Avându-i ca gazde pe membrii OTK, Rich Campbell și Cyr, evenimentul digital cu o amprentă de carbon neutră va avea loc pe 15 octombrie și va include o prezentare din partea CEO-ului Razer, Min-Liang Tan, anunțuri exclusive, divertisment și apariții surpriză.
BUCUREȘTI, 16 septembrie 2022 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat că evenimentul său anual dedicat sărbătorii tuturor aspectelor legate de gaming, RazerCon, va avea loc pe 15 octombrie 2022. Activitățile vor debuta cu o prezentare susținută de CEO-ul Razer, Min-Liang Tan, care va dezvălui mai multe detalii despre planurile brandului, înainte să predea microfonul gazdelor oficiale, membrii OTK, Rich Campbell și Cyr. Mult așteptatul eveniment este sponsorizat de Qualcomm și prezentat de Intel, Facebook Gaming, Twinkly, Verizon și Displate. În spiritul tradiției RazerCon, transmisia în direct va include și surprize precum avanpremiere ale unor jocuri ce urmează să fie lansate, divertisment digital, concursuri cu premii atractive și multe altele.
Având în vedere că Razer stabilește întotdeauna noi standarde în industria de gaming, fanii se pot aștepta și de această dată la un spectacol impresionat organizat de companie și de parteneri. RazerCon 2022 va fi transmis în direct pe canalele și paginile oficiale Razer de pe Twitch, Facebook și YouTube. Stream-ul va începe de la 19:00, ora României, show-ul propriu zis fiind planificat între orele 20:00 și 2:00. Cel mai mare eveniment organizat de companie, RazerCon 2022 va include următoarele segmente:
- Prezentarea făcută de CEO-ul și co-fondatorul Razer, Min-Liang Tan, cu anunțuri surpriză legate de brand.
- Noutăți legate de programul de sustenabilitate desfășurat de companie, prin care utilizatorii și firmele deopotrivă sunt încurajate să participe la inițiativa #GoGreenWithRazer
- Dezvăluiri ale unor noi produse Razer.
- Prezentări de jocuri dezvoltate de studiouri precum Merge Games, Rogue Games, Thunderful, Notorious Studios, Apogee Entertainment și Hidden Leaf Games.
- Concursuri și surprize susținute de sponsorii acestei ediții:Intel, Facebook Gaming, Twinkly și Displate.
- Apariții surpriză de la prietenii brandului, alături de spectacole în direct și divertisment digital captivant.
“RazerCon este cel mai important eveniment anual pe care-l organizăm pentru fanii din întreaga lume, un spectacol care devine mai bun și mai mare în fiecare an,” a declarat CEO-ul și co-fondatorul Razer, Min-Liang Tan. “Ecosistemul Razer continuă să crească pe toate planurile, de la hardware care impune noi standarde în industrie, la aplicații de gaming folosite de peste 200 de milioane de jucători la nivel global și până la servicii concepute special pentru gameri. Ediția din acest an va fi cel mai mare RazerCon de până acum și suntem nerăbdători să vedem reacțiile fanilor noștri la anunțurile pregătite de Razer.”
Activități premergătoare
A treia ediție a RazerCon continuă tradiția de a sărbători comunitatea de gaming, și ce metodă mai bună să existe în acest sens decât o serie de concursuri? Fanii vor avea oportunitatea de a câștiga premii oferite de Razer și de parteneri începând de azi și până pe 15 octombrie, participând la livestream sau înregistrându-se la ”Razer’s Grand Raffle” pe pagina oficială RazerCon.
Pe lângă marea tombolă anuală, Razer colaborează cu parteneri precum Facebook Gaming, Twinkly și Displate pentru a organiza o serie de concursuri și alte surprize. Pentru mai multe detalii vizitați această pagină.
RazerCon: Un nou nivel al evenimentelor digitale
Prima ediție RazerCon a avut loc în 2020 cu scopul de a oferi o nouă platformă inovatoare pentru gamerii din toată lumea, în cadrul căreia să se poată conecta, chiar și în lipsa evenimentelor fizice. RazerCon a reușit să transforme felul în care brandurile interacționează cu jucătorii și a devenit o referință pentru evenimentele online, inclusiv din punctul de vedere al amprentei neutre de carbon.
Ediția de anul trecut a RazerCon a fost primul eveniment de gaming cu o amprentă de carbon neutră, care a fost urmărit de peste 1,5 milioane de oameni, generând peste 375.000 de ore de vizionare și peste 250 de milioane de impresii pe social media. RazerCon 2022 va avea din nou o amprentă de carbon neutră, firma utilizând energie verde oferită de AWS. Astfel de acțiuni contribuie la atingerea scopului Razer de a deveni o companie ”net zero” până în 2030.
O altă caracteristică specială a RazerCon este iluminarea reactivă Razer Chroma RGB, bazată pe tehnologia proprietară Razer, care poate să redea peste 16,8 milioane de culori și efecte de iluminare dinamice. Spectatorii cu echipamente care încorporează tehnologia Razer Chroma RGB vor avea parte de un show de neuitat, echipamentele lor sincronizându-se cu efectele de lumină de pe scena virtuală, o experiență deosebită în special pe durata segmentelor muzicale și de divertisment digital.
Pentru mai multe detalii vizitați această pagină.
Pentru mai multe informații despre inițiativa Razer #WinItYourWay, vizitați această pagină.
DESPRE RAZER
Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.
Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.
Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.
Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.
Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).
Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.
Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 18 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).