Arhiva categoriei: Uncategorized

A penny for your Thoughts.

Asociatia ACSIS luptă împotriva traficului de ființe umane, printr-un proiect de artă interactivă
O siluetă seducătoare, un prenume și un număr de telefon. Odată ce numărul este apelat, se poate asculta un mesaj vocal: Anca, victima exploatării sexuale, își spune povestea: “Bună, sunt Anca. Am visat la o viață mai bună în altă țară. Am fost vândută, sechestrată, ținută în sclavie și violență luni de zile. Nu ajuta traficanții să se îmbogățească vânzând femei ca pe obiecte.” La finalul mesajului, apelanții sunt invitați să lase un mesaj, un gând. Conceptul principal al proiectului este cel al „gândurilor” publicului larg cu privire la prostituție, astfel că, prin apelarea numărului de telefon de pe afișe, flyere, anunțuri, fiecare poate deveni parte a proiectului.

Inițiativa a avut ca scop creșterea nivelului de conștientizare a publicului larg cu privire la exploatarea sexuala și la formele pe care aceasta le ia în zonele geografice în care se desfășoară proiectul.

Proiectul s-a desfășurat în șase orașe europene: Bruxelles, București, Dublin, Lisabona, Paris și Sofia. Șase siluete și șase mărturii care amintesc că exploatarea sexuală este un fenomen ce afectează întreaga Europă. În România, potrivit datelor Agenţiei Naţională Împotriva Traficului de Persoane, din 756 de victime identificate în anul 2016, cca. 77% dintre acestea au fost de gen feminin, 70% au fost exploatate sexual, 57% au fost exploatate pe teritoriul naţional şi 47% au fost minore.

Exploatarea sexuală și prostituția sunt subiecte sensibile și rareori în centrul agendei discuțiilor publice. Având în vedere numărul tot mai mare de victime de origine europeană, în special din România și Bulgaria, creșterea gradului de conștientizare în rândul publicului este un prim pas pentru a reduce barierele, stereotipurile și ideile preconcepute.Ceea ce victimele au în comun este vulnerabilitatea economică și adesea emoțională, ceea ce le face o pradă ușoară pentru traficanții ce caută doar o afacere profitabilă.

La originea acestui proiect social se află Fundația Samilia- Belgia, organizație activă de peste 10 ani în lupta împotriva traficului de persoane și Marian van der Zwaan, un artist olandez angajat în lupta împotriva discriminării împotriva femeilor și imigranților. Prin cercetări și interviuri cu victimele, Marian van der Zwaan explică problemele sociale ale timpului nostru. Rezultatele proiectului sunt publicate aici: http://penny.mzwaan.pt/ site ce reunește poveștile din cele șase țări, feedback-ul din partea publicului, informații generale privind exploatarea sexuală și traficul de ființe umane.

Pe 18 octombrie, cu ocazia Zilei europene împotriva traficului de ființe umane, la București, Asociatia ACSIS, alături de Centrul Psihomedeor, a susținut workshop-ul “Povestea ascunsă” dedicat persoanelor care vor să înțeleagă mai bine acest fenomen, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele și elementele de impact ale proiectului “A penny for your thoughts”.

Proiectul “A penny for your thoughts” (“Povestea ascunsă”) s-a desfășurat cu susținerea Fundației Samilia și a fost implementat în București de catre asociatia ACSIS.

Allview a pregătit o nouă metodă de promovare a smartphone-urilor premium: standuri interactive de prezentare în magazinele de retail

Standurile au fost concepute pentru a prezenta beneficiile oferite de tehnologia Allview într-o manieră captivantă și memorabilă pentru end-useri

 

18.10.2017 – Allview, brandul autohton numărul unu de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România, schimbă modul în care consumatorii români vor interacționa cu telefoanele la raft, în magazinele de specialitate. Bazate tot pe o tehnologie proprie de display-uri, standurile interactive UI (User Interface) vor expune și prezenta gamele de top Allview  X4 Soul,  X4 Soul Infinity și în curând, X4 Soul Infinity Plus.  Standurile pot fi testate pentru început în showroom-ul eMAG din Crângași, București, urmând ca ulterior să fie introduse și în alte magazine.

Cu ajutorul interfaței UI, care se activează prin atingerea ecranului, vizitatorii au posibilitatea de a afla toate detaliile produselor, ce tip de telefon li se potrivește, informații despre asistentul vocal în limba română AVI, despre portofoliul de servicii Allview, dar și despre cum se poate face upgrade hardware pentru produsele X4 Soul Infinity.

„Credem că standurile interactive sunt viitorul retailului modern de IT&C și nu numai. Acestea au rolul de a oferi suport echipelor de vânzări din magazinele de retail și permit utilizatorului o interacțiune completă cu produsele prezentate”, a declarat Lucian Peticilă, fondatorul Allview.

Printre cele mai interesante secțiuni se numără cea de Produs, Comparație telefoane, Servicii și Mă simt norocos! Această secțiune include un concurs prin care clientul trebuie să încarce pe display datele de contact și se înscrie automat în baza de date Allview. Cei care se vor înscrie începând de pe 20 octombrie și până pe 20 decembrie,  pot câștiga un smartphone X4 Soul Infinity L la tragerea la sorți ce va avea loc pe data de 20 decembrie.

Punga de hartie vs. punga de plastic: Ce alegem?

De la patiserii și farmacii până la unele magazine mari și chiar supermarketuri, toate au preluat în ultimii ani moda folosirii de punga de hartie . Dar este ea oare mai prietenoasă cu mediul înconjurător decât punga de plastic ?
punga de hartie
punga de hartie
În loc de punga de plastic, retailerii au început să folosească materiale reciclabile. Precum punga de hartie. Problema constă în faptul că acestea ar trebui consumate de minimum 40% din populație pentru a putea intra în producția de masă.
Dragoș Vlădilă, general manager Sedra Advertising

Pungi personalizate întâlnim la tot pasul. Se vorbește în ultimii ani de punga de plastic și efectul ei negativ asupra mediului înconjurător. Dar este oare punga de hartie mai prietenoasă cu acesta?

Conștientizarea problemelor de mediu este din ce în ce mai importantă în prezent, mai ales că oamenii încă folosesc în exces punga de plastic. Campaniile de conștientizare împotriva utilizării materialelor din plastic și impunerea unor taxe de către Guvernele din întreaga lume au redus semnificativ aruncarea acestora. Însă, cu toate că procentul de utilizare a scăzut, când vine vorba de punga de plastic, aproape 10 milioane sunt produse zilnic.

În loc de punga de plastic, retailerii au început să folosească materiale reciclabile. Precum punga de hartie. Există deja și punga de hartie reciclată. Problema constă în faptul că acestea ar trebui consumate de minimum 40% din populație pentru a putea intra în producția de masă.

Punga de hartie vs. punga de plastic

În timp ce preferința consumatorilor se schimbă treptat în funcție de preocupările legate de mediu, utilizarea de punga de plastic oferă două avantaje cheie: pe de-o parte, punga de plastic este mai durabilă decât punga de hartie. Este, de asemenea, mai ușor de transportat și mult mai utilă pe ploaie. Pe de altă parte, punga de plastic este reutilizabilă pentru o varietate de scopuri.

Însă nici punga de hartie nu se lasă mai prejos. Reciclabilă și reutilizabilă, punga de hartie poate fi reinventată la fiecare folosire. Sedra-XP Advertising îți pune la dispoziție trei tipuri de punga de hartie: hârtie albă, kraft și pungile de cadouri. Punga de hartie kraft se bucură de o mare popularitate pentru că este fabricată 100% din hârtie reciclată și este foarte rezistentă.

Folosirea de pungi din plastic va fi interzisă în România. Alternative eco: sacose panza și pungi de hartie

Autoritățile din România au anunțat că, începând de anul viitor, folosirea de pungi din plastic va fi interzisă. Ca alternativă, sacose panza și pungi de hartie reprezintă o metodă chic de prezentare a afacerii sau a ofertelor tale.
pungi din plastic
pungi din plastic
Când utilizați pungi de hartie reciclată sau sacose panza, veți arăta inițiativa de a salva copaci și de a ajuta mediul înconjurător.
Dragoș Vlădilă, general manager Sedra Advertising

Vor putea fi folosite fără restricții pungi de hartie și sacose panza. Sedra’s Bag oferă o gamă largă de pungi personalizate. Variantele de personalizare sunt, practic, nelimitate: fie că alegi să imprimi un logo, o imagine sau un text, acest tip de promovare îți asigură vizibilitate maximă la prețuri reduse.

Sacose panza, întotdeauna la modă

Sacose panza sunt ușor de imprimat și, ca și pungi de hartie, reprezintă un produs prietenos cu mediul înconjurător. Studiile spun că acestea pot fi refolosite de 327 de ori înainte de a atinge emisiile de carbon din fabricarea unei singure pungi din plastic de unică folosință.

Pânza de iută este folosită de secole datorită fibrelor rezistente care o compun, iar acest tip de sacoșă cu siguranță va cuceri privirile celor din jur prin apariția sa elegantă. În plus, sacose panza reprezintă o alternativă eco-friendly la pungi din plastic oferite de supermarket.

Pungi de hartie, mai mult decât pungi de cumpărături

Pungi de hartie sunt produse ce pot fi cu ușurință refolosite. Reciclabile și reutilizabile, acestea pot fi reinventate la fiecare folosire. Sedra’s Bag îți pune la dispoziție trei tipuri de pungi de hartie: hârtie albă, kraft și pungile de cadouri. Pungi de hartie kraft se bucură de o mare popularitate pentru că sunt fabricate 100% din hârtie reciclată și sunt foarte rezistente.

Potrivit studiilor efectuate de forurile europene în domeniu, un român consumă între 300 şi 500 de pungi din plastic pe an, puţine dintre ele ajungând, în final, să fie reciclate. Pungile care vor dispărea în urma aplicării directivei sunt cele din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni), cu mâner. Concret, ele vor fi interzise atât la introducerea pe piaţa naţională cât şi la comercializare.

În concluzie, putem spune că, oricât de mult am vorbi despre salvarea planetei, toată lumea va judeca acțiunile. Când utilizați pungi de hartie reciclată sau sacose panza, veți arăta inițiativa de a salva copaci și de a ajuta mediul înconjurător.

Dolarul informational: Noua moneda bazata pe valoarea datelor personale aduce in discutie o metoda inedita de plata

Experimentul facut de Kaspersky Lab, cu un magazin temporar, unde datele personale sau dolarul informational (Data Dollar) reprezinta singura moneda acceptata, demonstreaza valoarea pe care ar putea sa o aiba in retail, pe viitor

Data Dollar Store, creat de Kaspersky Lab, a facut valva pe Old Street, in Londra, dupa cum se poate vedea aici. Clientii s-au inghesuit de la primele ore ale diminetii pentru a obtine obiecte exclusive de arta, dar au fost surprinsi sa afle cum pot fi achizitionate acestea. Apoi, s-au aratat dispusi sa dea poze sau materiale video personale ca modalitate de plata, devenind pionierii unei monede, dolarul informational. Prin intermediul acestui magazin, Kaspersky Lab urmareste sa atraga atentia asupra valorii reale a datelor si face apel si la alte companii sa le sprijine eforturile, prin folosirea simbolului dolarului informational.

Avand in vedere ca volumul de date personale continua sa creasca, utilizatorii ar putea ca, fara sa stie, sa stea pe o mina de aur, care isi pastreaza valoarea – indiferent de localizarea geografica sau de influenta altor rate de schimb. Lipsa de constientizare a valorii reale a datelor lor este un obstacol major in a-i face pe oameni sa inteleaga de ce ar trebui sa le protejeze, considera Kaspersky Lab. Ei spera ca dolarii informationali vor atrage atentia asupra acestui fapt si, astfel, vor face mediul online mai sigur pentru toata lumea.

“Vedem dolarul informational ca o modalitate de a atrage atentia asupra valorii datelor”, spune David Emm, Principal Security Researcher la Kaspersky Lab. “Deci, daca un site ofera servicii gratuite, dar foloseste datele utilizatorilor pentru a obtine bani, ar trebui sa foloseasca simbolul Data Dollar, pentru a arata ca are loc, totusi, o forma de schimb.”

Kaspersky Lab a demonstrat cum datele, folosite sub forma de moneda, ar putea sa functioneze intr-un magazin temporar, deschis pentru doua zile in Londra. Magazinul a atras cumparatori nerabdatori sa puna mana pe creatii ale cunoscutului artist urban Ben Eine. Initial, nu parea nimic neobisnuit: cautarea printre produse, alegerea celor preferate si deplasarea la casa, pentru a plati. Insa, in momentul in care clientilor li se solicita plata, aceasta nu avea nicio legatura cu ce contineau portofelele. In schimb, era vorba de dolari informationali – noua moneda creata de Kaspersky Lab, care consta in datele personale ale clientilor, de pe telefoanele lor: imagini, materiale video sau texte.

David Emm a adaugat: “Uitam usor cat de multe date facem publice zilnic. Sentimentul de pierdere, daca sunt luate impotriva vointei noastre, este mult mai real atunci cand cineva ne ia, fizic, telefonul si decide ce date sa foloseasca. Acest efect a fost interesant de explicat cu ajutorul magazinului Dolarul Informational: Data Dollar Store. Conform unui studiu global, chiar daca 29% dintre utilizatorii din toata lumea au fost victimele unui atac cibernetic, 39% isi lasa dispozitivele neprotejate impotriva atacurilor.

 

Clientii ar trebui sa-si pretuiasca datele la fel de mult ca banii din portofele. Daca au o valoare, oricare ar fi ea, pot fi folosite ca modalitate de schimb sau achizitie. Nu vrem, insa, sa ramanem fara nimic daca pierdem sau ne sunt furate datele – sau daca datele pe care le dam la schimb sunt folosite intr-un mod rau intentionat, asa ca protectia este esentiala.”

 

Kaspersky Lab a creat un nou video, pentru a reda modul in care au reactionat clientii la aceasta noua experienta si disponbilitatea lor de a fi pionerii unei monezi. Vizitati www.datadollarstore.com sau accesati https://www.youtube.com/watch?v=dqcHcnpNHIM&feature=youtu.be, pentru detalii.

Despre Kaspersky Lab

Kaspersky Lab este o companie globala din domeniul securitatii cibernetice, care in anul 2017 aniverseaza 20 de ani de activitate. Informatiile vaste despre amenintarile cibernetice si experienta in securitate IT detinute de Kaspersky Lab se materializeaza in mod constant in solutii de securitate si servicii pentru a proteja companiile, infrastructura critica, autoritatile guvernamentale si utilizatorii individuali din toata lumea. Portofoliul companiei include protectie endpoint de top si mai multe solutii specializate de securitate si servicii, pentru a combate amenintarile digitale tot mai sofisticate. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejati de tehnologiile Kaspersky Lab, precum si 270.000 de companii client, pe care le ajutam sa protejeze ce e mai important pentru ele. Pentru mai multe informatii, vizitati www.kaspersky.ro.

Ce spun partenerii despre conferinta Femei de cariera

Aproape 100 de persoane au participat la a VII-a editie a conferintei Femei de cariera de saptamana trecuta. Evenimentul, organizat de Woman2Woman.ro, s-a bucurat de invitati de valoare si un public numeros. In cadrul conferintei, s-a discutat despre profesia de jurnalist si provocarile acesteia, cum sa faci fata unui interviu si ce asteapta managerii de resurse umane de la intervievati, detalii despre piata muncii in anul 2017, antreprenoriat, viata de familie si cariera si nu numai.
Femei de cariera
Femei de cariera
Te-ar mai putea interesa si conferinta „Targetare si campanii eficiente”. Detalii gasesti aici.

Daca pana acum am lasat publicul sa ne prezinte parerea despre evenimentele Woman2Woman.ro, de data aceasta am rugat speakerii si partenerii sa ne spuna de ce au ales sa ne fie alaturi.

Liana Stanciu, jurnalist MagicFM si TVR

„Am ales sa vin sa impartasesc cu voi povestea mea, inceputa la radio acum aproape 26 de ani, fiindca nici eu nu am crezut ca pasiunea devenita meserie poate dura atat. Chiar si zilele proaste, sau situațiile grele sunt mai usor de suportat cand jobul tau nu e o pedeapsa, pe care o suporti doar fiindca ai nevoie de bani!”

Oana Cristea, Internal Communication&Public Affairs Manager pastel

„Sunt convinsa ca la Conferinta Femei de cariera unele din cele mai incurajatoare momente sunt cele in care participantii afla ca si alte femei au trecut prin experiente si momente similare cu ce se confrunta ei in cariera lor. Motivul pentru care imi doresc sa cunosc participantii de la aceasta editie si sa impartasesc din experienta mea consta tocmai in faptul ca, desi suntem unici, experientele noastre sunt similare, iar solutiile si concluziile cele mai bune se pot gasi doar impreuna, impartasind idei, oferind argumente si invatand unii de la altii. Imi doresc ca aceasta participare sa ma puna in fata unor intrebari ale caror raspunsuri sa nu fie usor de oferit, dar sa fie valoroase si sa reprezinte un imbold pentru cei prezenti si nu o “solutie la pachet”.”

Adina Sandor, General Manager People Hunters

„Conferinta Femei in Cariera este in acest moment in Romania una dintre cele mai de succes conferinte de traditie care promoveaza cu succes leadership-ul feminin, oferind sansa participantilor de a beneficia de informatii valoroase si de a cunoaste oameni autentici, de a socializa in scop profesional si, de ce nu, de a-si schimba viata. Totodata, participam cu drag la Conferinta Femei in Cariera intrucat ne place sa oferim informatii acurate candidatilor. Deseori citesc cu suprindere o serie de articole aparute in presa in care informatiile furnizate pe zona de recrutare si/sau piata muncii sunt incomplete sau chiar eronate, motiv pentru care incercam sa fim aproape de oameni si sa le furnizam suport, sa le raspundem la intrebari, sa ii directionam corect. Cred ca atunci cand impartasesti cu ceilalti din ceea ce stii, devii automat mai bogat. Intr-o lume in care zona digitala si online incepe sa ne acapareze cu totul, contactul face2face ramane cel mai important. Felicit si pe aceasta cale organizatorii pentru toate eforturile depuse in organizarea acestei conferinte si va astept sa povestim despre Oportunitati si provocari pe Piata Muncii in 2017 pentru companii si pentru candidati.”

Raluca Radu, Country Manager Answear Romania

„Sunt incantata sa particip la evenimentul Woman2Woman si, impreuna cu participantele la sesiunea din 21 septembrie, sa reusim sa invatam din experientele noastre. Cred ca doar prin participarea la astfel de intalniri, putem sa punem bazele unor cariere solide.. De abia astept sa pot sa le impartasesc doamnelor din lectiile deprinse de mine de-a lungul timpului si sa aflu ce le motiveaza si in ce domenii le-ar placea sa se perfectioneze. ”

Claudia Tocila, Online Communication Manager Valvis Holding

”Domeniile Samburesti si-au dorit sa sprijine acest eveniment ca urmare asocierii pe care o regasim potrivita: un brand romanesc de vinuri, care combina traditia de secole a productiei de vinuri cu un suflu proaspat dat de noi investitii tehnologice si o pozitionare mai proaspata in piata de vinuri din Romania si spiritul mereu viu si admirabil al femeilor de cariera care trec peste provocarile zilnice cu pricepere, profesionalism si un farmec aparte. Intocmai ca vinurile noastre, apreciem cele 1000 de nuante ale femeilor care imbina cu succes cariera cu toate aspectele vietii lor.”

Radu Ciofu, cofondator SEOmark.ro

„Din experienta evenimentelor anterioare, stim ca publicul conferintelor Woman2woman.ro este un public educat, ceea ce il face extrem de potrivit pentru serviciile oferite de SEOmark.ro. In plus, este vorba despre un proiect care vine cu informatii valoroase si extrem de necesare fie ca e vorba despre cariera, business ori antreprenoriat. Iar SEOmark.ro sustine astfel de proiecte, mai ales ca produsele si serviciile oferite de noi sunt necesare pentru cresterea sanatoasa a unui business, pentru specialisti si pentru antreprenori. Tocmai pentru ca astfel de proiecte de educare merita sustinute, am ales sa ne alaturam sponsorilor prezenti la eveniment si sa sustinem si in acest an evenimentul. In plus, ni se ofera posibilitatea de a interactiona cu potentialii clienti, ceea ce reprezinta un avantaj urias pentru cresterea bazei noastre de date cu lead-uri valoroase. Pana la urma, este o colaborare win-win, pentru ca sustinerea vine din ambele parti.”

Sponsor principal: Carrefour

Partener media principal: Acasa.ro

Sponsori secundari:

Prisum-Himalaya, Answear.ro, Seomark.ro, Domeniile Samburesti

Parteneri media secundari: Business24, Comunicatedepresa.ro, Garbo, Kudika, LivePR, Fashion8, Mujer, PR2Advertising.ro, Romania Libera, Trendyland, Ziare.com

Bloguri partenere: AndraNistor.ro si PRcafe.ro

Începe o nouă ediţie a proiectului pentru adolescenţi 5 licee – 5 teatre

Vineri, 29 septembrie, se va da startul unei noi ediţii 5 licee – 5 teatre. Proiectul dedicat liceenilor va porni a 7-a etapă, cu un eveniment ce îi va aduce împreună pe toţi participanţii din acest an – organizatori, teatre partenere, elevi şi profesori din capitală. Lansarea va avea loc la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Bucureşti, vineri, săptămâna aceasta, începând cu ora 10:30.
ECDL ROMANIA, alături de partenerii săi, UNITER, Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Teatrul Mic, Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Tineretului Metropolis, vă invită să îi cunoaşteţi pe tinerii artişti şi spectatori de teatru.
5 licee – 5 teatre este un proiect educaţional devenit deja tradiţie, ce încurajează implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la piese de teatru, provocându-i în acelaşi timp la un concurs de spectacole de teatru.
licee, teatre, 5 licee 5 teatre, teatru, UNITER, ECDL, ISMB, Primaria, Primaria Municipiului Bucuresti, Bucuresti, Gala, tineri, proiect, educational, proiect educational, capitala, elevi, teatru, Gala, Gala teatru
licee, teatre, 5 licee 5 teatre, teatru, UNITER, ECDL, ISMB, Primaria, Primaria Municipiului Bucuresti, Bucuresti, Gala, tineri, proiect, educational, proiect educational, capitala, elevi, teatru, Gala, Gala teatru
Teatrele îşi deschid stagiunea pentru alţi 150 de elevi din 5 licee din capitală, între care şi membri ai trupelor de teatru din şcoli. Cu toţii vor viziona gratuit piese din programul fiecăruia dintre cele 5 teatre din Bucureşti, partenere în proiectul dedicat tinerilor 5 licee – 5 teatre: Teatrul Mic, Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă şi Teatrul Tineretului Metropolis.

Noile şcoli din capitală participante la această ediţie sunt: Liceul Teoretic Nicolae Iorga, Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Colegiul Naţional Octav Onicescu, Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu. Şi de această dată, trupele de teatru ale liceelor vor fi coordonate de către teatrele partenere în punerea în scenă a unei piese de teatru scurte, pe tema Drepturile Omului.

Proiectul se va derula în perioada octombrie – decembrie 2017 şi se va finaliza cu Gala 5 licee – 5 teatre, când vor avea loc reprezentaţiile, jurizarea şi premierea celor cinci piese de teatru realizate de liceeni. Liceenii vor avea atunci şansa de a urca pe o importantă scenă din Bucureşti, de a juca în faţa unui juriu de profesionişti din teatru şi de a fi aplaudaţi de un public larg.

Vineri, la evenimentul de lansare 5 licee – 5 teatre, ne propunem să aflăm impactul pe care programul îl are în rândul elevilor şi profesorilor implicaţi în această nouă etapă. De la prima ediţie ce a început în anul 2011 la iniţiativa ECDL ROMANIA, alţi 900 de elevi din 25 de licee bucureştene diferite au participat la acest proiect.

Educaţia alternativă are o importanţă esenţială pentru dezvoltarea tinerilor, care trebuie să fie în continuare îndreptaţi către valori reale şi corecte, inclusiv către valori culturale. Iniţiativele ECDL promovează dezvoltarea echilibrată a tinerilor, care urmăresc cariere şi certificări IT&C internaţionale, înţelegând însă şi actul de cultură, ca o completare a cunoştinţelor şi abilităţilor acumulate în şcoală.

Vă aşteptăm vineri, 29 septembrie 2017, ora 10:30, în Sala de festivităţi a Colegiului Naţional Mihai Eminescu (Strada George Georgescu Nr.2, Bucureşti).

Puteţi afla mai multe informaţii despre proiectul 5 licee – 5 teatre pe www.ecdl.ro .

ECDL – European Computer Driving Licence – standardul internaţional pentru certificarea competenţelor digitale.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:

Irinuca Văduva, Coordonator proiect Tel.: 0213169922 / E-mail: irinuca.vaduva@ecdl. ro

7 informatii utile despre gravarea cu laser

   
In ultima perioada se vorbeste tot mai mult despre gravarea cu laser. Vorbim despre o dezvoltare tehnologica care aduce rezultate fantastice datorita noii tehnologii de gravura. Folosita in atelierele de productie publicitara, in principal, gravarea cu laser reprezinta unul dintre cele mai utilizate si importante procedee. Fara a mai purta grija calitatii acestui procedeu, laserul este cel care inlocuieste tot eforul manual depus de muncitori acum cateva zeci de ani pentru a scoate cele mai bune rezultate in munca lor.
Despre ce obiecte vorbim atunci cand aducem in discutie acest procedeu tehnic? Ei bine, nenumarate produse pe care le vedem zilnic sunt trecute prin aceasta etapa. Acele placute cu nume de pe usile birourilor, acele brelocuri personalizate sau chiar si pixurile pe care le vedem in magazinele de suveniruri cu numele nostru inscriptionat pe ele si multe alte obiecte au trecut toate prin fata unui fascicul de lumina pentru a deveni asa cum sunt. Gravarea cu laser este un procedeu utilizat in zilele noastre si merita sa luam contact cu cateva informatii utile in acest sens chiar daca nu suntem implicati direct in aceasta industrie. Ce stim sau ce nu stim din urmatoarele sapte idei despre gravarea cu laser?

  1. Gravarea cu laser presupune proiectarea perfecta a unui fascicul de lumina pe un material cu scopul de a fi inscriptionat.
  2. Cu ajutorul laserului se pot grava materiale de orice tip, fie din lemn, plastic, metal sau sticla.
  3. Gravarea cu laser este cea mai cautata de pe piata.
  4. Gravura cu laser este considerata cea mai potrivita din punct de vedere calitativ.
  5. Laserul reprezinta cel mai rapid mijloc de gravura. In functie de model, timpul variaza, insa cele mai simple modele pot dura chiar si cateva secunde.
  6. Acest mijloc de taiere protejeaza mediul inconjurator prin folosirea tuturor resurselor de materiale, chiar si a celor de mici dimensiuni si prin lipsa oricaror forme de poluare.
  7. Adancimea gravurii poate varia intre 0,1 mm si 3,00 mm.

 

X4 Soul Infinity, noul flagship Allview, se lansează oficial pe 28 septembrie

X4 SOUL INFINITY_LANSARE
Au mai rămas doar două zile până la lansarea X4 Soul Infinity, noul telefon flagship Allview, primul care va oferi avantaje unice pe piața locală. Cel mai nou telefon românesc va avea integrată platforma proprie Allview de Inteligență Artificială, prin asistentul vocal. X4 Soul Infinity va fi disponibil în mai multe configurații, care vor acoperi mai multe segmente de preț.

Cei care se înscriu până pe 28 septembrie pe pagina dedicată X4 Soul Infinity vor beneficia de upgrade de hardware, oricare va fi opțiunea aleasă

Pădurea JYSK – începutul unei tradiții

Anul acesta, compania daneză JYSK demarează un nou proiect de responsabilitate socială, de data aceasta pentru o cauză de mediu. Alături de inițiativa națională de împădurire Plantăm fapte bune în România, „Pădurea JYSK – începutul unei tradiții” va prinde rădăcini în data de 18 noiembrie, la Șotânga, județul Dâmbovița.
Padurea JYSK
Padurea JYSK
18 noiembrie este o zi pe care o așteptăm cu nerăbdare, pentru că este ziua în care va lua naștere Pădurea JYSK. Aproximativ 20% din efectul de seră este cauzat de defrișările și incendiile de pădure care au dus la scăderea terenului împădurit în toată lumea. De aceea, în cadrul grupulului JYSK Nordic a existat o preocupare constantă pentru folosirea unor materii prime prietenoase cu mediul și pentru păstrarea zonelor împădurite.
Alex Bratu, Country Manager JYSK România

Anul acesta, compania daneză JYSK demarează un nou proiect de responsabilitate socială, de data aceasta pentru o cauză de mediu. Alături de inițiativa națională de împădurire Plantăm fapte bune în România, „Pădurea JYSK – începutul unei tradiții” va prinde rădăcini în data de 18 noiembrie, la Șotânga, județul Dâmbovița.

Primele 6 hectare vor fi împădurite exclusiv prin implicare companiei atât financiar, cât și cu voluntari. Prin această campanie, JYSK își propune împădurirea, în următorii ani, a unei suprafețe de câteva zeci de hectare, alături de „Plantăm fapte bune în România”.

„18 noiembrie este o zi pe care o așteptăm cu nerăbdare, pentru că este ziua în care va lua naștere Pădurea JYSK. Aproximativ 20% din efectul de seră este cauzat de defrișările și incendiile de pădure care au dus la scăderea terenului împădurit în toată lumea. De aceea, în cadrul grupulului JYSK Nordic a existat o preocupare constantă pentru folosirea unor materii prime prietenoase cu mediul și pentru păstrarea zonelor împădurite. De exemplu, mobilierului de grădină din lemn, una dintre cele mai importante categorii de produse din gama noastră, este în proporție de 80% certificat FSC. Această certificare atestă faptul că mobilierul provine din păduri în care nu se taie mai mult lemn decât se poate reproduce în mod natural. Mergem mai departe și susținem plantarea primei păduri JYSK din lume, în localitatea Șotânga din județul Dâmbovița”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România.

„Ne dorim ca fiecare plantație pe care o sădim să spună o poveste. JYSK s-a alăturat demersului nostru curajos, iar pentru data de 18 noiembrie le promitem o poveste de neuitat, o poveste despre voluntari, puieți, unelte, muncă și voie bună”, a declarat Simona Camburu, Coordonator Fundrasing PFBRo.

12.500 de puieți de plop alb vor fi plantați pe o fostă haldă de cărbune ce măsoară 5 hectare, iar 7.500 de puieți de salcâm vor prinde rădăcini pe un teren cu sol sărăcăcios, bogat în pietriș, care prin împădurire poate fi valorificat. Viitoarea cultură va avea atât un rol protectiv (fiind stavilă împotrivă troienirii zăpezii iarna), cât și un rol estetic.

Voluntarii interesați să participe la activitățile din 18 noiembrie, se pot înscrie pe site (din meniu se alege ”Implică-te”, apoi ”Voluntar”, urmărind instrucțiunile existente) sau direct formular – click aici. Participanţii primesc în urma activității de plantare sau de organizare o diplomă Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume.