Arhiva lunii decembrie 2020

Toți eroii din Wild Rift vor fi disponibili gamerilor din România până pe 3 ianuarie 2021

București – 30 decembrie – La doar trei săptămâni de la premiera League of Legends: Wild Rift în Europa, jucătorii vor avea ocazia să testeze toți campionii din noul joc de pe mobile. League of Legends este unul dintre cele mai populare și recunoscute jocuri din lume, fiind unul dintre jocurile care a popularizat competițiile esports la nivel global.

Jocul, care a debutat în urmă cu mai bine de 11 ani, este jucat acum de sute de milioane de jucători din întreaga lume, iar odată cu lansarea lui Wild Rift, Riot, creatorii jocului, aduc ceea ce este mai bun din universul League of Legends pe dispozitivele mobile.League of Legends_Wild Rift

Odată cu deblocarea tuturor campionilor din universul Wild Rift, care a început cu 43 de eroi, jucătorii vor putea alege dintre peste 100. Atât jucătorii veterani, cât și noii veniți vor avea ocazia să experimenteze noi provocări.

De asemenea, până pe 3 ianuarie, jucătorii vor câștiga dublu Blue Motes – echivalentul Wild Rift al Blue Essence – moneda din League of Legends și dublu punctelor de experiență (XP) pe care jucătorii le primesc în timpul jocului.

Promoțiile încep de joi, 31 decembrie la ora 10:00 și se vor fi valabile până duminică, pe 3 ianuarie la ora 10:00.

DESPRE RIOT GAMES

Riot Games a fost fondat în 2006 și dezvoltă, publică cele mai populare jocuri din lume. În 2009, Riot și-a lansat jocul de debut, League of Legends, care a fost apreciat în toată lumea. League a devenit cel mai popular joc de PC din lume și a reprezentat un factor cheie al creșterii explozive a scenei esports la nivel mondial.

Pe măsură ce League of Legends intră în al doilea deceniu, Riot continuă să dezvolte jocul oferind în același timp noi experiențe jucătorilor cu Teamfight Tactics, Legends of Runeterra, VALORANT, League of Legends: Wild Rift și numeroase alte jocuri care se află în curs de dezvoltare. Riot dezvoltă universul Runeterra prin proiecte multimedia pe muzică, benzi desenate, jocuri de societate și o viitoare serie animată numită Arcane.

Înființată de Brandon Beck și Marc Merrill și condusă de CEO-ul Nicolo Laurent, Riot are sediul central în Los Angeles, California și are peste 2.500 de angajați în peste 20 de birouri din întreaga lume.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Parte a programului «1000 Dreams», Huawei România susţine Asociaţia SOS Satele Copiilor pentru achiziţionarea cadourilor de sărbători destinate copiilor din programele SOS

Bucureşti, 29 Decembrie. În perioada sărbătorilor de iarnă, Huawei România a donat 10.000 de euro pentru cadourile de Crăciun destinate copiilor din programele Asociaţiei SOS Satele Copiilor. Darurile achiziționate cu sprijinul Huawei România au ajuns la cei 150 de copii și tineri care locuiesc în Satele SOS și în Comunitățile de Tineri din București, Bacău și Cisnădie.

Aceste activități sunt derulate în cadrul programului Huawei  «1000 Dreams» a cărui misiune o reprezintă îmbunătățirea educației TIC pentru tineri și oferirea de suport copiilor din Europa Centrală și de Est. Huawei a putut oferi ajutor în acoperirea nevoilor celor mici, sub formă de îmbăcăminte, materiale şcolare şi, bineînţeles, cărţi despre informatică.

SOS Satele Copiilor este o organizaţie neguvernamentală, ce derulează programe în 136 de ţări ale lumii şi are ca misiune oferirea unei familii iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească și susținerea și protejarea celor care riscă să o piardă. În cei 27 de ani de activitate în România, SOS Satele Copiilor România a derulat programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri), de întărire a familiei (Centrele de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), programe educaționale, precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Anual, peste 700 de copii și tineri sunt sprijiniți în mod direct de SOS Satele Copiilor, dintre care peste 150 cresc în Satele SOS, alături de Mamele SOS și de fraţii biologici sau sociali, iar 550 de copii sunt sprijiniți să rămână în familiile lor și să nu trăiască trauma separării.

„Se încheie un an cum nu am mai trăit, care ne-a încercat limitele și ne-a determinat să găsim soluții în situații extrem de dificile. Atunci când peste 150 de copii care cresc în casele SOS depind de tine, nu există nicio altă variantă în afară de a merge înainte, cu mult curaj, pentru ca ei să fie în siguranță, alături de Mamele SOS și de specialiștii care se asigură că ei primesc tot sprijinul de care au nevoie. Suntem recunoscători că, în tot acest demers, nu suntem singuri, ci alături de parteneri și oameni de bine, fără de care impactul nostru nu ar fi același. Mulțumim, Huawei România, pentru sprijinul acordat! Împreună vom reuși să oferim tuturor copiilor materiale de studiu, pentru ca ei să țină pasul cu școala  și să acoperim o parte importantă din bugetul  familiilor, pentru îmbrăcămintea de iarnă. Vă dorim Sărbători frumoase, cu sănătate și liniște și un An Nou în care să continuăm să facem bine împreună!” a declarat Diana Podaru – Director General SOS Satele Copiilor România

Am avut plăcerea să sprijinim SOS Satele Copiilor în anul 2019, atunci când am inițiat, pentru prima dată în România, programul «1000 Dreams», pentru copiii aflați în grija SOS, pe care sunt mândru că l-am putut continua și anul acesta, în ciuda contextului dificil. Huawei România speră să le ofere un Crăciun de neuitat, prin intermediul materialelor de studiu în domeniul informaticii și a hainelor călduroase, pe care le pune la dispoziție, contribuind în același timp și la cultivarea curiozității acestor copii pentru tot ceea ce ține de tehnologie și informatică. Le urez tuturor, atât personalului din cadrul SOS Satele Copiilor, cât și copiilor și mamelor lor Sărbători fericite”, a declarat George Zhang, CEO Huawei România.

2020 este al doilea an în care, prin intermediul programului «1000 de Vise», Huawei vine în sprijinul Asociaţiei SOS Satele Copiilor. Prin această acţiune, Huawei îşi doreşte să le aducă aducă zâmbetul pe buze copiilor mai puţin privilegiaţi şi să atragă atenţia asupra acestei cauze.

Platforma educațională gratuită IBM Open P-TECH conectează tinerii cu locurile de muncă ale viitorului

Platforma Open P-TECH este lansată în România

· Peste 160.000 de utilizatori, din peste 130 țări, la nivel global

București, România, 23.12.2020 – IBM anunță lansarea platformei gratuite de educație digitală Open P-TECH, pentru elevii, studenții, dar și profesorii din România. La nivel global, platforma este utilizată de peste 160.000 de elevi, studenti și profesori, din peste 130 de țări.

Bazată pe programul P-TECH, lider în industrie, ce revoluționează educația publică din 2011, platforma le oferă elevilor și studenților cu vârste cuprinse între 14-20 de ani, dar și profesorilor, competențe tehnologice de bază și abilități de succes de care au nevoie pentru viitoarele locuri de muncă.

A student learning by doing schoolwork at home using a computer.

“IBM a dezvoltat platforma Open P-TECH pentru a oferi tinerilor din întreaga lume acces gratuit și flexibil la resurse educaționale care să îi conecteze cu adevărat la viitoarele locuri de muncă.  Iar locurile de munca s-au transformat foarte mult, vorbim despre un segment nou, pe care noi îl numim new collar, sau „Guler nou”, și care reprezintă o rampă de lansare în domenii cu o creștere rapidă, spre exemplu, securitate cibernetică, machine learning, cloud computing sau design digital. Multe din aceste job-uri necesită o calificare specializată, iar de multe ori generează dificultăți companiilor pe partea de recrutare. Suntem de părere că în următorii 5-10 ani, inteligența artificială va schimba 100% din locurile de muncă din prezent, iar curriculumul școlar se schimbă mai lent decât evoluează locurile de muncă, sau tehnologiile. Elevii și profesorii au nevoie de resurse actuale care să îi ajute să fie pregătiți pentru a face față cu succes cerințelor pietei muncii, din prezentul digital, dar și din viitorul automatizat” a declarat Maria-Luiza Jipescu, CSR Manager IBM România.

De asemenea, platforma oferă cursanților și certificări sub forma insignelor digitale, care îi ajută să le demonstreze angajatorilor sau profesorilor competențele acumulate. În prezent, Open P-TECH oferă 15 astfel de certificări digitale.Four happy students at desk learning together

În plus, profesorii au acces la resurse personalizate și pot găsi pe platformă materiale ajutătoare, de exemplu planuri de lecții, dar pot și să creeze și să aloce fiecarui elev, prin câteva click-uri, un plan de învățare și să urmărească parcurgerea acestuia.

Cu sprijinul Asociației Pro Arta Dezvoltare și Cunoaștere, Open P-TECH conține primul canal de resurse educaționale în limba română, dedicat profesorilor din România: „Pregătiți pentru școala online!”, care poate fi accesat aici.

“Parteneriatul dintre IBM România, lider în inovație tehnologică și Asociația Pro Arta Dezvoltare și Cunoaștere, promotor al educației prin tehnologie aduce către profesori, elevi și studenți resurse și cursuri pentru a sprijini cunoașterea și inovația. După succesul inițiativei naționale Clasa mea de acasă, programelor Scoala Altfel – Cariere în inovație cu IBM și Vinerea Altfel cu IBM, am dorit să oferim conținut specific profesorilor și elevilor, pentru a oferi oportunități egale de învățare și dezvoltare. Rolul Asociației este acela de a-i pune în legătură pe cei care doresc și au posibilitatea de a produce schimbarea cu cei care sunt dispuși să devină parte a acestui proces. Credem cu tărie că profesorii sunt principalii stakeholderi care pot contribui la implementarea sustenabilă a acestui demers, prin modelarea viitoarelor generații de adulți” a declarat Lucia Panea, Manager de Proiect, Asociatia Pro Arta Dezvoltare si Cunoastere.

Smart Female IT Engineer / Programer Working on Desktop Comuter. Software Development / Coding/ Web Design / Database Architecture. Young Girl STEM Graduate Working

Așa cum îi spune și numele, Open P-TECH este o platformă deschisă, gratuită și accesibilă tuturor, de pe orice dispozitiv, de oriunde există o conexiune la internet. Toti elevii și studenții interesați de tehnologie și nu numai sunt încurajați să exploreze în ritm propriu Open P-TECH pentru a se pregăti pentru joburile secolului 21.

De asemenea, Open P-TECH poate fi utilizata cu succes în cadrul orelor de dirigenție, consiliere și dezvoltare personală, tehnologie, informatică și TIC.

Open P-TECH  poate fi accesata aici:

https://www.ptech.org/ro/open-p-tech/

Violeta Luca, General Manager Microsoft România, desemnată să conducă operațiunile Microsoft din Cehia și Slovacia

Violeta Luca, General Manager Microsoft România, a fost desemnată să conducă operațiunile Microsoft din Republica Cehă și Slovacia, începând cu luna ianuarie 2021.

“Este o oportunitate care mă bucură și mă onorează în același timp, prin care îmi propun să aduc valoare în noua capacitate, să mă dezvolt în continuare și să susțin proiectele de transformare digitală la scară. Cred cu tărie că tehnologia este mai mult decât oricând soluția pentru a sprijini reziliența și dezvoltarea sustenabilă a societății. Și, având în vedere talentul pe care țara noastră a dovedit că îl are la dispoziție în domeniul ITC și nu numai, nu am nicio îndoială că Microsoft România își va continua traseul remarcabil la care am avut privilegiul de a contribui. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc echipei, tuturor clienților, partenerilor și organizațiilor cu care am lucrat și le transmit cele mai bune urări”, a declarat Violeta Luca.

Violeta Luca a preluat conducerea Microsoft România în noiembrie 2018, timp în care  compania a cunoscut o perioadă de creștere și a marcat momente importante în dezvoltarea sa. Printre realizări menționăm: programul “Alt Viitor” – prin care Microsoft a sprijinit dezvoltarea de competenţe digitale pentru zeci de mii de elevi şi profesori din România; numeroase proiecte de transformare digitală a serviciilor de sănătate, retail, a sectorului bancar și serviciilor profesionale sau la nivelul sistemului de învățământ, precum și ample proiecte vizând dezvoltarea start-up-urilor românești, prin suport tehnic din partea Microsoft, acces la resurse Azure și mentorat, astfel încât acestea să devină competitive la nivel regional și să-și poată extinde activitatea pe piețele europene.

De asemenea, Violeta Luca a fost apreciată pentru modelul de afaceri inovator și capacitatea de dezvoltare a acestora, precum și pentru cel mai bun proiect de transformare digitală și cea mai bună campanie de responsabilitate corporativă, iar sub conducerea sa, compania Microsoft România a fost desemnată angajatorul numărul 1 în țară.

Până la anunțarea noului director general al Microsoft România, interimatul va fi asigurat de Alina Orban, actualmente Commercial Partner Lead, în cadrul Microsoft România.

Violeta Luca s-a alăturat echipei Microsoft România la începutul anului 2015, ca director de strategie, iar ulterior, până în 2017, a ocupat funcția de Director de Marketing și Operațiuni. Înainte de a se alătura echipei Microsoft România, Violeta Luca a ocupat funcții de vârf în managementul unor companii precum Metro C&C, Dante Internațional, Flanco Retail, Whirlpool Romania sau AIG.

UE CLASEAZĂ HUAWEI în TOP TREI INOVATORI GLOBALI  

Bucureşti, 21 decembrie. Huawei ocupă locul al treilea în topul 2020 EU Industrial R&D Investment Scoreboard. Huawei a urcat cu două locuri, comparativ cu anul trecut, când compania s-a clasat pe locul 5 în acelaşi clasament.

2020 EU Industrial R&D Investment Scoreboard este o publicație a Comisiei Europene. Aceasta clasifică nivelurile de investiții în cercetare a 2500 de companii din întreaga lume, care cuprind 90% din cercetarea și dezvoltarea globală finanțate de domeniul afacerilor. Raportul a fost elaborat de către Centrul Comun de Cercetare al UE (CCC).

„UE confirmă că Huawei este acum printre primele trei companii globale inovatoare. Pentru a menține modul de viață european pentru generațiile viitoare, Europa va trebui să utilizeze cele mai bune tehnologii și inovații. Huawei este gata să facă echipă cu Europa pentru un viitor strălucit și comun”, a declarat Abraham Liu, Reprezentantul Șef al Huawei la instituțiile UE.

O mare parte din cercetările globale pe care Huawei le desfășoară au loc în Europa. Huawei a înființat primul său centru de cercetare în Suedia în anul 2000. Astăzi, printr-o serie de parteneriate cu peste 150 de universități europene, Huawei este perfect adaptat în ecosistemul de cercetare TIC din Europa. Prin această activitate de cercetare colaborativă, Huawei face ca Europa să fie pregătită pentru era digitală.

Conform Huawei, colaborarea internațională în domeniul cercetării întărește competitivitatea UE și contribuie la atenuarea schimbărilo.r climatice, sprijinind strategic acordul European

Cele mai bune parfumuri de nișă pentru 2021 – Iată ce îți oferă Zafaran!

Există parfumuri diferite, pentru toate gusturile, iar femeilor le place să poarte parfumuri noi de fiecare dată când primesc unul care le definește sau le reinventează. Ei bine, printre toate parfumurile pe care le poți găsi în magazinele de specialitate, există câteva cu totul speciale. Zafaran oferă parfumuri orientale, ce pot oferi un mod curios și pasional de a vedea viața și chiar pentru ca ceilalți să te vadă într-un mod cu totul și cu totul diferit.

Aici am proiectat cele mai bune tipuri de parfumuri arăbești pentru femei, pe care le poți observa și simți chiar și citind câteva rânduri despre ele și care vor însemna pentru tine o selecție de mare valoare pentru a experimenta noi căi și orizonturi în dorința de a te simți ca o femeie cu adevărat vie.

Parfumul arăbesc oriental-floral

Acesta este un parfum care definește într-un mod foarte clar și elegant acel sentiment arab de exotism și senzualitate în fiecare femeie și, prin urmare, este una dintre cele mai recomandate dacă intenția ta este să abordezi aceste parfumuri în mod spontan și direct.

Este un parfum oriental care te va face să te simți chiar modernă, dar întotdeauna foarte elegantă și este, prin urmare, una dintre cele mai serioase opțiuni pentru atunci când vrei să te simți frumoasă și respectabilă. Parfumurile oriental-florale apelează la note de lemn de trandafir, nufăr, tuberoză, floare de portocal și iasomie, orhidee sau frezie. Ia în considerare faptul că acest parfum poate fi folosit perfect mai ales în perioada de vară, și , pe de altă parte, are o longevitate foarte durabilă și o aromă moale.

Parfumul arăbesc oriental-lemnos

Așa cum îi spune chiar numele, acest tip de parfum are în compoziție arome de lemne, precum lemnul de santal sau de cedru. În combinație cu anumite plante, precum vetiver, parfumul va avea o notă fin condimentată, care va fi atât pe placul bărbaților, cât și al femeilor.  Sau de ce nu, poți alege un parfum unisex, care va fi potrivit pentru amândoi.

Parfumul arăbesc oriental vanilat

Acest tip de parfum este foarte dulce, cu arome calde, iar mirodeniile exotice se îmbină perfect cu vanilia, ciocolata, caramelul sau mierea și este potrivit pentru serile de toamnă când vrei să te simți cu adevărat fantastic.

Parfumul arăbesc oriental-condimentat

Scorțișoara, cuișoarele sau nucșoara sunt printre cele mai întâlnite condimente folosite în parfumeria orientală. De asemenea, acestea sunt printre cele mai atrăgătoare și senzuale tipuri de parfum oriental, iar în amestec cu diverse note florale sau fructate, parfumurile devin un amestec de arome intense și senzuale. Acest tip de parfum poate deveni preferatul unei femei și poți ajunge să îl iubești de îndată ce ai pulverizat primul puf pe piele.

Zafaran oferă o gamă foarte diversă de parfumuri orientale, din toate categoriile de arome, astfel încât să poată satisfacă orice gusturi și preferințe personale, dar mai mult, vei avea garanția unor parfumuri originale de nișă pentru 2021, care vor fi la mare căutare.

Xiaomi Mi 11, primul telefon echipat cu procesorul Qualcomm Snapdragon 888 5G

Xiaomi, lider global în tehnologie, marchează o nouă premieră. Seria flagship Mi 11, care se va lansa în curând, va fi prima din întreaga lume echipată cu noul procesor Qualcomm® Snapdragon™ 888 5G. Acesta tocmai a primit un scor de 735439 de puncte pe AnTuTu, urcând pe primul loc în topul celor mai bune procesoare. Lansat pe 1 decembrie, Qualcomm® Snapdragon™ 888 5G duce mai departe inovația 5G, performanțele AI, fotografia, precum și multe alte experiențe premium destinate utilizatorilor săi.

Qualcomm Technologies, Inc. a demonstrat performanțe de frunte pe noua platformă mobilă Qualcomm® Snapdragon ™ 888 5G Mobile printr-o serie de teste de referință din industria sintetică. Snapdragon 888 împachetează inovații mobile de top din industrie în tehnologiile 5G, inteligență artificială (AI), jocuri și camere care vor transforma dispozitivele mobile premium care vor veni la începutul anului 2021.

Performanța Snapdragon 888: pachetele Snapdragon 888 oferă progrese arhitecturale majore. Este fabricat folosind cea mai avansată tehnologie de proces de 5nm, permițând performanțe avansate și eficiență energetică superioară. Qualcomm® Kryo ™ 680 generează o creștere de până la 25% a performanței generale a procesorului în comparație cu generația anterioară și permite frecvențe maxime de până la 2,84 GHz. Este, de asemenea, primul subsistem comercial CPU care se bazează pe Arm Cortex-X1. GPU Qualcomm® Adreno ™ 660 realizează cel mai mare salt de performanță de până acum, oferind o redare grafică cu până la 35% mai rapidă decât generația anterioară. Pentru a răspunde feedback-ului de la producătorii OEM, GPU-ul Adreno 660 a fost conceput special pentru a permite flexibilitate și putere mai mare în telefoanele de jocuri cu un anvelopă termică mai mare sau cazuri de utilizare susținute pe dispozitivele emblematice. Fiecare OEM poate alege să selecteze punctul de operare optim pentru proiectarea lor. Complet reproiectat motorul Qualcomm® AI cu generația a 6-a, cu noul procesor Qualcomm® Hexagon ™ 780, oferă 26 TOPS combinate, o creștere de 73% față de generația anterioară, care are ca rezultat performanțe de inferență AI de top, îmbunătățind în același timp eficiența energetică până la de trei ori față de generația anterioară.

Metodologie de evaluare comparativă: perspectiva îndelungată a rezultatelor de referință sintetice a Qualcomm Technologies este că acestea măsoară doar un subset de cazuri de utilizare și nu reușesc să capteze gama largă de experiențe permise de Snapdragon, inclusiv conectivitate, fotografie, videografie, audio, durata de viață a bateriei și încărcare viteze și multe altele. Datorită mediului actual, examinatorii de dispozitive terți nu au putut avea acces direct la cel mai recent design de referință Snapdragon de nivel premium. Prin urmare, Qualcomm Technologies a strâns rezultatele în anumite sisteme de testare, CPU, GPU și AI, și a realizat un scurt videoclip pentru a detalia procesul. Fiecare etalon a fost rulat pe un design de referință Snapdragon 888, iar scorurile ulterioare sunt rezultatul mediu pe trei iterații. Toate criteriile de referință au fost rulate folosind setările implicite pe designul de referință Snapdragon 888, ceea ce este recomandat pentru a oferi cel mai bun echilibru între performanță și consumul de energie pentru utilizarea obișnuită de zi cu zi a utilizatorului.

Profesorii de la Universitatea Babeș-Bolyai duc activitatea de cercetare la următorul nivel, integrand cursuri de AI în programa studenților

Microsoft România a continuat, și în acest an, să susțină mediul academic, prin intermediul unei sponsorizări oferite în cadrul programului Bursele ANIS. Scopul acestui program, derulat de Asociația patronală a industriei de software și servicii (ANIS), vizează întemeierea unui parteneriat sustenabil între companiile din sectorul IT și mediul universitar, care să sprijine activitățile de cercetare ale tinerilor profesori și să îi încurajeze să integreze noile tehnologii în programa universitară, aplicând metode de predare inovative.

Abstract smart nature scene, networking, technology with network communication, measure the nature, power of nature

Astfel, Microsoft România i-a acordat profesoarei Adriana Mihaela Coroiu – dr., lector, Departamentul de Informatică, Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, al cărei proiect a câștigat un premiu la categoria Artificial Intelligence – 2020, o sponsorizare în valoare de 5.000 de euro.

Adriana Coroiu și-a propus să integreze cursul “Modele de Inteligență Artificială în Schimbarea Climatică” în programa universitară, fiind propus ca opțional pentru studenții facultății de matematică și informatică. De asemenea, cadrul didactic are în vedere și colaborarea cu experți din diferite domenii, pentru a identifica probleme punctuale și apoi soluții din perspectiva Inteligenței Artificiale, care vor fi implementate de studenți sub forma unor proiecte de laborator.

Daniel Rusen, director Marketing&Operațiuni, Microsoft România: „Educația este un vector cheie pentru o evoluție economică sustenabilă, în orice societate, iar Microsoft dezvoltă, de ani de zile, soluții de AI care să poată fi implementate cu succes în sistemul educațional, fie pe plan local, fie la scară globală. Încurajăm școlile și universitățile să introducă în programă cursuri inovatoare și să implementeze noi metode de predare, prin care să le asigure elevilor și studenților o pregătire corespunzătoare pentru viitor. Am decis să ne alăturăm sistemului de învățământ și să întâmpinăm tansformarea digitală, pe care o vedem astăzi, prin intermediul diferitelor programe și inițiative pe care le demarăm sau pe care le susținem. Este foarte important ca fiecare dintre noi să conștientizeze schimbarea și să fie pregătit pentru profesiile care vor apărea în viitorul apropiat. Tocmai din acest motiv, ne-am implicat în proiectele ANIS. Microsoft este membru în board-ul ANIS și unul dintre susținătorii programului Bursele ANIS, care are o contribuție însemnată la dezvoltarea sistemului educațional. Considerăm că este de datoria noastră, a industriei, să sprijinim eforturile cadrelor didactice în direcția digitalizării”.

Adriana Coroiu spune că au existat mai mulți factori care au condus la ideea acestui curs:

  • studenții, care își doresc să lucreze pe proiecte cu impact real;
  • dorința sa de a-și continua activitatea de cercetare (în domeniul AI), dar în combinație cu un domeniu care să fie și nou, și atractiv, și necesar;
  • pasiunea pentru mediul înconjurător și dorința de a găsi o soluție, astfel încât munca sa să fie de folos, întrucât schimbarea climatică este un subiect care necesită atenție și ar trebui ca fiecare dintre noi să încerce să contribuie, cumva, la încetinirea acestui proces.

“Despre ANIS și programele lor de susținere a educației știam de ceva vreme, întrucât le urmăresc activitatea pe Facebook. M-am gândit să aplic pentru bursele ANIS de susținere a tinerelor cadre didactice, de îndată ce am văzut că acest curs, propus de mine, a fost primit cu interes de studenții facultății noastre – 72 de studenți l-au ales ca opțional. Am aplicat, în primul rând, pentru că am dorit o evaluare externă a ideii din spatele cursului și, în al doilea rând, am aplicat pentru a vedea și cum este percepută ideea din spate, în comparație cu cea a «competiției» (alte idei, ale altor colegi tineri, din alte universități). Dar, mai ales, am aplicat pentru a vedea cum pot să îmi îmbunătățesc activitatea didactică”, spune Adriana Coroiu.

Studenții vor pune cunoștințele pe care le-au acumulat anterior în slujba dezvoltării unor aplicații practice, bazate pe AI, care să poată fi integrate în diverse domenii de activitate.

Profesoara de la Universitatea Babeș-Bolyai a explicat: “Cursul se dorește a fi unul practic, aplicativ în care studenții să utilizeze cunostințele acumulate până în prezent (în principal la disciplina obligatorie Inteligență Artificială) pentru a dezvolta aplicații cât mai practice și cât mai utile. Tematicile (subdomeniile) abordate la acest curs sunt variate, dar în același timp interconectate: EarthAgricultureEnvironmentSociety. În cadrul cursului dorim să discutăm cu experți din aceste patru domenii (alte cadre didactice de la facultăți din universitatea noastră și de la alte universități, precum și invitați externi instituției noastre de învățământ, care cunosc foarte bine aceste domenii). Împreună cu ei vom identifica probleme punctuale, iar apoi vom veni cu soluții din perspectiva informatică, în general, și a Inteligenței Artificiale, în particular. Transdisciplinaritatea și colaborarea sunt, astfel, două cuvinte-cheie ale acestui curs. Soluțiile vor fi implementate sub forma unor proiecte de laborator, la care studenții vor lucra în echipe. În acest mod, pe lângă componeta științifică (de învățare) contribuim și la componenta de colaborare/muncă în echipă a studenților, care au ales acest curs. Consider că acest aspect este important, deoarece lucrul în echipă presupune o abordare ușor diferită și este necesar să dezvoltăm și această componentă”.

Evaluarea proiectelor se va derula sub forma unui workshop, în cadrul căruia specialiștii invitați anterior la curs vor analiza soluțiile rezultate, iar fiecare echipă va evalua, totodată, soluțiile propuse de ceilalți studenți, pentru a-i încuraja să fie obiectivi și atenți la plusurile și minusurile colegilor. Aceasta este prima etapă a proiectului, urmând ca pe viitor acesta să fie dezvoltat și îmbunătățit, pe baza experienței din acest an, iar bursa câștigată îi oferă, în primul rând, încrederea că activitatea pe care o desfășoară are impact și că se află “pe drumul cel bun”.

„Acest premiu mă motivează să continui să contribui pe componenta de dezvoltare, cercetare didactică, dar și inovare. În plus, voi avea în vedere și parcurgerea unor cursuri suplimentare de perfecționare. Sunt foarte mândră de acest premiu și sunt onorată să mă aflu printre câștigători. De asemenea, le sunt recunoscătoare și le mulțumesc pentru încredere celor de la ANIS și de la Microsoft”, a mai menționat Adriana Coroiu.

Profesoara de la Universitatea Babeș-Bolyai a subliniat faptul că, în continuare, își propune să își perfecționeze activitatea didactică și de cercetare, având în vedere dezvoltarea unor colaborări „cu oameni pasionați, pentru a transforma idei noi în proiecte practice și utile”.

Gabriela Mechea, director executiv ANIS, a transmis: „Am observat de-a lungul timpului că acest program este tot mai apreciat, atât de industria de profil din România, cât și de cadrele didactice. Vedem un interes tot mai mare din partea profesorilor, care vor să aplice pentru o bursă ANIS, iar acest lucru nu poate decât să ne onoreze și să ne determine să contribuim în continuare la dezvoltarea învățământului din România. Considerăm că un sistem educațional performant este absolut necesar dezvoltării sustenabile a industriei, motiv pentru care ne dorim ca implicarea noastră, din acest punct de vedere, să aibă rezultate cât mai vizibile. Îi felicităm, încă o dată, pe profesorii care au concurat la ediția de anul acesta. Proiectele lor au fost unele cu adevărat inovatoare și au potențialul de schimba în bine învățământul românesc. De asemenea, le mulțumim companiilor partenere, care au sprijinit programul Bursele ANIS, prin intermediul sponsorizărilor oferite, susținând implicit și evoluția sistemului de învățământ superior din țară”.

Adriana Mihaela Coroiu desfășoară activități didactice și de cercetare din anul 2013 (încă de când a început doctoratul), precum și activități de tutoriat și de coordonare pentru lucrările de licență ale studenților. Spune că iubește ceea ce face, îi place să predea și o bucură  dinamica oferită de fiecare activitate de seminar și laborator și, totodată, încearcă să se implice și în viața studenților săi, prin participarea la diferite activități desfășurate de organizațiile studențești (pentru studenți), întrucât aceștia contribuie, astfel, la dezvoltarea sa profesională.

În anul 2019, Adriana Coroiu a primit din partea studenților, prin intermediul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), distincția Profesor Bologna, o inițiativă națională care are scopul de a omagia și a răsplăti performanța didactică a profesorilor, care sunt considerați exemple de bune practici din universitățile românești. Acest titlu este acordat de către studenți acelor profesori care reușesc să găsească metode și căi inedite și creative pentru a se apropia de ei și a le câștiga încrederea, atenția și respectul.

Peste tot în lume, oameni de stiință și organizații se confruntă cu provocări noi pronind de la schimbările climatice, diminuarea diversității biologice, protejarea resurselor de apă și hrănirea sustenabilă a unei populații în cotinuă creștere.

Identificarea și implementarea unor soluții sustenabile pentru aceste provocări presupune colectarea și analiza unor seturi imense de date și informații. Tehnologiile de tip Cloud și, în special Inteligența Artificială, oferă soluții rapide și scalabile de a colecta, procesa și analiza volume mari de date, lucru care era imposibil în trecut. Toate aceste inovații fac posibilă transformarea datelor în informații relevante care pot să prevină și chiar să prezică potențiale dezastre naturale.

Încă de la începuturile sale, Microsoft investește constant în cercetare, dezvoltând instrumente, tehnologii și soluții AI, care să contribuie la o dezvoltare sustenabilă a societății și a economiei, atât la nivel global, cât și local. Recent, compania și-a asumat un angajament, pentru o perioadă de cinci ani, astfel că își propune să investească 115 milioane de dolari în soluții de inteligență artificială, pentru a răspunde unora dintre cele mai mari provocări ale societății contemporane: calitatea mediului înconjurător, îmbunătățirea accesibilității și sprijinirea grupurilor umanitare în activitățile de răspuns la dezastre naturale sau ajutorarea refugiaților. Acest angajament a fost denumit “AI for Good” – o inițiativă care cuprinde trei programe: AI for AccessibilityAI for Humanitarian Action și AI for Earth. Prin programe de tip “AI for Earth”, Microsoft susține eforturile de protejare a mediului înconjurător pentru ca împreună să creăm un viitor mai bun pentru toată lumea.

Huawei România a primit premiul pentru Best CyberSecurity Ecosystem

București, 17 decembrie 2020. Huawei România a primit premiul pentru Best CyberSecurity Ecosystem decernat în cadrul galei Digital Transformation (DX) for Romania, organizată de Digital Transformation Council, revista COMUNICAŢII Mobile şi TelecomTV, pe 10 decembrie, într-o ediţie virtuală.

Digital Transformation Awards Gala este cea mai importantă reuniune de la sfârşit de an care sintetizează activitatea industriei IT&C, într-un registru de gândire critică şi strategică. Dezbaterile galei au fost urmate de o gală de premiere, în cadrul căreia au fost acordate cele mai importante distincții IT&C pentru performanțele industriilor conectate în 2020, dominate de efectele transformării digitale atât în segmentul public, cât şi în cel privat.

Industria IT&C generează o mare parte a acestei transformări digitale, iar Huawei, ca lider al furnizorilor de echipamente pentru serviciile de telecomunicații, a ținut de-a lungul timpului pasul cu livrarea securității cibernetice pentru cele mai noi tehnologii.

“Noile tehnologii și inovații vor continua să ne îmbunătățească experiența în fiecare domeniu, iar adoptarea lor este strâns legată de asigurarea celui mai bun nivel de securitate cibernetică și de reziliență. Atunci când complexitatea crește, cercetarea cibernetică, colaborarea profesională și participarea activă la organismele de standardizare sunt obligatorii. Acesta este motivul pentru care Huawei pune siguranța cibernetică pe primul lor și alocă resursele necesare, cum ar fi 1 miliard USD în cercetarea și dezvoltarea securității cibernetice a produselor în 2020 și 2% din personalul de cercetare și dezvoltare”, a menționat Sergiu Zaharia – Cyber Security Officer în cadrul Huawei.

Potrivit specialiștilor Huawei, toate provocările de securitate apărute odată cu noile tehnologii reprezintă un motiv puternic pentru o implicare intensă în asigurarea unui mediu digital sigur. Provocările fac parte din progresul tehnologic și progresul social și există câțiva pași clari care pot fi urmați pentru a crea un ecosistem sigur: integrarea securității în toate activitățile comerciale, creșterea gradului de conștientizare a tuturor angajaților pe subiectul securităţii, explorarea tehnologiilor de securitate de ultimă oră și utilizarea unei tehnologii mai avansate pentru a face față provocărilor de astăzi și pentru a asigura securitatea lanțului de furnizori de la un capăt la altul.

Huawei lucrează constant pentru a aduce digitalul fiecărei persoane, case și organizații. Pe măsură ce inițiativele de transformare digitală accelerează în întreaga lume, Huawei și-a asumat responsabilitatea de a se asigura că securitatea și protecția confidențialității rămân o prioritate absolută. Securitatea și încrederea trebuie să fie un punct strategic pe tot parcursul unui serviciu sau vieţii unui produs și cerințele ar trebui să fie întotdeauna la înălțime în ceea ce privește confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea serviciilor și datelor.

În cei 18 ani de activitate în România, Huawei a avut un impact puternic asupra economiei naționale, contribuind cu peste 200 de milioane de euro pe an la PIB-ul României. A stabilit parteneriate puternice cu principalii operatori de telecomunicații și a creat peste 6.400 de locuri de muncă în biroul central și cele 8 centre de servicii și în lanțul său de furnizori.

Despre Huawei
Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Cu soluții integrate pe patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – ne-am angajat să aducem tehnologia digitală fiecărei persoane, case și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată. Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creăm o valoare de durată pentru clienții noștri, facem eforturi pentru a oferi posibilități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Investim masiv în cercetarea de bază, concentrându-ne pe descoperiri tehnologice care conduc lumea înainte. Avem 194.000 de angajați și operăm în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:
http://www.linkedin.com/company/Huawei
http://www.twitter.com/Huawei
http://www.facebook.com/Huawei
http://www.google.com/+Huawei
http://www.youtube.com/Huawei

AOC lansează gama de periferice de gaming în România: tastaturi mecanice, mouși și mouse pad-uri cu iluminare RGB si compatibilitate AOC G-Tools

Perifericele vor fi prezentate în premieră în România la Turneul de League of Legends organizat de Digital Crusade pe 19 și 20 decembrie


București, 17 decembrie 2020 – Renumit datorită monitoarelor sale de gaming de top, precum cele din seria G2 și AGON, AOC lansează o nouă categorie de device-uri: accesorii pentru gaming precum mouși, mouse pad-uri și tastaturi mecanice și semi-mecanice. Noile produse sunt organizate în trei segmente pentru a răspunde diferitelor nevoi: entry-level (200-series) tastatura GK200 si mouse-ul GM200, segmentul mid-range (500-series) ce curpinde tastatura GK500 si mouse-ul GM500 si segmentul Esports (AGON 700-series) ce include tastatura AGK700, mouse-ul AGM700 si mouse pad-ul AMM700.

Gama de device-uri va fi disponibilă din ianuarie 2021 în România. Moușii, tastaturile și gamepad-urile de gaming AOC vor intra în luptă chiar din acest weekend, în timpul etapelor finale ale Turneului de League of Legends organizat de Digital Crusade, al cărui main partner este AOC Gaming. Pe 19 și 20 decembrie, cele mai bune 4 echipe de LOL se vor lupta pentru marele titlu cu ajutorul monitoarelor AOC, a tastaturilor AGK700,  moușilor AGM700 și mouse pad-ului AMM700.

Gamerii știu că pentru a avea un avantaj competitiv, pe lângă mult antrenament este nevoie si de un echipament potrivit. Monitoarele de gaming AOC cu o rată mare de refresh și cu timp de răspuns scăzut oferă feedback vizual rapid, astfel încât jucătorii să poată reacționa rapid. Combo-ul perfect vine cu noile tastaturi și mouși care permit gamerilor să fie de neoprit.

„De când AOC a intrat pe piața de gaming, ne-am străduit să creăm cele mai bune produse. Fiind numărul 1 în categoria de monitoare de gaming, ne dorim să extindem și mai mult povestea de succes. Cu acest scop introducem perifericele de gaming performante și personalizabile, perfect aliniate cu restul produselor AOC,” spune Stefan Sommer, Director Marketing & Business Management la AOC International Europe.

Tastatura de gaming performantă

Perifericele de gaming AOC răspund nevoilor tuturor gamerilor, indiferent de bugetul sau de cerințele pe care le au. Tastatura entry-level GK200 dispune de 25-key rollover, ceea ce înseamnă că 25 de taste pot fi apăsate simultan iar comanda va fi înregistrată fără nicio eroare. Iluminarea RGB cu efect de curcubeu, suportul pentru încheietură detașabil si finisajul metalic completează experiența de gaming. În plus, GK200 este echipată cu switch-uri cu membrană care oferă o senzație asemănătoare unei tastaturi mecanice dar cu o rezistență sporită la lichide.

Seria AOC 200

Tastatura mid-range GK500 este disponibilă în două variante: cu switch-uri mecanice Outemu Red sau Blue. Tastatura beneficiază de n-key rollover (permite apăsarea tuturor tastelor simultan) și anti-ghosting. Toate cele 104 taste sunt programabile prin intermediul software-ului AOC G-Tools. GK500 are 5 taste macro pentru ca gamerii să își poată programa acțiuni rapide și un suport de încheietură magnetic detașabil pentru a spori confortul pentru sesiunile lungi de gaming. Carcasa din aluminiu și switch-urile garantează că tastatura GK500 va fi un partener de încredere în timpul sesiunilor de gaming. Tastatura beneficiază de iluminare RGB, având 16,8 milioane de culori și o mare varietate de efecte de iluminare, toate personalizabile cu software-ul G-Tools.

Tastatura Premium AGON AGK700 include 115 taste cu switch-uri Cherry, în două variante MX Blue (pentru un feedback sonor și tactil mai bun) si MX Red (silențioase si cu o apăsare liniară), oferind, de asemenea, n-key rollover și anti-ghosting. Are un hub USB (1x USB 2.0) și o conexiune pentru căști, precum și un potențiometru pentru volum rotund si elegant, cu un roșu agresiv pe care jucătorii îl cunosc și îl apreciază din gama de monitoare AGON. Corpul din aluminiu al modelului AGK700 este robust, fiind proiectat pentru competiții de lungă durată. Toate tastele sunt programabile, iar toate personalizările pot fi salvate direct în memoria internă a tastaturii. Așadar, odată configurate, profilurile tastaturii pot fi selectate fără a fi nevoie de software-ul G-Tools.

AGK700 vine cu un suport magnetic pentru încheietura mâinii, detașabil, cu finisaj din piele, pentru o senzație extra premium. Tastele macro dedicate permit tastaturii să controleze modurile de jocuri (RTS, FPS, Racing) și iluminarea RGB pe monitoare (suportate), aducând împreună întregul ecosistem AGON. Sincronizarea luminii permite întregului set, de la monitor la mouse, tastatură și mouse pad, să pulseze cu culoarea la unison.

Ambele tastaturi, AGK700 și GK500, includ un set suplimentar de taste W, A, S, D și un cablu USB îmbrăcat în material textil cu un conector placat cu aur. (USB 2.0 tip A).

 

Mouși de gaming de înaltă precizie

Noua gama de periferice de gaming AOC include și mouși de gaming în trei variante, toate cu senzori optici Pixart. Toti cei 3 mouși suportă un sampling rate de 1000 Hz și 1 ms polling rate. AOC GM200 este un mouse cu șase butoane și senzor Pixart 3519 cu o rezoluție de 4200 DPI, viteza de urmărire de 48 inci / sec și accelerație de 10g. Pentru mai multă precizie, butonul de comutare DPI permite o comutare rapidă între 800-1600-2400-4200 DPI. Butoanele sale stânga și dreapta fiabile (LMB și RMB) au o durată de viață estimate de aproximativ 10 milioane de click-uri. Mouse-ul beneficiază de iluminare RGB cu efectele de respirație și se schimbă în funcție de setarea DPI.

AOC GM500 este ambidextru (potrivit atât pentru stângaci cât și dreptaci) și are un senzor Pixart 3325 cu o rezoluție de 5000 DPI, viteză de urmărire de 100 inci / secundă și accelerație de până la 20g pentru a putea executa mișcări precise și rapide. Pentru o durabilitate sporită, switch-urile Omron de înaltă calitate cu o durată de viață de 50 de milioane de click-uri sunt încorporate în butoanele stânga și dreapta. Toate cele opt butoane ale GM500 sunt programabile, datorită software-ului AOC G-Tools. Cu acest software, iluminarea RGB încorporată este complet personalizabilă (16,8 milioane de culori, 4 efecte de iluminare cu 3 opțiuni de viteză) și poate fi sincronizată cu alte dispozitive AOC.

Seria AOC 500

Modelul premium AOC AGM700 este un mouse pentru dreptaci, cu funcții care permit o personalizare sporită. Senzorul Pixart 3389 este capabil să aibă o rezoluție reală de 16000 DPI, o viteză de urmărire de 400 inci / sec și o accelerație de 50 g pentru a se potrivi cu mișcările rapide ale jucătorilor competitivi. Butoanele stânga și dreapta beneficiază de switch-uri Omron cu o durată de viață de 50 de milioane de click-uri. Folosind comutatorul DPI, utilizatorii pot schimba cu ușurință între nivelele de DPI. În plus, butonul pentru sniper dedicat scade automat DPI, poate fi activat cu o simplă apăsare pentru a urmări mai ușor adversarii pe ecran în shooter-ul favorit. Greutatea mouse-ului poate fi reglată cu cinci greutăți incluse (5g pe unitate) pentru a obține o ergonomie optimă. Pentru a se potrivi în orice setup de gaming, mouse-ul beneficiază de iluminare RGB care poate fi personalizată în 16,8 milioane de culori care pot fi sincronizate cu alte periferice AOC. Toate cele opt butoane ale AGM700 sunt personalizabile prin intermediul software-ului AOC G-Tools, iar 3 profiluri personalizate pot fi înregistrate în memoria mouse-ului, astfel încât să poată fi utilizate pe alte PC-uri fără software.

Seria AOC 700

Moușii AGM700 și GM500 vin cu un cablu USB de 1,8m îmbrăcat în material textil și cu conector placat cu aur.

O suprafață de gaming excelentă

Mouse pad-ul AMM700 însoțește tastaturile și mouse-ul din seria AGON și completează întregul pachet. Suprafața de pânză cu micro-textură oferă o mișcare ușoară și o precizie sporită pentru ca moușii de gaming să alunece lin, în timp ce baza de cauciuc antiderapant asigură că mouse-ul nu se mișcă neintenționat. Iluminarea RGB care înconjoară mouse pad-ul poate fi personalizată cu 16,8 milioane de culori, are 4 efecte de iluminare și poate fi sincronizată cu celelalte periferice AOC sau monitoare prin intermediul software-ului G-Tools, datorită micro-controllerului de 32-bit.

Prețuri și disponibilitate

 

Ianuarie 2021

AGM700 Mouse: 269 Lei

AMM700 Mouse pad: 169 Lei

AGK700 Keyboard: 819 Lei

GM500 Mouse: 159 Lei

GK500 Keyboard: 389 Lei

GM200 Mouse: 109 Lei

GK200 Keyboard: 219 Lei

Toate perifericele de gaming AOC au o garanție de 2 ani.

Disponibilitatea variantelor de switch-uri albastre sau rosii pentru tastaturile mecanice GK500 și AGK700 poate varia în funcție de țară.

 

Despre AOC

AOC este unul dintre brand-urile de top la nivel mondial pe piața de monitoare și liderul de piată în categoria monitoarelor de gaming. Calitatea produselor, design-ul atractiv, precum și produse eco-friendly, ergonomice și inovatoare la prețuri competitive sunt motivele pentru care tot mai mulți consumatori și parteneri au încredere în AOC. AOC oferă monitoare care se adresează fiecărui tip de utilizator, fie pentru uz profesional, casnic, de divertisment sau gaming. Odată cu lansarea accesoriilor de gaming, AOC își consolidează poziția pe piața produselor dedicate gamerilor. AOC este o filială a TPV Technology Limited, cel mai mare producător de LCD-uri din lume. Mai multe informații la http://eu.aoc.com