Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciucă în 2022 – Presă scrisă, presă online și social media –

București, 13 ianuarie 2023: mediaTRUST a realizat cea mai amplă analiză a mediatizării partidelor politice la guvernare, în presa scrisă, presa online și social media în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

În studiul realizat de mediaTRUST, miniștrii cabinetului Ciucă sunt citați în peste 660.000 de materiale, din presa scrisă, online și social media. Referințele îi citează în calitate de miniștri ai cabinetului Ciucă.

PSD – PNL – UDMR. Care a fost cea mai mediatizată echipă de miniștri la guvernare în 2022?

 

Miniștrii PSD ocupă prima poziție ca număr total de menționări în materialele jurnalistice din România în 2022.

La nivelul echipelor de miniștri la guvernare, PSD a fost partidul cel mai vizibil în presa scrisă, presa online și social media. Miniștrii PSD au fost menționați în peste 326.003 materiale jurnalistice de-a lungul anului 2022.

Miniștrii PNL ocupă poziția a doua, menționați în peste 260.150 materiale în presa scrisă, online și social media din România în 2022.

Echipa de miniștrii UDMR se remarcă cu 75.961 materiale în care au fost menționați în 2022.

Evoluția lunară a mediatizării echipelor de miniștri din PSD – PNL – UDMR  în 2022

Audiența PSD – PNL – UDMR în 2022

La nivelul audienței în mediile presă scrisă, online și social media în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1 ianuarie-31 decembrie 2022, miniștrii PSD ocupă prima poziție – după cum a calculat mediaTRUST, fiecare român a intrat în contact cu mesajele transmise de PSD de aproape 59 de ori în 2022 (ajungând la 997,611,546 de contacte), urmați de miniștrii PNL, ceea ce se traduce prin faptul că audiența însumată a informațiilor despre aceștia a ajuns la fiecare român de 57 de ori în cursul anului 2022 (968,234,426 contacte). Potrivit mediaTRUST, fiecare român a putut auzi mesajele UDMR de 13 ori în 2022 (216,628,164 contacte).

Cei mai mediatizați miniștri în presa scrisă, online și social media din România în 2022.

Cel mai mediatizat ministru în 2022 – Alexandru RAFILA.

 

Alexandru RAFILA a fost cel mai mediatizat ministru din presa scrisă, online și social media în 2022. Cu 72.433 materiale jurnalistice în care acesta a fost menționat, ocupă prima poziție în topul mediaTRUST.

Vârful vizibilității ministrului Sănătății a fost în luna ianuarie 2022, fiind menționat în peste 15.000 materiale în media din România.

Pe poziția a doua în topul mediatizării miniștrilor în 2022 a fost Virgil-Daniel POPESCU, ministrul Energiei. Acesta fost menţionat în 64.262 de materiale în mediile monitorizate de mediaTRUST în studiul realizat.

Sorin-Mihai CÎMPEANU a fost menționat în peste 53.000 materiale – presă scrisă, presă online și social media până la data semnării de către președintele Klaus Iohannis a decretului prin care a luat act de demisia fostului ministru al Educației. Astfel, fostul ministru al Educației, Sorin-Mihai CÎMPEANU, ocupă locul 3 în topul celor mai mediatizați miniștri ai anului 2022.

Pe următoarele poziții se situează, în ordinea numărului de materiale în media pe tot parcursul anului 2022, Sorin Mihai GRINDEANU citat în peste 47.000 articole jurnalistice, urmat de Bogdan Lucian AURESCU și de Lucian Nicolae BODE pe poziția 6, cu 40.537 respectiv 38.862. Vasile DÎNCU (până la momentul demisiei, la finalul lunii octombrie 2022) și Marius-Constantin BUDĂI, cu un număr apropiat de materiale – 38.508 respectiv 37.390, ocupă locurile 7 respectiv 8 în clasamentul mediatizării în anul 2022. Gabriela FIREA ocupă locul 9, citată de-a lungul anului 2022 în 31.889 materiale iar poziția 10 este ocupată de Adrian CÂCIU, citat în 29.295 materiale în presa scrisă, online și social media din România. Locul 11 este ocupat de Barna TÁNCZOS, menționat în 28.489 materiale, urmat de Ioan Marcel BOLOŞ, citat în 23.961 articole în presa scrisă, online și social media și de Petre DAEA, care apare citat în 22.554 materiale în 2022. Pe poziția 14 este Adrian-Ionuț CHESNOIU – 20,603 materiale, Attila-Zoltán CSEKE pe 15 citat în 19,867 articole iar pe locul 16 ca număr de mențiuni este Hunor KELEMEN cu 15.561 referințe în materialele jurnalistice monitorizate. Poziția 17 este ocupată de Marian-Cătălin PREDOIU, citat în 13.133 articole jurnalistice, urmat de Carol-Eduard NOVÁK menționat în 12.044 materiale și de Florin Marian SPĂTARU, care a fost citat în 11.996 materiale. Pe 20 este Constantin-Daniel CADARIU – 10.746 materiale, pe 21 – Sebastian-Ioan BURDUJA – 9.939 materiale, pe poziția 22 – Lucian ROMAȘCANU, menționat în 9.162 iar pe ultimele 2 poziții este Ligia DECA, citată în 5.607 articole și Angel TÎLVĂR, în 4.675 materiale jurnalistice.

Echipele de miniștri la guvernare în presa scrisă din România.

Membrii Cabinetului Ciucă au fost menționați în 2022 în 21.479 articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST.

Dintre aceștia, echipa de miniștri PSD înregistrează 10.864 articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST, echipa de miniștri PNL înregistrează 8.780 articole iar miniștrii UDMR au fost citați în 1.835 de materiale în presa scrisă.

Miniștrii PSD în presa scrisă din România în 2022

Alexandru RAFILA a fost cel mai mediatizat ministru PSD în presa scrisă din Romînia în 2022, citat în 1.750 articole. Materialele în care acesta a fost menționat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al Sănătății.

Acesta a înregistrat vârful de vizibilitate în luna ianuarie 2022, cu cele mai multe materiale despre varianta Omicron a SARS-CoV-2- CoV și transmiterea comunitară din România.

Cele mai active publicații care l-au menționat pe Alexandru RAFILA au fost Crai Nou (Suceava) cu 111 articole în presa scrisă, Prahova (78), Obiectiv de Suceava (69), Informatia Zilei (Satu Mare) cu 59 materiale și Ziua De Cluj cu 54 articole.

Sorin Mihai GRINDEANU, se clasează pe poziția a doua și înregistrează 1.731 mențiuni în presa scrisă.

Vârful vizibilității ministrului PSD s-a înregistrat în august 2022 iar cele mai active surse din presa scrisă cu mențiuni pentru ministrul GRINDEANU au fost: Ziua de Vest (Timiş) (95), Informația Zilei (Satu Mare) (65), Cuget liber (Constanta) (55) și Obiectiv de Suceava (53).

Adrian-Ionuț CHESNOIU a fost menționat în 1.181 articole până la finalul lunii iunie 2022, când a demisionat de la șefia ministerului Agriculturii. Marius-Constantin BUDĂI a fost citat în 1.179 materiale în presa scrisă din 2022, Adrian CÂCIU a fost citat în 1.178 de articole, Vasile DÎNCU apare menționat în 1.068 articole până la momentul demisiei, în timp ce Petre DAEA și Gabriela FIREA au fost citați de 1.062 respectiv 717 ori în materialele jurnalistice din presa scrisă. Florin Marian SPĂTARU a fost citat în 532 de articole, Lucian ROMAȘCANU – 324 iar Angel TÎLVĂR a avut cele mai puține menționări în presa scrisă, în 142 materiale.

Miniștrii PNL în presa scrisă din România

Virgil-Daniel POPESCU, Ministrul Energiei din partea PNL, este cel mai citat ministru în presa scrisă în 2022, în 2.228 de publicații. Trendul ascendent al vizibilității ministrului Energiei este evident începând cu luna ianuarie 2022, prezent în peste 300 materiale.

Sursele cele mai active din presa scrisă care îl citează pe Virgil Popescu: Informația Zilei (Satu Mare) (136), Nine o’Clock (72), Adevărul (68), Bursa (66) și Impact in Gorj (59).

Sorin-Mihai CÎMPEANU, ministrul Educației până la sfarsitul lunii septembrie 2022 ocupă poziția a doua în top, fiind menționat în 2,220 materiale din presa scrisă.

Lucian Nicolae BODE, Ministrul Afacerilor Interne din partea PNL, a fost menționat în 1.333 articole în din presa scrisă în 2022.

Cele mai active surse care îl citează pe ministrul BODE sunt Informația Zilei (Satu Mare) (76), Allgemeine Deutsche Zeitung (55), Naţional (53), Obiectiv de Suceava și Graiul Sălajului.

Bogdan Lucian AURESCU, ministrul Afacerilor externe înregistrează 960 materiale în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST în 2022. Vârful audienței a fost în luna decembrie 2022 iar cele mai multe materiale în care Aurescu a fost menționat au avut ca subiect respingerea de aderare la Schengen a ţării noastre de către Austria.

Cele mai active surse din presa scrisă care îl menționează pe Bogdan AURESCU: Ziarul News (132), Nine o’Clock (90) și Informația Zilei (Satu Mare) (63).

Constantin-Daniel CADARIU este menționat în presa scrisă în 566 de articole, Ioan Marcel BOLOŞ și Marian-Cătălin PREDOIU sunt citați în 469 respectiv 441 de materiale din presa scrisă, Ligia DECA a avut 285 referințe în presa scrisă iar Sebastian-Ioan BURDUJA a fost menționat în 278 de articole.

Miniștrii UDMR în presa scrisă din România

UDMR se remarcă prin Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, reprezentat prin Attila-Zoltán CSEKE cu 687 de mențiuni în presa scrisă din România în 2022.

Vârful de vizibilitate a fost înregistrat în mai 2022 iar sursele cele mai active în menționarea ministrului Dezvoltării în cadrul publicațiilor scrise, au fost Bihari Napló (Bihor) (65), Jurnal Bihorean (34), Cuget liber (Constanta) (32), Informatia Zilei (Satu Mare) (27) și Nepujsag (26).

Pe locul al doilea se situează ministrul Sportului, Carol-Eduard NOVÁK, cu 583 materiale în presa scrisă și un vârf al vizibilității în luna iulie 2022.

Pe următoarea poziție se situează Hunor KELEMEN, cu 334 articole în presa scrisă.

Barna TÁNCZOS a fost citat în 231 materiale în presa scrisă în 2022.

Echipele de miniștri la guvernare – Online și Social media

Membrii cabinetului Ciucă au fost menționați în cursul anului 2022 în 640.635 de materiale în online și social media monitorizate de mediaTRUST.

Miniștrii PSD au fost citați în 315.139 de materiale pe portalurile online și social media monitorizate de mediaTRUST iar după cum a calculat mediaTRUST, un român ar fi putut intra în contact cu mesajele PSD în mediul online și social media de 44 ori în cursul anului 2022 (ajungând la 756,315,196 de contacte).

Miniștrii PNL înregistreză 251.370 de materiale în 2022 în zona online și social media și cu o audiență generală de 770,123,622 contacte, ceea ce se traduce prin faptul că mesajele miniștrilor PSD au ajuns la fiecare român de 45 ori în 2022, depășindu-i pe colegii din PSD la nivelul audienței.

Miniștrii UDMR au fost citați în 2022 în 74,126 de materiale online, astfel fiecare român a intrat în contact cu mesajele UDMR în online și social media, de cel puțin 10 ori până la finalul anului trecut (din 171,970,424 contacte).

Miniștrii PSD – Alexandru RAFILA, ministrul cel mai mediatizat în online și social media în 2022.

Cel mai mediatizat ministru PSD în online și social media a fost Alexandru RAFILA, cu 70.683 materiale în online și social media în 2022.

Audiența însumată a informațiilor despre ministrul Sănătății (197,604,764 contacte) se traduce prin faptul că fiecare român a avut acces la mesajele acestuia de cel puțin 12 ori în 2022.

Sorin Mihai GRINDEANU ocupă poziția a doua, cu 45,767 materiale în care a fost menționat în 2022.

Următorul ministru PSD în topul vizibilității online și social media, este Vasile DÎNCU, menționat în 37,440 materiale pînă la momentul demisiei din Guvern. Marius-Constantin BUDĂI a fost citat în 36,211 materiale iar Gabriela FIREA a fost menționată în 31,172 materiale în 2022. Adrian CÂCIU este pe poziția 6, citat în 28,117 materiale, urmat de Petre Daea menționat în 21,492 materiale și de Adrian-Ionuț CHESNOIU cu 766 materiale în care a fost menționat până la momentul prezentării demisiei din Guvern. Cele mai puține referințe în mediul online și social media în 2022 le-a avut Florin Marian SPĂTARU, citat în 11,464 materiale, Lucian ROMAȘCANU și Angel Tilvar cu menționări în 8,838 respectiv în 4,533 materiale.

Miniștrii PNL – Virgil-Daniel POPESCU, cel mai mediatizat ministru PNL în online si social media în 2022.

În perioada monitorizată de mediaTRUST, 1 ianuarie-31 decembrie 2022, Virgil-Daniel POPESCU, ministrul Energiei a fost cel mai menționat ministru din partea PNL, în 62,034 materiale.

După cum a calculat mediaTRUST, fiecare român a putut intra în contact cu referințele către Virgil-Daniel POPESCU de peste 9 ori în 2022 în mediul online și social media (ajungând la 157,662,540 de contacte).

Sorin-Mihai CÎMPEANU ocupă poziția a doua, citat în peste 50.000 materiale online și social media până la data demisiei din Guvern.

Ministrul Bogdan Lucian AURESCU ocupă poziția a treia, cu 39,577 materiale în online și social media iar Lucian Nicolae BODE ocupă poziția 4, fiind menționat în 37,529 materiale. Ioan Marcel BOLOŞ urmează pe poziția 5 cu 23,492 materiale în care a fost menționat, urmat de Marian-Cătălin PREDOIU – 12,692 materiale în 2022 și de Constantin-Daniel CADARIU citat în 10,180 articole online si social media

Sebastian-Ioan BURDUJA și Ligia DECA au fost cei mai puțin menționați ministri PNL, cu 9,661 respectiv 5,322 materiale în 2022.

Miniștrii UDMR în online și social media în 2022

Ministrii UDMR au fost activi în zona online și social media în 2022, cu 74.126 materiale în anul 2022.

Cel mai menționat ministru UDMR în online și social media este Barna TÁNCZOS, ministrul Mediului, apelor și pădurilor, cu 28,258 de materiale în mediul online și social media.

Ministrul Attila-Zoltán CSEKE se remarcă cu 19,180 de articole în online și social media în care a fost menționat în 2022 iar Hunor KELEMEN înregistrează 15,227 materiale în online și social media în 2022. Carol-Eduard NOVÁK a fost citat în 11,461 materiale în cursul anului 2022.

Metodologie

Notă: În prezentul studiu, Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciucă – Presă scrisă, presă online și social media, pentru o analiză echilibrată și pentru păstrarea echidistanței în evaluarea mediatizării echipelor ministeriale, apariţiile Primului Ministru Nicolae Ionel Ciucă nu au fost incluse. În realizarea studiului s-au luat în calcul doar miniștrii cu portofoliu.

 

Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii retele socializare. Pentru mai multe detalii privind monitorizarea presei scrise, radio, TV, online și social media consultați www.mediatrust.ro.

 

Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiu sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media).

Despre mediaTRUST

Înființată în 1999 cu capital românesc, în prezent parte a Institute of Media Monitoring (IMM) din Polonia, mediaTRUST România, este compania de monitorizare media cu capital privat cu cea mai îndelungată experiență pe piață si cel mai vast portofoliu de clienți. De serviciile mediaTRUST beneficiază cele mai importante instituţii naţionale (Administraţia Prezidenţială, Guvernul României) şi europene (Comisia Europeană), companii autohtone şi internaţionale. Din 2004 suntem membri ai organizaţiei internaţionale de elită FIBEP (Federation Internationale des Bureaux d’Extraits de Presse), iar în 2014 am devenit membri BRAT (Biroului Român de Audit Transmedia) şi ARMA (Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>