Arhiva lunii aprilie 2021

Bolt are parte de un început excelent pe AppGallery și lansează Bolt Food

Bolt Food pe AppGallery

București – 29 aprilie 2021 – Bolt, companie cunoscută mai ales datorită serviciului său popular de ridesharing, care a devenit disponibil pe AppGallery vara trecută, s-a bucurat de un succes fulminant în rândul utilizatorilor Huawei, iar acum pune la dispoziție serviciul său de livrare a alimentelor Bolt Food în toată Europa, extinzându-și colaborarea pe termen lung cu Huawei.

Bolt a fost unul dintre primele branduri importante care s-a alăturat magazinului de aplicații AppGallery și s-a bucurat de succes în rândul consumatorilor înregistrând, pe platformă, aproape 4 milioane de distribuții[1] ale aplicației. Compania și-a construit o reputație puternică, fiind unul dintre cele mai rapide, mai sigure și mai fiabile servicii disponibile, care se distinge, în continuare, prin accesibilitate.

Prin listarea pe AppGallery, Bolt a reușit să-și crească baza de clienți, accesând numărul mare de utilizatori de smartphone-uri Huawei. AppGallery a devenit rapid al treilea cel mai mare magazin de aplicații din lume, cu 530 de milioane de utilizatori activi lunar (MAU), crescând în Europa cu 61,5% de la un an la altul, ajungând la peste 42 de milioane de utilizatori.

Susținerea furnizorilor de aplicații printr-un parteneriat dedicat

Bolt Food este prima aplicație de livrare la nivel regional complet integrată cu HMS. Aplicația este cea mai recentă dintr-un număr tot mai mare de aplicații high-profile create sau adaptate special pentru milioane de consumatori care utilizează cele mai noi dispozitive HMS Huawei, cum ar fi seria P40, Mate 40 sau Mate 30.

Pentru a pune aplicația la dispoziția consumatorilor, Bolt și Huawei vor derula o serie de campanii promoționale orientate către consumatori. Aceasta va presupune rularea de ecrane de întâmpinare, bannere și căutări de cuvinte cheie dedicate pe AppGallery pentru a spori ratele de clic, alături de mesaje de tip push către utilizatorii din regiunea CEE și Țările Nordice, precum și din țările selectate din Europa de Vest și din întreaga lume. Activitatea va fi susținută și de campania publicitară Huawei care promovează aplicația Bolt Food în aplicații terțe și aplicațiile native Huawei, și de stimulare și campanii comune pe social media.

Sprijinul acordat către Bolt reflectă angajamentul Huawei de a ajuta brandurile și dezvoltatorii să se dezvolte împreună și să aibă succes în afaceri datorită AppGallery. Bolt Food poate fi descărcată acum din AppGallery.

Cererile consumatorilor au adus Bolt Food în AppGallery

Integrarea aplicației Bolt Food marchează o etapă importantă pentru ambele companii, care răspund direct nevoilor consumatorilor într-un moment marcat de o cerere fără precedent. Au existat peste 2.000 de solicitări de la utilizatori pentru integrarea Bolt Food în AppGallery.

Ultimii câțiva ani au fost revoluționari în materie de evoluție a livrării de alimente la cerere, în mare parte datorită tehnologiei mobile. Pandemia globală a accelerat această schimbare, în special în ceea ce privește atitudinea consumatorilor față de mâncarea livrată acasă.

Aplicația Bolt Food este prezentă în 20 de țări și se dezvoltă rapid, având nevoie de doar un an pentru a se extinde, spre deosebire de aplicațiile concurente care au avut nevoie de câțiva ani.

Performanța Bolt Food  pe o piață foarte competitivă de livrare s-a datorat eforturilor sale de a oferi constant servicii accesibile și de înaltă calitate. Această filozofie este în conformitate cu serviciile de ride-hailing Bolt, recunoscute pentru prețurile mai mici. Costul livrării de alimente de către Bolt se estimează că este, de obicei, cu până la 25% mai mic decât cel al competiției directe, ceea ce face ca Bolt Food să fie o alegere excelentă pentru consumatori, ținând cont de prețuri, cel puțin.

Mai mult decât atât, compania s-a asigurat că prețurile competitive sunt corelate și cu livrări rapide. Spre deosebire de alte aplicații de takeaway, Bolt are un avantaj major în faptul că livrările sale sunt previzibile, mai rapide și fiabile, plusuri pe care le poate obține din vasta sa experiență de ridesharing.

O parte din popularitatea de care se bucură Bolt pe AppGallery a fost generată și de capacitatea sa de a adopta strategia „glocală” a Huawei, care se axează pe dezvoltarea relațiilor cu furnizorii de aplicații, ale căror soluții sunt concepute pentru a oferi oamenilor servicii de înaltă calitate, orientate local. Bolt Food a demonstrat o abordare similară, acordând atenție sporită nevoilor clienților locali în materie de experiență generală de utilizare, alegere, livrare și preț susținute frecvent de promoții periodice și oferte speciale.

[1] Distribuțiile aplicației sunt calculate ca suma totală a descărcărilor și actualizărilor.

AMD anunță un concurs destinat artiștii digitali

AMD-Logo

Azi, AMD a anunțat evenimentul AMD Design Award 2021 pentru artiștii grafici digitali.

Compania care stă la baza tehnologiilor de top Threadripper PRO și procesoarelor Threadripper provoacă participanții să realizeze un artwork 2d sau 3d inspirat din natură, cadru celebru sau designul unui personaj. Rezultatul final trebuie să prezinte cele mai bune abilități artistice și tehnice ale artistului, să transmită atât o poveste autentică, cât și un sentiment puternic.

Lucrările digitale vor fi evaluate în funcție de compoziție, culoare, idee, poveste, tehnică și atenție la detalii. Șase câștigători vor fi selectați de un juriu format atât din creatori celebri, cât și de membri ai echipei AMD. Un câștigător unic din toate categoriile va fi ales prin votul publicului, iar oricine poate vota.

Juriul va mai compus din artiști, precum: Thomas Chamberlain (Marea Britanie), Thomas Istepanyan (Franța) și Andrey Surnov (Rusia).

Premiile vor fi:

  • Trei  procesoare AMD Ryzen ™ Threadripper ™ PRO 3975 WX și trei vouchere în valoare de 2000 EUR.
  • Trei procesoare AMD Ryzen ™ Threadripper ™ 3970X și trei vouchere în valoare de 2000 EUR.
  • Un  procesor AMD Ryzen ™ 5800X.

Înscrierile vor începe pe 1 Mai (2021) și se vor încheia pe 15 Iulie (2021). Jurizarea va avea loc între 16 Iulie și 5 August. Toți câștigătorii vor anunțați pe 16 August, iar lista va fi publicată pe site-ul oficial AMD.

AMD Design Award este cel mai recent demers al AMD de a redefini așteptările profesioniștilor în grafică digitală și de a proiecta puterea de procesare de înaltă performanță de calibrul unui workstation. Utilitatea aplicaților Thradripper variază de la specialiștii ce creează efecte vizuale, la dezvoltatori de jocuri, până la astrofizicieni ce explorează originile universului.

Găsiți toate regulile pe site-ul oficial AMD și puteți urmări competiția pe Instagram și Twitter cu haștagul #amdaward2021. Înscrierea în concurs este gratuită

UTILIZATORII LG TV SE BUCURĂ DE O EXPERIENȚĂ MUZICALĂ SUPERIORĂ DATORITĂ LANSĂRII SERVICIULUI DE STREAMING TIDAL

Recentă adăugată în LG Store, aplicația TIDAL oferă suport Dolby Atmos, o selecție vastă de muzică Hi-Fi, o varietate de videoclipuri și multe altele

LG Electronics (LG) anunță că TIDAL, platforma globală de streaming pentru muzică și divertisment, este acum disponibilă pe smart TV-uri prin intermediul LG Store, disponibil în peste 50 de țări. Compatibilă cu modelele 2018-2021 care rulează versiunile webOS 4.0 – 6.0, aplicația TIDAL oferă o nouă modalitate de a experimenta muzica, redând sunetul la nivel Hi-Fi, cu sport Dolby Atmos® și videoclipuri, filme, documentare și orice conținut video la calitate impresionantă, high-definition.

TIDAL oferă o calitate a sunetului care atinge standardele celor mai pretențioși muzicieni și audiofili. Master Quality Authenticated (MQA) reproduce toate nuanțele și dinamismul înregistrărilor originale, permite membrilor TIDAL să se conecteze mai mult cu melodiile și cu artiștii lor preferați, ascultând piesele exact așa cum au fost gândite de creator.

Utilizatorii se pot bucura de peste 70 de milioane de melodii din toate genurile și de 250.000 de videoclipuri la calitate înaltă – toate fără reclamă – precum și de funcții utile, printre care skip nelimitat, planuri offline și posturi de radio Artist și Track. Utilizatorii pot accesa, de asemenea, mii de playlist-uri create de echipa platformei împreună cu artiști, experți și jurnaliști din industria muzicală.

Suportul oferit de TIDAL pentru Dolby Atmos îmbunătățește și mai mult experiența muzicală. Indiferent dacă ai achiziționat unul dintre cele mai recente televizoare LG sau dacă folosești un dispozitiv audio compatibil Dolby Atmos, cum ar fi unul dintre cele mai recente sound bar-uri LG, Dolby Atmos oferă o experiență de redare care te aduce mai aproape de muzica ta preferată și care te ajută să creezi o legătură mai profundă cu artiștii pe care îi îndrăgești.

Încă de la lansare, clienții LG se vor putea bucura de o colecție de melodii și de albume disponibile în format Dolby Atmos. Acestea includ hit-uri printre care 7 Rings – Ariana Grande, The Weeknd – After Hours, Shawn Mendes și Camila Cabello – Señorita și peste 50 de playlist-uri personalizate care acoperă o gamă largă de genuri.

LG este unul dintre primii producători de televizoare cu suport Dolby Atmos și rămâne dedicat în oferirea celor mai realiste și dinamice experiențe de sunet disponibile.

Pentru mai multe informații despre televizoarele LG, accesați https://www.lg.com/ro/tv.

Huawei deschide www.huaweistore.ro: vouchere de 6.000 lei și surprize pentru toți clienții

Huawei Online Store

București, 27 aprilie 2021 – Huawei Consumer Business Group România anunță deschiderea propriului magazin online: www.huaweistore.ro, pe 28 aprilie, cu ocazia aniversării a 18 ani de prezență a Huawei în România. Compania oferă o serie de avantaje pentru cei care vor deveni clienții magazinului, precum vouchere de până la 6.000 de lei, pentru unele dintre cele mai apreciate produse ale sale, concursuri și multe alte beneficii.

Clienții www.huaweistore.ro vor beneficia de livrare gratuită a produselor comandate, posibiliatatea de plată în numerar la livrare, fără taxe adiționale, înlocuire și retur gratuit în maximum 14 zile de la achiziție, fără obligația de a motiva decizia. De asemenea, clienții au la dispoziție vouchere în valoare de 6.000 de lei, de care se pot folosi atunci când achiziționează produse direct de pe site. Printre acestea, se numără cântarul HUAWEI Body Scale 3, brățara de fitness HUAWEI Band 4, căștile HUAWEI FreeBuds 3i, ceasurile HUAWEI Watch GT2, HUAWEI Watch GT2 42mm, în variantele de culoare Refined Gold și Frosty White, cât și HUAWEI Watch GT2 Pro, tableta HUAWEI MatePad, telefoanele HUAWEI P40 Lite 5G, HUAWEI P40 Pro și HUAWEI Mate40 Pro sau cele mai noi modele de notebook, precum HUAWEI MateBook D14 și D15, ediția 2021, echipate cu procesoare Intel generația a 11-a. Pe lângă reducerea oferită de voucher, cele două notebook-uri mai vin în plus și cu mouse și rucsac oferite cadou. Aceste produse beneficiază astfel de reduceri de până la 1.000 de lei din prețurile recomandate de vânzare.

Dorim să oferim o experiență premium clienților noștri alături de aceste beneficii – vouchere și servicii de asistență de calitate -, iar aniversarea celor 18 ani de prezență Huawei în România este cea mai bună ocazie pentru lansarea magazinului.”, declară Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România. „Am observat interesul crescut al utilizatorilor în ultima perioadă pentru produsele din segmentele wearebles, smartphone și notebook-uri și am decis să suplimentăm la 6.000 de lei valoarea voucherelor de care pot beneficia cei care își fac cont pe www.huaweistore.ro și să adăugăm mai multe opțiuni în ofertă.”, continuă acesta.

Iubitorii de tehnologii de ultimă oră pot beneficia în continuare de un voucher de 100 lei, dacă se înscriu la newsletter-ul dedicat ultimelor noutăți și promoții ale companiei, pe https://consumer.huawei.com/ro/campaign/huaweistore-teaser/. În plus, primii 500 de clienți, care cumpără de peste 100 de lei din magazinul online, primesc premii surpriză de tip Mystery Gift Box, în valoare de 199 lei. Iar clienții care recomandă alte persoane pentru a-și crea cont pe site primesc, alături de cei recomandați, un voucher suplimentar de 50 de lei.

Huawei mai pune la bătaie și un HUAWEI Mate Xs, telefonul pliabil care stabilește noi standarde în ceea ce privește categoria smartphone. Astfel, toți cei care fac achiziții de cel puțin 100 de lei până la sfârșitul lunii mai intră în tragerea la sorți pentru premiul în valoare de 10.999 lei.

Noul www.huaweistore.ro va conține toate categoriile de dispozitive proprii – smartphone, PC&tablete, wearables și audio – și este special creat pentru a-i menține în permanență pe consumatori conectați  la produse și la cele mai bune oferte Huawei.

Toate detaliile privind beneficiile puse la dispoziție de magazinul online, ofertele speciale și concursurile organizate cu ocazia a 18 ani de prezență Huawei în România vor fi prezentate în cadrul unei transmisiuni live de la sediul Huawei la care vor participa reprezentați ai companiei și alți invitați, care va avea loc miercuri, 28 aprilie, de la ora 19:00, pe canalul Facebook Huawei Mobile Ro, https://www.facebook.com/huaweimobilero/.

Adoptarea legii 5 G în forma actuală și fără notificarea UE ar putea avea efecte negative asupra industriei de telecomunicații din România

Proiectul de lege care va asigura cadrul legal necesar implementării rețelelor 5G în România va fi dezbătut de Camera Deputaților în procedură de urgență. După 8 luni în care proiectul a stat în sertarul Guvernului, într-o săptămână acesta a ajuns de pe ordinea de zi a executivului pe masa legislativului. Iar termenul limită până la care se mai pot face modificări este 4 mai. Legea 5G este deosebit de importantă prin impactul asupra digitalizării României, implicând atât furnizori de echipamente, cât și operatori și autorități locale, iar dezbaterea publică a  proiectului întinsă pe o durată mai mare ar putea avea impact pozitiv asupra rezultatului final, așa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei, unde discuțiile la nivel guvernamental au durat 2 ani.

În plus, conform Directivei europene 2015/1535, care spune că statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia, România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G.

Consiliul European solicită UE şi statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a reţelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 şi, în special, să aplice restricţiile relevante asupra furnizorilor care prezintă risc ridicat pentru activele de bază definite ca fiind esenţiale şi sensibile în evaluările coordonate ale riscurilor la nivelul UE. În cazul în care nu este implementată legislaţia UE, Comisia poate sesiza Curtea de Jutiţie, care poate impune sancţiuni financiare.

Consiliul European menţionează că potenţialii furnizori de tehnologie 5G trebuie să fie evaluaţi pe baza unor criterii obiective comune. Ca UE să fie suverană din punct de vedere digital, trebuie să construiască o piaţă unică cu adevărat digitală şi să îşi consolideze capacitatea de a-şi defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome şi de a dezvolta şi implementa capacităţi şi infrastructuri digitale strategice.

Conform Directivei 2015/1535, toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru. Această directivă a fost creată pentru promovarea bunei funcţionări a pieţei interne unde trebuie asigurată transparenţa cu privire la iniţiativele naţionale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice. În acest sens, autorităţile europene susţin că este esenţial pentru Comisie să deţină informaţiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice

Astfel că, începând cu data notificării proiectului, există o perioadă de suspendare de trei luni – în cursul căreia statul membru care a făcut notificarea nu poate adopta regulamentul tehnic în cauză – permiţând Comisiei şi celorlalte state membre să examineze textul notificat şi să răspundă în mod adecvat.

Conform Directivei, statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică, cu excepţia situaţiei în care doar se transpune integral textul unui standard internaţional sau european, caz în care este suficientă informaţia referitoare la standardul în cauză.

În cazul specific al României, proiectul de lege privind tehnologia 5G prevede că solicitarea pentru obţinerea autorizării se depune de către producător la MTIC, iar ulterior aceasta se transmite la CSAT. Solicitarea constă într-o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de: date de identificare, inclusiv datele reprezentanţilor legali şi limitele împuternicirii acordate; structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă; o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ o serie de condiţii (nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente).

În acest context, documentul prevede că avizul trebuie să se fundamenteze pe evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi/sau apărării naţionale.

Astfel, pentru ca România să nu riște sancțiuni din partea UE, intervalul de timp  în care proiectul de lege 5G se află în dezbatere publică ar trebui să fie mai îndelungat, acoperind și  perioada de notificare a organismelor europene și permițând ca modificările sugerate de actorii din industrie și care pot care pot  sprijini piața locală de telecomunicații să-și producă efectele asupra formei finale a legii.

Connections – Brandul de angajator a favorizat recrutările din IT pe timp de pandemie

În 2020 solicitările proactive de poziții în cadrul companiei au crescut cu 18% pe segmentul middle și seniors

București, 27 aprilie 2021. Conform datelor Connections, lider pe piața de transformare digitală din România, reputația solidă pe piața de tehnologie, cultura de angajator și proiectele complexe dezvoltate de companie sunt principalele motive care au facilitat procesul de recrutare și retenția angajaților în perioada de pandemie.

Procesul de recrutare a fost simplificat de contextul crizei sanitare, iar timpii de angajare s-au redus cu 30%, datorită flexibilității pe care o oferă interviurile în format online.

În prezent, pentru pozițiile middle-senior, recrutarea durează până la maximum 2 luni, iar pentru poziții de nișă (de exemplu RPA) pe zona de entry level, recrutarea durează în medie 2-3 săptămâni.

“Durata recrutării depinde foarte mult de tipul de proiect – tehnologii noi, domeniu de impact, proiect inovativ, stabilitate – de brandul de angajator și de pachetul salarial alocat pentru poziția respectivă. Datorită complexității proiectelor derulate, focusul nostru este pe atragerea de seniors și talente. Suntem unul din principalii parteneri ai UiPath în România și am implementat alături de ei procese de automatizare în industrii cheie”, declară Iulia Andreea Bădăuță – IT&RPA Talent Acquisition Connections.

Connections a creat un tool propriu pentru a automatiza și fluidiza procesul de recrutare și de retenție al talentelor, iar recrutarea se realizează intern cu o echipă specializată.

Connections are o cultură de companie solidă, iar angajații petrec în medie peste 4 ani în companie. ”Ne bucurăm de o rată ridicată de retenție, iar colegii care ni se alătură apreciază proiectele pe care le derulăm local și internațional și care le dau oportunitatea de a crea un portofoliu profesional competitiv. Anul trecut solicitările proactive de poziții în cadrul companiei noastre au crescut cu 18% pe segmentul middle și seniors”, declară Iulia Andreea Bădăuță – IT&RPA Talent Acquisition Connections.

Connections a abordat o strategie dinamică de sprijin față de companiile care, confruntate cu criza sanitară, trebuiau să facă trecerea către gestionarea afacerii online. Echipele de programatori seniori au creat produse specifice cum ar fi Digital Workplace – un produs care oferă servicii la cheie hardware și software pentru funcționarea online a afacerilor, soluție potrivită pentru lucrul de acasă, Tudor – Robotul virtual de contabilitate, precum și aplicația ID Scanner, prin care se pot extrage datele din cărțile de identitate printr-o simplă fotografie.

De asemenea, echipele Connections au dezvoltat și robotul SAM care ajută la managementul administrativ al pacienților din cadrul unei instituții medicale private.

”Programatorii noștri de top au înțeles că este important să se dedice clienților și să îi ajute și pe aceștia să traverseze mai ușor criza. Nivelul ridicat de engagement al colegilor a avut ca rezultat idei de excepție, implementate în produse foarte bine primite pe piață. Tehnologia a facilitat relațiile dintre noi, iar angajații ne consideră o destinație, nu un punct de tranzit”, afirmă Bogdan Florea, CEO și Founder Connections.

Imediat după declanșarea pandemiei Connections a  apelat la o platformă suport pentru angajați și a alocat bugete importante care să le permită acestora să participe la programe de dezvoltare profesională și personală. Totodată, angajații Connections au avut permanent acces la consiliere psihologică.

”Numeroși colegi au apelat la programul gratuit de consiliere psihologică pe care l-am gândit și implementat în timpul pandemiei, care i-a ajutat să privească situațiile prin care trec cu mai multă claritate, să gestioneze mai bine stresul și să privească din altă perspectivă singurătatea asociată automat cu pandemia.”, declară Aurelia Călin, Recruitment & Corporate Wellbeing Specialist Connections.

Pandemia a readus în atenția angajaților beneficiile non-financiare, aceștia fiind din ce în ce mai interesați de cooperare la nivelul echipei, suport din partea managerului, comunicare transparentă, proiecte dinamice și complexe, stabilitate și o mare flexibilitate dusă spre remote work.

Samsung prezintă Smart Keyboard Trio 500 – pentru eficiență cu fiecare mișcare

Într-o lume mobilă, învățarea și lucrul în deplasare sunt deja o normă. Pentru acele momente în care aveți nevoie de eficiența și confortul pe care le oferă o tastatură fizică, dar nu doriți să luați laptopul, Samsung Smart Keyboard Trio 500 este suficient de subțire și ușoară pentru a încăpea în geantă, astfel încât puteți să o luați cu voi de-a lungul zilei. Puteți, de asemenea, să vă conectați la mai multe dispozitive simultan și cu comenzi rapide inteligente, Samsung Smart Keyboard Trio 500 vă va ajuta să duceți multitasking-ul la nivelul următor și să faceți mai mult, oriunde vă aflați.

Smart Keyboard Trio 500

Citiți mai departe pentru a afla mai multe despre cum puteți profita la maximum de Samsung Smart Keyboard Trio 500.

Se conectează cu mai multe device-uri

E nevoie de doar câteva clipe pentru a configura tastatura Smart Keyboard Trio 500 și a o conecta în siguranță la un dispozitiv. Pur și simplu porniți-o, țineți apăsată tasta Bluetooth și o alertă va apărea pe ecranul dispozitivului. Atingeți „conectați”, tastați codul din 6 cifre care se afișează pe ecran și totul este pregătit.

01_Designed for portability

Puteți asocia Samsung Smart Keyboard Trio 500 cu până la trei dispozitive diferite simultan prin Bluetooth și puteți comuta cu ușurință între fiecare dispozitiv cu doar un simplu clic, ceea ce vă permite să faceți multitasking cu ușurință. Să spunem că luați notițe pe laptop și că trebuie să răspundeți rapid la un mesaj de pe telefonul – puteți comuta imediat între dispozitive.

 04_Dex mode

Lansați aplicațiile preferate cu o singură atingere

Puteți să vă personalizați Samsung Smart Keyboard Trio 500 alegând cele trei aplicații preferate de pe fiecare dispozitiv pentru a se deschide instant când apăsați una dintre cele trei taste desemnate din tastatură. Dacă vă place să vizionați videoclipuri pe tabletă și să folosiți smartphone-ul doar pentru rețelele sociale, puteți personaliza Samsung Smart Keyboard Trio 500 să deschidă o aplicație diferită pe fiecare dispozitiv pe care îl folosiți cu tastele dedicate pentru deschiderea aplicației.

 03_Improved convenience with special functions

Puteți să vă bucurați de experiența oferită de desktop

Cu Smart Keyboard Trio 500, puteți pune smartphone-ul sau tableta Galaxy în modul DeX – o platformă software care oferă experiența unui desktop – cu doar o apăsare de buton. Pentru acele momente în care aveți nevoie de productivitatea unui laptop, Smart Keyboard Trio 500 cu Samsung DeX vă permite să luați notițe, să trimiteți e-mailuri și să terminați toate sarcinile pe care le aveți, totul pe smartphone sau tabletă.

Subțire și de dimensiuni reduse, Samsung Smart Keyboard Trio 500 are taste care sunt aproape de aceeași dimensiune ca cele de pe o tastatură obișnuită –oferind o mobilitate mult mai convenabilă. Fie pe alb sau pe negru, Samsung Smart Keyboard Trio 500 va fi disponibilă începând cu începutul lunii mai.

02_High compatibility

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Ce riscă România dacă nu notifică Comisia Europeană cu privire la reglementările tehnice din proiectul de lege 5G

Proiectul de Lege referitor la infrastructurile informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G a primit avizul guvernului și va fi dezbătut în regim de urgență în Parlament. Termenul prevăzut pentru depunerea amendamentelor și cel pentru depunerea raportului, nu oferă un interval îndeajuns de lung pentru alinierea proiectului la cerințele UE.

România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G, în conformitate cu procedura TRIS din Directiva (UE) 2015/1535, prin care statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia. Directiva prevede că orice proiect de lege tehnic sau care are implicații asupra economiei și dezvoltării unui stat membru trebuie să fie notificat către DG Grow. Nerespectarea acestui lucru poate face ca legea să NU FIE ÎN VIGOARE, chiar dacă a fost adoptată în Parlament.

Consiliul European solicită UE şi statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a reţelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 şi, în special, să aplice restricţiile relevante asupra furnizorilor care prezintă risc ridicat pentru activele de bază definite ca fiind esenţiale şi sensibile în evaluările coordonate ale riscurilor la nivelul UE. Consiliul European subliniază că potențialii furnizori de tehnologie 5G trebuie evaluați pe baza unor criterii obiective comune.

Pentru a fi suverană din punct de vedere digital, UE trebuie să construiască o piață unică cu adevărat digitală și să își consolideze capacitatea de a-și defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome și de a dezvolta și implementa capacități și infrastructuri digitale strategice. “UE va rămâne deschisă tuturor întreprinderilor care respectă normele și standardele europene. Dezvoltarea digitală trebuie să ne garanteze valorile, securitatea și drepturile fundamentale și să fie echilibrată din punct de vedere social. O astfel de abordare centrată pe factorul uman va spori atractivitatea modelului european”.

Directiva UE 2015/1535 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 9 septembrie 2015 se referă la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale. Directiva a fost creată pentru promovarea bunei funcționări a pieței interne unde trebuie asigurată transparența cu privire la inițiativele naționale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice.

Autorităţile europene susţin că este esențial pentru Comisie să dețină informațiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice. “În consecință, statele membre, cărora li se cere să susțină realizarea obiectivului său în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE), trebuie să notifice proiectele pe care le au în domeniul reglementărilor tehnice”, potrivit Directivei.
Toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru.

Proiectul de lege privind tehnologia 5G prevede că solicitarea pentru obţinerea autorizării se depune de către producător la MTIC, iar ulterior aceasta se transmite la CSAT. Solicitarea constă într-o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de: date de identificare, inclusiv datele reprezentanţilor legali şi limitele împuternicirii acordate; structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă; o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ o serie de condiţii (nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente).

În acest context, impunerea unei transparențe în procedura de adoptare a unor reglementări tehnice interne este necesară pentru promovarea bunei funcționări a pieței interne europene. Scopul avut în vedere de acest act normativ este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor pe piața europeană, eliminând orice măsuri sau reglementări interne care ar reprezenta, în fapt, restricții asupra circulației mărfurilor sau măsuri cu efect echivalent.

Omisiunea notificării Comisiei Europene cu privire la un proiect de reglementare tehnică, potrivit procedurii impuse de Directiva (UE) 2015/1535, va atrage după sine o inaplicabilitate a dispoziției naționale pentru persoanele fizicie sau juridice private în instanțele naționale.

 

Huawei lansează MateBook X Pro, un notebook echipat cu procesor Intel Core de generația a 11-a

Noul notebook de 1,3 kg oferă o experiență de productivitate îmbunătățită

 

București, 22 aprilie 2021 – Huawei Consumer Business Group (BG) lansează ediția 2021 a notebook-ului HUAWEI MateBook X Pro, cu generația a 11-a de procesoare Intel® Core ™ i5 și i7, care oferă o viteză mult îmbunătățită față de predecesorul său și suportă colaborare multi-ecran, sunet surround și buton de pornire cu amprentă. Produsul este disponibil în rețelele de retail ale partenerilor Huawei, începând cu prețul recomandat de 8.699 lei cu TVA inclus.

 

Noul HUAWEI MateBook X Pro are un afișaj FullView cu o calitate a imaginii 3K HD. Procesoarele Intel® Core ™ de a 11-a generație lucrează cu un nou sistem inteligent de răcire pentru a oferi performanțe mai eficiente, facilitând atât munca, cât și viața de zi cu zi. Huawei Share elimină barierele interacțiunii între dispozitive și ajută utilizatorul să se bucure de fiecare aspect al unei vieți bazate pe AI. Noile tehnologii ingenioase oferă o ușurință de utilizare cu touchpad tactil HUAWEI Free Touch, ecran tactil multi-punct de înaltă precizie, microfoane dual edge și 4 difuzoare.

Huawei continuă să se concentreze pe îmbunătățirea experienței utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să experimenteze o viață bazată pe AI cu noul MateBook X Pro. Produsul are un design excelent, echipare tehnică de nivel înalt și funcții interactive de colaborare inteligentă care îl fac cel mai bun partener de lucru, călătorii și divertisment pentru profesioniștii care pot aprecia tehnologia supremă și doresc să iasă în evidență”, a spus Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România.

HUAWEI MateBook X Pro (4)

Ușor și puternic

Corpul metalic ultra-subțire a fost fabricat prin tehnologia CNC și lustruit fin prin procese de înaltă precizie, asigurând o senzație fină și confortabilă la atingere. Cu o grosime de numai 14,6 mm și cântărind doar 1,33 kg, HUAWEI MateBook X Pro face ca fiecare călătorie să fie una confortabilă. HUAWEI MateBook X Pro este, de asemenea, disponibil în două variante de culoare: Space Gray și Emerald Green.

Cu un afișaj LTPS de 3K și un raport ecran-corp de 91%, HUAWEI MateBook X Pro oferă vizionare de înaltă definiție. Raportul de aspect 3:2 al ecranului este creat pentru productivitate, permițând utilizatorilor să navigheze și să creeze cu ușurință. Ecranul tactil multi-punct de înaltă precizie apropie experiența utilizării HUAWEI MateBook X Pro de cea a unui telefon mobil.

HUAWEI MateBook X Pro (3)

Procesorul Intel® Core ™ de a 11-a generație, combinat cu 16 GB de memorie LPDDR4x, oferă o performanță mai lină și o experiență mai eficientă în ceea ce privește munca, activitățile zilnice și divertismentul. Fiind echipat cu standardul Wi-Fi 6, HUAWEI MateBook X Pro oferă o rată de transfer de date de aproximativ trei ori mai mare decât cea tradițională a Wi-Fi 5, o conexiune stabilă și transferuri eficiente chiar și în locuri aglomerate.

Cu o baterie de 56 Wh și sistemul inteligent de gestionare a energiei Huawei, HUAWEI MateBook X Pro acceptă încărcarea inversă atunci când este oprită. Încărcătorul de buzunar USB-C de 65W nu numai că oferă încărcare rapidă pentru laptopurile MateBook de la Huawei, dar acceptă și HUAWEI SuperCharge pentru telefoane și tablete Huawei.

Interacțiune inteligentă

HUAWEI MateBook X Pro este echipat cu Huawei Share, care permite interacțiunea fără bariere dintre laptopuri și telefoane.

Funcția de colaborare pe mai multe ecrane inclusă în funcționalitatea Huawei Share permite utilizatorilor să-și folosească telefonul împreună cu HUAWEI MateBook X Pro, permițându-le să opereze până la trei aplicații mobile în același timp pe notebook. Astfel, notebook-ul poate fi utilizat pentru a efectua mai multe sarcini în mod mai eficient, aducând mai multe dispozitive împreună pe un singur ecran. Utilizatorii pot transfera fișiere între notebook și telefon mai ușor sau pot deschide și edita fișiere de pe telefon direct pe notebook. HUAWEI MateBook X Pro poate efectua și primi apeluri audio și video.

HUAWEI MateBook X Pro (2)

HUAWEI MateBook X Pro este ca un cinematograf mobil, perfecționat din punct de vedere al sunetului, cu patru difuzoare actualizate cu frecvență divizată pentru a oferi sunet surround imersiv. Algoritmii audio avansați oferă impresia utilizatorului că sunetul provine din cameră, indiferent de poziția lor în ceea ce privește laptopul.

Pentru mai multe informații despre noul HUAWEI MateBook X Pro, vă rugăm să vizitați site-ul oficial Huawei: https://consumer.huawei.com/ro/laptops/

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

HUAWEI MateBook X Pro (1)

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Samsung introduce PixCell LED destinat sistemelor de faruri inteligente pentru a spori siguranța rutieră

Designul LED PixCell integrat monolitic oferă un control selectiv precis al iluminării pentru a îmbunătăți vizibilitatea la volan și pentru a ajuta șoferii să răspundă mai bine mediilor înconjurătoare

București, România – 21 aprilie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în soluții avansate de componente digitale, a anunțat PixCell LED, un nou modul LED pentru automobile, optimizat pentru faruri inteligente, precum sistemele adaptive cu tehnologie de asistență a conducătorului auto (ADB). Farurile ADB alimentate de LED-urile PixCell de la Samsung vor ajuta la îmbunătățirea vizibilității și siguranței șoferului, îmbunătățind experiența generală de conducere pe timp de noapte și în condiții meteorologice nefavorabile, precum ceața sau ploile abundente.

„Mult mai mult decât o simplă sursă de iluminat auto, PixCell LED-ul Samsung se bazează pe o nouă tehnologie de iluminat concepută pentru a îmbunătăți siguranța rutieră și confortul la volan. Începând cu PixCell LED, vom introduce soluții de iluminat adaptate, potrivite pentru viitoarele automobile, precum vehiculele electrice și autonome”, a declarat Un Soo Kim, senior vice president of the LED Business Team de la Samsung Electronics.

ADB este o tehnologie avansată de asistență a conducătorului auto, concepută pentru a asigura o vizibilitate maximă în timpul șofatului. Pentru a preveni disconfortul altor șoferi, ADB reglează automat modelele fasciculului farurilor atunci când detectează orice obiect din apropierea unui vehicul în mișcare, prevenind astfel orbirea inutilă. Evoluțiile recente în viitoarele tehnologii auto, precum conducerea autonomă și conectată, au ridicat ștacheta pentru standardele de siguranță a vehiculelor și, în cele din urmă, au crescut cererea de sisteme ADB.

Profitând de experiența Samsung de lungă durată în tehnologia semiconductoarelor, noul PixCell LED poate integra monolitic mai mult de 100 de segmente ultra-mici într-un singur cip LED, reducând în același timp zona de emisie de lumină semnificativ mai mică.

Aceste segmente LED sunt separate de un perete de siliciu pentru a preveni conversația optică încrucișată și, la rândul său, oferă un contrast superior pentru o vizibilitate mult mai mare a șoferului. Fiecare segment funcționează ca un pixel pentru a controla meticulos distribuția luminii, deoarece distinge zonele de pornire și oprire, astfel încât fasciculul de la faruri să lumineze doar în direcția unde este nevoie.

Cu zona emițătoare de lumină, redusă la 1/16 din modulele discrete convenționale pentru sistemele ADB, PixCell LED poate reduce dimensiunea farurilor cu 30-50%, permițând o mai mare libertate în proiectarea mai discretă și mai elegantă a lămpilor.

Distribuția luminii și nivelurile de luminozitate ale PixCell LED sunt proiectate folosind software-ul de iluminat auto, făcându-le ușor de reglat pentru a îndeplini diverse reglementări și cerințe pentru lămpile auto din întreaga lume. Bazat pe un singur design standard al farurilor, producătorii de lămpi pot personaliza puterea de lumină pentru a se potrivi diferitelor nevoi de proiectare și se pot bucura de un timp redus pentru dezvoltare, producție, distribuție și desfacere.

Samsung a început să livreze LED-urile PixCell către producătorii de lămpi pentru a fi utilizate în mașinile electrice de nouă generație și a furnizat deja suficiente LED-uri PixCell pentru a aprinde mai mult de 300.000 de vehicule electrice.

Samsung PixCell LED

# de segmente

într-un cip

Suprafață emițătoare de lumină

Dimensiune (L x L)

Raport

Contrast

Putere
100 15.4mm x 2.7mm 300:1 Max. 50W