Studiu: Generația Z nu se mai teme de pandemie, dar și-a însușit lecțiile ei. Interesul pentru asigurări crește în rândul tinerilor

  • Lecțiile pandemiei: 73% dintre tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani înțeleg utilitatea asigurărilor de viață, peste jumătate le consideră “un gest de responsabilitate”, iar 40% iau în calcul să încheie una în următorii 1-2 ani.
  • Crește interesul pentru asigurările în caz de diagnostic grav (62%, de la 55% în 2021) și accident (41%, de la 36%).
  • Odată cu depășirea pandemiei, asigurările cu spitalizare și-au pierdut din relevanță (36%, de la 50% în 2021) pentru tineri.
  • 75% dintre tinerii asigurați au vârste între 16 și 21 de ani, ceea ce vorbește atât despre accesibilitatea în creștere a informației financiare, cât și despre o cultură de familie în ceea ce privește planificarea financiară.

Cluj-Napoca, 3 octombrie 2022. Generația Z, cea mai tânără categorie de consumatori (16-24 de ani), care stabilește pe termen mediu și lung tendințele pieței, revine în bănci și la birou mai responsabilă și mai pregătită pentru neprevăzut. Aceasta este una dintre concluziile studiului „Insights PulseZ”, realizat recent de organizația Romanian Business Leaders (RBL), în parteneriat cu AEGON România, pe un eșantion de peste 1200 de respondenți. Cercetarea arată că interesul tinerilor pentru asigurări este în creștere, 73% (față de 71% în 2021), aceștia considerându-le un instrument financiar util. De asemenea, unul din cinci tineri participanți la sondaj are deja o asigurare de viață, în timp ce 40% iau în calcul să încheie una în viitorul apropiat.

Cele mai populare tipuri de asigurări, care le reflectă preocupările și prioritățile în acest an, sunt cele pentru afecțiuni grave, în creștere cu 7 procente (62%, față de 55% în 2021) și accident, în creștere cu 5 procente (41%, față de 36% în 2021). În același timp, se observă că, odată cu atenuarea efectelor pandemiei, asigurările cu spitalizare (inclusiv cu diagnostic Covid) nu mai sunt atât de interesante pentru reprezentanții generației tinere, înregistrând o scădere de la 50% în 2021, la 36% în 2022.

Concluziile vin să confirme, cu cifre în creștere, tendințele identificate în versiunea precedentă a sondajului (2021). Adolescenții și tinerii adulți “Z” ies din pandemie mai preocupați de identificarea unui plan de siguranță și de a investi într-o asigurare, iar dacă în anii pandemici de vârf erau îngrijorați mai ales de o posibilă spitalizare, în prezent, atenția lor pare să se mute spre riscurile comune, precum accidentele.

„Studiem an de an și încercăm să anticipăm atitudinile tinerei generații față de viitor și față de planificarea financiară, ei fiind viitorii beneficiari ai produselor noastre de asigurare, iar concluziile ne bucură și ne motivează. Observăm, față de anul trecut, o migrare a interesului celor foarte tineri de la asigurări cu spitalizare spre asigurări în caz de accident. Este normal, contextul pandemic s-a relaxat, ne întoarcem la viața socială, iar apetitul pentru ieșiri și călătorii a revenit la normal. Riscul de accidente rămâne ridicat și este liniștitor că tinerii aleg să fie prevăzători în fața acestor pericole.” – a declarat Sînziana Maioreanu, CEO AEGON România.

Confruntată în ultimii ani cu preocupări majore, privind nu numai starea de sănătate și veniturile, ci și economiile și stilul de viață, Generația Z își maturizează obiceiurile de consum și caută repere și îndrumare. Mai mult de jumătate dintre tineri (56%) admit că nu știu de unde să își ia informații despre pachetele de asigurare care li se potrivesc. Misiunea AEGON este aceea de a continua educarea tinerilor atât în medii cu acces direct, cât și prin intermediul generațiilor mai mari, cultivând responsabilitatea financiară sub formă de cultură de familie. Rezultatele sunt încurajatoare: 75% dintre tinerii asigurați au vârste între 16 și 21 de ani, ceea ce denotă implicarea părinților în decizia de asigurare.

„Nu putem ignora lecțiile dure ale ultimilor doi ani, dar ne place să credem că am putut contribui, la rândul nostru, cu informații și soluții practice pentru a atenua îngrijorările românilor din toate generațiile. De pildă, am lansat anul acesta asigurarea Fii Precaut, cu spitalizare în caz de accident sau boală (inclusiv Covid), care a fost foarte bine primită de clienții noștri și chiar premiată recent la Gala Premiilor Pieței Asigurărilor. De asemenea, am publicat de curând un ghid gratuit de educație financiară pentru întreaga familie, care propune soluții de planificare și de economisire pe înțelesul fiecărui membru. Și nu ne oprim aici. Educarea publicului face parte din misiunea noastră, pentru că ne dorim ca oamenii, și în special tinerii, să știe că precauția și siguranța sunt accesibile.” – Sînziana Maioreanu.

Studiul RBL – AEGON, derulat în luna august 2022, a colectat și analizat opinii cu metodologia CAWI (Computer Assisted Web Interview), pe un eșantion de 1212 tineri români, echilibrat din punct de vedere al genului, regiunii și mediului de rezidență, și are o marjă de eroare de 2,9%. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, membri ai Generației Z, în noul context pandemic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>