Kingston anunță IronKey Keypad 200, un stick USB cu criptare hardware

  • Tastatura alfanumerică pentru introducerea codului PIN
  • Certificare FIPS 140-3 Nivel 3  (certificare încă în pending)
  • Tastatură Independentă de sistemul de operare și hardware
  • Opțiune Multi-PIN (user şi admin)

 

București, România – 12 Septembrie 2022 – Kingston Digital Europe Co LLP, filiala de memorii flash a Kingston Technology Company, Inc., lider mondial în produse de memorie și soluții tehnologice, a anunțat astăzi lansarea lui Kingston IronKey™ Keypad 200 (KP200), prima unitate din industrie care oferă cea mai recentă securitate FIPS 140-3 Nivel 3.

IronKey™ Keypad 200 este construit având în vedere protecția robustă și flexibilitatea în utilizare, oferind criptare hardware XTS-AES pe 256bit şi o tastatură alfanumerică independentă de sistemul de operare sau de orice alt hardware. KP200 încorporează o baterie reîncărcabilă, astfel încât utilizatorii să poată debloca unitatea folosind tastatura pentru introducerea codului PIN, fără a avea nevoie de un soft. Odată deblocat, utilizatorii își pot accesa datele conectând unitatea la orice dispozitiv care acceptă stocare USB Type A, fiind astfel un dispozitiv plug and play în ecosistemele IT.

KP200 este certificat FIPS-140-3 Nivel 3 (în așteptare) pentru securitate militară, iar circuitele sunt protejate de o răşină rezistentă pentru a preveni accesul la componentele sale interne fără a le deteriora. Pentru un alt nivel de protecție, tastatura este acoperită cu un strat protector de polimer pentru a preveni analiza amprentelor de pe taste.

ktc-product-usb-ikkp200-8gb-2-zm-lg

KP200 acceptă opțiunea multi-PIN, permițând utilizarea codurilor PIN separate de Admin sau Utilizator. KP200 blochează PIN-ul utilizatorului după zece încercări eșuate de conectare, dar dacă ambele PIN-uri sunt activate, parola de Admin poate fi folosită pentru a restabili un PIN de utilizator și accesul la unitate. Dacă PIN-ul adminului este introdus greșit de zece ori la rând, protecția integrată împotriva atacurilor Brute Force va șterge unitatea, distrugând definitiv datele și resetând dispozitivul. În plus, KP200 se poate proteja împotriva programelor malware de la sistemele neverificate prin două moduri diferite de Read Only. Primul mod oferă drepturi adminului să protejeze unitatea la scriere în timpul unei anumite sesiuni specifice. Al doilea mod este de protejarea la citire a stickului, pentru toate sesiunile utilizatorilor.

“Kingston IronKey KP200 este prima unitate care a trecut cu succes testele de certificare din laborator, pentru cel mai recent nivel de securitate militar FIPS 140-3 Nivel 3 de la NIST” a declarat Oscar Escayola Kaloudis, EMEA Flash Business Manager, Kingston. “Fără a avea nevoie de software și oferind ușurință în utilizare prin tastatură, KP200 este cea mai bună soluție pentru cei care caută flexibilitate, păstrând în același timp cel mai înalt nivel de securitate pentru stocarea datelor sensibile”

KP200 adaugă îmbunătățiri de securitate pentru FIPS 140-3 Nivel 3:

  • Lungimea minimă a codului PIN variază de la 7 la 8 cifre (maxim 15) pentru o securitate mai puternică
  • Fără PIN presetat din fabrică. Utilizatorii trebuie să configureze PIN-ul la prima utilizare
  • Autotestare periodică pentru a asigura funcții de securitate complet funcționale – KP200 se va opri dacă este detectată o problemă
  • Oprirea automată în condiții de temperatură și tensiune excesivă
  • Generator de numere aleatoriu îmbunătățit pentru a consolida generarea cheilor de criptare

Kingston IronKey Keypad 200 are capacități de stocare începând de la 8GB până la 128GB, iar garanția este de trei ani cu suport tehnic gratuit.  Pentru mai multe informații vizitați kingston.com.

Kingston IronKey Keypad 200
Număr identificare Capacitate
IKKP200/8GB 8GB IronKey Keypad 200
IKKP200/16GB 16GB IronKey Keypad 200
IKKP200/32GB 32GB IronKey Keypad 200
IKKP200/64GB 64GB IronKey Keypad 200
IKKP200/128GB 128GB IronKey Keypad 200

Kingston IronKey Keypad 200 funcții și specificații:

  • Certificare FIPS 140-3 Nivel 3 (în așteptare): KP200 îndeplinește acum noile specificații de securitate de nivel militar FIPS 140-3 Nivel 3 publicate de NIST; au fost finalizate testele de certificare în laborator și se află în ciclul de revizuire pentru aprobarea finală de către NIST. Această certificare este o versiune îmbunătățită a specificațiilor FIPS 140-2 Nivel 3, care îmbunătățește și mai mult capacitățile de securitate ale unității și rezistența la manipulare. Include criptare XTS-AES pe 256 biti, împreună cu protecție împotriva atacurilor Brute Force și BadUSB cu firmware semnat digital. Circuitele sunt protejate de un strat de răşină special care face practic imposibilă îndepărtarea componentelor fără a le deteriora; această răşină dură oprește atacurile împotriva componentelor semiconductoare.
  • Independent de OS și dispozitiv: Cu noul KP200 care utilizează o baterie reîncărcabilă, tastatura poate fi utilizată pentru a debloca unitatea fără a utiliza niciun software, apoi se poate conecta la orice sistem care acceptă USB Type A. Acest lucru oferă utilizatorilor o mai mare flexibilitate pe diferite tipuri de platforme și sisteme de operare.
  • Opțiune Multi-PIN: Utilizatorii au opțiunea de a configura un mod Admin sau Utilizator. Adminul poate fi folosit pentru a restabili un PIN de utilizator și pentru a oferi acces la unitate în cazul în care PIN-ul utilizatorului este uitat sau dacă unitatea este blocată după atingerea unui numar de maxim 10 încercări eșuate consecutive.
  • Modurile Global și Session Read Only (protecție la scriere): Atât Adminul cât și utilizatorul, pot seta un mod Read Only bazat pe sesiuni pentru a proteja unitatea de programe malware. Adminul poate seta, de asemenea, un mod global de Read Only care setează unitatea în modul Read Only până la resetare.
  • Interfață: USB 3.2 Gen 1
  • Capacități18GB, 16GB, 32GB, 64GB, 128GB
  • Conector: Type-A
  • Viteze2:
    USB 3.2 Gen 1
    8GB –128GB: 145MB/s citire, 115MB/s scriere
    USB 2.0
    8GB: 30MB/s citire, 12MB/s citire
    16GB – 128GB: 30MB/s citire, 20MB/s scriere
  • Dimensiuni (cu capac):80mm x 20mm x 10.5mm
  • Dimensiuni (fără capac): 78mm x 18mm x 8mm
  • Protecție pentru apă și praf3:Certificat IP57
  • Temperatură funcționare:0°C to 50°C
  • Temperatură de stocare:-20°C to 60°C
  • Compatibilitate:USB 3.0/USB 3.1/USB 3.2 Gen 1
  • Cerințe de sistem minime: USB 3.0 sau USB 2.0
  • Garanție/Suport: 3 ani garanție, suport tehnic gratuit
  • Compatibil cu:OS-independent: Microsoft Windows®, macOS®, Linux®, Chrome OS™, Android™4 sau orice alt sistem compatibil cu USB 2.0 sau 3.0

Kingston® IronKey™ Keypad 200 integrează tehnologia securizată DataLock® licențiată de la ClevX, LLC. www.clevx.com/patents

1 O parte din capacitatea de stocare listată pe un dispozitiv de stocare Flash este utilizată pentru formatare și alte funcții si, prin urmare, nu este disponibilă pentru stocarea datelor. Ca atare, capacitatea reală disponibilă este mai mica decât cea listată în specificații. Pentru mai multe informații accesați Kingston’s Flash Memory Guide.

2 Vitezele pot varia în funcție de hardware-ul și software-ul folosit și deținut de utilizator.

3 Produsul trebuie să fie curat și uscat înainte de utilizare
4 Sisteme compatibile.

Urmăriți Kingston și pe:

YouTube Instagram

Facebook    LinkedIn

Twitter     Kingston Is With You

 

Despre Kingston Digital Europe Co LLP

Kingston Digital Europe Co LPP și Kingston Technology Company, Inc, fac parte din același grup corporativ (Kingston). Kingston este cel mai mare producător independent de produse de memorie din lume. De la big data, laptop-uri și PC-uri, la dispozitive bazate pe IoT, cum ar fi tehnologia inteligentă și purtabilă, până la proiectare și producție, Kingston ajută la furnizarea de soluții folosite pentru a trăi, a lucra și pentru a te distra. Cei mai mari producători de PC-uri din lume și companii de găzduire în cloud depind de Kingston pentru nevoile lor de producție, iar pasiunea noastră alimentează tehnologia folosită în fiecare zi. Ne străduim pentru a vedea imaginea de ansamblu, pentru a satisface nevoile clienților noștri și pentru a oferi soluții care fac diferența. Pentru a afla mai multe despre cum Kingston Is With You, vizitează Kingston.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>