Thales accelerează dezvoltarea operațiunilor în domeniul securității cibernetice prin achiziționarea OneWelcome, lider în gestionarea identității și a accesului T

  • Cu sediul în Olanda, OneWelcome este lider în gestionarea identității și a accesului (Customer Identity and Access Management – CIAM), expertiză esențială și foarte căutată în domeniul cybersecurity.
  • Cloudul dezvoltat de OneWelcome pentru utilizatori externi cum sunt consumatorii, partenerii de business și contractorii completează capabilitățile Thales pe segmentul gestionării identității și a accesului personalului în companii, adresând arii-cheie precum confidențialitatea datelor, delegarea și managementul consimțământului.
  • Tranzacția reprezintă un nou pas în strategia1Thales de a-și consolida poziția de lider în domeniul securității cibernetice și al creării și livrării de identități digitale securizate

Thales anunță semnarea unei înțelegeri pentru achiziționarea OneWelcome, lider European pe o piață care se dezvoltă rapid, aceea a gestionării identității și a accesului. Tranzacția în valoare de 100 de milioane de euro se înscrie în strategia Thales de expansiune a operațiunilor sale în domeniul securității cibernetice. Capacitatea solidă a OneWelcome de gestionare a ciclului de viață al identității digitale completează serviciile existente ale Thales în ceea ce privește identitatea și accesul (înregistrare securizată, emitere și management, cunoașterea clientului etc.) cu scopul de a oferi cea mai completă platformă de gestionare a  identității din domeniu.

Screenshot 2022-07-13 145643

Compania OneWelcome, cu sediul în Olanda, livrează servicii pe bază de cloud pentru gestionarea identității și a accesului pentru clienți din industrii puternic reglementate, permițându-le acestora să conecteze în deplină securitate clienți și parteneri comerciali, la serviciile lor online. În prezent, OneWelcome protejează identitățile a zeci de milioane de europeni pentru clienți emblematici precum Malakoff Humanis, Post NL și Banca Centrală Europeană. Thales va folosi această expertiză regională pentru a răspunde unei problematici mondiale, aceea de gestionare mai bună a identității și a managementului confidențialității datelor.

Activitatea OneWelcome va adresa în mod special nevoia sporită de a avea acces simplu și sigur la servicii online, cu respectarea confidențialității datelor, care este esențială pe piețe reglementate, care respectă prevederile în domeniul GDPR, de exemplu. Una dintre expertizele-cheie ale OneWelcome constă în aceea că oferă utilizatorilor un control mai bun al informațiilor și al datelor lor pe toate platformele și aplicațiile, prin aceea că îi ajută să-și gestioneze mai bine parolele, preferințele și consimțământul. Prin achiziționarea OneWelcome, Thales va oferi o platformă completă de gestionare a indentității, ceea ce va permite organizațiilor de toate mărimile să gestioneze identități interne și externe. Ca atare, acestea vor putea să dezvolte rapid noi servicii online, să își îmbunătățească eficacitatea operațională și să le ofere clienților un parcurs digital optimizat, cu respectarea și chiar depășirea conformității reglementate.

Cu peste 100 de angajați și clienți în Europa, OneWelcome a avut o creștere anuală puternică, de peste 30%. OneWelcome va face parte din Divizia globală de Identitate și Securitate Digitală a Thales. Compania de consultanță Gartner prognozează  că în 20232 , 72% dintre organizații vor derula o inițiativă CIAM, față de 40% în 2020.

„Gestionarea identității clienților – CIAM – este o soluție personalizată pentru orice organizație cu prezență digitală care are nevoie să gestioneze securizat identitățile externe și să ofere acces intuitiv la serviciile lor online. Avem un serviciu de top care este utilizat de clienți europeni pentru a conecta și proteja milioane de utilizatori. Echipa noastră motivată este încântată că ne extindem leadershipul pe noi piețe datorită amprentei globale a Thales.” –  Danny de Vreeze, CEO OneWelcome

“Preluarea OneWelcome se înscrie perfect în strategia noastră de expansiune în domeniul securității cibernetice. Talentul și expertiza OneWelcome în gestionarea identității și a accesului clienților completează și întărește portofoliul nostru de autentificare și confidențialitate a datelor, precum și planul nostru de a furniza utilizatorilor o experiență digitală fiabilă și fluidă. Este esențial astăzi să oferim clienților din sectoarele privat și public soluții sigure, flexibile și practice pentru a-i ajuta să clasifice, protejeze și controleze accesul la informații sensibile, oriunde s-ar afla, în contextul unei creșteri puternice a volumului de date, migrațiilor în cloud și al noilor mandate de conformitate.”  Philippe Vallée, Executive Vice-President, Digital Identity and Security, Thales. 

În 2022, Thales plănuiește să angajeze 11.000 de oameni la nivel global, dintre care 1000 în domeniul securității cibernetice.

Se estimează că tranzacția OneWelcome, care este în curs de aprobare, va fi finalizată în a doua jumătate a anului 2022.

1Thales a anunțat recent o altă achiziție în domeniul securității cibernetice: https://www.thalesgroup.com/en/worldwide/group/press_release/thales-signs-agreement-sonae-investment-management-acquire-s21sec-and.

2 Gartner – Technology Insight for CIAM May 2020 IAM

Despre Thales & securitatea cibernetică

Expertiza cybersecurity a Thales se adresează atât companiilor private cât și autorităților publice și operatorilor de importanță vitală. Activitățile în sectorul securității cibernetice ale grupului generează o cifră de afaceri de 1 miliard de euro și se adresează întregului lanț valoric cibersecurity, de la :

  • protecția și criptarea datelor și rețelelor, managementului securității accesului;
  • soluții de garantare a suveranității datelor prin managementul securizat al cheilor de criptare ;
  • evaluarea riscului cu detectarea amenințării și răspuns, precum și protecția infrastructurii critice.

Thales este lider în protejarea datelor datorită soluțiilor sale de gestiune criptografică recunoscute la nivel mondial.

Despre Thales

Thales (Euronext Paris: HO) este un lider global în tehnologii avansate care investește în inovare digitală –  conectivitate, Big Data, Inteligență Artificială, securitate cibernetică și tehnologie cuantică – pentru un viitor în care să putem avea cu toții încredere, un element vital pentru dezvoltarea societăților noastre. Compania oferă clienților – companii, organizații și state – soluții, servicii și produse care îi ajută să-și îndeplinească misiunile în domenii, precum: apărare, aeronautică, spațiu, transporturi, identitate și securitate digitală.

Thales are 81.000 de angajați în 68 de țări. În 2021, Grupul a generat vânzări de 16,2 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>