Arhiva categoriei: Comunicat de presa

Un nou showroom CUPRA Garage se deschide la București

București, 14 septembrie 2023

  • CUPRA lansează ȋn România cel de-al treilea showroom CUPRA Garage și, în același timp, al 2-lea în București.Noua locație se află în incinta centrului Porsche București Nord din Voluntari și este concepută drept un spațiu în care cumpărătorul și vizitatorul se bucură de o experiență captivantă, de o viziune explicită și completă asupra mărcii. Aceasta consolidează rețeaua națională și globală a acestui concept de showroom, revoluționând trendurile prezentului și redefinind viitorul după valorile brandului.
  • Brandul CUPRA a cunoscut o ascensiune remarcabilă în cei 5 ani de la lansare, construind o rețea de distribuție puternică, reflectată în cifrele înregistrate pe toate segmentele de modele. Astfel, în prima jumătatea a lui 2023, CUPRA a reușit să vândă peste 600 de unități, consolidând imaginea și prezența brandului în piață.

Brent Valmar – Director General Porsche România, a declarat cu prilejul lansării: „Încă de la început, CUPRA și-a propus să inoveze, să surprindă și să promoveze ineditul și modernul. Funcționalitatea modelelor lansate a făcut ca și pe piața locală să înregistrăm un succes rapid, fascinația clientului pentru noua marcă transformându-se într-o constantă. Astfel, vânzările CUPRA în România au înregistrat, în 2022, o creștere cu 120% față de anul precedent, iar în 2023 prognozăm că vom depăși 1.000 unități CUPRA livrate până la sfârșitul anului. Pentru Porsche România, aceste cifre demonstrează, încă o dată, că ofensiva electrificării este de neoprit și că modelele convenționale, supuse evoluției tehnologice, care oferă clienților o experiență autentică, pot propulsa rapid un brand nou în topul preferințelor clienților. Vorbim de o marcă ce nu țintește neapărat volume, ci o oportunitate de a duce familia brandurilor Porsche România la un alt nivel. CUPRA înseamnă performanță pură, emisii reduse, confort și promisiunea de a face parte dintr-o comunitate unică, care aspiră la branduri iconice. Iar acest brand este pe cale să devină unul iconic, cu un potențial imens.”

Showroom-ul va găzdui gama completă de modele CUPRA, inclusiv cele mai recente lansări și versiuni speciale. Cu ajutorul unor modele precum  CUPRA Formentor, CUPRA Leon sau Ateca, dar și a modelelor electrice CUPRA Born sau viitorul CUPRA Tavascan, cei care-i trec pragul vor avea ocazia să exploreze inovația și performanța într-o manieră unică, urbană, simțind apartenența la o comunitate emergentă.

 Odată cu evoluția tehnologică, cu dezvoltarea tendințelor industriale și minimaliste, dar și cu adoptarea conceptelor de sustenabilitate și economie circulară, a fost nevoie de o schimbare de viziune în ceea ce privește felul în care ne raportăm la un brand nou, precum CUPRA, care stă sub semnul provocărilor și dezvoltării constante. Deși atunci când vorbim despre mașini ne gândim în primul rând la viteză, pentru cei care aleg CUPRA importantă este experiența de a conduce și sentimentul unic de a sta la volanul unei mașini definite de eleganță și îndrăzneală. A treia destinație CUPRA Garage în România inaugurată astăzi vine într-un moment pe care îl considerăm optim, datorită cererii și interesului ridicat pentru această marcă. Ne dorim ca spațiile CUPRA să devină un hub care să reflecte unicitatea la nivel de design, tehnologia, pasiunea și inovația pe care producătorii acestui brand le pun în fiecare produs lansat”, a declarat Horațiu Moldovan, Brand Manager CUPRA România.

În doar câțiva ani, CUPRA a creat un impuls de neoprit și este hotărâtă să conducă o mișcare definită de emoție și ambiție, pentru a modela o lume nonconformistă și electrificată. CUPRA are un obiectiv simplu: să construiască mașini care transmit emoție, cu un design deosebit și performanțe impresionante. Marca dovedește că mașinile nu trebuie să fie doar funcționale, ci și captivante.

„CUPRA este o marcă în care am crezut și am investit încă de la început”, a completat Alin Tapalagă, Director General  Porsche Inter Auto. Acum cinci ani, în 2018, inauguram, tot la Porsche București Nord, primul CUPRA CORNER, un format temporar de vânzare, concept revoluționar în sine, dezvoltat pentru un brand nou și necunoscut. De atunci până astăzi am investit peste 500.000 EUR în această marcă, dar la fiecare pas, eforturile și încrederea noastră ne-au fost răsplătite de performanțele foarte bune în vânzări înregistrate de CUPRA.”

CUPRA, constant sub semnul evoluției

CUPRA Garage oferă acum un contact autentic și fascinant cu brandul CUPRA prin noua locație din cadrul Porsche București Nord din Voluntari situat pe Bd. Pipera nr. 2., deschisă sub rețeaua Porsche Inter Auto. Este un spațiu modern, primitor, adecvat pentru descoperirea universului acestui brand. Pe lângă brandurile de mașini, cei care îi trec pragul vor putea achiziționa accesorii realizate cu maiestrie de catre ateliere artizanale: genți, articole de îmbracăminte și încălțăminte, ochelari de soare etc.

Marca se pregătește în prezent pentru cea mai mare ofensivă de produse din istorie, care va începe în 2024 cu lansarea CUPRA Tavascan și CUPRA Terramar, urmată de CUPRA  Raval în 2025. Aceste noi modele vor permite mărcii să intre pe noi segmente și piețe, contribuind astfel la atingerea obiectivului pe termen mediu de a vinde 500.000 de mașini pe an la nivel global. CUPRA are ca obiectiv poziționarea ȋntre primele 100 cele mai bune mărci globale până în 2030.

Noua boxă compactă wireless SRS-XB100 de la Sony este acum disponibilă în România

 

  • Bucurați-vă de sunet puternic și clar într-un produs compact, cu noua boxă SRS-XB100
  • Ascultați melodiile preferate timp mai îndelungat, cu autonomia extinsă de până la 16 ore
  • Portabilă și durabilă, pentru a vă însoți oriunde în viața de zi cu zi

Sony Europe a anunțat că noua boxă compactă wireless SRS-XB100 este disponibilă în Europa și în România. Modelul SRS-XB100 oferă sunet puternic și clar într-o structură portabilă. Așadar, dacă vă place muzica bună, dar și să vă bucurați de ea alături de prieteni, boxa SRS-XB100 este partenerul perfect.

Sunet puternic, oriunde

Boxa XB100 este tot ceea ce aveți nevoie pentru o viață în mișcare. Aceasta include un radiator pasiv care asigură sunet puternic și redă conținut clar chiar și la volum ridicat, datorită diafragmei necirculare. Nu vă lăsați păcăliți de dimensiunea sa compactă, pentru că această boxă mică poate reda un sunet impresionant, pe o suprafață extinsă. Acest lucru se datorează și procesorului Sound Diffusion Processor care amplifică sunetul în orice spațiu, datorită tehnologiei DSP.

Nu lăsați nimic să vă stea în cale

Acum vă puteți bucura de muzica favorită pentru și mai mult timp, deoarece XB100 are o autonomie a bateriei de până la 16 ore, este rezistentă la apă și la praf și certificată IP67, are un exterior durabil și o bretea ajustabilă, lucruri care o fac perfectă pentru o viață în continuă mișcare. Fie că vă aflați acasă sau în deplasare, microfonul încorporat vă permite să preluați apeluri hands-free direct cu ajutorul boxei. Și, datorită funcției Echo Cancelling, vă puteți baza pe faptul că beneficiați de o experiență a unor apeluri mai clare, care permite ca două persoane să vorbească în același timp, fără să interfereze una cu cealaltă.

Realizată având la bază principii sustenabile

Produsele Sony nu sunt realizate doar pentru a obține o calitate superioară a sunetului, ci și cu grijă față de mediul înconjurător. Corpul și breteaua boxei SRS-XB100 sunt realizate parțial din materiale din plastic reciclat. Pentru ambalajul boxei SRS-XB100 nu au fost folosite materiale plastice. Aceste aspect reflectă felul în care Sony luptă pentru reducerea impactului produselor sale asupra mediului.

Preț și disponibilitate

Boxa SRS-XB100 este disponibilă începând din luna august, la prețul aproximativ de 300 de lei.

Pentru mai multe informații despre boxa SRS-XB100 accesați: https://www.sony.ro/wireless-speakers/products/srs-xb100

Coloreaza totul in roz! HMD prezinta noul si elegantul Nokia G42 5G roz

  • Acest smartphone, la prețul de 1199 lei, vine la pachet cu mai multe vieți datorită funcției de reparare DIY chiar la tine acasă, totul colorat într-un roz stilat
  • Bateria cu autonomie de 3 zile2 rezistă la patru ani de încărcări, inclusiv încărcări rapide

București, 7 septembrie 2023 – După succesul de care s-a bucurat modelul Nokia G42 5G So Purple, HMD, producătorul telefoanelor Nokia, prezintă Nokia G42 5G So Pink. Acest smartphone roz și trendy, disponibil la prețul de 1199 lei, poate fi reparat acasă și are o baterie care durează zile întregi, dispune de conexiune 5G și o cameră triplă, cu A.I, pentru a putea face poze clare în orice moment al zilei.

Lansat în lumea colorată recent în roz de filmul Barbie, Nokia G42 5G vine cu cea mai actuală culoare – So Pink. Poate fi reparat acasă, are conexiune 5G1, astfel încât să poți face oricând poze, să trimiți fișiere, să faci cumpărături online, streaming, totul cu stil.

Lars Silberbauer, CMO al HMD Global, casa telefoanelor Nokia, a declarat: Reparabil și la modă – noul So Pink Nokia G42 5G îndeplinește toate condițiile. Este bine-pregătit și arată bine. De ce să fie device-urile reparabile plictisitoare? Acest smartphone 5G are un design vibrant splendid pe care sperăm că oamenii îl vor aprecia.

Cu noul G42 5G So Pink nu numai că eviți cheltuielile considerabile cu schimbatul ecranului, mai ales în contextul costurilor de trai actuale, dar nici nu stai cu el spart, deoarece îl poți repara chiar la tine acasă. Este foarte simplu cu ajutorul ghidurilor care îți arată ce trebuie să faci, pas cu pas, și kiturilor de reparare iFixit, care au prețuri începând de la 19,95 EUR. Poți schimba ecranul crăpat, portul de încărcare defect sau poți chiar înlocui bateria și capacul de pe spatele telefonului, totul din confortul propriei case.

O baterie care te ține ani de zile  

Cine are nevoie de baterii care abia fac față unei singure zile? Acest telefon are o performanță remarcabilă a bateriei. Cu o autonomie de 3 zile2, bateria unui Nokia G42 5G își va păstra 80% din capacitatea sa inițială chiar și după 800 de cicluri de încărcare complete3 – ceea ce înseamnă aproximativ patru ani de încărcări. Mai mult, suportă și încărcare rapidă USB-C de 20 W.

Durabil și sigur  

Avem de-a face cu un telefon robust: ecranul este luminos și clar, cu sticlă Gorilla Glass 3 și un rating IP52 pentru protecție împotriva prafului și a stropirii cu apă. A fost testat riguros pentru a rezista loviturilor de zi cu zi. Nokia G42 5G folosește Android™ 13 și vine cu promisiunea a trei ani de actualizări lunare de securitate și doi ani de actualizări ale sistemului de operare.4

Cameră inteligentă cu AI

Camera de 50 MP integrează unele dintre cele mai inteligente tehnologii AI de imagistică pentru a capta fotografii clare, chiar și în condiții mai dificile. Modul Portret aduce punctul de focalizare în centrul atenției, în timp ce modul Noapte contribuie la fotografii de calitate după lăsarea întunericului, toate acestea putând fi vizualizate pe ecranul HD+ de 6,56″. Și când înregistrezi un clip video, funcția audio OZO 3D îți va asigura un sunet pe măsura imaginii superioare.

ATÂT de rapid

Informează-te. Distribuie fotografii. Navighează, fă-ți cumpărăturile, fă-ți treaba sau joacă-te – indiferent ce înseamnă pentru tine să fii online, conectivitatea 5G1, alimentată de un procesor Qualcomm®Snapdragon™ 480+ 5G, îți oferă viteze la superlativ. În plus, poți sări de la o aplicație la alta fără probleme cu ajutorul memoriei RAM de capacitate mai mare, a spațiului mai mare de stocare și datorită optimizării inteligente care are loc în fundal.

Prețuri și disponibilitate

Nokia G42 5G So Pink este disponibil de astăzi în România începând de la prețul de 1199 lei, pentru configurația 6 GB de RAM și o capacitate de stocare de 128 GB. Mai multe informații aici: https://www.nokia.com/phones/ro_ro/nokia-g-42?sku=101Q5003H068

Kiturile de depanare la domiciliu și piesele de schimb pentru Nokia G42 5G sunt disponibile începând cu prețul de 19,95 EUR pe eustore.ifixit.com, inclusiv ecranul la prețul de 49,95 EUR, bateria cu un cost de 24,95 EUR și portul de încărcare la prețul de 19,95 EUR.

Despre HMD Global

HMD Global Oy („HMD”), cu sediul în Espoo, Finlanda, este producătorul telefoanelor Nokia. Misiunea HMD este de a oferi conectivitate accesibilă pentru oricine. HMD creează și furnizează o gamă de terminale și telefoane clasice, având un portofoliu tot mai extins de servicii inovatoare. Dedicat securității, durabilității și calității, HMD deține licența exclusivă a brand-ului Nokia pentru telefoane și tablete. Pentru mai multe informații, accesați www.hmdglobal.com.

Nokia este marcă înregistrată a Nokia Corporation. Toate specificațiile, caracteristicile și alte informații furnizate despre produse pot fi modificate fără notificare prealabilă. Ofertele pot varia. Verificați disponibilitatea locală. Android este o marcă înregistrată a Google.

Philips Monitors prezintă soluții pentru noul an școlar și pentru profesioniștii care se întorc din vacanță

București – 6 septembrie 2023 – Septembrie aduce întotdeauna un impuls de energie de a reorganiza viața și bucuria unui nou început. Copiii se întorc la cursuri, în timp ce familiile își aliniază calendarul cu anul școlar. După vacanța de vară, oamenii își reiau activitatea la birou, gata de noi provocări. Poate că nu este surprinzător faptul că produsele electronice sunt deosebit de solicitate în această perioadă a anului: conform datelor, 45% dintre respondenții din EMEA intenționează să cumpere produse electronice noi, de la laptopuri și tablete la monitoare și accesorii pentru conferințe web.

Pentru a oferi sprijin în această perioadă de activitate intensă, Philips a selectat o gamă de monitoare care pot crește productivitatea la un nivel mai înalt.

Soluții profesionale pentru profesioniști

Întoarcerea la muncă după vacanță necesită un aliat care să sporească activitatea utilizatorilor, sprijinind în același timp toate eforturile lor creative. Profesioniștii au nevoie de cele mai recente și mai rapide opțiuni de conectivitate (precum USB-C sau Thunderbolt 4), de o cameră web și de difuzoare de calitate, de o securitate puternică (recunoaștere facială Windows Hello) și de câteva funcții suplimentare de creștere a performanței, cum ar fi comutatorul KVM integrat MultiClient, care permite comutarea fără efort între surse. Toate aceste caracteristici ar trebui să meargă mână în mână cu tehnologii ergonomice fiabile.

Monitorul Philips 45B1U6900CH este pentru cei care caută cea mai bună soluție pentru videoconferințe. Cu un ecran curbat de 44,5″, monitorul simplifică rutina zilnică de lucru. Acesta include un port USB-C cu un singur cablu de conectare, mufă RJ45, un comutator KVM integrat MultiClient și o cameră web încorporată de 5MP cu funcție de anulare a zgomotului pentru o colaborare ușoară. Acest model dispune, de asemenea, de recunoașterea facială Windows Hello și este disponibil la prețul recomandat de 5862 lei.

Philips 27B1U7903 este un monitor Mini-LED 4K UHD de 27″, cu funcție Thunderbolt 4, care combină performanțele excepționale ale imaginii cu un sistem de andocare printr-un singur cablu și un design elegant. Acest monitor oferă o experiență de vizionare ultra-realistă, precum și cele mai bune configurații multi-monitor datorită construcției sale cu ramă îngustă pe patru laturi și gestionarea integrată a cablurilor. Acest model este disponibil la prețul recomandat de vânzare recomandat de 6417 Lei.

O altă opțiune pentru designerii profesioniști, CAD-CAM, graficienii 3D sau profesioniștii din domeniul fotografiei este Philips 40B1U6903, un monitor de 39,7″ cu funcție Thunderbolt și rezoluție 5K2K pentru un nou nivel de excelență vizuală. Acest model este disponibil la prețul recomandat recomandat de 9171 lei.

Monitoarele Philips 34B1U5600CH de 34″ oferă toate caracteristicile principale necesare pentru a lucra, oferind în același timp imagini luminoase și vii. Tehnologia CrystalClear Quad HD asigură productivitate ridicată alături de comutatorul KVM integrat și funcția de andocare USB-C împreună cu iClient și DisplayPort-Out. Acest model este disponibil la prețul recomandat de vânzare de 3749 lei.

Muncă și studiu în cel mai bun comfort

Odată cu începerea unui nou an școlar, elevii ar putea avea nevoie de un impuls suplimentar pentru a intra în noua rutină. Necesitățile lor includ atât timp pentru studiu, cât și pentru divertisment, ceea ce înseamnă că monitorul perfect trebuie să aibă o varietate de caracteristici. În mod similar, profesioniștii WFH ar beneficia de un model care poate ține pasul cu orele lor lungi de lucru, dar care poate fi folosit confortabil și pentru a naviga pe internet, a retușa fotografii, sesiuni de gaming sau a viziona un film.

Monitorul Philips 16B1P3302D de 15,6″ este o soluție portabilă, ideală pentru sarcini multiple, care încape cu ușurință într-o servietă sau într-un rucsac. În plus, funcția Dual USB-C prezintă două porturi pe partea laterală a monitorului, iar fiecare cablu USB-C poate fi conectat și utilizat simultan. Acest model este disponibil la prețul recomandat de 1373 lei.

Philips 27E1N5600AE reprezintă o soluție completă. Acest model IPS QHD de 27″ oferă conectivitate USB-C, caracteristici ergonomice, răspuns rapid de 1 ms (MPRT) și o vizualizare bogată atât pentru lucru, cât și pentru jocuri. Monitorul este disponibil la prețul recomandat de 1431 lei.

Monitoarele Philips 34E1C5600HE pot îmbunătăți colaborarea la distanță cu ajutorul unei camere web de 5 MP, certificată Windows Hello. Portul USB-C oferă conectivitate ușoară în timp ce ecranul UltraWide QHD de 34″ sporește productivitatea datorită spațiului de desfășurare mai mare. Acest model

Proiectată pentru a susține cele mai solicitante zile, Philips SPT6607B este un kit de tastatură și mouse ergonomic pentru o utilizare fiabilă pe tot parcursul zilei. Această combinație este disponibilă la prețul recomandat 247 lei.

Sondaj CURS, la cererea CSALB: Refinanțarea, trecerea la IRCC și la dobânda fixă sunt principalele moduri prin care românii și-au diminuat ratele la credite

6 septembrie, București. Doar 21% dintre consumatorii români de produse și servicii financiare spun că au avut în 2022 și 2023 probleme în relație cu băncile și IFN-urile, potrivit unui sondaj CURS la nivel național, realizat în luna iulie, la cererea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Cu toate acestea, creșterea costului vieții (în special din cauza utilităților și a scumpirii alimentelor) i-a afectat pe majoritatea consumatorilor români, iar mai mult de jumătate dintre ei au găsit ca rezolvare reducerea cheltuielilor. Aproape o treime dintre cei chestionați indică economisirea drept soluție la rezolvarea problemelor financiare.

În perioada 12-25 iulie 2023, Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a realizat o cercetare cantitativă, la cererea CSALB, pe un eșantion de 1.067 de respondenți care sunt decidenți sau co-decidenți în ceea ce privește relația cu banca în gospodăria lor. Metodologia utilizată se bazează pe un univers de eșantionare format din gospodării în care cel puțin un membru al familiei a avut o relație cu o bancă în ultimele 24 de luni. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Culegerea datelor s-a realizat  prin interviu față-în-față, la domiciliul respondenților. Validarea eșantionului s-a realizat pe baza ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Datele colectate nu au fost ponderate.

Cauza problemelor financiare și soluțiile pentru rezolvarea lor

Două treimi dintre respondenți (70%) indică utilitățile ca principala sursă a problemelor financiare, iar 54% sunt de părere că prețurile la alimente și medicamente reprezintă principala sursă a problemelor cu care se confruntă. Ratele la credite sunt indicate de 51% dintre respondenți, iar 40% au indicat costurile cu combustibilul și transportul drept sursa care le afectează cel mai mult cheltuielile. 15% din cei chestionați spun că nu au probleme financiare.

În ceea ce privește modul în care respondenții încearcă să gestioneze sau să rezolve problemele financiare generale (nu doar cele cu banca), datele relevă că 55% dintre ei au redus cheltuielile asociate consumului de alimente, utilități și vacanțe, în timp ce 29% economisesc și își fac un fond de rezervă sau de urgență. De asemenea, 26% dintre respondenți spun că și-au luat un job în plus pentru a face față problemelor financiare, iar pentru 20% informarea și auto-educația reprezintă una dintre soluțiile folosite pentru rezolvarea problemelor financiare.

Unde apar problemele cu băncile și care sunt rezolvările găsite de consumatori

În perioada 2022-2023, majoritatea respondenților (76%) spun că nu au avut probleme în relație cu creditorii. 13% dintre români spun că au avut probleme în trecut cu băncile, dar acum nu mai au, iar 6% se confruntă cu probleme și în prezent. În perioada 2022-2023, 3% dintre consumatori au avut sau au probleme cu IFN-urile.

În raport cu băncile/IFN-urile creditul de consum sau creditul de nevoi personale reprezintă principala sursă de probleme pentru 54,3% dintre respondenți, în timp ce creditul ipotecar sau imobiliar (cu garanție imobiliară) reprezintă principala sursă de probleme pentru 24,1% dintre ei.

În ceea ce privește modul în care respondenții (care au avut probleme în relația cu banca sau IFN-ul în perioada 2022-2023) și-au rezolvat aceste probleme, 33% au reușit să refinanțeze, să restructureze sau să reeșaloneze creditul, 17% au trecut de la ROBOR la IRCC, în timp ce 16% au trecut de la dobândă variabilă la dobândă fixă. O pondere importantă (13%) o reprezintă cei care au încercat/reușit să negocieze cu banca/IFN-ul în cadrul CSALB atunci când au întâmpinat o problemă în relație cu instituția de credit.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „Sondarea opiniei publice este unul dintre cele mai importante  instrumente pe care îl putem folosi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor de servicii financiare. Analiza oferită de CURS, o instituție prestigioasă în sondarea opiniei publice, reflectă modul în care românii au reacționat la problemele financiare cu care s-au confruntat în ultimii doi ani. Din fericire, trei sferturi dintre consumatori nu au avut nicio problemă cu băncile sau IFN-urile în ultimii doi ani, deși ratele la credit sunt pe locul trei, după scumpirea utilităților și a alimentelor, în ceea ce privește sursa problemelor financiare cu care se confruntă românii. Acest lucru arată că, în fața dificultăților generate de creșterea costului vieții, consumatorii s-au grăbit să caute soluții, nu țapi ispășitori. Fie că și-au refinanțat creditele, au modificat anumiți parametri contractuali, trecând de la dobânda variabilă la cea fixă ori de la indicele ROBOR la IRCC, consumatorii de produse și servicii financiare s-au implicat activ în reducerea ratelor la credite. Ne bucură faptul că soluția negocierii cu banca sau IFN-ul, prin intermediul CSALB, este pe lista celor mai importante opțiuni pe care le-au avut consumatorii în depășirea acestei perioade dificile.

În acest an, până la începutul lunii septembrie, peste 2.000 de consumatori au solicitat prin intermediul CSALB o negociere cu banca sau IFN-ul pentru rezolvarea problemelor din contractele aflate în derulare. Până în acest moment băncile au acceptat să intre în peste 520 de negocieri, iar IFN-urile doar în patru. În afară de aceste negocieri, în aproape 400 de cazuri mai simple din punctul de vedere al problemelor reclamate, părțile s-au înțeles direct, după sesizarea CSALB. Majoritatea acestor înțelegeri directe (aproximativ 260 de cazuri) sunt preferate de IFN-uri“.

NOUL RAZER KITSUNE OFERĂ CEA MAI BUNĂ EXPERIENȚĂ PENTRU JOCURILE DE LUPTE PE PS5® ȘI PE PC

Cu un layout de butoane conceput pentru mișcări precise și echipat cu switch-uri liniare care oferă cel mai bun timp de răspuns, Razer ridică din nou ștacheta când vine vorba de control prin lansarea noului controller optic de tip arcade, dedicat pasionaților de competiții și jucătorilor profesioniști.

BUCUREȘTI, 1 septembrie 2023 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat oficial disponibilitatea Razer Kitsune, primul controller optic de tip arcade din lume ce este echipat în exclusivitate cu butoane. Noul controller este conceput pentru a revoluționa scena de competiții dedicate jocurilor de lupte.

Razer Kitsune rupe tiparele controllerelor tradiționale, combinând satisfacția tactilă oferită de clasicele panouri de control de tip arcade cu cele mai avansate switch-uri optice dezvoltate de Razer. Noul periferic a fost conceput pe baza cererilor exprimate de jucătorii profesioniști și pasionații acestui gen de joc și oferă o precizie incredibilă alături de un control superior, păstrând în același timp un design compact care permite depozitarea și transportul cu ușurință.

„Razer Kitsune este răspunsul nostru la nevoile unice ale jucătorilor profesioniști și pasionaților de jocuri de lupte care participă la competiții,” a declarat Ali Homayounfar, Razer Kitsune Product Lead. „Este un pas revoluționar pe scena controllerelor de gaming. Datorită schemei de control bazată numai pe butoane și a switch-urilor dezvoltate de Razer, Kitsune le permite jucătorilor să efectueze mișcări complexe și să reacționeze mai repede ca oricând. Suntem mândri de Kitsune și de faptul că l-am dezvoltat în colaborare cu cei de la Capcom pentru a ne asigura că este conform cu regulile Capcom Pro Tour.”

Un nou nivel de control datorită celor patru butoane direcționale precise

Prin înlocuirea joystick-urilor tradiționale cu patru butoane direcționale, Razer Kitsune oferă o nouă dimensiune a controlului în jocurile de lupte, reducând considerabil erorile de acționare și permițându-le jucătorilor să execute mai ușor mișcări complexe.

Reacționează cu viteza luminii cu ajutorul switch-urilor optice liniare

Bazat pe switch-urile optice liniare cu profil redus dezvoltate de Razer, care au debutat pe tastatura Razer DeathStalker V2 Pro premiată în multiple rânduri, noul Kitsune oferă un timp de răspuns deosebit de rapid, împreună cu precizia necesară pentru a performa la cel mai înalt nivel pe durata competițiilor și nu numai.

Design compact, ușor de transportat

Urmând tradiția Razer a excelenței ergonomice, noul Kitsune a fost conceput pentru a putea fi depozitat și transportat cu ușurință, având un design subțire și un cablu USB Type C detașabil.

Turnee neîntrerupte datorită Cable Lock și Tournament Lock Switch

Două dintre caracteristicile lui Kitsune, Cable Security Clasp și Tournament Lock Switch, au fost proiectate pentru a elimina riscul unei deconectări accidentale sau acționări eronate în timpul celor mai intense momente. Astfel, jucătorii se pot concentra în totalitate pe lupte.

Personalizare prin placa de aluminiu detașabilă și prin Chroma™ RGB

Echipat cu o placă de aluminiu detașabilă și iluminare Razer Chroma™ RGB, Kitsune nu oferă doar precizie maximă dar și posibilitatea de a personaliza designul controllerului astfel ca acesta să se potrivească cu stilul personal al jucătorilor.

Prin combinarea preciziei desăvârșite cu un timp de răspuns deosebit de rapid, datorat switch-urilor optice liniare, dar și cu un design ce permite ca noul periferic să fie transportat cu ușurință, Kitsune reprezintă noua referință în lumea controllerelor de PS5® și PC.

Pentru mai multe detalii despre Razer Kitsune vizitați pagina Razer.com.

Preț și disponibilitate

Razer Kitsune
349,99 Euro
Disponibil acum pe Razer.com, în magazinele RazerStore, și în oferta partenerilor autorizați

Razer Kitsune SF6 Chun-Li Edition and Razer Kitsune SF6 Cammy Edition
379,99€ Euro
Disponibil din trimestrul IV 2023.

IMAGINI DE PRODUS

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Salmon Salad si Crispy Chicken Salad, noile salate lansate de McDonald’s impreuna cu Chef Iosif Stefanescu

București – 24 august 2023, McDonald’s continuă tradiția de a colabora cu chefi de renume în realizarea unor rețete premium și aduce în restaurante o ediție limitată de salate, concepute special de Chef Iosif Ștefănescu. Noile vedete din meniu, Salmon Salad și Crispy Chicken Salad se aliniază strategiei McDonald’s de a răspunde eficient cerințelor clienților și de a avea în permanență un meniu diversificat.

Din dorința de a oferi opțiuni variate, McDonald’s continuă să extindă meniul cu alternative gustoase pentru cei care optează pentru o masă ușoară, din ingrediente proaspete și de cea mai bună calitate. Cele două salate reprezintă o combinație delicioasă de proteine – ouă, somon sau pui 100% local, și legume proaspete, de la furnizorul local. Totodată, ambalajele pentru ambele salate sunt realizate din carton, acest lucru reafirmând angajamentul companiei cu privire la sustenabilitate.

„Una dintre prioritățile noastre este să le oferim clienților un meniu diversificat, care să răspundă oricăror nevoi și preferințe. De aceea, venim în întâmpinarea celor care își doresc o masă echilibrată proteic și îi surprindem cu două rețete noi de salate, realizate din produse de calitate superioară, legumele și puiul provenind de la furnizori locali”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

Iubitorii de somon vor avea ocazia să guste din Salmon Salad, un mix de salată Narcisa, roșii cherry, rondele de ceapă roșie, felii de ardei gras, ou fiert și feliat, crutoane crocante, dressing Honey Mustard și somon afumat. Pentru cei care preferă puiul, Crispy Chicken Salad  propune un mix fresh de salată Narcisa, felii de castravete, roșii cherry, cubulețe de avocado, ou fiert și feliat, bacon crocant mărunțit, dressing 1000 Island și o bucată delicioasă de pui Tender fraged, 100% românesc.

Colaborarea cu celebrul Chef Iosif Ștefănescu, vine ca urmare a experienței lui de peste 25 ani în restaurante de top din România și străinătate sau mari vase de croazieră, unde a ocupat poziția de Head Chef.

„Îmi place să creez rețete cu o poveste, iar colaborarea cu McDonald’s mi-a oferit ocazia de a pune în farfurie arome, care să redea gustul verii. Am folosit ingrediente de calitate, naturale, precum legumele și puiul de la furnizori locali, așadar aceste salate de vară sunt revigorante, delicioase și echilibrate din punct de vedere nutritiv”, a completat chef Iosif Ștefănescu.

Salmon Salad și Crispy Chicken Salad vor putea fi comandate în cele 97 de restaurante McDonald’s din toată țara, inclusiv la McDrive și prin McDelivery, în perioada 18 august – 13 octombrie 2023, în limita stocului disponibil.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 97 de restaurante în 30 de orașe, dintre care 51 restaurante cu McDrive și 54 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de peste 5.400 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate. Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro.

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 178 de restaurante, care oferă și servicii McDrive, McDelivery și McCafé, și are 10.000 de angajați. Peste 77 de milioane de clienți sunt serviți în fiecare an, pe cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 11 țări din Europa și Africa de Nord,  implicat în diverse operațiuni din industria alimentară și a ospitalității, retail, imobiliare, transport, inginerie și tehnologie. Hili Ventures are o echipă de peste 11.000 de angajați și deține parteneriate cu Apple, iRiparo, Konecranes, McDonald’s, Microsoft, NCR, Six Senses și multe alte branduri internaționale.

Toamna vine în portofoliul HUAWEI cu reduceri consistente și gadgeturi noi la prețuri speciale

Orice început este motiv de bucurie și ocazia perfectă să-ți faci un cadou, ție sau celor dragi. Începutul de an școlar nu face excepție, cu atât mai mult cu cât HUAWEI lansează campania Back to School, care vine în întâmpinarea iubitorilor de tehnologie mari și mici cu prețuri reduse la produsele din gamă, dar și gadgeturi noi, cu prețuri speciale, numai bune de integrat în activitățile de zi cu zi la școală, universitate, acasă și nu numai.

În perioada 22 august-30 septembrie, la achiziția din HUAWEI Store, produsele HUAWEI beneficiază de prețuri reduse la care se adaugă extra discount în baza cupoanelor ce pot fi obținute de pe același site.

Cei care își doresc să facă un upgrade pot beneficia acum de un extra discount de 10% față de prețul afișat pe site, în baza cuponului din campania Back to School, la toate telefoanele, produsele wearable și cele audio din gama HUAWEI.

Totodată, o serie de tablete, routere și laptopuri beneficiază de extra reduceri de 15% aplicate în baza cuponului la prețul afișat pe site. Tableta HUAWEI MatePad Paper 10.3 WIFI 4GB+64GB Black are prețul final de 1.699 lei, iar HUAWEI MatePad SE 10.4 WIFI Black, în ambele variante de stocare: 4GB+64GB și 4GB+128GB, costă doar 934 lei.

Nici routerele WiFi nu se lasă mai prejos când vine vorba de reduceri. HUAWEI WiFi Mesh 3 3-Pack și seria HUAWEI WiFi AX3 au la rândul lor prețuri extra reduse în baza cuponului de reducere 15%, de 764 lei, respectiv prețuri care pornesc de la 296 lei.

Cupoanele Back to School sunt valabile și pentru laptopul HUAWEI MateBook D 15, cu Windows 11 Home si porcesor Intel Core i5, 8GB+512GB, culoarea Mystic Silver, care beneficiază de un preț final de 2.804 lei cu un cupon de discount de 15%, iar HUAWEI MateBook X Pro 2022, cu Windows 11 Pro, procesor Intel Core i7, 16GB+1TB, culoarea Ink Blue, poate fi achiziționat cu un cupon de reducere de 2.000 de lei, prețul final fiind de 7.999 lei.

Extra reducerile Back to School sunt valabile și pentru telefoanele HUAWEI P60 Pro Series, cu un discount de 700 de lei din prețul afisat, în baza cuponului, HUAWEI Mate 50 Pro Series, cu o reducere de 1.500 de lei, iar HUAWEI nova 11 Series cu un preț scăzut cu 200 de lei.

HUAWEI WATCH Ultimate și HUAWEI WATCH 4 Series vin și ele cu reduceri atractive, de 500 și respectiv 200 de lei.
Pe lângă reduceri, HUAWEI Back to School înseamnă și lansarea a două noi produse, ce pot fi achiziționate în premieră în România, la prețuri speciale: tableta HUAWEI MatePad 11.5 inchi și HUAWEI WATCH FIT Special Edition.
Tableta HUAWEI MatePad 11.5 inchi este disponibilă în două variante de stocare: 6GB+128GB, la prețul de 1.499 lei și 8GB+128GB, cu tastatură inclusă, cu un cost de 2.199 lei. De asemenea, stylusul M-Pencil poate fi achiziționat alături de tabletă, în baza unei oferte de tip bundle, cu doar 99 lei.
Smartwatchul HUAWEI WATCH FIT Special Edition este disponibil în trei variante de culori, Starry Black, Nebula Pink, Forest Green, la prețul de 419 lei. La achiziția oricărui produs de pe HUAWEI Store, clienții se bucură de livrare gratuită și rapidă la orice comandă, plata în 12 rate fără dobândă sau cu cardul Sodexo Cadou Pass. În plus, 1% din valoarea comenzii se transformă în puncte HUAWEI, care aduc discounturi la comenzile viitoare. Campania HUAWEI Back to School este valabilă timp de șase săptămâni, până la finalul lunii septembrie, produsele fiind disponibile la prețurile speciale în limita stocului disponibil. Cupoanele nu se cumulează pentru același produs.

Bucura-te de o vara memorabila, cu sunet extraordinar de la Sonos

Plimbare pe malul mării, drumeție pe munte, petrecere sau timp de calitate petrecut alături de cei dragi? Oricare ar fi activitatea de care îți dorești să te bucuri vara aceasta, un lucru este sigur – acum este momentul perfect!

Vara este momentul ideal pentru a petrece timp în aer liber, alături de prieteni și familie sau, de ce nu, singuri, pentru o reconectare cu natura. Astfel, atât pentru cei ce doresc să organizeze o petrecere pe cinste lângă piscină ori în grădină, care plănuiesc să cutreiere traseele montane și să cucerească noi vârfuri, dar și pentru cei care doresc să petreacă puțin timp cu ei înșiși, conținutul redat cu ajutorul produselor Sonos poate fi elementul comun al unei aventuri memorabile.

Era 300 și Era 100 – accesoriile perfecte pentru o vară memorabilă

Dacă ești pasionat de design interior și tehnologie, poate că a sosit momentul oportun pentru redecorarea întregii locuințe ori cel puțin a terasei. Astfel, indiferent că alegi un design minimalist sau unul boho, noile boxe Era 300 și Era 100 de la Sonos vor completa perfect întregul proiect și vor umple spațiul cu un sunet plin, puternic și clar.

Dacă dorești să experimentezi Spatial Audio de neegalat, Era 300 ar putea fi ceea cauți. Aceasta integrează arhitectura acustică foarte complexă și frumoasă într-un design elegant tip clepsidră, în care fiecare unghi, proporție și perforație îmbunătățesc direcția și dispersia sunetului. De asemenea, datorită celor șase drivere puternice care direcționează sunetul spre stânga, dreapta, înainte și în sus, aceasta oferă o performanță audio revoluționară cu Dolby Atmos, care îți permite să te bucuri de conținutul preferat așa cum nu a mai fost posibil până acum.

Și pentru că vorbim despre redecorare, Era 100 reprezintă reinventarea unui produs-simbol de la Sonos –  Sonos One. Astfel, cu un design regândit și cu acustică de ultimă generație, Era 100 oferă un sunet stereo detaliat și un bass profund. Cele două tweetere înclinate emit frecvențe înalte clare și distribuie sunetul în lateral, pentru o experiență stereo bogată, în timp ce un midwoofer mai mare oferă un bass uimitor, iar design-ul compact și modern o face să fie un adevărat element de decor pentru orice colț al locuinței.

Sunet extraordinar pentru orice petrecere

Pentru petrecăreții care vor să se bucure la maximum de un „festival” de vară la piscină, Sonos Move este cheia pentru distracție garantată, cu atât mai mult cu cât este rezistentă la praf, apă și șocuri, invitații putându-se desfășura în voie, în timp ce rămân relaxați și se bucură de soare, apă și de ritmurile preferate. De asemenea, boxa inteligentă portabilă redă un sunet clar cu bass profund, ceea ce permite redarea în voie a oricărui stil muzical, de la ritmuri latino ori hip-hop, la rock sau techno.

Ia cu tine sunetul Sonos, indiferent de destinație

Fie că ți-ai propus să cucerești un nou vârf montan, fie că vrei să petreci o zi pe plajă, conținutul preferat nu ar trebui să-ți lipsească. Datorită rezistenței sale la șocuri și temperaturi extreme, boxa inteligentă Sonos Roam este gata să redea un sunet clar și puternic oriunde, oricând. De asemenea, dimensiunile sale reduse ascund, de fapt, capabilități cu adevărat extraordinare. Astfel, dacă vorbim de o drumeție pe munte, unde știm că vremea poate fi imprevizibilă și ploaia își poate face simțită prezența în orice moment, rezistența la stropire a boxei inteligente Sonos Roam îți permite să te bucuri în voie de traseu și să-ți duci la misiunea la bun sfârșit, bucurându-te în același timp de sunet neîntrerupt timp de 10 ore, datorită autonomiei sale extinse.

Unul dintre elementele diferențiatoare ale produselor Sonos îl reprezintă instalarea plug-and-play, ceea ce înseamnă că toate pot fi configurate cu doar câteva atingeri în aplicația Sonos și pot fi asociate ușor una cu cealaltă, pentru a crea un ecosistem optimizat pentru fiecare moment. În plus, aplicația Sonos îți permite să controlezi boxele, să accesezi multiple aplicații de streaming online, muzică și mii de posturi de radio ori podcasturi din întrega lume, cu Sonos Radio.

Așadar, tu cum plănuiești să-ți petreci vara?

Campionatul Mondial de Esports – Digital Throne anunță al doilea val de artiști: B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams și Subcarpați vin la Iași pe 1-3 septembrie

Și Alternosfera, Spike și Filarmonica Moldova” din Iași se alătură line-up-ului festivității de închidere a Campionatului care îi are ca invitați speciali pe Tom Odell, Lost Frenquencies și JP Cooper

Iași, 18 iulie 2023 – Line-up-ul mult așteptatului Campionat Mondial de Esports – Digital Throne se conturează cu unele dintre cele mai importante nume de pe scena națională și internațională a muzicii dance, pop și rap. Alături de artiștii internaționali anuntați deja, Lost Frequencies, JP Cooper și Tom Odell, pe scena festivității de închidere a Campionatului Mondial de Esports vor urca B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica Moldova” din Iași. Concertele au loc pe 1-3 septembrie, pe esplanada Palatului Culturii din Iași. Biletele early bird pentru cele trei zile de concerte, în valoare de 150 Lei, mai pot fi achiziționate până pe 20 iulie.

B.U.G. Mafia vine la Iași în anul în care aniversează 30 de ani de la înființare, Carla’s Dreams va cânta hiturile care l-au consacrat, “Sub pielea mea” și „Acele mele”, dar si piese noi precum “ae”, iar grupul Subcarpati va face să vibreze zona Palas din Iași cu mixul lor de folclor, hip-hop si electro. Filarmonica “Moldova” din Iași va intrepreta melodii adaptate după coloane sonore din jocuri celebre sau filme SF.

B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica “Moldova” din Iași se alătură celorlalți artiști români confirmați până în acest moment, Delia, The Motans, Connect-R & Johny Romano și Deliric x Silent Strike w. Muse Quartet & CTC.

Artiștii internaționali și naționali care vor completa line-up-ul Digital Throne vor fi anunțați la începutul lunii august.

Digital Throne este festivalul de 10 zile ce transformă Iașiul în capitala globală a sportului digital, artei, educației și divertismentului, care are loc între 24 august și 3 septembrie și care va găzdui, printre multe alte evenimente conexe, finalele Campionatului Mondial de Eports și festivalul Comic Con.

Comic Con în cadrul Digital Throne

Digital Throne va aduce la Iași Comic Con, eveniment dedicat fanilor benzilor desenate, animațiilor, jocurilor video, și serialelor TV. La Comic Con vor fi prezenți artiști și actori cunoscuți din filme și pop culture. Și-au anunțat participarea la Comic Con Iași Henry Ian Cusick, unul dintre cei mai prolifici actori de la Hollywood, cunoscut pentru rolul lui Desmond din Lost, Marcus Kane din The 100 sau Stephen Finch din Scandal și Sebastian Roche, cunoscut pentru rolul îngerului Balthazar din serialul fenomen Supernatural. Lor li se alătură Luka Peroš, ce l-a jucat pe Marseille în serialul-fenomen La Casa de Papel, Naomi Grossman, cunoscută pentru rolul personajului Pepper din antologia horror American Horror Story și Nikola Djuricko l-a jucat pe Yuri Ismaylov în cel de-al patrulea sezon Stranger Things.

Fanii vor avea șansa de a-și cunoaște actorii favoriți, de a se fotografia individual cu ei, de a obține autograful lor personalizat și de a purta discuții live în cadrul panel-urilor de Q&A, de unde pot afla și amănunte neștiute de pe platourile de filmare.

Finalele Campionatului Mondial de Esports

Digital Throne găzduiește cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Peste 700 de jucători din 120 de țări se vor înfrunta la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului  – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 dolari, cel mai mare prize pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

Bilete și acces

Prețul abonamentelor la festivitatea de închidere a Digital Throne (1-3 septembrie) este următorul: până pe data de 20 iulie, prețul abonamentului pentru cele 3 zile este de 150 Lei. Până în ziua evenimentului acesta va fi de 220 Lei. Abonamentul achiziționat direct la festival va avea un preț de 250 Lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro și entertix.ro.

Accesul la finalele Campionatului Mondial de Esports este gratuit.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe www.digitalthroneiasi.ro