ARTISTUL CARE A COLABORAT RECENT CU KATY PERRY PENTRU HITUL “WHEN I’M GONE”, ALESSO, VINE ÎN VARĂ PE SCENA PRINCIPALĂ A FESTIVALULUI NEVERSEA

KSHMR, Nicky Romero, Parov Stelar, Paul Kalkbrenner Live și Amelie Lens urcă în line-up-ul festivalului de la malul Mării Negre

Mai sunt doar trei luni până la cel mai mare festival de pe plajă din Europa, Neversea. Organizatorii vin astăzi cu nume noi pentru cea de-a patra ediție a festivalului. Alesso, Azteck, Brennan Heart, KSHMR, Nicky Romero, Parov Stelar și Quintino sunt artiștii care completează line-up-ul pentru mainstage, între 7 și 10 iulie, pe The Island of Dreams.

Fanii scenelor secundare se vor bucura și ei de nume sonore din lumea muzicii electronice underground. Amelie Lens, Paul Kalkbrenner Live, Richy Ahmed și Milo Spykers vin pentru prima oară la festivalul Neversea, pe scena Temple, dedicată genurilor techno și house. Tot aici revin în această vară și DJ-ii români Arapu și Cezar B2B Prâslea, precum și DJ-ul și producătorul britanic Jamie Jones.

The Ark, scena creată pentru iubitorii de dubstep, drum&bass, liquid, hip-hop, rap și trap, îi va găzdui, printre alții, pe Dub FX & Woodnote, Malaa și Zeds Dead. Azteca, Connect-R & Johny Romano, Deliric x Silent Strike with Muse Quartet, El Nino, Macanache, Nane și Rava se numără printre artiștii români care vor cânta pe această scenă.

val 2 neversea

DJ-ul și producătorul suedez ALESSO s-a făcut remarcat cu stilul său unic: un amestec între progressive house și elemente din muzica pop. Primul său succes a fost ,,Calling (Lose My Mind)”, piesă la care a colaborat cu Sebastian Ingrosso și cu Ryan Tedder, solistul trupei OneRepublic. A lansat apoi ,,Under Control”, cu duo-ul britanic Hurts și Calvin Harris, piesă care a ajuns pe primul loc în clasamentul oficial al Marii Britanii, UK Singles Chart.

Suedezul este pasionat și de munca în studioul de producție. Anul trecut, Alesso a colaborat cu Katy Perry pentru piesa ,,When I’m Gone”, care încă din prima zi a debutat în clasamentul oficial din Statele Unite, Billboard Hot 100 și în Europa, în UK Singles Chart.

KSHMR este un muzician, compozitor, producător și DJ apreciat în industrie. Originile indiene l-au ajutat să-și definească stilul, fiind un personaj unic în muzica electronică. În 2015, a debutat în Top 100 DJ Mag pe locul 23, cea mai puternică nouă intrare din acel an. Șase ani mai târziu, în 2021, a ocupat locul 11 în clasamentul DJ-ilor profesioniști.

În 2019, KSHMR a marcat un record de vizualizări pentru o producție electronică pe YouTube la acea vreme, iar clipul oficial pentru piesa „Bombay Dreams” depășește acum 29 de milioane de vizualizări. În același an, artistul a urcat pentru a doua oară pe scena principală a festivalului Neversea, unde a făcut un show extrem de apreciat de public. În această vară, KSHMR revine pe mainstage-ul de pe The Island of Dreams.

DJ-ul și producătorul olandez, NICKY ROMERO, a mărturisit în 2019, de pe mainstage-ul UNTOLD, că își dorește să revină în România. În această vară, dorința i se va îndeplini la festivalul Neversea. Artistul, care are la activ colaborări cu David Guetta, Calvin Harris, Avicii, Hardwell, Tiesto, Fedde Le Grand sau Sander van Doorn, se pregătește să facă un super show pe scena principală de la Marea Neagră.

Unul dintre cele mai îndrăgite nume din lumea muzicii, cu o marcă de sunet unică, un amestec de jazz, house, electro, hip-hop și pop, PAROV STELAR și-a asigurat un statut unic. Austriacul a câștigat respectul marilor artiști din lumea jazz-ului, este considerat un inovator, iar Rainer Trüby i-a descris stilul ca fiind Minimal Jazz House. Muzica sa antrenantă și plină de energie va răsuna în această vară la festivalul Neversea.

ABONAMENTELE PORNESC DE LA 124 DE EURO + TAXE ȘI POT FI CUMPĂRATE ȘI ÎN RATE, PRIN APLICAȚIA EXTASY

Prețurile pentru 4 zile și 4 nopți de distracție la malul mării, la cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, pornesc de la 124 de euro + taxe. În acest an, fanii pot cumpăra abonamente și în rate, exclusiv prin Aplicația Extasy, care poate fi descărcată din Google Play pentru Android și din iOS pentru iPhone.

După 15 aprilie, abonamentele General Access vor costa 134 euro + taxe, cele General Access Risk Free 144 euro + taxe, iar cele VIP 260 euro + taxe.

Cei care au abonamente ANYTIME pot alege să participe la ediția din această vară sau la una dintre următoarele două ediții, iar cei care au Freedom Passports pot opta pentru ediția din acest an sau pentru cea de anul următor.

Cea de-a patra ediție Neversea are loc în acest an între 7 și 10 iulie. Noi artiști vor fi anunțați în perioada următoare. Mai multe informații sunt disponibile pe neversea.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>