Arhiva lunii septembrie 2022

Orange Fab ajunge la 40 de startup-uri după includerea în program a patru noi companii de tehnologie

București, 21 septembrie 2022. Core Antivirus, Esave, Field OS și Stage One sunt cele patru startup-uri tech care intră, în această toamnă, în acceleratorul Orange Fab, numărul total al colaborărilor ajungând astfel la 40.

Dintre cele patru startup-uri admise în program, două sunt companii care prezintă soluții și tehnologii în domeniul securițății cibernetice, o temă actuală și de importanță strategică pentru Orange, în timp ce alte două completează oferta de produse și servicii IT&C oferite clienților de către Orange Business Services.

image001 (1)

Toate startup-urile beneficiază de mentorat pentru dezvoltarea produselor și definitivarea planului de afaceri alături de experții Orange și vor primi suport pentru granturi de cercetare și pentru implementarea proiectelor pilot alături de companii și de autoritățile publice. De asemenea, vor avea acces în laboratorul Orange 5G Lab, la echipamente și tehnologii de comunicații de ultimă generație, care să-i ajute să-și testeze și să-și optimizeze soluțiile bazate pe tehnologiile 5G și IoT.

Konica Minolta România a lansat noul AccurioPress 6272P – producție dublată la o viteză de două ori mai ridicată

București, România, 21 septembrie 2022

Konica Minolta România a lansat noul sistem de tipar digital alb-negru AccurioPress 6272P, cu scopul de a-și susține clienții să regândească posibilitățile de printare monocromă. Furnizorii de tipar comercial sau cei de servicii de tipar pentru tipizate contabile, precum și departamentele centrale de printare din interiorul companiilor reprezintă țintele majore ale noului sistem de producție digitală, complet configurat.

 AccurioPress 6272P

Tehnologia dual-engine, cu ajutorul căreia se pot printa peste 15.000 de pagini pe oră într-un singur proces de producție integrat, este elementul central al mașinii nou lansate de Konica Minolta în România.

Dezvoltat pe baza cunoscutului echipament AccurioPress 6136P, noul AccurioPress 6272P este dotat cu două motoare conectate prin intermediul unității TD-502, rezultând astfel un sistem capabil să dubleze beneficiile și să susțină mediul de printare monocrom la nivelul cerințelor actuale de volum ridicat. Această combinație unică, de care beneficiază AccurioPress 6272P, oferă o viteză de două ori mai mare și o productivitate dublată pentru un proces de printare fluent, fără blocaje sau opriri. Alinierea independentă față-verso și funcția de reglare a distorsiunii asigură o înregistrare duplex precisă. Unitatea opțională Intelligent Quality Care Unit – IQ-501 – menține calitatea constantă și stabilă, fără complexitate. Sistemul standard de răcire a hârtiei permite prelucrarea și finisarea tuturor printurilor rezultate, imediat după imprimare.

Modul pass-through, nou dezvoltat, asigură producția în cazurile excepționale, când pot apărea erori la echipament. Un alt avantaj este că unitatea de releu TD-502 oferă clienților posibilitatea de a actualiza sistemul existent – AccurioPress 6136P – sporind astfel productivitatea.

Ines Wennemann, Product Manager, Professional Printing Group, Konica Minolta Business Solutions Europa: „Multe cunoștințe și expertiză globală, acumulate de-a lungul anilor, sunt combinate în unitatea tandem TD-502. Ne asigurăm astfel că acest sistem îndeplinește cerințele clienților care activează în medii de printare cu volum mare. Konica Minolta AccurioPress 6272P va deveni un echipament de referință în portofoliul nostru de sisteme de producție, pentru a maximiza și a beneficia de oportunitățile de tipar aflate pretutindeni.”

Alte caracteristici ale noului AccurioPress 6272P de la Konica Minolta sunt:

  • Alimentare cu vid a hârtiei, pentru o procesare lină pe tot parcursul procesului de producție. Pentru stocul pretipărit pe hârtie coated și în condiții de umiditate ridicată, poate fi adăugată, opțional, o unitate de încălzire.
  • Screen-Enhancing Activity Digital (S.E.A.D), pentru procesarea avansată a tonurilor.
  • Toner Simitri HD, pentru a asigura cea mai înaltă calitate a imaginilor, precum și o reproducere clară a textului și liniilor fine.
  • Greutăți ale suportului de printare între 40 și 350 grame, cu dimensiuni de până la 324x483mm.
  • Unitate de stivuire cu o mare varietate de opțiuni de finisare.
  • Tehnologia proprie Konica Minolta pentru controller, precum și instrumentele software puternice (ex. AccurioPro) oferă funcționalitate avansată și conectivitate completă, încă de la intrarea colii de hârtie și până la ieșirea printului.

„AccurioPress 6272P este un alt exemplu al modului în care susținem transformarea digitală a afacerilor clienților noștri, în funcție de sector și industrie, prin automatizare avansată, mai puține puncte de contact umane și o productivitate ridicată, cu efecte tangibile, care conduc către calitate înaltă și producție sporită, cu mai puține deșeuri”, a mai adăugat Ines Wennemann.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 31 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, imprimante și sisteme de tipar digital profesional și industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Vodafone vine cu oferte pentru fiecare familie și buget de 200 de euro pentru beneficii, la alegere

Noii abonați pot opta pentru reducere la factură, extra-opțiuni sau dispozitive

București, 21 septembrie 2022 – Oferta Vodafone de toamnă aduce în prim plan diversitatea familiilor din România și pasiunile diferite ale acestora, fie că e vorba de seriale, tehnologie, sport sau cumpărături. Oferta include, astfel, servicii mobile, de televiziune și internet la pachet cu un buget de până la 200 de euro pentru clienții noi pe care aceștia să îl folosească sub formă de reducere lunară la factura de servicii, pentru a-și achiziționa telefoane sau gadget-uri sau pentru abonamente la canalele HBO și HBO Max.

Familiile sunt diferite, dar tehnologia este cea care ne unește pe toți. La Vodafone, celebrăm această diversitate și reînnoim constant ofertele de abonamente pentru a reflecta cât mai bine nevoile fiecărei familii, dar și pe ale fiecărui membru. Susținem libertatea clienților noștri de a alege ceea ce li se potrivește cel mai bine când vine vorba de soluții de comunicații și divertisment și cu un buget pentru beneficii suplimentare, pe care să îl folosească după nevoi și preferințe”, a declarat Nedim Baytorun, Director Consumer Business Unit Vodafone România.

Oferta Vodafone de toamna

Pentru familia „un serial pe weekend”, care face maratoane de film la sfârșitul săptămânii, beneficiul constă în accesul la canalele HBO și HBO Max inclus în abonamentul de servicii de TV și internet timp de doi ani. Familia „cea mai buna ofertă”, care caută permanent reduceri, poate opta pentru discount la plata facturii de servicii Vodafone. Familia „niciun selfie nepostat” și familia „stă bine pe tehnologie” pot folosi bugetul pentru achiziționarea de smartphone-uri și gadgeturi cu reducere de până la 200 de euro. Familia pasionată de sport, aflată mereu alături de echipa favorită, online, la TV sau în galerie, are acces la pachetul de canale SPORT și la cele mai importante competiții sportive împreună cu orice beneficiu, la alegere.

De bugetul de 200 de euro vor beneficia clienții noi care optează pentru pachetul cu televiziune și internet Home Deal cu 166 de canale TV (SPORT inclus) și NET Maxim (până la 940 Mbps viteză de download, în funcție de tehnologia disponibilă), la prețul de 10,9 euro/ lună, achiziționat împreună cu unul dintre abonamentele de servicii mobile cu prețuri începând de la 9 euro/ lună.

Pentru abonații existenți ai serviciilor mobile care optează pentru pachetul cu televiziune și Internet Home Deal cu abonament pe doi ani, Vodafone le oferă un buget de 100 de euro și flexibilitatea de a alege unul dintre cele trei beneficii.

De aceeași reducere și flexibilitate în alegerea beneficiului preferat se pot bucura și clienții serviciilor fixe care optează pentru un abonament de servicii mobile începând cu RED9, cu perioadă contractuală de doi ani.

Pentru clienții noi în rețeaua Vodafone care optează doar pentru servicii fixe sau doar pentru servicii mobile, bugetul oferit este de 50 de euro pentru alegerea beneficiului preferat.

Oferta este disponibilă până pe 31 octombrie a.c. Informațiile complete sunt disponibile aici.

Despre Vodafone

Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conexiuni, platforme, produse și servicii.

Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 47 de țări. La 30 iunie 2022, aveam peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV. Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 160 de milioane de dispozitive și platforme.

Am revoluționat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, serviciu care aniversează 15 ani în 2022. Este cea mai mare platformă fintech din regiune și oferă acces la servicii financiare unui număr de peste 50 de milioane de oameni într-un mod sigur, accesibil și convenabil.

Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun”, folosind tehnologia pentru a îmbunătăți viețile, pentru a digitaliza sectoare critice ale economiei și pentru a facilita o societate digitală incluzivă și sustenabilă.

Ne-am angajat să reducem impactul companiei asupra mediului, astfel încât să putem atinge net zero al emisiilor din întreg lanțul nostru valoric până în 2040, ajutându-ne în același timp clienții să își reducă propriile emisii de carbon cu 350 milioane de tone până în 2030. Facem pași importanți în reducerea deșeurilor rezultate din dispozitivele mobile și în atingerea obiectivului de a reutiliza, revinde sau recicla 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

Credem în puterea conectării și în servicii digitale pentru a îmbunătăți societatea și economiile, lucrând alături de guverne pentru a digitaliza sănătatea, educația și agricultura și pentru a crea orașe mai curate și mai sigure. Produsele și serviciile noastre sprijină digitalizarea afacerilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).

Strategia noastră de incluziune urmărește ca nimeni să nu fie lăsat în urmă asigurând conectare, dobândirea de abilități digitale și dezvoltarea de produse și servicii relevante, care facilitează accesul la educație, sănătate și finanțe. Ne-am angajat, de asemenea, să dezvoltăm o forță de muncă diversă și incluzivă, care să reflecte clienții și societățile în care activăm.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Animax deschide 2 magazine în luna septembrie și anunță încă 6 până la finalul anului

București , septembrie 2022: Animax, cea mai mare rețea de pet shops de pe piața românească, parte a grupului Pet Network International,  anunță deschiderea a două magazine noi, unul în București, în timp ce cu al doilea tatonează piața din municipiul Turda. Investiția se ridică la peste 100.000 de euro, iar planurile companiei nu se opresc aici, în contextul în care, până la finele anului, reprezentanții Animax estimează inaugurarea a încă șase unități și creșterea cifrei de afaceri cu 15% față de 2021.

Animax România, retailerul specializat pe oferta de produse, servicii și consultanță în domeniul îngrijirii animalelor de companie, își extinde luna aceasta rețeaua cu două magazine: 14 septembrie – București, str. Drumul Binelui, sector 4, și 22 septembrie – prima locație din municipiul Turda, județul Cluj, în noul complex comercial FunShop Park. Aceste două unități se alătură celor 116 deschise la nivel național.

Animax (1)

De asemenea, compania anunță deschiderea a încă șase magazine pe teritoriul României până la sfârșitul anului. „Avem peste 500 de angajați, iar numărul acestora crește cu fiecare magazin deschis, ceea ce ne dă un avânt tot mai puternic pentru extinderea rețelei, știind că, astfel, creăm locuri de muncă și ajutăm comunități. Mai mult, nu ne vom opri nici în 2023, vom continua expansiunea la nivel național”, spune Ioana Sociaciu, Head of Retail Animax România.

Focusul companiei rămâne pe consilierea clientului

Fiecare magazin Animax reprezintă o investiție de peste 50.000 de euro, rețeaua extinzându-se, de la începutul anului, cu patru astfel de unități care oferă proprietarilor de animale de companie o gamă completă de produse și servicii pet retail.

„Cel mai important lucru este, în afară de faptul că iubitorii de animale de companie găsesc în magazinele noastre tot ce au nevoie pentru îngrijirea companionilor lor necuvântători, că echipa noastră le vine mereu în ajutor cu sfaturi și sugestii utile. Ne axăm pe consilierea clienților pentru că le înțelegem pasiunea. Clienții au simțit asta și au devenit fideli brand-ului Animax, drept pentru care ne mândrim, pe bună dreptate, cu o comunitate extinsă la nivel național”, explică Ioana Sociaciu, Head of Retail Animax România.

Parte a grupului Pet Network International, Animax deține o rețea de magazine cu 116 unități pe teritoriul României. În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 52.5 milioane de euro și estimează o creștere cu 15% pentru anul în curs.

În afară de rețeaua de magazine fizice, compania are și un shop online aflat la adresa https://animax.ro prin intermediul căruia oferă, de asemenea, informații și sfaturi posesorilor de animale de companie.

 

 

Despre Animax:

Pet Network  este rețeaua omni-channel de produse și servicii pentru animale de companie, lider de piață pe acest segment, care operează în Europa de Sud-Est prin mai multe branduri prezente în România, Croația, Slovenia, Serbia și Bulgaria. În România, Pet Network operează prin intermediul brandurilor Animax și Maxi Pet. Compania are în România o cifră de afaceri netă de peste 80 mil Eur.  

 

Primul magazin Animax (marcă inregistrată) a fost deschis de către compania Pet Product (înființată în 1998) în anul 2001. Ulterior, extinderea a avut loc în mai multe zone ale Bucureștiului, precum și în alte orașe ale țării.

 

Astfel, Animax a devenit una dintre cele mai importante mărci înregistrate de pe piața de profil și cel mai extins lanț de petshopuri din România, având deschise în prezent 116 magazine, în toate orașele mari din țară.

 

Având o experiență de peste 21 ani, Animax a învățat de-a lungul timpului că fiecare animăluț este unic în felul său și are nevoi diferite, și de aceea, magazinele Animax oferă game variate de produse atent selecționate din gamele celor mai renumiți producători din lume.

Raport Ericsson: Sectorul imobiliar implementeză soluții IoT, pentru a reduce costurile cu energia electrică și a combate schimbările climatice, sporind valoarea proprietăților

  • Ericsson și Kiona colaborează pentru a digitaliza managementul clădirilor, cu scopul de a reduce consumul inutil de energie și emisiile de CO2în sectorul imobiliar, având în vedere că 75% dintre clădirile din Europa nu sunt eficiente din punct de vedere energetic
  • Raportul realizat alături de compania Kiona analizează beneficiile aduse de conectivitatea celulară IoT în procesul de management și optimizare a energiei la nivelul clădirilor inteligente

Compania Ericsson (NASDAQ: ERIC) a lansat astăzi un raport privind managementul energetic al clădirilor conectate, realizat în parteneriat cu firma Kiona (lider pe piața de soluții tehnologice destinate managementului clădirilor) și Arthur D. Little (companie de consultanță de afaceri).

Raportul analizează evoluția valorii comerciale și a impactului climatic, ca urmare a implementării controlului digital al clădirilor, prin intermediul soluțiilor de IoT, pentru monitorizarea, verificarea și optimizarea consumului de energie. În acest fel, proprietarii vor putea reduce emisiile de COși cheltuielile cu energia, crescând în același timp și valoarea proprietății.

Raportul evidențiază avantajele pe care clădirile conectate le pot aduce beneficiarilor pe scară largă. Soluțiile de conectivitate prin IoT pot aduce plus-valoare unei clădiri, iar o potențială reducere de 10% a costului anual al energiei (ca urmare a ajustării parametrilor sistemului de încălzire, în funcție de amplasamentul fiecărei clădiri în parte, a performanței sale energetice și a consumului de energie termică proiectat pentru aceasta) ar aduce economii chiar mai mari. Raportul oferă și informațiile necesare pentru a calcula valoarea beneficiilor aduse de managementul energiei, astfel încât să poată fi estimate economiile de costuri și eficiența energetică, luând în calcul prețurile la energie și alți factori. Având în vedere că, în UE, un procent de 36% din emisiile de CO2 provine din sectorul imobiliar, scăderea consumului de energie este esențială pentru atenuarea efectelor crizei energetice din Europa, precum și a efectelor schimbărilor climatice care afectează întreaga planetă.

photo

În contextul ascensiunii prețurilor la energie și al fenomenului global de urbanizare, este necesară o transformare rapidă a clădirilor tradiționale în clădiri inteligente, care să utilizeze conectivitatea IoT. Prin intermediul conectivității celulare (cu ajutorul companiei Kiona), administratorii de proprietăți pot să optimizeze consumul de energie și să remedieze potențialele probleme înainte ca acestea să devină foarte costisitoare.

Kiona își propune să prevină risipa de energie și să reducă emisiile de CO2 în cele peste 55.000 de unități comerciale, industriale, rezidențiale și publice, pe care le administrează în prezent. Mai exact, cu ajutorul Kiona, sectorul imobiliar își poate atinge obiectivele financiare și de sustenabilitate (ca urmare a implementării proceselor digitale la nivelul clădirilor noi și vechi), peste 5.500 de clădiri folosind soluțiile de conectivitate celulară alimentată de platforma Ericsson IoT Accelerator (oferită ca serviciu printr-o rețea globală de furnizori de servicii de telecomunicații parteneri).

Platforma Ericsson IoT Accelerator oferă vizibilitate și control complet al tuturor dispozitivelor IoT, pe parcursul întregului ciclu de viață, indiferent de locația lor, iar aceste capabilități sunt extrem de importante pentru furnizarea de servicii de management și optimizare energetică a clădirilor conectate. Punând la dispoziție tehnologia intuitivă și soluțiile de conectivitate IoT dezvoltate de Ericsson, Kiona le permite administratorilor de proprietăți să colecteze date despre clădirile pe care le au în portofoliu prin senzori integrați și să le gestioneze fără a fi necesar să se afle la fața locului.

Jens Erler, IoT Client Principal, Technology & Emerging Business, la Ericsson, precizează: „Implementarea conectivității celulare IoT în sectorul imobiliar aduce beneficii piețelor din întreaga lume, începând cu reducerea consumului de energie și a altor costuri operaționale, până la creșterea valorii unei proprietăți și creșterea nivelului de satisfacție al chiriașilor. Deși beneficiile variază de la o țară la alta, consumul redus de energie aduce avantaje de ordin financiar și pentru mediul înconjurător la scară largă”.

„Suntem conștienți de faptul că sectorul imobiliar se confruntă cu provocări în ceea ce privește  managementul energetic și creșterea valorii proprietăților, în Europa de Nord și nu doar. Prin soluțiile și serviciile sale de asistență, Kiona se străduiește să diminueze aceste presiuni și să creeze un ecosistem digital unificat, care să permită administrarea de la distanță a proprietăților”, declară Viktor Vitell, CMO, Kiona.

URMĂRIȚI ACTIVITATEA NOASTRĂ:

Abonați-vă la comunicatele de presă Ericsson aici
Abonați-vă la materialele de pe blogul Ericsson aici
https://twitter.com/ericsson
https://www.facebook.com/ericsson
https://www.linkedin.com/company/ericsson

DESPRE ERICSSON:

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru îmbunătățirea conectivității si a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă următoarele segmente: Networks, Cloud Software & Services, Enterprise Wireless Solutions, Global Communications Platform & Technologies, New Businesses. Acesta este menit să sprijine clienții companiei în procesul de digitalizare, să sporească eficiența companiilor acestora și să ajute la identificarea unor noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile telefoniei și ale conexiunii mobile la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa NASDAQ din New York, precum și la NASDAQ Stockholm. www.ericsson.com

DESPRE KIONA:
Kiona este o companie lider de piață în segmentul SaaS care își propune să influențeze semnificativ lupta împotriva schimbărilor climatice, oferind cea mai inteligentă și rentabilă platformă proptech de pe piață. Compania vine în ajutorul proprietarilor de clădiri și a altor părți interesate, pentru a-și atinge obiectivele financiare și de sustenabilitate prin digitalizarea sistemelor de încălzire, răcire și ventilație a clădirilor, noi și vechi. Cu birouri în șapte țări și 136 de angajați, Kiona conectează în prezent peste 55.000 de clădiri comerciale, industriale, rezidențiale și publice și 3.000 de magazine în Europa. Prin intermediul unei platforme inovatoare care monitorizează, controlează și optimizează consumul de energie, clădirile din Europa pot deveni acum parte a viitorului. www.kiona.com

TransferGo a lansat ”ABCDiaspora”: prima resursă didactică despre România, destinată copiilor români care locuiesc în străinătate

16 septembrie 2022 – TransferGo, compania de transferuri internaționale de bani, a lansat ”ABCDiaspora”, prima resursa didactică în format digital, despre identitatea, cultura și tradițiile românești, pentru copiii din diaspora.

ABCDiaspora” este un proiect al companiei TransferGo, realizat în colaborare cu cadrele didactice ale Asociației Inițiativă în Educație, și include fișe de lucru special concepute pentru copiii preșcolari cu vârsta cuprinsă între 2 și 7 ani. Fișele abordează teme precum drapelul românesc, harta României, costumul popular, Ziua Națională a României sau tradiții și meșteșuguri.

Colecția ”ABCDiaspora” a fost realizată în format digital și poate fi descărcată gratuit, de oriunde din lume și de pe orice dispozitiv mobil sau computer, accesând adresa:

”Românii din diaspora sunt încă legați de țara mamă, dovada fiind și transferurile online de bani pe care le fac constant către cei dragi care au rămas acasă și, bineînțeles, dragostea de România pe care se străduiesc să le-o transmită copiilor lor. TransferGo vine în întampinarea nevoilor și dorințelor acestora atât prin transferuri online de bani simple, sigure și rapide, cât și prin proiecte relevante, astfel că era natural să găsim, și de această dată, o abordare utilă pentru românii din străinătate care vor să își învete copiii să își prețuiască originile. Așa a apărut ABCDiaspora, prima resursă didactică digitală despre România destinată copiilor care locuiesc în altă țară, un proiect în care am investit mult suflet și pe care sperăm că părinții români de peste hotare îl vor aprecia.”, declară Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer TransferGo.

Screenshot 2022-09-23 123645

În diaspora s-au născut peste 630.0000 copii cu cel puțin unul dintre părinți român, până 2019, potrivit estimărilor OECD – iar, acestei statistici, i se adaugă alte câteva sute de mii de copii născuți în România, dar care au emigrat ulterior, împreună cu părinții lor.

Pentru toți acești copii români, în special pentru preșcolari, limba maternă, precum și noțiuni de bază despre identitatea națională, cultura și tradițiile românești, reprezintă de multe ori o necunoscută, cu atât mai mult cu cât există puține școli românești în noile țări de interes pentru imigranții români, precum Marea Britanie sau Țările Nordice.

 

Despre TransferGo

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin, Cracovia, Kaunas, Istanbul și Varșovia. TransferGo numără peste 4 milioane de clienți din întreaga lume și facilitează transferurile de bani online, rapid și în condiții de siguranță, în 111 de monede diferite și are acoperire în 161 de țări, primind scorul de 4,9 din 5 stele din partea Trustpilot. Folosind sistemul inovator TransferGo, migranții pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in local-out. Pentru mai multe detalii, puteti accesa: www.transfergo.ro.

Doar 6% dintre întreprinderile din România oferă formare profesională în domeniul TIC: s-a lansat cea de-a noua ediție a programului Huawei Seeds for the Future, dedicat studenților pasionați de tehnologie

București, 20 septembrie 2022

Doar 6% dintre întreprinderile din România oferă formare profesională în domeniul TIC față de media europeană de 20%, conform studiului DESI 2022. Pentru a veni în sprijinul viitorilor specialiști în domeniu, Huawei a lansat cea de-a noua ediție a programului Seeds for the Future, dedicat studenților pasionați de tehnologie.

Ediția din 2022 va avea loc în perioada 19-26 septembrie la București, iar programul a fost deschis tuturor studenților universitari pasionați de știință și tehnologie din România și Republica Moldova.

Seeds for the future by Huawei - 19 sept 2022

Ediția de anul acesta a fost concepută pentru a include mai multe subiecte relevante la nivel local, lectori universitari și ateliere practice pentru studenți. Conținutul a variat de la ateliere practice de robotică, până la cursuri de public speaking. În plus, noua serie de seminare locale, INSPIRATION, le oferă studenților oportunitatea de a discuta direct cu  experți în tendințe tehnologice, pentru a putea înțelege în profunzime cum poate fi aplicată o soluție tehnologică în scenarii din viața reală.

De-a lungul anilor, am avut multe talente remarcabile în domeniul TIC din România care au absolvit programul Seeds for the Future și au pornit într-o călătorie fructuoasă a carierei lor, unii i și-au lansat propria afacere, alții s-au alăturat echipei Huawei România și sunt acum o componentă importantă a companiei noastre. Mă uit la studenții Seeds din acest an și văd în ei minți strălucite și viitoarea speranță a fundației digitale a României. Le doresc un program de succes în continuare și îi felicit pe toți studenții Seeds 2022.” Victor Zhou, Director al Consiliului de Administrație al Filialei, Huawei România.

Programul ”Seeds for the Future”, dezvoltat de compania de tehnologie Huawei, a debutat în anul 2008 și se desfășoară în prezent în 126 de țări de pe toate continentele, inclusiv în România. Programul se adresează studenților și tinerilor absolvenți din domeniul TIC, iar scopul acestuia este de a identifica tinerele talente în domeniul tehnologic și de a contribui la formarea și dezvoltarea profesională a acestora.

În România, programul ”Seeds for the Future” se derulează din 2014, contribuind până acum la formarea a peste 300 de studenți pasionați de tehnologia informației și comunicațiilor. Programul reprezintă pentru studenții înscriși o oportunitate extraordinară de a învăța și de a-și perfecționa atât abilitățile tehnice, cât și pe cele personale, având un rol important în debutul lor din punct de vedere profesional după absolvirea studiilor.

Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată.  

Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

 

http://www.linkedin.com/company/Huawei 

http://www.twitter.com/HuaweiEUNews 

http://www.facebook.com/HuaweiRO 

http://www.youtube.com/Huawei 

Românii pot fi victimele phishingului: sfaturile OLX pentru a evita „țepele” online

București, 20 septembrie: Cea mai mare platformă de anunțuri la nivel național, OLX, avertizează utilizatorii cu privire la tentativele de fraudă online. Până acum, 60% dintre fraudele care au loc pe platformele de tip marketplace sunt raportate către bănci, 30% sunt raportate către platforma online, iar aproximativ 10% rămân neraportate.

Cele mai recente date colectate intern de OLX arată că, numai în ultimele două luni, cele mai vulnerabile categorii de produse, ca număr de utilizatori, au fost: modă (33%), electronice (30%), casă și grădină (14%), mama și copilul (10%), sport (7%) și 6% (piese auto). Cât privește distribuția în funcție de localizare, majoritatea  victimelor fraudelor cibernetice provin din mediul urban (80%), inclusiv din București (25%).

Românii pot fi victimele phishingului_1

Majoritatea tentativelor de tip „phishing” ajung la consumator prin intermediul social media, e-mail-ului, dar pot veni și prin mesaje text, mesaje directe sau chiar apeluri telefonice („vishing”), atacatorul pretizând că este interestat de achiziționarea produsului. Textul mesajului va fi conceput într-o manieră în care atacatorii vor încearca să obțină date cu caracter sensibil, să îi facă pe consumatori să deschidă un site web sau poate un fișier care conține malware. Pentru a veni în ajutorul consumatorilor, OLX a implementat o funcție prin care aceștia au posibilitatea să verifice în timp real un link și să evite un posibil furt de date pe: https://siguranta.olx.ro/

Ce este phishing-ul?

„Phishing” se traduce prin „pescuirea de date online”, deoarece presupune oferirea unei momeli prin intermediul unor mesaje care direcționează utilizatorii către pagini false, pentru a obține parole și acces la informații private sau chiar date ale cardurilor în vederea sustragerii anumitor sume de bani.

Melania Budulan, Fraud Prevention Manager în cadrul OLX

Ce poți face dacă ești victima unui atac de tip phishing? 

Anunță imediat banca și raportează problema în scopul blocării cardului. Depune o plângere la Poliția Română, pe https://www.politiaromana.ro/ro/petitii-online sau la cea mai apropiată secție de poliție  Contactează echipa de customer support OLX și trimite-le linkul paginii false pe contact@olx.ro, pentru a-l bloca de urgență. Blochează numărul de telefon al atacatorului, raporteze numerele de telefon de pe care esti contact la plaforma de social media sau la operatorul de telefonie mobila.

Un fraudator poate scrie cu multe greșeli gramaticale, poate folosi exprimări ciudate sau un ton foarte alert. E posibil ca acesta să facă presiuni asupra ta pentru a grăbi tranzacția. În acest caz, pune capăt conversației și raportează utilizatorul.

Ai grijă la link-urile false și paginile clonă.

Ține conversațiile pe platforma de chat OLX/ platforma de vânzare-cumpărare, ca să te poți proteja de fraudatori. Dacă cineva îți cere să muți discuția pe WhatsApp sau îți ia numărul și îți scrie direct pe altă platformă, fii foarte atent. Cel mai bine este să îi spui să continuați conversația pe platforma de vânzare-cumpărare. Astfel, în cazul unei fraude, echipa de ajutor poate face investigații.

Fii atent la gramatică și la tonul alert.

Ține datele de pe card pentru tine. Numărul, data expirării și codul CVV/CVC NU sunt informații de împărtășit. Dacă trebuie să primești bani, nu va fi nevoie în nicio situație să furnizezi datele menționate. Cine îți trimite bani pentru produsele pe care le vinzi pe platformele de tip marketplace are nevoie doar de IBAN și numele complet.
Dacă ți-ai dat totuși datele cardului si primești un mesaj pentru autorizarea unei tranzacții, reține să nu autorizezi niciodată o plată pe care nu ai inițiat-o tu! Citește cu atenție mesajele primite și contactează banca dacă ai suspiciuni.

„Din ce am observat până acum, atacatorul contactează pe social media la foarte puțin timp după postarea anunțului (5-10 min) și este foarte interesat de achiziționarea produsului. În principiu, acesta evită ca plata/încasarea să fie făcută prin aplicatiile bancare obisnuite sau cea a băncii care emite cardul folosit in tranzactie și oferă, insist chiar, ca plata/încasarea să fie făcută prin varii aplicații sau link-uri care doar par a fi prin intermediul OLX. In acelasi timp, cere o suma minimă disponibila in contul bancar pentru a putea fi vânzător sau cumpărător în platformă și pune in continuare presiune pentru plată.’’, povestește Melania Budulan, Fraud Prevention Manager în cadrul OLX. ‘’În majoritatea cazurilor, victimele nu realizează că au fost înșelate, primul pas în prevenirea și blocarea perpetuării atacurilor fiind chiar detectarea atacului în sine.’’, completează Melania Budulan.

 

OLX încurajează toți consumatorii să fie extrem de atenți la numărul de telefon de pe care sunt contactați, mai ales dacă nu are un prefix de România, la modul de exprimare al celui care îi contactează și să nu acceseze linkuri de plată/încasare de bani, chiar dacă par a fi linkuri din platformă. Este important ca utilizatorii să nu furnizeze niciodată datele cardului pentru a încasa bani și de asemenea, să nu furnizeze niciodată codul CVV.

‘’Echipele OLX lucrează necontenit la prevenția și combaterea tentativelor de fraudă din ce în ce mai abile și diversificate ale atacatorilor. Conform datelor noastre, pe parcursul anului trecut, procentul userilor care au știut să depisteze un potențial atac de phishing, în urma comunicărilor OLX, a crescut de la 26% la 57%.’’, declară Melania Budulan, Fraud Prevention Manager în cadrul OLX.

OLX susține educația digitală pentru toți consumatorii din România, inițiind mai multe campanii de informare de-a lungul timpului pentru a semnala utilizatorilor diferitele forme de fraudă online la care pot fi expuși și metodele prin care pot preveni să devină victime ale atacatorilor. Compania se bazează pe parteneriatul puternic cu Poliția Română pentru a combate fenomenul fraudei pe platforma.

Despre OLX

 

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOSAndroid.

Grupul OASIS demarează faza a doua a proiectului PRIMA Shopping Center de la Sibiu

Sibiu – 20.09.2022 – Oasis Retail Development & Consulting, deținută de antreprenorii sibieni Klaus Reisenauer și Kurt Wagner, anunță demararea celei de-a doua faze de dezvoltare a proiectului PRIMA Shopping Center din Sibiu, o investiție totală de 30 de milioane de Euro.

La finalul anului 2023 suprafața totală destinată cumpărăturilor și petrecerii timpului liber va fi de 80.000 mp, cu un trafic mediu estimat de 45.000 de vizitatori pe zi, într-unul din cele mai mari parcuri de retail din zona de centru-vest a țării”, explică Klaus Reisenauer, Partener în cadrul grupului Oasis, adăugând totodată: Retail park-urile sunt marii câștigători ai pandemiei și își mențin tendința de a fi un loc sigur și preferat pentru cumpărăturile românilor. Datorită conceptului foarte aerisit, cu accesul tuturor magazinelor direct din parcare, costuri de administrare minime și eficientizate și chirii semnificativ reduse față de un mall închis, parcurile de retail reprezintă unul dintre cele mai competitive produse imobiliare de retail.

PRIMA Shopping Center Sibiu (1)

PRIMA Shopping Center este amplasat pe un teren de 18 hectare în partea de nord a Sibiului, lângă magazinul de bricolaj Hornbach și lângă Kaufland, acesta din urmă fiind deschis în 2021. Centrul comercial are o poziție privilegiată în Sibiu, la doar 10 minute de Centrul Istoric, într-o zonă aflată în plină dezvoltare, și este situat în dreptul ieșirii atât spre Mediaș, cât și spre autrostrada A1 București – Arad, care face legătura cu Sebeș și către conexiunea cu E81 în direcția Râmnicu Vâlcea – București.

Prima etapă a fost inaugurată în T4 2021 și cuprinde 11 magazine în suprafață de 9.000 mp: C&A, Takko Fashion, Deichmann, Flanco, Pepco, Jysk, KIK, Agroland Mega, SuperZoo, Numero Uno și Sportisimo.

În următoarea fază de dezvoltare, până la sfârșitul anului 2023, vor fi realizate mai multe magazine de retail de mari dimensiuni, alte ancore principale în proiect: un magazin JUMBO (care a anunțat inaugurarea la sfârșitul acestui an, 2022), două magazine de mobilă (MömaX și XXXLutz), o hyperfamacie (Dr. Max), un loc de joacă pentru copii și un supermarket (Lidl). Mai multe magazine de fashion, încălțăminte, cosmetice, parfumerie, bijuterii, ceasuri, accesorii pentru casă și decorațiuni vor completa mixul celor existente. Nu vor lipsi serviciile esențiale, de înfrumusețare, telefonie, bancă, iar pe segmentul de alimentație publică parcul comercial va dispune de mai multe magazine cu produse tradiționale și specialități, cafenele și restaurante cu terase generoase. La intrarea în complex, pe o suprafață de peste 900 mp, se va inaugura un restaurant românesc cu servire rapidă din lanțul Super Mama, familiar sibienilor, și un fast-food KFC de tip Drive Thru.
Toate spațiile comerciale cu suprafețe de peste 400 mp din faza a doua a proiectului PRIMA Shopping Center sunt preînchiriate. Vom aduce branduri importante la Sibiu, iar unele chiar în premieră pentru această regiune, precum Tedi, Fressnapf sau Terranova, împreună cu multe alte surprize și concepte noi.  În perioada următoare ne propunem să finalizam procesul de închiriere pentru locațiile cu suprafețe mai mici, între 50-150 mp, care vor completa mixul existent”, declară  Oana Agachi, Head of Leasing în cadrul grupului Oasis.

În ceea ce privește eficientizarea consumului anual de energie pentru toți chiriașii din cadrul parcului comercial, intenționăm să implementăm soluții inteligente de producție, monitorizare și optimizare a acestuia, pentru a menține performanța energetică a clădirilor la un nivel optim. Cu ajutorul energiei verzi, vom reduce semnificativ cheltuielile de energie, în paralel cu diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră.” specifică Kurt Wagner, Partener în cadrul grupului Oasis.

                                                ALTE PROIECTE ÎN DEZVOLTARE           

Pe lista proiectelor noi din 2023 ale grupului OASIS se mai află:

  • PRIMA SHOPS din LUGOJ.Acesta va fi primul proiect de tip retail parc din acest oraș. Suprafața totală închiriabilă este de 12.000 mp, din care o ancoră importantă de food va ocupa 5.000 mp, iar restul spațiilor fiind dedicate unui mix de magazine non-food. Finalizarea lui este programată pentru Q3 2023.

Și

  • PRIMA SHOPS din București-Balotești.Galerie comercială ce se va construi anul viitor în apropiere de complexul Therme București, având ancora principală Kaufland.

                                                         DESPRE GRUPUL OASIS

Oasis Retail Development & Consulting este unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori de retail din România, cu peste 100 de proiecte de succes livrate în întreaga țară în ultimii 15 ani, pe o suprafață ce însumează 1,5 milioane mp de teren. Dezvoltatorul de retail este deținut de sibienii Klaus Reisenauer și Kurt Wagner și activează de peste 20 de ani pe piața din România.

Portofoliul actual Oasis în România este alcătuit din mai multe parcuri de retail și centre comerciale lansate sub brandul „Prima Shops”, aflate în Oradea, Satu Mare,  Reghin, Făgăraș, Tecuci, Mangalia și Bucuresti,  precum și  noul centru comercial din nordul Sibiului,  PRIMA Shopping Center, ce urmează să se finalizeze în 2023.

ACVAPLANAREA: CÂŢIVA MILIMETRI DE ADÂNCIME A CĂII DE RULARE POT FACE O DIFERENŢĂ URIAŞĂ PENTRU SIGURANŢA DVS.

La sfârşitul sezonului de vară, şoferii pot întâlni subit furtuni cu ploi torenţiale, care pot transforma instantaneu unele porţiuni ale şoselei în zone cu risc ridicat, cu pericolul potenţial de acvaplanare. Producătorul de anvelope Nokian Tyres explică la ce trebuie să fiţi atenţi în timpul sezonului de ploi şi de ce numai câţiva milimetri de adâncime a căii de rulare pot face o mare diferenţă.

Acvaplanarea reprezintă o ameninţare reală pe vreme ploioasă. Imediat ce calea de rulare nu poate să evacueze toată apa din punctul de contact dintre anvelopă şi şosea, sub aceasta se formează o pernă de apă. Fenomenul face ca anvelopele să-şi piardă aderenţa, iar şoferul pierde controlul vehiculului.

„În această situaţie, şoferul poate să devină, într-o clipă, un pasager neajutorat, fără niciun control asupra vehiculului. Însă, cel mai important lucru este să rămâneţi calm şi să nu frânaţi brusc. Cel mai bine este să luaţi piciorul de pe acceleraţie, să lăsaţi maşina să piardă încet viteză şi să urmăriţi cu atenţie direcţia de deplasare. Imediat ce simţiţi că anvelopele reiau contactul cu şoseaua, puteţi să începeţi treptat să acceleraţi din nou”, spune Martin Dražík, Director de Produs pentru Europa Centrală la Nokian Tyres.

 

Screenshot 2022-09-22 160502

Există un risc real de acvaplanare chiar și în cazul unor anvelope noi, dar acesta este aproape sigur în cazul unora uzate. De aceea este important să aveţi în vedere starea şi calitatea anvelopelor maşinii dvs. Ca regulă empirică, cu cât adâncimea căii de rulare este mai mică, cu atât este mai probabil ca anvelopele să-şi piardă aderenţa pe şoseaua udă. Prin urmare, condusul cu anvelope uzate constituie un risc major, mai ales pe timp de ploaie, când distanţa de frânare este substanţial mai lungă. Astfel deveniţi un pericol nu numai pentru dvs., ci şi pentru toţi cei din jurul dvs.

Screenshot 2022-09-22 160445

Şoferii care au amânat achiziţionarea unor anvelope noi trebuie să acorde o atenţie mai mare întreţinerii corespunzătoare a celor curente, astfel încât caracteristicile acestora privind siguranţa să se menţină cât mai mult timp posibil. Riscul de acvaplanare poate fi redus prin folosirea unor anvelope cu adâncimea căii de rulare de cel puţin 4 mm. Imediat de adâncimea căii de rulare scade sub această valoare, protecţia dvs. faţă de acest fenomen periculos se deteriorează semnificativ. Presiunea corectă din anvelope este şi ea importantă.

„Anvelopele noastre prezintă o serie de inovații, care simplifică şofatul în condiţii de siguranţă şi monitorizarea stării lor. Una dintre ele este Driving Safety Indicator (Indicator de siguranţă la şofat), patentată, care permite şoferului să vadă imediat, cu ochiul liber, câţi milimetri de adâncime a căii de rulare au rămas la fiecare anvelopă.”, adaugă Dražík.

Screenshot 2022-09-22 160427

Este important să anticipați situațiile periculoase

Ploaia torenţială și starea necorespunzătoare a anvelopelor reprezintă o combinaţie nefericită. Similar, condusul prea rapid pe vreme rea face ca vehiculul dvs. să fie mai susceptibil de acvaplanare, chiar dacă aveţi anvelope bune. Pe ploaie torenţială, poate fi necesar să se reducă viteza cu 15-20 km/h, astfel încât calea de rulare să poată evacua toată apa dintre anvelopă şi şosea.

Nu înţeleg de ce atât de multe persoane conduc pe făgaşurile drumului, chiar şi atunci când plouă. Acesta este exact locul în care riscul de acvaplanare este cel mai ridicat. Condusul pe făgaş uzează mai repede anvelopele, deoarece asfaltul este mult mai rugos acolo. Acesta este un alt motiv pentru a nu conduce pe făgaş”, observă Martin Dražík de la Nokian Tyres.

Testele efectuate de revista finlandeză Mootori (03/2020) au arătat că anvelopele uzate au început să acvaplaneze la viteze cu până la 15 km/h mai mici decât în cazul celor noi. La cele mai bune anvelope testate, cele noi au început să acvaplaneze la 90,4 km/h, în timp ce versiunile uzate la doar 3,5 mm au făcut acelaşi lucru la circa 75 km/h. În afară de adâncimea căii de rulare, trebuie verificată şi presiunea. Presiunea scăzută creşte riscul acvaplanării. Verificarea presiunii anvelopelor şi reglarea acesteia, dacă este necesar, la nivelul corect reprezintă o măsură de siguranţă de bază, pe care o puteţi aplica la cea mai apropiată staţie de benzină, fără să vă coste nimic.

Screenshot 2022-09-22 160408

Sugestii privind abordarea riscului de acvaplanare

  • Verificaţi starea anvelopelor înainte de fiecare călătorie, menţineţi suficientă presiune în anvelope şi asiguraţi-vă că adâncimea căii de rulare este de cel puţin 4 mm, pentru a asigura condusul în siguranţă.
  • Înainte de a conduce, consultaţi prognoza meteo şi anticipaţi situaţiile periculoase, printre care ploaia torenţială şi furtunile cu fulgere.
  • Nu conduceţi pe făgaşurile drumului atunci când plouă.
  • Reduceţi viteza de deplasare cu cel puţin 20 km pe oră, în timpul ploilor torenţiale şi al ruperilor de nori.
  • Păstraţi o distanţă suficientă faţă de vehiculele din faţa dvs.
  • Dacă are loc acvaplanarea, rămâneţi calm, luaţi piciorul de pe acceleraţie şi lăsaţi maşina să încetinească lent, până când simţiţi din nou contactul dintre anvelope şi şosea, având grijă să menţineţi direcţia de deplasare.