmente ultra-mici într-un singur cip LED, reducând în același timp zona de emisie de lumină semnificativ mai mică.

Aceste segmente LED sunt separate de un perete de siliciu pentru a preveni conversația optică încrucișată și, la rândul său, oferă un contrast superior pentru o vizibilitate mult mai mare a șoferului. Fiecare segment funcționează ca un pixel pentru a controla meticulos distribuția luminii, deoarece distinge zonele de pornire și oprire, astfel încât fasciculul de la faruri să lumineze doar în direcția unde este nevoie.

Cu zona emițătoare de lumină, redusă la 1/16 din modulele discrete convenționale pentru sistemele ADB, PixCell LED poate reduce dimensiunea farurilor cu 30-50%, permițând o mai mare libertate în proiectarea mai discretă și mai elegantă a lămpilor.

Distribuția luminii și nivelurile de luminozitate ale PixCell LED sunt proiectate folosind software-ul de iluminat auto, făcându-le ușor de reglat pentru a îndeplini diverse reglementări și cerințe pentru lămpile auto din întreaga lume. Bazat pe un singur design standard al farurilor, producătorii de lămpi pot personaliza puterea de lumină pentru a se potrivi diferitelor nevoi de proiectare și se pot bucura de un timp redus pentru dezvoltare, producție, distribuție și desfacere.

Samsung a început să livreze LED-urile PixCell către producătorii de lămpi pentru a fi utilizate în mașinile electrice de nouă generație și a furnizat deja suficiente LED-uri PixCell pentru a aprinde mai mult de 300.000 de vehicule electrice.

Samsung PixCell LED

# de segmente

într-un cip

Suprafață emițătoare de lumină

Dimensiune (L x L)

Raport

Contrast

Putere
100 15.4mm x 2.7mm 300:1 Max. 50W

Samsung Electronics își extinde programul Galaxy Upcycling pentru a le permite utilizatorilor să-și transforme smartphone-urile vechi Galaxy în dispozitive Smart Home

Inițiativa promovează reciclarea dispozitivelor vechi ca soluție creativă în combaterea deșeurilor electronice, în timp ce le oferă utilizatorilor un plus de confort în viața de zi cu zi

București, România – 21 aprilie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat extinderea programului său Galaxy Upcycling prin intermediul Galaxy Upcycling at Home, o inițiativă care oferă o nouă întrebuințare smartphone-urilor Galaxy mai vechi, transformându-le într-o varietate de dispozitive IoT (Internet of Things) printr-o simplă actualizare de software. Samsung a implementat astăzi serviciul beta pentru Galaxy Upcycling at Home în SUA, Marea Britanie și Coreea[1]. Cu Galaxy Upcycling at Home, utilizatorii își pot transforma cu ușurință vechile dispozitive Galaxy[2] în dispozitive inteligente pentru acasă, precum dispozitive de monitorizare a copiilor, soluții de îngrijire a animalelor de companie și alte instrumente care satisfac diversitatea nevoilor individuale pentru fiecare stil de viață.

Transformă orice casă într-una Smart

Programul Galaxy Upcycling at Home oferă funcții îmbunătățite de control al sunetului și al luminii, prin reutilizarea senzorilor încorporați. Utilizatorii își pot transforma dispozitivele vechi cu ajutorul SmartThings Labs, o caracteristică a aplicației SmartThings.

  • Folosind o soluție îmbunătățită cu inteligență artificială (AI), dispozitivele Galaxy pot distinge, cu o acuratețe mult mai precisă, sunetele din mediul cotidian, iar utilizatorii pot alege să salveze anumite înregistrări audio. De exemplu, dacă dispozitivul detectează sunete precum plânsul unui bebeluș, lătratul unui câine, mieunatul unei pisici sau sunetul unei lovituri, acesta va trimite o alertă direct către smartphone-ul utilizatorului, iar acesta poate asculta înregistrarea respectivă.
  • Dispozitivele pot fi folosite și ca senzor de lumină pentru a măsura nivelul de luminozitate al camerei. Utilizatorii pot seta cu ușurință dispozitivul să aprindă automat luminile sau televizorul prin SmartThings atunci când încăperea devine mai întunecată decât standardul de lumină prestabilit.

Pentru ca un dispozitiv să detecteze în permanență sunetul și lumina, acesta trebuie să funcționeze activ pentru perioade lungi de timp. Din acest motiv, Samsung a echipat upgrade-ul Galaxy Upcycle at Home cu soluții de optimizare a bateriei pentru a minimiza utilizarea bateriei. Astfel, dispozitivele se vor putea conecta fără efort la SmartThings, permițându-le să interacționeze cu nenumărate alte dispozitive IoT din ecosistemul SmartThings.

„Dispozitivele inteligente pentru casă sunt o tendință de creștere rapidă pentru produsele electronice de larg consum și credem că dispozitivele Galaxy care au încetat din a mai fi utilizate în prezent pot juca un rol important în transformarea fiecărei locuințe într-una inteligentă. Programul transformă dispozitivele Galaxy în dispozitive SmartThings, demonstrând încă o dată puterea platformei noastre inteligente IoT pentru a extinde posibilitățile de utilizare a telefoanelor vechi. Prin intermediul Galaxy Upcycling at Home, utilizatorii vor avea acces la ecosistemul complet SmartThings, permițându-le să exploreze actualizări și caracteristici mai largi fără a fi nevoie să cumpere un dispozitiv nou”, a spus Jaeyeon Jung, VP & Head of the SmartThings team, Mobile Communications Business la Samsung Electronics.

Conturarea unui viitor sustenabil cu tehnologie reutilizată

„Am creat Galaxy Upcycling at Home pentru a le permite cât mai multor oameni să își transforme dispozitivele vechi în instrumente utile, permițând atât Samsung, cât și utilizatorilor noștri să fie preocupați de impactul pe care îl avem fiecare asupra mediului. Ne regândim modul în care folosim resursele existente și credem că esența upcycling-ului este aceea de a permite soluții care transformă tehnologia veche în ceva nou prin atribuirea de valori noi. Ne-am angajat să integrăm practicile sustenabile în viața noastră de zi cu zi, iar prin Galaxy Upcycling at Home, utilizatorii se pot alătura călătoriei noastre către un viitor mai sustenabil”, a spus Sung-Koo Kim, VP of the Sustainability Management Office, Mobile Communications Business la Samsung Electronics.

Această soluție inovatoare face parte din angajamentul continuu al Samsung de a contribui și susține Agenda 2030 pentru o Dezvoltare Sustenabilă. Acesta este un plan la nivel global care include întreaga bunăstare a planetei în speranța de a avea un viitor mai sustenabil și mai prosper pentru toți până în 2030 prin intermediul a 17 obiective de dezvoltare sustenabilă. Galaxy Upcycling at Home se concentrează în mod special pe obiectivul 12 – Consum și producție responsabile – prin reducerea deșeurilor și prin promovarea unor practici de producție și comportamente de utilizare mai sustenabile.

Astăzi, Galaxy Upcycling at Home oferă o gamă largă de soluții noi care ușurează viața de zi cu zi, promovând în același timp obiceiuri mai sustenabile, care contribuie la bunăstarea întregii planete. Oferindu-le utilizatorilor modalități inteligente prin care își pot îmbunătăți produsele, prin intermediul unor noi funcții și întrebuințări alternative de utilizare, Samsung contribuie, astfel, la extinderea ciclului de viață al produselor sale, încurajând, în același timp, practici de utilizare sustenabile pentru reducerea e-deșeurilor globale.

Samsung construiește un mediu sustenabil în tot ceea ce dorim să facem. Aceasta include luarea de măsuri dedicate în fiecare etapă a ciclului de viață al produsului pentru a ajuta tranziția mondială la o economie circulară care utilizează mai mult materialele sustenabile, extinde longevitatea produsului și refolosește resursele. Prin programe precum Galaxy Upcycling, Samsung intenționează să ofere tehnologii inovatoare care remodelează experiențele utilizatorilor, în timp ce îi împuternicește să joace un rol important în practicile sustenabile.

[1] Disponibilitatea poate varia în funcție de operator.

[2] Funcția Galaxy Upcycling at Home este disponibilă pentru toate seriile S, Note și Z lansate din 2018 (S9, Note9 sau mai recent) care rulează Android 9 și versiuni mai recente. Mai multe dispozitive vor fi acceptate în viitor.

Huawei începe vânzarea de mașini electrice bazate pe tehnologia proprie

Compania va pune în vânzare în magazinele sale din China un coupe SUV electric, SERES SF5

 

București, 20 aprilie 2021 – Huawei a anunțat, la cea de-a 19-a expoziție internațională a industriei de automobile din Shanghai, că va comercializa, alături de compania auto chineză SERES,  un vehicul electric – noul SERES SF5, ce va fi disponibil în magazinele Huawei din toată China. Este pentru prima dată, când Huawei include un partener de vehicule în ecosistemul său „1 + 8 + N”.

 

Tehnologii Huawei de înaltă performanță pentru o experiență de condus excelentă

Ca răspuns la temerile consumatorilor legate de reîncărcarea și autonomia vehiculelor electrice, Huawei și SERES au creat un nou sistem de extensie a autonomiei. Noul SERES SF5, echipat cu HUAWEI DriveONE Three-in-One Electric Drive, oferă flexibilitate utilizatorilor, cu o autonomie de 180 km în modul electric pur pentru a satisface nevoile navetiștilor zilnici din oraș și de peste 1.000 km în modul de autonomie extinsă pentru călătorii pe distanțe lungi. Capacitățile de înaltă performanță se mândresc cu o accelerație de 0-100 km / h în 4.68s. Performanța vehiculului este, de asemenea, susținută de șasiul ușor din aluminiu și de un sistem avansat de suspensie oferind o accelerație rapidă, un control precis al stabilității și o absorbție superioară a șocurilor.

Soluțiile HUAWEI HiCar permit utilizatorilor să comute fără probleme între aplicațiile de telefonie mobilă și panoul central de control al vehiculului, oferind acces la navigație, muzică și multe altele, oricând, oriunde. Totodată, oferă control vocal interactiv, permițând utilizatorilor să se concentreze pur și simplu pe condus. HUAWEI HiCar poate, de asemenea, conecta cu ușurință mașina la alte dispozitive inteligente, astfel încât utilizatorii din mașină să poată activa acasă, aparatul de aer condiționat, televizorul și alte dispozitive.

Sistemul audio surround tridimensional al vehiculului este format din 11 boxe, reglate de tehnicienii HUAWEI SOUND și experți în acustică.

Noul SERES SF5 are un mod de reîncărcare de urgență, de la vehicul la vehicul (vehicle –to-vehicle, V2V), care poate furniza energie vehiculelor izolate în zone greu accesibile. De asemenea, mașina este prevăzută cu modul de alimentare cu energie vehicul la încărcare (vehicle-to-load, V2L) pentru aparate radio și alte echipamente.

SERES SF5 îndeplinește standardele de design de siguranță de cinci stele, cu un corp realizat din oțel termoformat de 1500Mpa, cu rezistență ultra-mare, robust și fiabil. În plus, mașina are și conducere asistată automată la nivel L2 +, asistență la trafic aglomerat și multe alte caracteristici. Pentru confortul suplimentar al conducătorului, scaunele din față ale mașinii sunt sport și sunt dotate cu funcții de ventilație, încălzire și masaj.

Noul model va fi disponibil în magazinele Huawei din China începând cu 21 aprilie

Disponibil în China la 246.800 CNY (4WD) și 216.800 CNY (2WD), noul SERES SF5 vine în patru culori – Deep Ocean Blue, Charcoal Black, Pearl Pearl și Titanium Silver Grey – împreună cu Midnight Black, Garnet Red și Ivory White pentru ornamentele interioare.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Despre SERES

Fondată în 2016 și este una dintre primele mărci din China care stăpânește tehnologia de acționare electrică cu gamă extinsă și tehnologiile de vârf în motoarele din față și din spate, precum și o baterie all-in-one și un sistem de control electronic. SERES are acum peste 1.000 de brevete și aplicații tehnologice. În plus, SERES are o capacitate de producție de model matur și capabilități de integrare a lanțului de aprovizionare. Construită pe industria 4.0, fabrica SERES din Chongqing, China, este echipată cu monitorizare online a procesului de producție complet și deține peste 1.000 de roboți inteligenți, cu automatizare 100% în procedurile cheie de producție.

Evoluând în bine: Ecosistemul SmartThings oferă utilizatorilor Galaxy un control îmbunătățit asupra dispozitivelor lor conectate

Rețeaua SmartThings Find înglobează 70 de milioane de dispozitive de asistență și introduce funcții noi pentru un plus de confort și confidențialitate

București, România – 20 aprilie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd a anunțat astăzi că ecosistemul său lansat recent, SmartThings Find, continuă să crească rapid, cuprinzând acum peste 70 de milioane de dispozitive de asistență. De asemenea, serviciul continuă să se dezvolte prin intermediul funcțiilor de confidențialitate îmbunătățite și actualizărilor comenzilor vocale. Actualizările, care includ capacitatea de a detecta Galaxy SmartTag-uri necunoscute din vecinătate și utilizarea Bixby pentru a găsi în mod convenabil bunurile, permit un control mult mai mare asupra dispozitivelor conectate din aplicația SmartThings.

 

SmartThings Find devine unul dintre cele mai rapide servicii de localizare

SmartThings Find, una dintre caracteristicile deosebite ale ecosistemului SmartThings, le permite utilizatorilor Galaxy să-și localizeze rapid și ușor smartphone-urile, tabletele, smartwatch-urile și căștile Galaxy înregistrate, utilizând tehnologiile Bluetooth Low Energy (BLE) și ultra-wideband (UWB). De asemenea, aceasta poate ajuta în detectarea obiectelor personale, precum chei, genți și biciclete, care prezintă atașat unul dintre dispozitivele Samsung SmartTag, conectate prin Bluetooth, de la Samsung.

Utilizatorii SmartThings Find îi pot ajuta pe ceilalți să-și găsească articolele pierdute prin intermediul aplicației SmartThings. De la lansarea sa în octombrie 2020, au fost înregistrate peste 70 de milioane de dispozitive și, cu acordul rapid, 700 de milioane de utilizatori Galaxy pot fi incluși în rețeaua SmartThings Find, devenind astfel unul dintre serviciile de localizare cu cea mai rapidă creștere din întreaga lume.

SmartThings Find este îmbunătățit cu noi caracteristici de siguranță și confort

În plus față de extinderea oferită dispozitivului, oamenii folosesc din ce în ce mai mult SmartThings Find pentru a păstra evidența celor mai importante bunuri ale lor. De fapt, peste jumătate dintre utilizatorii Galaxy SmartTag îl atașează la cheile casei sau la cheile mașinii, urmate îndeaproape de rucsac, portofele și biciclete. Începând de săptămâna viitoare, utilizatorii Galaxy vor beneficia de două noi funcții SmartThings Find, care nu doar că vor contribui la identificarea articolelor într-un mod mai convenabil, dar vor oferi și o evidență clară privind siguranța lor.

În primul rând, utilizatorii se vor putea folosi acum de asistentul vocal Bixby pentru a activa în mod eficient căutările prin Galaxy SmartTag fără să mai fie nevoie de utilizarea mâinilor. Aceștia își pot găsi cu ușurință lucrurile, rostind numele SmartTag-ului către Bixby; de exemplu, dacă utilizatorul întreabă „Bună Bixby, unde este bicicleta mea?”, Bixby o va găsi imediat și va afișa locația exactă.

În plus, noua caracteristică Unknown Tag Search poate detecta un Galaxy SmartTag străin, în cazul în care cineva folosește aceste dispozitive cu alte intenții. Prin apăsarea unui buton de pornire, Unknown Tag Search va căuta SmartTag-uri necunoscute și va furniza o listă cu astfel de dispozitive în urma căreia utilizatorii pot vedea concret dacă cineva încearcă sau nu să le urmărească în secret locația.

Ca memento, toate datele utilizatorului SmartThings Find sunt criptate și protejate printr-un ID privat ales aleatoriu, care se schimbă la fiecare 15 minute, asigurându-se că locația dispozitivului nu este dezvăluită nimănui, cu excepția proprietarului.

Ecosistemul SmartThings continuă să evolueze

SmartThings Find este doar o caracteristică a ecosistemului SmartThings, în continuă expansiune și de încredere, care și-a aprofundat capacitățile și a devenit un serviciu IoT pe smartphone-uri și tablete Galaxy, televizoare Samsung și electrocasnice.

Pe anumite piețe, SmartThings s-a extins dincolo de utilizările populare, cum ar fi comenzile Smart Home sau funcțiile Smart Car, pentru a analiza tiparele de utilizare a energiei electrice ale utilizatorilor, recomandând opțiuni de control mai eficiente din punct de vedere energetic pentru dispozitivele conectate. În plus, SmartThings Air ajută la monitorizarea calității aerului din mediul înconjurător, recomandând automat setări adecvate pentru purificatoarele de aer.

„Suntem mândri că SmartThings a devenit un ecosistem lider în industrie. Abia începem să conturăm suprafața potențialului său și abia așteptăm să dezvăluim mai multe în viitorul apropiat”, a spus Jaeyeon Jung, Vice President and Head of SmartThings Team, Mobile Communications Business la Samsung Electronics.

Pentru mai multe informații despre aplicația SmartThings și serviciul SmartThings Find, vizitați: www.samsung.com/smartthings .

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Orange și Institutul de Cercetare CAMPUS al UPB au deschis primul laborator 5G din România

image002

București, 20 aprilie 2021 – Orange în parteneriat cu Institutul de Cercetare CAMPUS al Universității Politehnica din București (UPB) au deschis primul laborator 5G din România, un hub în care mediul academic, startup-urile și companiile pot să inoveze și să testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G. 5G Lab face parte dintr-o inițiativă internațională a Orange care își propune să sprijine actorii economici și cercetătorii în descoperirea valorii, utilității și oportunităților aduse de 5G în dezvoltarea soluțiilor care vor face diferența într-o economie digitală.

5G Lab, găzduit în Institutul de Cercetare CAMPUS al UPB, are în dotare tehnologii ce vor fi disponibile în rețeaua comercială în viitor, însă astăzi pot fi testate doar în mediu de laborator:

  • 5G Standalone Private Mobile Radio – componenta core a infrastructurii 5G;
  • 5G New Radio – componenta de acces radio a infrastructurii 5G;
  • Componentele de Open RAN și Open CORE bazate pe separarea software-ului de hardware permit virtualizarea funcționalității rețelei radio sau rețelei core și au capacitatea de a rula sistemul pe echipamente CoTS (Commercial-of-the-Shelf) și pe interfețe deschise;
  • Edge Computing joacă un rol cheie ca tehnologie care permite reducerea distanței dintre utilizatori (aplicații) și servicii (date) și facilitează garantarea latențelor și debitului de transmisii, după cum sunt solicitate de servicii și aplicații.

Arhitectura de telecomunicații avansată, prezentă în 5G Lab, sprijină digitalizarea mai multor sectoare economice cu ajutorul 5G, precum agritech, orașe inteligente, mașini autonome, transport și logistică, e-health, securitate cibernetică, tehnologie verde etc. În prezent, mai multe companii românești, startup-uri și cercetători deja derulează, alături de Orange România, proiecte 5G cu focus pe siguranța și sănătatea cetățenilor, transport fluvial și maritim coordonat de la distanță, mobilitate urbană, agricultură de precizie sau viitorul colaborării în industria 4.0.

https://youtu.be/O0HiLKqLTKg

Lansarea din România a 5G Lab este parte dintr-un program extins, dezvoltat de Grupul Orange, care își propune lansarea a 9 laboratoare Orange 5G Lab în Europa. Cercetătorii, companiile și startup-urile vor putea să-și testeze soluțiile și serviciile, dar și să descopere noi utilizări ale 5G într-un ecosistem bazat pe co-inovare, ce-i va ajuta să-și transforme modelul de business și procesele.

„Orange oferă astăzi cele mai bune servicii comerciale de conectivitate, dar știm că pentru a păstra cele mai înalte standarde trebuie să fim cu un pas în viitor. Prin 5G Lab aducem în prezent, într-un mediu de laborator, o arhitectură de rețea unică în România, deschisă pentru testare. Inovația și proiectele de cercetare pe care le desfășurăm ne permit să descoperim alături de clienții și partenerii noștri cum pot contribui rețelele viitorului la crearea unor servicii digitale cu o experiență îmbunătățită a utilizatorilor, la eficientizare a proceselor și la un mai bun management al resurselor și a eficienței energetice” – Emmanuel Chautard, Chief Technology Officer Orange România.

„Misiunea Universității Politehnica din București a fost gândită ca o îmbinare între educație, cercetare și inovație, fapt ce reprezintă cheia către o societate și o economie a cunoașterii. Institutul de cercetare CAMPUS a fost înființat pentru ca cercetătorii să își poată dezvolta soluțiile și produsele într-un mediu în care cercetarea poate fi dusă rapid în piață. Cercetarea în domeniul 5G este esențială pentru a dezvolta noi soluții pentru rețelele viitorului, dar și pentru accelerarea procesului de digitalizare. Echipele din  Institutul de Cercetare CAMPUS sunt implicate în procesul de cercetare dincolo de rețelele 5G, iar dezvoltarea laboratorului 5G împreuna cu Orange va conduce la validarea și testarea soluțiilor de cercetare pentru ca acestea să poată fi transferate cât mai repede în piață” – Prof. Dr. Ing. Tudor Prisecaru, Președintele Senatului Universității Politehnica din București

În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă în București, acoperit 100% 5G, și în alte 14 orașe: Bragadiru, Brașov, Chitila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Măgurele, Otopeni, Ovidiu, Pantelimon, Popești-Leordeni, Predeal, Timișoara și Voluntari.

Mai multe detalii despre 5G Lab pe 5glab.orange.ro și futurenetworks.upb.ro.

Noua versiune de software AMD Radeon este disponibilă

amd-logo-1024x576-1024x576-1-1024x576-1024x576

Astăzi, AMD a lansat Radeon Software Adrenalin 21.4.1, următoarea generație a suitei de software pentru placi grafice AMD Radeon, ce oferă creatorilor de conținut și pasionaților de gaming o calitate incredibilă a imaginii, jocuri ultra-responsive și numeroase funcții avansate pentru a beneficia de întreaga experiență de gaming AMD.

Gaming responsive, imagini captivante și experiență imersivă

Funcții precum AMD FreeSyncAMD Radeon Anti-Lag, și AMD Radeon Boost oferă utilizatorilor framerate-uri ultra-ridicate, jocuri cu lantență redusă, în timp ce programele destinate dezvoltatorilor precum AMD Radeon Sharpening și AMD FidelityFX generează o experiență imersivă din punct de vedere al graficii în jocuri. Bazându-se pe aceste funcții, noua suită de programe, AMD Radeon Adrenalin 21.4.1, oferă noi metode prin care îți poți duce experiența de gaming la superlativ și aceste sunt:

  • AMD Link este o aplicație gratuită pentru Windows și permite utilizatorilor să se conecteze la propriul pc de gaming de pe un alt computer (Windows) pentru a se juca de oriunde. Noua caracteristică AMD Link Game oferă utilizatorilor opțiunea de a invita un prieten să se conecteze la calculatorul lor de pe un alt sistem Radeon pentru a se juca împreuna în modul multiplayer sau split screen. În aplicația AMD Link vei avea parte de 144 FPS (maxim), lățime de bandă mare în timpul streaming-ului, suport pentru sunet sorround 5.1 și latență redusă în streaming de până la 60% în CS:GO.
  • Interfață de utilizator accesibilă: Este realizată pe baza feedback-ului comunității AMD, iar cea mai recentă versiune de software oferă mai multe opțiuni de personalizare. Astfel, utilizatorii pot alege între: o instalare completă, o instalare minimă cu o interfață simplificată sau o instalare rapidă, doar pentru a beneficia de driver. Actualizările suplimentare includ: o bară de căutare îmbunătățită și statistici din timpul sesiunilor de gaming  pe care le poți găsi într-un folder dedicat.
  • Performanță extinsă –  Utilizatorii au posibilitatea de a vizualiza atât performanțele plăcii grafice Radeon, cât și cele ale procesorului Ryzen într-un singur loc. Performanțele sistemului ce pot fi vizualizate sunt: nivelul de utilizare a procesorului, viteza de procesare, temperatura, consumul de energie și viteza ventilatorului.
  • Îmbunătățirea înregistrării și streaming-ului – toate setările dedicate înregistrării și streaming-ului sunt integrate într-un singur tab, noua versiune AMD Radeon oferă avantaje în ceea ce privește utilizarea programului prin implementarea funcționalității de sortare a conținutului video și prezența unui bot care te va ajuta să inițiezi un streaming.
  • Corecția deficienței de culoare –  Setările personalizate permit utilizatorilor ce întâmpină probleme majore de deficiență a culorii (protanopie, deuteranopie și tritanopie) să experimenteze jocurile în cele mai bune condiții grafice, performanță fiind la cote la maxime.
  • AMD Crash Defender – asigură stabilitatea pentru sisteme și recuperarea acestora cauzate în urma unor erori întâmpinate în diferite scenarii.

Utilizatorii pot descărca Radeon Software Adranalin 21.4.1. accesând link-ul. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să accesați comunicatul de presă.