3 activități de team building pe care echipa ta le va adora

Te gândești să organizezi un team building în cadrul firmei tale, dar nu știi ce tipuri de activități team building ti-ar putea stimula echipa?
Ai auzit povesti horror despre momente jenante în timpul team buildingurilor care i-au determinat pe anumiți angajați să fugă mâncând pământul când auzeau că mai urmează să se organizeze un astfel de eveniment în viitor?
Ei bine, adevărul este că lucrurile nu ies mereu așa cum ne-am dori. Mai ales atunci când organizăm lucruri după urec
Dar, nu te teme.
Astăzi mi-am propus să îți dau câteva exemple de activități de team building pe care echipa ta le va adora.
Iar data viitoare când vei mai dori să organizezi un team building colegii își vor scoate agendele și te vor întreba când se organizează?

Activități de team building indoor

Chiar dacă activitățile indoor tind să fie mai serioase, mai ales dacă sunt organizate la birou, nu trebuie să fie așa
Ce vreau să reții este că, indiferent de tipul de activitate pe care îl alegi, obiectivele sunt aceleași: îmbunătățirea comunicării, încrederii și ascuțirea skill-urilor de lucru.
Haide să vedem ce ai putea face indoor.

  1. Adevăr și minciună

Probabil unul dintre cele mai cunoscute jocuri care îți va ajuta echipa să comunice mai mult, dar și să se cunoască mai bine.
Cum se joacă?
Fiecare membru al echipei emite 4 enunțuri: 3 adevăruri și o minciună. Ceilalți membri ai echipei trebuie să ghicească care dintre enunțuri sunt adevărate și care este minciuna.
Aceasta activitate nu are elemente competitive. Acesta fiind gândit ca un icebreaker și ca o modalitate grozavă de a încuraja cunoașterea și comunicarea.

  1. Descoperă-l pe NU

 

Un cuvânt atât de des folosit în aproape toate contextele care nu face altceva decât să ne îndepărteze de oportunități și să creeze anxietate și stres.
Haide să-l transformăm într-o oportunitate.
Cum se joacă?

Se stabilește un interval de timp în care membrii echipei trebuie să vorbească liber despre anumite subiecte, dar fără să folosească cuvântul NU verbal, nonverbal sau tradus în altă limbă.
Acest joc poate dura de la 1 oră, până la 2 ore sau chiar toată ziua.

Persoana care încalcă regula poate fi penalizată: de exemplu, să facă 10 genuflexiuni sau 3 ture de birou, rămâne la latitudinea voastră ce alegeți.

  1. Povestiri la gura sobei

 

Acest tip de activitate este o ocazie excepțională de a stimula creativitatea și abilitățile de storytelling ale echipei tale.
Cum se joacă?

 

Creează un set de post-it-uri cu diferite cuvinte cheie: prima zi, călătorii de afaceri, parteneriate, colegi etc., etc., și invită-i pe membrii echipei să aleagă câte un cuvânt.
Apoi, fiecare trebuie să conceapă o povestire care să includă cuvântul ales.

Iată punctul unde lucrurile se complică.

Pe măsură ce o persoană își relatează povestea, invită-i pe ceilalți să noteze alte cuvinte care să aibă legătură cu experiența lor la locul de muncă.

Astfel să concepeți o listă de cuvinte cu povești interconectate.

Vrei să vezi cum s-ar descurca colegii tăi în cadrul acestor activități team building?

Echipa Vertical Adventure are experiența și creativitatea necesare pentru a scoate tot ce este mai bun din echipa ta și de a te ajuta să construiești o echipă puternică și orientată spre rezultate remarcabile, dar care să nu uite să se și distreze pe parcurs.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>