Telekom Romania Mobile implementează un plan ambițios de conectare a antenelor sale la sursele de energie regenerabilă pe bază de panouri solare, pentru a înlocui astfel sistemul tradițional de aprovizionare cu electricitate.
Aceasta este o investiție care contribuie la asigurarea unui viitor mai verde pentru România, care va reduce considerabil amprenta de carbon a companiei în următorii ani.
„Efectele schimbărilor climatice sunt deja vizibile și ne propunem să ne aducem contribuția la construirea unui viitor sustenabil pentru planeta noastră. Protecția climei este unul dintre pilonii de bază ai strategiei noastre și acționăm în consecință”, a declarat Florina Tănase, Director Executiv Resurse Umane, Juridic și Relații Externe Telekom Romania Mobile.
Telekom Mobile a fost una dintre primele companii din cadrul grupului Deutsche Telekom care a implementat sistemul cu panouri solare la scară largă, după ce testele efectuate la fața locului și-au dovedit eficiența.
Încă din 2015, operatorul a început montarea de panouri fotovoltaice, accelerând acest proces an de an. Până în prezent, au fost montate panouri solare la peste 300 de antene GSM. Locurile în care sunt implementate panourile sunt situate pe tot teritoriul României, în așezări urbane mari sau rurale mai mici. Pentru anul acesta, Telekom Romania Mobile are programate investiții care vor duce la o dublare a amplasamentelor care vor folosi sisteme bazate pe panouri solare. Compania se angajează să continue programul până când toate locațiile fezabile vor beneficia de soluții de energie verde.
În urma montării panourilor, consumul de energie al antenelor respective poate scădea cu până la 90%, în funcție de condițiile meteorologice. Diferența până la 100% este reprezentată de sistemele de răcire a aerului condiționat, care utilizează în continuare energia din sistemul național de electricitate, dar și alte constrângeri specifice locației.
„Cu emisii de carbon practic zero, antenele Telekom Mobile care funcționează pe bază de energie regenerabilă vor reduce considerabil și costurile cu energia electrică, contribuind la o mai bună rentabilitate a companiei”, a declarat Nicolas Mahler, Director Executiv Financiar Telekom Romania Mobile.
Panourile solare convertesc radiația luminoasă naturală în energie electrică. Ele au nevoie doar de lumină, putând funcționa indiferent de condițiile meteorologice, chiar dacă în cantități mai mici atunci când sunt zile înnorate sau cu precipitații.
Principiul de funcționare al panourilor fotovoltaice și al instalațiilor fotovoltaice, se bazează pe efectul fotoelectric, respectiv transformarea energiei solare („foton”) în energie electrică („volt”).
Aceasta, la rândul ei, cu ajutorul unor dispozitive electrice și electronice specifice, ajunge să fie transferată prin rețeaua locală de distribuție electrică a amplasamentului către consumatorul de energie electrică.
Pentru a determina dacă un amplasament este compatibil cu soluția de panouri fotovoltaice, experții în inginerie efectuează o analiză preliminară la birou, urmată de o vizită fizică pe teren pentru a verifica condițiile locale. „În acest fel, putem vedea dacă locațiile sunt compatibile din punct de vedere tehnic și comercial”, a declarat Georgel Ivan, Head of Power Solutions Office, în cadrul echipei de tehnologie a Telekom Mobile. „După evaluările inițiale, mai verificăm să ne asigurăm că implementarea soluției va avea un un impact pozitiv maxim asupra rețelei din punct de vedere tehnic, dar și al responsabilității sociale: emisiile de CO2 economisite și reducerea poluării”, a adăugat Georgel Ivan.