Mai multe companii se alătură Xiaomi pentru a rezolva simultan disputele asupra brevetelor și a garanta inovarea continuă în multiple tehnologii

TOKYO, PARIS, MUNCHEN ȘI BEIJING, 11 ianuarie 2023 – Deținătorii de brevete IP Bridge, Orange, Siemens și Xiaomi, unul dintre liderii companiilor de electronice de larg consum și producție inteligentă, au anunțat încetarea disputelor de lungă durată printr-o tranzacție inovatoare de licențiere a brevetelor, ce va permite eficientizarea acordării de licențe asupra drepturilor de brevet pentru mai multe tehnologii de la companii către Xiaomi. Novus IP, companie deținută de Paul Lin, fostul director de strategie IP al Xiaomi, a intermediat înțelegerea și a ajutat Xiaomi și cei trei deținători de licențe să încheie cu succes această tranzacție într-un mod extrem de eficient.

„Vom continua să explorăm modele de licențiere complementare grupului tradițional de brevete, dar și modele bilaterale, pentru a evita disputele pe termen lung și pentru a ne concentra asupra inovației”, a spus Ran Xu, director general al dezvoltării afacerilor globale și strategiei IP Xiaomi Group. „Această structură unică de tranzacții le permite clienților Xiaomi să se bucure în mod eficient de beneficiile invențiilor celor trei companii”, a adăugat acesta. Siemens este unul dintre liderii globali care se concentrează pe tehnologia cu scop. „Pentru noi, protecția inovației prin brevete este de mare importanță. Salutăm acest acord, deoarece constituie o soluție reciproc satisfăcătoare asupra litigiilor și apreciem abordarea orientată către soluții a tuturor părților implicate în acord.”, a spus dr. Rudolf Freytag, director al departamentului de licențiere și accelerare tehnologică Siemens.

Această licență cu Xiaomi reprezintă recunoașterea inovațiilor continue ale Orange, ce încurajează transformarea digitală eficientă, datorită contribuției la standarde deschise care conduc la adoptarea pe scară largă a tehnologiilor cheie globale în beneficiul consumatorilor. „Am avut plăcerea să cooperăm cu Siemens, IP Bridge și Novus ca intermediar, pentru a ajunge la un rezultat de succes”, a declarat Lyse Brillouet, vicepreședinte proprietate intelectuală și licențiere Orange.

IP Bridge s-a concentrat asupra promovării inovației tehnologice și a cooperării în întreaga lume. Acordarea licenței de brevet către Xiaomi a devenit unul dintre momentele cheie ale unei astfel de colaborări. „Mulțumită companiei Novus, am încheiat eficient această înțelegere cu Xiaomi. Apreciem foarte mult cooperarea sinceră a celor de la Orange și Siemens pe parcursul tranzacției”, a adăugat Daisuke Honda, managing director și director al departamentului de afaceri și licențe nr.1 IP Bridge.

Despre Xiaomi

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de larg cconsum și producție inteligentă, cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT. Punând accent pe viziunea noastră de „A deveni prieteni cu utilizatorii și a fi cea mai cool companie în inimile utilizatorilor”, Xiaomi este preocupată constant să ofere inovații, experiențe de înaltă calitate utilizatorilor și eficiență operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 558 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 septembrie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2022, Xiaomi a fost inclusă pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, clasându-se pe poziția 266. Compania este conglomeratul tehnologic din China cu cea mai rapidă creștere pe parcursul ultimilor patru ani.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>