București, România, 30 august 2022
Konica Minolta a fost inclusă pe lista FTSE4Good – una dintre cele mai cunoscute liste de indici durabili din lume – pentru cel de-al 19-lea an consecutiv. De asemenea, Konica Minolta a fost inclusă printre cei cinci indici responsabili (RI) adoptați de Fondul Guvernamental de Investiții în Pensii (GPIF) al Japoniei. Acești cinci indici sunt FTSE Blossom Japan, FTSE Blossom Japan Sector Relative, MSCI Japan ESG Select Leaders, MSCI Japan Empowering Women și S&P/JPX Carbon Efficient. Acesta este cel de-al șaselea an consecutiv în care Konica Minolta se află pe lista indicilor ESG de când aceștia au fost adoptați de către GPIF.
Angajamentul Konica Minolta față de sustenabilitate
În perspectiva pentru anul 2030 – “Imaging to the People” – Konica Minolta și-a declarat cu hotărâre intenția de a contribui la dezvoltarea unei societăți durabile și de a rămâne implicată în inovarea soluțiilor de promovare a noilor valori atât pentru mediul global, cât și pentru societate în general și dezvoltarea mediului de afaceri. Ulterior pandemiei globale, compania a analizat cum ar putea contribui la lupta împotriva acesteia. Ca urmare, a oferit asistență și soluții, valorificând punctele forte pe care le-a dezvoltat în domeniul sănătății și o gamă largă de alte soluții necesare în alte industrii. De asemenea, pentru a sprijini refugiații ucraineni din Japonia, Konica Minolta a adăugat limba ucraineană alături de cele susținute de sistemul său de traducere multilingvă, pentru agențiile publice și guvernele locale, ca parte a angajamentului său de a rezolva problemele sociale prin activități corporative.
FTSE4Good
Seria indicilor FTSE4Good, care a fost introdusă de către FTSE Russell, un furnizor global de indici din Marea Britanie, listează companiile din întreaga lume care demonstrează practici puternice de protejare a mediului înconjurător, sociale și de guvernanță (ESG). În plus, acesta oferă investitorilor și fondurilor RI un mijloc de a selecta companii cu perspective bune de sustenabilitate pentru investiții.
FTSE Blossom Japan
Indicele FTSE Blossom Japan este conceput pentru a include companii japoneze cu performanțe excelente în practicile ESG și a fost recunoscut de către GPIF- cel mai mare fond public de pensii din lume – drept unul dintre indicii ESG pentru strategia sa de investiții pasive.
FTSE Blossom Japan Sector Relative
FTSE Blossom Japan Sector Relative este un indice ESG cuprinzător, care încorporează companii japoneze selectate pe baza evaluărilor asupra dimensiunii impactului lor asupra mediului și gestionarea riscurilor legate de schimbările climatice, precum și a evaluărilor ESG efectuate de FTSE Russell. Acest indice a fost adoptat de către GPIF în martie 2022.
MSCI Japan ESG Select Leaders și MSCI Japan Empowering Women
MSCI Japan ESG Select Leaders și MSCI Japan Empowering Women sunt indici ESG introduși în 2017 de către MSCI Inc. – un furnizor global de cercetare și indici ESG din SUA. Aceștia au fost adoptați și de către GPIF.
S&P/JPX Carbon Efficient
S&P/JPX Carbon Efficient a fost lansat de către S&P Dow Jones Indices – unul dintre cei mai importanți furnizori de indici din lume – împreună cu Japan Exchange Group, Inc. Folosind TOPIX ca punct de referință, este conceput pentru a reduce expunerea emisiilor ridicate de carbon, menținând în același timp profilul de risc/randament similar cu cele date de criteriile de măsurare. S&P/JPX Carbon Efficient a fost și el selectat de către GPIF drept indice de mediu.
Între timp, Platforma Digitală de Mediu lansată de către 16 companii japoneze, printre care și Konica Minolta, a crescut la 68 de companii membre, în doar doi ani de la înființare. În cadrul diverselor întâlniri de lucru desfășurate pe această platformă, companiile participante își aduc aportul prin prezentarea tehnologiilor și expertizei lor în domeniile strategiei de mediu, energiei regenerabile, conservarea energiei și utilizarea eficientă a resurselor pentru a co-crea soluții, accelerând astfel eforturile de promovare a managementului de mediu.
Prin aceste eforturi, Konica Minolta contribuie la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), aducându-și aportul, în același timp, la evoluția comunității de afaceri și a societății umane.
Referință: evaluarea efectuată de către părți externe
Konica Minolta este inclusă, în prezent, pe lista indicilor ESG la nivel Mondial și se află pe primul loc în clasificarea ESG, așa cum este prezentat mai jos:
FTSE4Good Index Series (UK) | Inclusă pe lista indicilor încă din 2003 |
FTSE Blossom Japan Index (UK) | Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2017 |
FTSE Blossom Japan Sector Relative Index(UK) | Inclusă chiar de la înființarea sa, în 2022 |
MSCI Japan ESG Select Leaders Index (USA) | Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2017 |
MSCI Japan Empowering Women Index (USA) | Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2017 |
Dow Jones Sustainability Index (USA) | Asia Pacific Index (DJSI Asia Pacific): Inclusă consecutiv încă de la înființare, în 2009 |
S&P/JPX Carbon Efficient Index (USA, Japan) | Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2018 |
S&P Global (USA) | Inclusă în SAM Sustainability Award consecutive, încă din 2013 (De patru ori ca Gold și de cinci ori ca Silver) |
Corporate Knights (Canada) | Clasată printre cele mai sustenabile 100 de corporații din lume (2011, 2019, 2020, 2021 and 2022) |
ISS-oekom (Germany) | A menținut cel mai înalt statut (Prime Status) încă din 2011 |
CDP (UK) | Inclusă pe lista Climate A (2013, 2014, 2016, 2017, 2020 și 2021) |
Despre Konica Minolta Business Solutions România
Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.
Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 31 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.
Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, imprimante și sisteme de tipar digital profesional și industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.
Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.
Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.
Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.