Microsoft extinde programul Microsoft for Startups Founders Hub (denumit anterior Microsoft for Startups) la nivelul tuturor antreprenorilor și companiilor de tip startup. De acum înainte, antreprenorii pot să aplice în program având doar o idee și un plan de afaceri (indiferent că se află într-un stadiu incipient sau au deja proiecte în portofoliu). La fel ca și până acum, Microsoft for Startups Founders Hub se adresează inclusiv companiilor și antreprenorilor din România și își propune să îi ajute pe aceștia să depășească provocările și barierele pe care le întâlnesc în activitatea lor.
Odată admiși, antreprenorii (și, implicit startup-urile) vor avea acces la toate resursele de care au nevoie pentru a accelera dezvoltarea de produse, pentru a crește și pentru a-și îndeplini obiectivele de afaceri. Mai mult, beneficiile pe care le vor putea accesa vor crește în paralel cu evoluția startup-ului respectiv și cu cerințele de dezvoltare ale acestuia.
Extinderea programului global dedicat startup-urilor vine în contextul în care aceste companii sunt extrem de agile și de inovative și au potențialul de a impulsiona semnificativ economia, nu doar pe plan local, ci și la nivel regional, european și global. În același timp, însă, cifrele arată că peste 21,5% din startup-urile de la nivel global eșuează în primul an de la înființare; 30% își opresc activitatea după primii doi ani și 50% dintre ele în al cincilea an. În 2019, spre exemplu, rata de eșec a startup-urilor a fost de aproximativ 90%.
Platforma Microsoft for Startups Founders Hub este axată pe câțiva piloni importanți:
- Tehnologie: platforma pune la dispoziție acces gratuit la tehnologie și soluții cloud;
- Consultanță:platforma le asigură startup-urilor accesul la resurse specializate și sesiuni de consultanță în afaceri, astfel încât să își poată dezvolta afacerea într-un mod eficient – mentori, stabilirea de conexiuni cu alți antreprenori, strategii și soluții de lansare pe piață și nu numai;
- Training și certificare:odată înscrise în platformă, startup-urile vor avea acces gratuit la mii de ore de training, iar după efectuarea lor vor putea obține și certificări gratuite;
- Acces la o bază de potențiali clienți:startup-urile se vor putea înscrie și în programul de Co-Sell, derulat de Microsoft, prin intermediul căruia vor putea accesa milioane de potențiali clienți de la nivel global.
Microsoft for Startups Founders Hub și Innovations Labs – sinergie pentru dezvoltarea durabilă a ecosistemului de startup-uri din România
România are un ecosistem vibrant de startup-uri, multe dintre ele fiind prezente și pe piețele globale. În prima jumătate a anului trecut, volumul de investitii în startup-urile de aici s-a ridicat la aproape 100 milioane de dolari (dublu față de perioada similară a anului anterior).
Ținând cont de acest lucru și pentru a amplifica demersurile pe care le derulează deja pe plan local, Microsoft s-a implicat în diferite programe și parteneriate cu acceleratoare de afaceri. Un exemplu este programul Innovation Labs, o inițiativă demarată în anul 2013 și devenită, în timp, principalul program de pre-accelerare dedicat startup-urilor de tehnologie din România.
“Proiectele care se înscriu an de an în Microsoft for Startups Founders Hub și cele pe care le întâlnim în cadrul parteneriatelor pe care le desfășurăm cu alte organizații sau acceleratoare, spre exemplu, au potențialul de a se concretiza în afaceri de un real succes. Ne propunem să susținem acești tineri și să îi îndrumăm, astfel încât ideile lor să dobândească o valoare și mai mare. Ne dorim să ajutăm comunitatea de antreprenori din România să depășească blocajele și să fim un partener de încredere pentru ei, care să îi ajute să genereze inovație și progres”, afirmă Bogdan Putinică, General Manager, Microsoft Romania.
La ediția din 2021 a Innovation Labs, 14 specialiști din cadrul Microsoft și-au asumat rolul de mentori și le-au oferit participanților sprijin în dezvoltarea proiectelor lor, sub forma unor sesiuni de training (care au însumat peste 1.500 de ore de mentorat) derulate timp de șapte luni. Totodată, finanțările noi atrase din piață, de către startup-uri (în cadrul ediției derulate anul trecut) au totalizat aproximativ 3,5 milioane de dolari.
Implicarea în acest program va continua și pe parcursul anului curent, Microsoft Romania fiind unul dintre principalii parteneri ai acestei ediții aniversare cu numărul 10. În plus, echipele înscrise la Innovation Labs vor putea, de acum înainte, să aplice și pentru Microsoft for Startups Founders Hub (încă de la bun început) ceea ce va îi va ajuta pe tinerii antreprenori și mai mult să-și transforme ideile inovatoare în proiecte de succes.
Andrei Pitiș, co-fondator al programului Innovation Labs și antreprenor de succes, reia importanța acestor programe pentru antreprenorii din zona de tehnologie: “Programele Innovation Labs și Microsoft for Startups Founders Hub aduc o componentă practică importantă în formarea tinerilor antreprenori. Mai exact, prin accesul la mentorii, la tehnologiile și la resursele pe care ecosistemele noastre le pun la dispoziție, ajutăm startup-urile să își amplifice șansele de reușită și să își accelereze semnificativ creșterea. Împreună, programele vor duce la crearea următoarelor startup-uri de tehnologie cu IP românesc și impact global”.
Microsoft Romania și InnovX – parteneriat pentru accelerarea companiilor inovatoare din România
Lansat în urmă cu aproximativ trei ani, programul de accelerare a afacerilor din tehnologie InnovX a ajutat, până în prezent, 110 companii să-și accelereze afacerile, având Microsoft Romania drept principal partener de tehnologie.
Programul se derulează pe durata a câteva luni de zile, timp în care au loc ateliere care le oferă antreprenorilor informații despre cum să înceapă o afacere, cum să evalueze corect piața, cum să abordeze aspectele financiare, cum să creeze un plan de afaceri sau să susțină un pitch, dar și despre modul în care pot identifica punctele slabe sau pot găsi soluții pentru problemele lor. La final de program, companiile respective vor fi, așadar, pregătite pentru a atrage investiții noi, pentru a include clienți noi în portofoliile lor sau chiar pentru a colabora, mai departe, cu parteneri de tehnologie. De altfel, 26 dintre aceste companii lucrează în prezent cu Microsoft și au, deja, rezultate la nivel global.
“Un principiu de bază al Acceleratorului InnovX-BCR constă în convergenta tehnologiilor viitorului ca și cale validată de colaborare între inovatori și marile companii de tehnologie și scalarea regională și globală a acestora. Prin acceptarea inovatorilor în programul Microsoft for Startups Founders Hub, noile soluții tehnologice dezvoltate au demonstrat o creștere exponențială cu acces direct la o rețea de parteneri agreați Microsoft și o gamă largă de clienți din segmenul corporate și din aria guvernamentală. Parteneriatul cu Microsoft reprezintă o emblemă a calității recunoscută internațional, care le oferă inovatorilor un real avantaj competitiv pe piața regională și globală”, susține Diana Dumitrescu, CEO InnovX.
Ca parte a acestui proiect, 18 experți Microsoft au susținut 155 de ore de workshop-uri și sesiuni individuale cu participanții. Aceștia au obținut 26 de certificări Azure, un procent de peste 20% dintre ei (companii din accelerator) intrând în programul Microsoft for Startups Founders Hub.
“Sprijinul pe care îl oferim proiectelor înscrise în programul Microsoft for Startups Founders Hub merge dincolo de activitățile de mentorat și finanțare. Atunci când ne implicăm în dezvoltarea unor startup-uri, avem în vedere și amplificarea oportunităților pentru inovațiile pe care acestea le produc. Totodată, prin colaborarea cu alte organizații care fac demersuri în aceeași zonă (multe dintre acestea fiind și parteneri Microsoft), putem avea un impact mult mai mare. Ne dorim să impulsionăm activitatea unui număr și mai mare de antreprenori și să îi ajutăm în continuare să-și transforme visele în realitate”, declară Daniel Rusen, director de Marketing și Operațiuni, Microsoft Romania.
În ultimii 10 ani, Microsoft a susținut un număr de peste 130.000 de startup-uri de la nivel global, iar unele dintre acestea sunt, astăzi, companii cu evaluări de piață de ordinul miliardelor de dolari. Acest lucru a fost posibil prin programul Microsoft for Startups Founders Hub, o inițiativă la perfecționarea căreia compania lucrează constant, astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor unice pe care startup-urile le au în procesul de creștere. În România, UiPath, FintechOS, Modex, Elrond, Agricloud sau xVision sunt doar câteva dintre companiile care au făcut parte din programul Microsoft for Startups Founders Hub.
Pentru următorii doi ani, investițiile alocate în direcția sprijinirii startup-urilor (din întreaga lume) se ridică la peste 500 de milioane de dolari, iar prin extinderea programului și la nivelul companiilor aflate la început de drum, Microsoft își reafirmă angajamentul de a sprijini fiecare persoană și organizație din lume să realizeze mai mult, cu ajutorul tehnologiei.