București, 15 septembrie 2022 – TikTok este locul în care oamenii creează conținut creativ și descoperă comunități noi. Pe TikTok, creatorii redefinesc divertismentul în fiecare zi – de la hitul verii, It’s Corn, și până la efectele realizate de comunitate, precum Horace.
Utilizatorii pot alege dintr-o varietate de formate pe TikTok: de la crearea de efecte, videouri, duete, stitches și până la clipuri cu o durată mai lungă sau TikTok LIVE. Din toamna aceasta, TikTok extinde gama de instrumente creative și anunță lansarea TikTok Now, pentru a susține în continuare conexiunile autentice și spontane pe platformă.
Ce este TikTok Now
TikTok Now este un nou mod prin care utilizatorii se pot distra și conecta pe TikTok – o experiență foto și video zilnică prin care pot distribui momentele autentice cu cei dragi.
Cu TikTok Now, oamenii pot crea conexiuni profunde și se pot distra într-un format ușor de folosit. Aceștia vor primi o notificare zilnică pentru a realiza un video de 10 secunde sau o fotografie cu camera principală și frontală pentru a împărtăși simplu momentele importante dintr-o zi.
TikTok va începe testarea TikTok Now în următoarele săptămâni. În România, TikTok Now va putea fi accesat atât din aplicația TikTok, cât și din noua aplicație, TikTok Now. În alte regiuni, aceasta va fi disponibilă direct în aplicația TikTok, ca o nouă aplicație descărcabilă, TikTok Now, sau disponibilă în ambele formate. În continuare, TikTok își propune să îmbunătățească experiența utilizatorilor pe măsură ce va primi feedback din partea comunității cu privire la noul format creativ.
TikTok încurajează oamenii să preia controlul asupra experienței lor TikTok
TikTok Now are la bază siguranța și confidențialitatea comunității. Astfel, creatorii pot decide cine poate vizualiza și interacționa cu conținutul lor. Ei pot bloca alți utilizatori și pot alege comentariile care pot fi afișate la conținutul realizat. În plus, dacă simt că cineva încalcă Regulile Comunității TikTok, aceștia pot raporta contul pentru a fi analizat.
La TikTok siguranța comunității este importantă. Prin urmare, TikTok continuă să ia măsuri suplimentare pentru a sprijini siguranța și bunăstarea comunității și a tinerilor în special. Printre măsuri se numără:
- Persoanele cu vârstă de până la 16 ani care își creează cont în aplicația TikTok Now vor avea contul setat privat automat, la fel ca în cazul aplicației TikTok.
- Persoanele cu vârsta de până la 18 ani nu vor putea să distribuie conținutul pe feed-ul Explore.
- Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani, opțiunea de primire a comentariilor va fi limitată la Prieteni pentru a ajuta la protejarea împotriva interacțiunilor nedorite.
De asemenea, pentru utilizatorii cu vârsta de peste 18 ani, există câteva setări suplimentare. Pe lângă distribuirea conținutului cu prietenii comuni, ei pot alege să posteze conținutul pentru comunitatea TikTok Now pe baza setărilor de confidențialitate alese.
Setarea automată este „Prieteni”, dar aceștia pot schimba opțiunile astfel:
- În ecranul de postare, utilizatorii trebuie să apese pe butonul „Prieteni”.
- Acolo, aceștia pot alege cine poate să vadă postările TikTok Now.
- Pentru opțiunea Prieteni, postările TikTok Now pot fi urmărite de toate persoanele urmărite și care urmăresc la rândul lor contul respectiv.
- Pentru opțiuneaToată lumea, postările TikTok Now pot fi urmărite de toți cei din zonă. Persoanele care nu urmăresc un utilizator sau pe care un utilizator nu le urmărește înapoi nu pot comenta sau interacționa cu postările TikTok Now.
Despre TikTok
TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.