Huawei: Passive Optical LAN (POL), soluția pentru provocările privind extinderea rețelelor cu care se confruntă companiile

București, 17 martie 2022. Tehnologiei Passive Optical LAN (POL) este soluția pentru extinderea rețelelor, necesară susținerii volumelor digitale de lucru din ce în ce mai mari ale companiilor ce fac trecerea către transformarea digitală, contribuind la o creștere reală a activității de afaceri.

Un studiu recent realizat de compania de cercetare de piață Forrester a constatat că majoritatea rețelelor actuale sunt proiectate ținând cont doar de conectivitatea IT, nu și de nevoile reale ale afacerilor. Așadar, majoritatea companiilor își dau seama că infrastructura lor de rețea actuală nu este adecvată pentru a le susține obiectivele de bază ale activității lor.

Dificultățile de scalare și întreținere costă timp și bani

Organizațiile care utilizează rețele tradiționale pe bază de cupru se confruntă cu dificultăți de scalare, deoarece rețeaua trebuie extinsă ca răspuns la creșterea numărului de utilizatori, astfel încât să acopere volumul de date care trece prin aceasta, ca urmare a creșterii activității. În cazul în care rețeaua nu este extinsă în mod eficient, procesele de afaceri vor fi afectate, iar transmiterea datelor critice va fi încetinită sau datele pot fi chiar pierdute.

Pentru a susține volumele de lucru sporite, echipele IT au de obicei sarcina de a extinde lățimea de bandă. Cu toate acestea, modernizarea unei rețele Ethernet tradiționale necesită o cantitate semnificativă de cablaj și lucrări de construcție. În plus, este nevoie și de mai mult spațiu fizic pentru cablurile suplimentare.

Iar în cazul rețelelor tradiționale, personalul de întreținere din companiile mari trebuie să monitorizeze, de asemenea, mii de porturi, ceea ce poate fi dificil de realizat în mod constant. Pentru organizațiile care operează separat rețelele de televiziune, telefonie și internet, întreținerea acestora poate deveni din ce în ce mai dificilă.

Screenshot 2022-03-17 132510

Orice dificultate în realizarea unei bune întrețineri a rețelelor poate duce la probleme de securitate. Rețelele Ethernet necesită în mod obișnuit o cameră de servere în fiecare clădire sau chiar la fiecare etaj al clădirii. Dacă mediile acestora nu sunt atent întreținute în termeni de răcire, iar conexiunile multiple nu sunt verificate în mod regulat, există un pericol real de incendiu.

În plus, rețelele pe bază de cupru generează, de asemenea, costuri de construcție și de instalare mai mari prin faptul că necesită instalarea de rafturi și cablaj.

Passive Optical LAN (POL) este soluția pentru operarea și extinderea rețelelor companiilor

Soluția Passive Optical LAN (POL) oferă un serviciu de conectivitate completă pe distanțe lungi în rețelele de campus reconstruite/recondiționate. Această tehnologie cu fibră optică ajunge direct la punctele de acces pentru a reduce cablajul final și oferă o lățime de bandă mare și o latență redusă (întârziere redusă).

Arhitectura hub-and-spoke simplifică proiectarea rețelei și îmbunătățește eficiența operațiunilor și a întreținerii, oferind o soluție pregătită pentru viitor, care protejează investițiile întreprinderii.

Forrester Consulting a realizat un studiu privind impactul economic total (TEI) pentru a examina potențialul randament al investițiilor (ROI) pe care întreprinderile l-ar putea obține prin implementarea Huawei POL.

Pentru a înțelege mai bine beneficiile, costurile și riscurile asociate cu o astfel de investiție, Forrester a intervievat patru factori de decizie din domeniul rețelelor IT cu experiență în utilizarea Huawei POL. Acești utilizatori proveneau din sectoarele de educație, sănătate, producție și ospitalitate. În scopul acestui studiu, Forrester a agregat experiențele celor intervievați și a combinat rezultatele într-o singură organizație mixtă pentru a evalua potențialele beneficii ale implementării unei rețele POL față de o rețea tradițională.

Înainte de a utiliza POL, toate persoanele intervievate au împărtășit modul în care organizațiile lor s-au confruntat cu provocări în operarea și extinderea rețelelor lor.

Care sunt beneficiile implementării Passive Optical LAN (POL) pentru companii

După cum poate fi observat în cadrul organizației mixte (echivalentul unui campus de întreprinderi cu 6.000 de puncte de informare), construite în urma acestor prime interviuri, trecerea la rețelele LAN complet optice este o modalitate eficientă de a asigura o infrastructură de rețea pentru viitor, de a elimina problemele de scalare și de a reduce permanent costurile de întreținere.

Forrester a constatat că beneficiile cuantificate la valoarea actuală (PV) ale utilizării POL în cadrul organizației mixte au inclus o eficiență îmbunătățită a întreținerii rețelei cu peste 60 de procente. Beneficiile totale au fost de peste 907.000 de dolari, față de costuri de aproape 311.000 de dolari. Aceste cifre se adaugă la o valoare netă actuală totală de peste 596.000 de dolari și un randament al investiției (ROI) de 192% în cazul utilizării POL.

Multe organizații au înțeles deja mesajul în acest sens, cifrele privind veniturile de pe piață arătând că piața LAN-urilor optice pasive reprezintă deja normalul și este pregătită să crească rapid. Conform unui studiu TechNavio publicat în februarie 2022, veniturile globale POL vor crește cu 21,85 miliarde de dolari în următorii cinci ani, cu o rată de creștere anuală a cifrei de afaceri de 17%.

Separatoarele optice sunt o componentă esențială a unei rețele POL, ce permit implementarea unei rețele fizice de fibră point-to-multipoint, cu un singur port de terminal de linie optică (OLT) care deservește mai multe unități de rețea optică (ONU-uri).

Separatoarele permit conexiuni cu dispozitivele ONU cu lucrări limitate de cablaj, ceea ce reduce semnificativ volumul de muncă operațional. Software-ul de monitorizare OLT poate examina întreaga rețea și poate alerta operatorii atunci când apar defecțiuni.

Înainte de Huawei POL, organizația mixtă avea nevoie de trei operatori de rețea pentru a gestiona fiecare clădire. După implementarea Huawei POL, aceasta a avut nevoie de un singur operator.

Pe parcursul a cinci ani, a precizat Forrester în studiul TEI, îmbunătățirea eficienței întreținerii rețelei a permis organizației să economisească peste 535.000 de dolari. De asemenea, a economisit peste 75% din costurile de construcție pentru extinderea rețelei. În mediile anterioare, creșterea lățimii de bandă necesita o mulțime de lucrări de construcție și instalare, cum ar fi montarea rack-urilor, a cablurilor și a firelor de cupru.

Acest lucru se datorează faptului că rețelele optice necesită mai puține lucrări de construcție datorită separatoarelor pe care le integrează. Pe parcursul a cinci ani, organizația mixtă a economisit aproximativ 276.000 de dolari, evitând modernizările tradiționale ale comutatoarelor de rețea și lucrările de construcție.

Organizația mixtă a evitat, de asemenea, construirea de încăperi suplimentare pentru servere. Organizațiile care au discutat cu Forrester au menționat că trebuiau să plătească taxe de gestionare și de închiriere pentru aceste camere multiple de servere. Pe parcursul a cinci ani, organizația mixtă a reușit să evite cheltuieli de peste 96.000 de dolari prin faptul că nu a construit noi săli de servere.

După investiția lor în POL, toate persoanele intervievate au confirmat că au înregistrat îmbunătățiri în ceea ce privește eficiența întreținerii rețelei, economii de costuri pentru extinderea viitoare a rețelei și reducerea nevoilor de spațiu și de gestionare a camerelor de servere.

În ceea ce privește cheltuielile noii implementări, costurile PV au inclus costuri globale pentru dispozitive și servicii de aproximativ 221.000 de dolari pe o perioadă de cinci ani. Pe lângă un OLT, separatoare și ONU-uri, există, de asemenea, costuri suplimentare pentru software-ul OLT, servicii și configurarea dispozitivelor. În plus, au fost percepute costuri de construcție de peste 74.000 de dolari pe cinci ani pentru organizația mixtă. Organizația a implementat ONU-uri cu patru porturi, iar acest cost a inclus cablajul. În plus, planificarea și implementarea internă au însumat aproximativ 16.000 de dolari pe parcursul a cinci ani.

Pe lângă economiile la nivelul costurilor de funcționare, soluția POL de la Huawei oferă, de asemenea, beneficii de sustenabilitate pentru a ajuta companiile să își îmbunătățească performanța ESG (cea privind mediul înconjurător, sfera socială și guvernanța). POL poate reduce modernizările dificile de hardware, reduce activitatea de construcție a clădirilor, îmbunătățește integrarea rețelei utilizând o platformă tehnologică pregătită pentru viitor și reduce consumul de energie printr-o conectivitate mai eficientă a rețelei.

Așadar, acestea sunt cifrele concrete și alte câteva motive pentru care POL este o alternativă bună la rețelele tradiționale mai lente și mai costisitoare, dar ce spun clienții actuali POL?

Utilizarea Passive Optical LAN în industria ospitalității

Înainte de a utiliza Huawei POL, Villaggio Orizzonte, un sat turistic italian situat pe litoralul Mării Toscane, avea nevoie de rețele separate pentru internet, televiziune și telefonie. Acest lucru era greu de întreținut și de extins, firele de cupru fiind ușor de deteriorat în medii naturale. De asemenea, rețeaua era instabilă.

Giampaolo, director tehnic și membru al consiliului de administrație al Villaggio Orizzonte, a declarat: „A devenit esențial să oferim o conexiune la internet puternică și sigură pentru toți oaspeții noștri.” Organizația a decis să înlocuiască rețelele sale anterioare cu tehnologia Huawei POL, pentru a oferi o astfel de conexiune.

Organizația a implementat soluția Fiber to the Office (FTTO) de la Huawei pentru a-și pune în funcțiune noua rețea privată, iar aceasta a îmbunătățit fiabilitatea rețelei și a permis realizarea de economii de spațiu. În plus, rețeaua utilizează mai puțină energie pentru a funcționa, ajutând Villaggio Orizzonte să își reducă amprenta de carbon cu peste 6.500 kg pe an, ceea ce reprezintă echivalentul plantării a 300 de copaci.

Rolul Passive Optical LAN (POL) în industria de manufactură

Pentru a garanta o îmbunătățire constantă a eficienței și a controlului calității, una dintre cele mai mari companii siderurgice din China a realizat o analiză video cuprinzătoare a procesului de producție. Acest lucru a necesitat un upgrade pentru o nouă infrastructură de rețea adaptabilă la medii industriale dure și capabilă să gestioneze o lățime de bandă mare.

Compania a ales terminalele de rețea optică de la Huawei, care sunt concepute pentru a rezista la temperaturi ridicate ce pot provoca defectarea în timp a soluțiilor tradiționale. Odată ce a fost implementată soluția Fiber to the Machine (FTTM) de la Huawei, producția de oțel din uzină a fost complet automatizată, iar acest lucru a permis companiei să elimine pericolele de siguranță pe care le presupuneau procesele manuale.

Aceștia, precum și alți clienți, beneficiază în mod clar de avantajele care decurg din trecerea de la rețelele tradiționale la cele complet optice.

Soluții și practici inovatoare prezentate de Huawei la Mobile World Congress 2022

Huawei a făcut echipă cu parteneri din industrie la Mobile World Congress (MWC) 2022 de la Barcelona și a prezentat soluții și practici inovatoare, care se adresează sectorului public și guvernamental, finanțelor, sectoarelor de transporturi, energie, producție și furnizorilor de servicii de internet.

La MWC 2022, Huawei s-a concentrat pe transformarea digitală în diverse industrii, pe inovarea infrastructurii digitale și pe reducerea emisiilor de carbon. În plus, Huawei a lansat o serie de soluții industriale bazate pe scenarii, soluții complete pentru centre de date și campusuri inteligente, precum și cele mai recente produse de comunicații de date, comunicații optice și de stocare ale companiei.

Despre Huawei 

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată.

Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/HuaweiEUNews

http://www.facebook.com/HuaweiRO

http://www.youtube.com/Huawei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>