Konica Minolta România lansează Workplace Pure, o platformă de servicii cloud pentru simplificarea activităților de lucru cu documentele
București, 06 septembrie 2022
Konica Minolta Business Solutions România, lider pe piața sistemelor de printare, integrator de soluții IT și furnizor de sisteme de supraveghere și soluții de analiză video avansată, lansează pe piața locală Workplace Pure, o platformă cloud de tip Software-as-a-Service, pentru eficientizarea și simplificarea activităților de lucru cu documente din companii.
„Portofoliul de soluții și servicii Konica Minolta este într-un continuu proces de adaptare şi extindere la cerințele de simplificare, accesibilitate şi flexibilitate exprimate de business, cerinţe care îşi găsesc rezolvarea în platforme cloud. În cloud, standardizarea şi uşurinţa în utilizare a soluțiilor sunt factori esențiali, la aceştia adăugându-se și posibilitatea ca fiecare utilizator să poată accesa doar acele funcţionalităţi care îi sunt utile în activitatea sa curentă.” afirmă Andreea Mocanu, Digital Business Services Manager în cadrul Konica Minolta România.
Workplace Pure oferă acces 24×7 la o platformă de servicii în cloud – servicii simple, standardizate, menite să faciliteze lucrul zilnic cu documentele. Pe lângă funcționalitățile de printare în cloud, care nu necesită o infrastructură locală, Workplace Pure permite stocarea fișierelor în cloud, descărcarea și conversia lor în Word, Excel sau PDF, precum și integrarea cu alte platforme cloud – OneDrive, Dropbox, GoogleDrive sau SharePoint Online.
De asemenea, noua platformă include funcționalități de traducere a documentelor, disponibile pentru 24 limbi, fax și distribuire a anunțurilor interne prin afișarea acestora pe display-ul echipamentelor multifuncționale.
Totodată, Workplace Pure oferă servicii de gestiune a fluxurilor de aprobări electronice pentru documente precum facturi, cereri de achiziții sau de concediu, platforma fiind astfel ideală pentru eficientizarea și transpunerea într-un mediu digital a proceselor simple de lucru din companiile mici şi medii.
„În fața unei evoluții accelerate a cerințelor de business către zona de cloud, Konica Minolta și-a adaptat constant strategia prin lansarea propriului serviciu de infrastructură în cloud (Konica Minolta Cloud), prin extinderea continuă a soluțiilor specifice de print management în cloud (Dispatcher Paragon Cloud) şi, desigur, prin întărirea parteneriatului cu Microsoft în special în ceea ce priveşte soluţiile de tip ”modern work” bazate pe Microsoft 365. Noua platformă Workplace Pure completează astfel portofoliul de soluții și servicii în cloud, oferind servicii simple, extrem de des utilizate în companii, scalabile de la un utilizator sau un echipament multifuncțional, respectiv de la volume mici de lucru, până la zeci de utilizatori cu volume mai mari de documente”, adaugă Andreea Mocanu.
Platforma este actualizată permanent și respectă cele mai recente standarde de securitate și confidențialitate a datelor personale, fiind găzduită într-un centru de date din Germania, certificat ISO 27001.
Utilizatorii pot avea acces la serviciile din platformă, de oriunde și utilizând orice dispozitiv: smartphone-uri, tablete, laptopuri, desktopuri sau echipamente de printare multifuncționale (MFP).
Toate serviciile disponibile sunt oferite sub formă de subscripţii anuale și pot fi testate gratuit pentru o perioadă de 30 de zile. În plus, Konica Minolta asigură, la cerere, asistență pentru instalare și configurare, precum și servicii de mentenanţă şi suport.
Despre Konica Minolta Business Solutions România
Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.
Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 31 de ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2021 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.
Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.
Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.
Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.
Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.