HUAWEI Ads devine prima platformă publicitară din China care furnizează servicii CMP pe piețele din afara Chinei
București 27 aprilie 2022 – HUAWEI Ads a devenit o platformă integrată în lista CMP (Consent Management Platform – CMP ID: 386) aprobată de IAB Europe, după ce a fost înregistrat ca furnizor global (furnizor ID: 856) cu TCF (Transparency and Consent Framework) v2.0 în 2020 aparținând de IAB Europe, care a recunoscut implicarea activă în standardizarea ecosistemului publicitar programatic. Cu această aprobare a funcției CMP, Huawei Ads devine prima platformă de publicitate din China care furnizează servicii CMP pe piețele din afara Chinei.
Alăturându-se standardelor internaționale, în special Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), HUAWEI Ads îmbunătățește conformitatea serviciilor sale de publicitate, sporește eficiența funcționării și promovează dezvoltarea sănătoasă a industriei publicitare. Huawei a integrat acest CMP în propria sa media publicitară (suita Huawei de aplicații și servicii media) și o va deschide treptat partenerilor săi.
IAB Europe (Interactive Advertising Bureau Europe) este asociația la nivel european pentru ecosistemul de marketing și publicitate digitală. Acesta este format din sute de companii de media, tehnologie și marketing și își propune să ofere cadre, standarde de urmat și programe de profil.
Ecosistemul publicitar programatic este format din mai multe entități, inclusiv agenții de publicitate, platforme de reclame, platforme de date ale unor terțe părți, precum și utilizatori. Pentru a elabora standarde de profil și pentru a garanta transparența utilizării datelor în timpul publicității programatice, IAB Europe a lansat Cadrul de transparență și concordanţă. Acest cadru este conceput să simplifice procesul de gestionare al consimțământului, pentru a consolida colaborarea în industrie bazată pe standarde, pentru a reglementa permisiunile de utilizare a datelor și pentru a ajuta toate entitățile să respecte Directiva UE privind confidențialitatea datelor și GDPR. Companiile trebuie să se asigure că afacerea lor respectă cerințele de confidențialitate și securitate și să treacă verificările de conformitate IAB înainte de a deveni un furnizor înregistrat TCF.
Aderarea la acest cadru reprezintă un pas important pentru integrarea HUAWEI Ads în ecosistemul publicității europene, ceea ce aduce beneficii multor părți implicate. În primul rând, agențiile de publicitate sunt împuternicite să facă recomandări personalizate prin intermediul canalelor proprii Huawei, cum ar fi Browser sau Assistant•TODAY în locul unei promovări generaliste. În al doilea rând, agențiile au posibilitatea de a obține beneficii mai mari de monetizare prin premisa acordului cadru. În tot acest timp și cel mai important, securitatea datelor personale ale consumatorilor este bine protejată.
În calitate de organizație cu autoritate și influență în domeniul publicității din Europa, IAB Europe a atras mulți membri, inclusiv companii de top precum Google și GroupM. HUAWEI Ads, un nou membru CMP listat în TCF al IAB Europe, va conduce cu siguranță ecosistemul publicitar programatic către un viitor mai deschis și mai standardizat.
Începând cu ianuarie 2020, HUAWEI Ads și-a extins cu succes activitatea la nivel global, oferind servicii dezvoltatorilor din peste 170 de țări și regiuni, ajutându-i să monetizeze și să obțină o creștere rapidă. Începând cu 31 decembrie 2021, numărul lunar de utilizatori activi de dispozitive Huawei din întreaga lume a depășit 730 milioane, iar HUAWEI Ads a fost integrat în peste 36.000 de aplicații terțe din întreaga lume.
Pe măsură ce tot mai mulți dezvoltatori din întreaga lume caută mijloace mai eficiente de monetizare, acest lucru aduce mai multe provocări atât în ceea ce privește calitatea produselor/serviciilor, cât și a traficului specific caracteristicilor fiecărui dezvoltator. Mulți dezvoltatori se străduiesc să-și extindă afacerea la nivel internațional prin intermediul marketingului digital. După ce a devenit membru IAB Europe, HUAWEI ADS va putea să-i ajute pe dezvoltatori să intre mai rapid și mai ușor pe piețele globale, să reducă barierele lingvistice și culturale și să îndeplinească cu exactitate cerințele agențiilor de publicitate. HUAWEI Ads își propune să devină o platformă de top pentru a-i ajuta pe dezvoltatori să își extindă marketingul digital la nivel internațional.
Despre HUAWEI Ads
HUAWEI Ads este o platformă de marketing adaptată pentru dispozitivele mobile Huawei. Prin integrarea algoritmilor și a structurii care stau la baza acestei platforme, se oferă agențiilor de publicitate modalități unice de promovare care aduc plus valoare, pentru a atinge o audiență globală a utilizatorilor de smartphone-uri sofisticate. Platforma oferă o gamă largă de formate de reclamă pe canale de afișare și căutare, inclusiv publicitate nativă, bannere, video și rewarded ads, livrate către mai mult de 730 de milioane de utilizatori de dispozitive Huawei din întreaga lume. În plus față de platforma HUAWEI Ads dedicată livrării de anunțuri publicitare, oferim, de asemenea, un serviciu HUAWEI Ads de editare, care permite dezvoltatorilor să integreze kitul HUAWEI Ads și să genereze venituri suplimentare pentru aplicațiile lor.
Mai multe informații despre HUAWEI Ads pot fi găsite aici:https://ads.huawei.com/
Despre Huawei Consumer Business Group
Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.
Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro.
Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:
Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/
Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/
YouTube: Huawei Mobile Romaina
Community: Comunitatea Huawei