Arhiva categoriei: Comunicat de presa

iSTYLE încurajează sportul prin campania Start The Movement

12 ianuarie – iSTYLE, cea mai mare rețea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei, a lansat campania Start The Movement prin care își propune să încurajeze fanii Apple să practice mai mult sport, să opteze pentru o viață mai activă și mai sănătoasă și să-și monitorizeze rezultatele cu ajutorul produselor create special precum: seria Apple Watch și Apple Watch Ultra, Apple AirPods și smartphone-urile Apple.

Start The Movement este prima campanie din România în care influenceri din domenii diferite – nutriție, medicină, motivare sportivă, lifestyle și vlogging – și-au unit eforturile ca ambasadori ai inițiativei. Aceștia au promovat #StartTheMovement în rândul comunităților lor digitale și le-au invitat să ia parte la prima acțiune – o competiție de înot. Răspunsul publicului a fost plin de entuziasm și sute de oameni s-au înscris în campanie prin participare directă și pentru susținerea influencerilor favoriți.

StartTheMovement4 (1)

În centrul primei acțiuni a fost înotul, unul dintre cele mai complete și mai benefice sporturi pentru sănătate. La bazinul din cadrul Clubului Sportiv Dinamo, șase echipe formate din susținători ai unui  stil de viață sănătos – sportivi amatori sau de performanță, pasionați de mișcare în aer liber sau în sală – s-au întrecut în diferite stiluri de înot. Fiecare echipă a fost coordonată de influencerul favorit și susținută de o puternică galerie din tribune.

“Devine mai ușor să faci o schimbare în viață având un sprijin, mai ales când vorbim de începerea practicării unui sport. Din păcate, rutina cotidiană ne împiedică de multe ori să fim constanți sau să adoptăm cele mai potrivite obiceiuri. Apple a înțeles această nevoie în ultimii ani și a creat produse din ce în ce mai inovatoare, mai intuitive și mai adaptate nevoilor utilizatorilor săi.

StartTheMovement1 (1)

La rândul său, iSTYLE a decis să convingă cât mai mulți doritori să se alăture comunității iubitorilor de mișcare. De aceea le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în prima ediție a campaniei Start The Movement, o campanie care nu s-a rezumat doar la o acțiune punctuală, ci a dat naștere unui curent”, a precizat Alina Gheorghiu, Marketing Manager iSTYLE România.

Cei șase influenceri și-au unit eforturile pentru a promova sportul și un stil de viață sănătos nu doar prin exemplul personal, ci prin atragerea propriilor susținători care, la rândul lor, și-au implicat familiile și prietenii. Efectul bulgărelui de zăpadă continuă, iar conversația rămâne deschisă.

StartTheMovement2 (1)

Următoarea ediție Start The Movement se va desfășura în februarie 2023. Pe istyle.ro/StartTheMovement va fi actualizat permanent statusul campaniei cu informații despre cei care sunt alături de campanie, cu date despre competițiile viitoare, dar și despre tehnologiile Apple adaptate unui mod activ de viață.

Apple Watch Series, partenerul de înot

Când se selectează antrenamentul de înot, Apple Watch blochează automat ecranul cu Water Lock pentru a evita atingerile accidentale. În momentul în care antrenamentul s-a terminat, Digital Crown-ul deblochează ecranul și elimină apa din difuzor. De la ture într-o piscină până la înotul în apă liberă, facilitățile smart watch-urilor Apple te ajută să-ți monitorizezi parametrii care te interesează și să verifici în timp real progresul. Când antrenamentul se termină, Apple Watch îți arată un rezumat al acestuia, inclusiv stilurile de înot practicate. Pentru a corela mai multe date, poți analiza istoricul antrenamentelor în aplicația Fitness de pe iPhone.

StartTheMovement3 (1)

Apple Watch estimează măsurătorile din timpul antrenamentelor pe baza informațiilor care sunt introduse în momentul configurării.

Pentru înotul în piscină, când se începe un antrenament, trebuie specificată lungimea piscinei pentru a ajuta Apple Watch-ul să măsoare turele și distanța parcursă. GPS-ul nu este utilizat în timpul înotului în piscină, iar apa poate împiedica măsurarea ritmului cardiac, dar caloriile, turele și distanța vor fi în continuare urmărite folosind accelerometrul încorporat.

În cazul înotului în apă deschisă, GPS-ul va măsura distanța doar pentru stilul liber. Apa poate împiedica măsurarea ritmului cardiac, dar caloriile vor fi urmărite folosind accelerometrul integrat

 

Despre iSTYLE Retail România

iSTYLE gestionează 15 locații în București și principalele orașe din țară. Acestea însumează peste 1 700 mp de retail high-tech premium, proiectate și executate cu atenția la detalii caracteristică pentru Apple, și sunt deservite de peste 80 de consultanți instruiți la cele mai ridicate standarde. Spațiile iSTYLE sunt adaptate astfel încât accentul este pus pe siguranța clienților și furnizarea constantă a unor servicii de cea mai bună calitate.

iSTYLE, parte a Midis Group, este cea mai mare rețea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei. iSTYLE furnizează de peste 20 ani clienților din România servicii de cea mai înaltă calitate și stabilitate prin intermediul unei echipe competente de specialiști certificați și permanent instruiți la standardele Apple.

Studiu Accenture Song. Life Trends: Cele cinci tendințe care vor influența business-ul în anul 2023

Raportul anual Life Trends identifică cinci macro-tendințe care se preconizează că vor schimba dinamica relațiilor dintre oameni și companii anul acesta

 

București; 12 ianuarie 2023 – Companiile și liderii lor trebuie să se pregătească pentru schimbări în ceea ce privește modelele de afaceri din cauza modificării comportamentului clienților, care găsesc o valoare din ce în ce mai mare în noile tehnologii emergente, conform raportului Accenture Life Trends 2023.

După mai mulți ani de instabilitate continuă la nivel mondial, oamenii au acum acces mai mare la tehnologiile emergente – inclusiv Inteligența Artificială (AI), web3 și Tokenizare – ceea ce va duce la dezvoltarea următoarei generații de creativitate, comunitate și confidențialitate a datelor. Bazându-se pe experiența de 15 ani a Fjord Trends, raportul – intitulat acum Accenture Life Trends 2023 – identifică cinci macro tendințe globale ale comportamentului uman care vor modela afacerile, cultura și societatea anul acesta.

De la a învăța să trăim în permacriză (o perioadă prelungită de instabilitate și insecuritate), la a căuta din ce în ce mai mult să ne integrăm în comunități online, la a pierde beneficiile intangibile ale muncii și la a folosi tehnologii emergente, cum ar fi inteligența artificială, pentru a accelera creativitatea, rutina vieții de zi cu zi a fost puternic modificată. Această schimbare va împinge companiile și liderii să activeze în medii radical diferite, mai arată raportul.

„Momentele dificile îi fac pe oameni să se întrebe cât control au de fapt asupra propriei vieți. Pe măsură ce inevitabil se adaptează, deciziile luate pentru a prelua din nou controlul vor afecta brandurile și organizațiile cu care interacționează”, a declarat Mark Curtis, lider global, Thought Leadership, Metaverse și Sustenabilitate, Accenture Song. „Această nouă dinamică a puterii va crea oportunități pentru companii de a dezvolta modalități moderne de a se implica și de a construi relații cu clienții.”

Previziunile anuale au fost realizate cu ajutorul informațiilor obținute prin consultarea rețelei globale de designeri, creativi, tehnologi, sociologi și antropologi de la Accenture Song și includ următoarele tendințe și acțiuni de care companiile trebuie să țină cont în 2023:

 

  1. Ne aflăm într-o permacriză, dar ne vom adapta– Lumea trece de la o catastrofă globală la alta. Dar, așa cum umanitatea a făcut-o de milenii, oamenii se adaptează la instabilitate prin alternarea între patru reacții: luptă, evadare, concentrare și blocare, care vor afecta ceea ce oamenii cumpără și modul în care privesc brandurile și angajatorii lor – iar companiile trebuie să fie pregătite.
  1. Care este viitorul în materie de loialitate– Într-o lume instabilă, oamenii caută locuri în care simt că aparțin. Drept urmare, brandurile moderne vor fi construite mai întâi ca niște comunități, remodelând loialitatea și participarea la brand. De exemplu, majoritatea participanților la focus-grupurile de cercetare ale Accenture au încercat noi hobby-uri sau s-au alăturat unor noi comunități în ultimele șase până la nouă luni. Tehnologia emergentă conduce în mare măsură cele trei direcții care să permită acest model.
  2. Comunități de apartenență: pe platforme precum Reddit, Discord și Twitch.
  3. Token-gating: acces exclusiv rezervat doar pentru „deținătorii de token-uri”.
  4. Obiecte de colecție: artă digitale, autografe, cărți de schimb și altele.

 

  1. Importanța lucrurilor intangibile– În timp ce dezbaterea continuă în jurul întoarcerii la birou, un lucru este clar: pentru mulți oameni nu este încă o variantă. Toată lumea a resimțit pierderea beneficiilor intangibile de la birou, cum ar fi întâlnirile ocazionale și consilierea constantă și apropiată a noilor angajați. Acum, consecințele acestei pierderi devin clare. Fără implicarea în persoană, companiile pot pierde la capitolele de mentorat, inovare, cultură și incluziune. Este timpul ca liderii să se întoarcă la masa de lucru pentru a elabora un plan logic, reciproc avantajos.

 

  1. Inteligența Artificială devine partenerul de creativitate al oamenilor– Inteligența Artificială se află acum în mâinile utilizatorilor obișnuiți și reprezintă un nou instrument pentru procesul creativ. Dintr-o dată, rețelele neuronale au fost puse la dispoziție pe scară largă pentru a genera limbaj, imagini și muzică cu foarte puțin efort sau pricepere. De asemenea, evoluțiile din cadrul AI ajung pe piață cu o viteză uimitoare. La scară largă, aceasta este o descoperire incredibilă pentru creativitate. Companiile trebuie să se gândească la modul în care vor ieși în evidență în marea de conținut generat de AI și la modul în care vor folosi AI pentru a spori viteza și originalitatea inovației.
  1. Portofelele digitale ar putea pune capăt crizei identității digitale– Utilizarea datelor cu caracter personal ar fi trebuit să se transforme de mult timp. Transparența și încrederea în experiențele online ale brandurilor se diminuează rapid în mod egal. Dar controlul asupra datelor ar putea reveni în curând la utilizator. Portofelele digitale care conțin token-uri (reprezentând metode de plată, acte de identitate, carduri de fidelitate și multe altele) vor permite oamenilor să decidă cât de multe date împărtășesc cu organizațiile – și chiar să le vândă acestora. Aceasta este o veste excelentă pentru branduri: datele pe care oamenii le cedează vor fi chiar mai valoroase decât informațiile de la terți care nu mai sunt colectate într-o lume fără cookie-uri.

„Schimbările la nivel de control duc, în cele din urmă, la schimbări de putere, iar aceste schimbări aparent mici – dar profunde – în comportamentul uman vor modifica dinamica puterii între oameni și organizații”, a declarat David Droga, CEO și Creative Chairman, Accenture Song. „În rolurile de lideri, lucrători, clienți, consumatori și creatori, oamenii caută modalități de a recâștiga controlul. Rezultatele vor arăta diferit – o nouă imagine a progresului – față de ceea ce am văzut până acum, datorită schimbărilor de atitudine și maturizării tehnologiei.”

Pentru a citi raportul complet Life Trends 2023 din acest an, care include recomandări pentru companii și lideri, accesați link-ul de aici.

Raportul Accenture Life Trends 2023 poate fi, de asemenea, explorat în Accenture Foresight, noua aplicație Accenture de leadership în domeniul gândirii, care oferă un feed personalizat cu cele mai recente rapoarte, studii de caz, bloguri, grafice de date interactive, podcast-uri și multe altele. Vizitați http://www.accenture.com/foresight

 

Despre Accenture

Accenture este o companie globală de servicii profesionale, cu experiență în digital, cloud și securitate. Combinând experiența de neegalat și know-how-ul din peste 40 de industrii, oferim servicii de strategie și consultanță, servicii interactive, tehnologie, operațiuni și Accenture Song – toate bazate pe cea mai mare rețea de centre de tehnologie avansată și operațiuni inteligente din lume. Cei 721.000 de angajați îndeplinesc promisiunile legate de tehnologie și ingeniozitate în fiecare zi, deservind clienți din peste 120 de țări. Credem în puterea schimbării pentru a crea valoare și succes pentru clienții noștri, oamenii, acționarii, partenerii și comunitățile. Vizitați-ne la accenture.ro

Accenture Song accelerează creșterea și valoarea pentru clienții noștri prin importanța acordată acestora. Capacitățile noastre se întind de la procesul de creare până la execuție: design de dezvoltare, de produs și de experiență; platforme tehnologice și de experiență; strategie creativă, media și de marketing; și orchestrarea campaniilor, a conținutului de transformare a comerțului și a canalelor. Cu ajutorul relațiilor puternice pe care le avem cu clienții și a expertizei profunde în domeniu, ne ajutăm clienții să opereze cu aceeași rapiditate cu care lucrurile se schimbă în jurul nostru prin potențialul nelimitat al imaginației, tehnologiei și inteligenței.

Synology lansează modelul DiskStation DS723+

București, România – 12 ianuarie 2023 – Synology a anunțat astăzi noul model DiskStation DS723+, un NAS cu 2 bay-uri, fiind cea mai mică opțiune extensibilă din gama sa de soluții all-in-one pentru birouri și întreprinderi mici.

Având la bază sistemul de operare versatil Synology DiskStation Manager (DSM), DS723+ oferă soluții complete pentru a proteja și gestiona datele, pentru a colabora cu ușurință asupra documentelor, pentru a accesa fișiere de la distanță și pentru a monitoriza activele fizice, toate într-un format compact de desktop.

„Această nouă unitate oferă performanțe și capacități impresionante pentru dimensiunile sale”, a declarat Michael Wang, Product Manager la Synology. „Cu forma sa compactă, acesta va fi cu siguranță pe placul celor care au cerințe de stocare mai mici, dar nu doresc să renunțe la confortul stocării centralizate și la posibilitatea de a se extinde în viitor.”

Platformă de stocare cu opțiuni de extindere

Ideal pentru echipele de profesioniști, pentru întreprinderile mici care doresc să intre în lumea stocării centralizate sau ca nod periferic în cadrul implementărilor distribuite, DS723+ poate oferi până la 7 bay-uri folosind o unitate de expansiune DX517 atunci când este nevoie de mai multă capacitate.

De asemenea, prin intermediul slotului PCIe încorporat, utilizatorii pot să îmbunătățească performanța optând pentru o conectivității de 10GbE și o stocarea rapidă în cache folosind unități SSD M.2 NVMe.

Stocare locală cu integrare în cloud

DS723+ oferă o gestionare și partajare intuitivă a fișierelor cu Synology Drive, care combină accesul la fișiere pe mai multe platforme cu confidențialitatea oferită de stocarea locală. Pentru echipele care lucrează de la distanță și pentru companiile care operează în mai multe locații, sincronizarea fișierelor de la un site la altul este, de asemenea, disponibilă pentru a face mirror între dispozitivele Synology.

Capacitățile de cloud hibrid oferite de Synology Hybrid Share permit utilizatorilor să îmbine beneficiile cloud-ului și ale stocării locale prin găzduirea datelor în cloud, păstrând în același timp pe dispozitivul local fișierele accesate frecvent în memoria cache.

Aflați mai multe despre gestionarea fișierelor

Hub de backup pentru protecția datelor

Sistemele Windows și Linux, VM-urile Hyper-V/VMware și conturile Microsoft 365/Google Workspace pot fi copiate pe DS723+ folosind Synology Active Backup Suite, protejând datele critice sau sensibile împotriva atacurilor ransomware și al altor amenințări cibernetice.

Pentru un nivel sporit de protecție, utilizatorii pot crea copii de rezervă și instantanee punctuale ale datelor stocate pe NAS, care pot fi apoi securizate în afara sediului, pe un alt server sau în cloud.

Aflați mai multe despre protecția datelor

Soluție de supraveghere versatilă și intuitivă

Cu suport pentru mai mult de 8.300 de camere IP și dispozitive ONVIF, puternicul Synology Surveillance Station VMS poate transforma DS723+ într-un sistem de management video complet care stochează local şi în mod privat imaginile şi filmările capturate.

Utilizatorii pot configura și gestiona rapid până la 40 de camere printr-o interfață modernă și personalizabilă. Mai mult, se pot suprapune planuri de etaj sau hărți Google Maps/OpenStreetMap atunci când se monitorizează medii mai mari sau clădiri multiple. Transferarea simplă și eficientă între serverele de înregistrare, gestionarea mai multor dispozitive și opțiunea de a înregistra simultan imagini în cloud-ul Synology C2 sporesc siguranţa şi disponibilitatea înregistrărilor importante.

Aflați mai multe despre Surveillance Station

Disponibilitate

Synology DS723+ este disponibil începând de astăzi prin intermediul partenerilor și distribuitorilor Synology din întreaga lume. Pentru informații detaliate, vă rugăm să consultați pagina produsului.

Epson introduce noi imprimante foto pentru a îmbunătăți gama existentă

Noile modele compacte și flexibile, de 24″, reprezintă opțiuni de înaltă performanță pentru producția de postere și fotografii

 

București, 12 ianuarie 2023. Epson a anunțat adăugarea a trei noi modele de 24″ în completarea imprimantei existente pentru formate mari SureColor SC-P8500D de 44″, proiectat pentru centrele de copiere și producție de postere de mare volum.

Oferind o calitate excepțională a imaginii, costuri de exploatare reduse, dimensiuni mici și o operare simplă, noile produse pot imprima pe o gamă largă de tipuri de medii de tipărire, inclusiv pe cartoane.

S-a anunțat, de asemenea, noua imprimantă de 44 inci, SureColor SC-P8500DL, cu funcții inteligente și un sistem cu șase pungi de cerneală color. Odată cu aceste produse noi, Epson oferă acum o soluție de imprimare completată și cuprinzătoare pentru o gamă largă de activități comerciale, de la imprimarea posterelor pentru retail și studiourile foto, până la laboratoarele de producție de postere și materiale imprimate.

Cele trei modele noi de 24″ (610 mm) – SureColor SC-P6500E (o singură rolă), SC-P6500D (două role cu PostScript), SC-P6500DE (două role) și modelul SureColor SC-P8500DL de 44 inci se alătură modelului SureColor SC-P8500D de 44 inci (1117 mm) pentru a forma seria SureColor SC-Px500.

Bazate pe tehnologia inovatoare Micro TFP PrecisionCore de la Epson, toate produsele din serie utilizează cernelurile tip pigment UltraChrome Pro6 cu 6 culori ale companiei, care includ acum o cerneală suplimentară de culoare gri pentru a extinde gama cromatică. SC-P8500DL include pungi de cerneală cu o capacitate de 1,6 l pentru imprimări de mare volum de fotografii și postere în format mare. Acestea oferă o calitate excepțională a imprimării și prezintă un design extrem de compact, funcții inteligente și o operare simplă. Toate produsele oferă, de asemenea, niveluri superioare de securitate și gestionare a echipamentelor, necesare segmentelor țintă.

Oferind viteze mari de imprimare (de până la 18 m²/h) fără a se pierde din calitatea imaginii și prezentând comenzi accesibile prin partea din față a imprimantelor, pentru a simplifica experiența utilizatorului, seria SC-Px500 este proiectată pentru a spori productivitatea.

În plus, produsele sunt echipate cu un cap de printare protejat împotriva prafului și a particulelor, care scade costurile de întreținere, în timp ce setul de cerneluri cu 6 culori reduce și costurile de exploatare prin utilizarea unei cantități mai mici de cerneală, în comparație cu alte modele cu 8 culori. Pentru a permite imprimarea confidențială și securizată a documentelor în mediile aglomerate ale centrelor de copiere și de retail, imprimantele oferă caracteristici îmbunătățite de securitate și IT, care includ protecția de securitate NFC, plus accesul controlat prin parolă și cod PIN criptate.

Deoarece ușurința utilizării este o cerință esențială, imprimantele din seria SC-Px500 au fost proiectate pentru a putea fi utilizate în mod simplu și intuitiv, prin intermediul unui panou tactil personalizabil, de 4,3″, amplasat pentru a oferi acces facil, iar încărcarea și descărcarea rolei de hârtie sunt, de asemenea, ușoare, datorită unui mecanism de poziționare automată.

Productivitatea este îmbunătățită și mai mult prin intermediul Epson Cloud Solution PORT, care permite verificarea stării imprimantei de la distanță, de pe un smartphone sau o tabletă, în timp ce utilizarea și performanța imprimantei pot fi monitorizate prin intermediul unui panou Production

Monitor, cu actualizări în timp real, pentru a asigura o productivitate ridicată și o rezolvare rapidă a problemelor de întreținere.

„Având un design compact și contemporan, aceste modele de 24″ sunt imprimante comerciale de înaltă calitate, perfecte pentru fotografii și postere,” a declarat Andrei Butuman, Business Solution Account Manager Commercial & Industrial Printing, Epson România & Bulgaria. „În combinație cu modelele de 44 de inci și cu noul SC-P8500DL, seria SC-Px500 oferă acum o soluție ideală pentru toți cei care își desfășoară activitatea în sectorul producției de fotografii și postere.”

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

https://global.epson.com 

IKEA anunță o campanie de rechemare în vederea reparării pentru anumite oglinzi LETTAN, ca urmare a ruperii accesoriilor de fixare pe perete

IKEA îndeamnă toți clienții care dețin o oglindă LETTAN vizată să nu o mai utilizeze și să comande accesorii de fixare pe perete, de schimb, gratuit.

Siguranța clienților este prioritatea principală la IKEA. Așadar, anunțăm o campanie de rechemare în vederea reparării pentru oglinzile LETTAN cu marcaj de dată înainte de 2105 (AASS) și inclusiv, ca urmare a riscului de rupere a accesoriilor de fixare pe perete.

IKEA dezvoltă produsele utilizând un program riguros de evaluare a riscurilor și de testare, pentru a se asigura că acestea respectă toate legile și standardele aplicabile pe piețele unde sunt vândute.

În pofida acestui fapt, ni s-a adus la cunoștință faptul că unele dintre accesoriile de fixare pe perete a oglinzilor LETTAN s-au rupt. Acest lucru a dus la căderea neașteptată a unor oglinzi. Prin urmare, îndemnăm toți clienții care dețin o oglindă LETTAN vizată să nu o mai utilizeze și să comande noi accesorii de fixare pe perete, gratuit.

Accesează www.IKEA.ro sau contactează IKEA la (021-407.45.32), pentru a comanda numărul necesar de accesorii de fixare, de schimb, cu numărul de articol 139298/1.

IKEA își cere scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de această campanie de rechemare în vederea reparării.

Connections Consult îl numește pe Radu Marcu în funcția de co-CEO

Bogdan Florea rămâne în continuare la conducerea companiei

București, 12 ianuarie 2023– Connections Consult SA, listat pe piața AERO a BVB și liderul pieței de transformare digitală din România, anunță numirea lui Radu Marcu în funcția de Director Executiv (co-CEO) începând din 03.01.2023.

Radu Marcu va conduce compania alături de fondatorul Connections Consult, Bogdan Florea, care rămâne în continuare în fruntea societății.

Radu Marcu s-a alăturat Connections Consult încă din luna noiembrie a anului 2021 și a ocupat funcția de Software Chief Operating Officer. Până în prezent a condus operațiunile de ofertare, delivery și post-implementare ale echipei de dezvoltare software și a făcut parte din Management Board-ul grupului Connections. Are o experiență de peste 15 ani în gestionarea activităților de software development, în cadrul TotalSoft, dar și în cadrul altor companii, unde a gestionat proiecte integrate pentru clienți din România și din alte piețe, produse complexe și a condus echipe extinse de dezvoltare software și produse.

„Încă de când m-am alăturat echipei Connections am împărtășit aceeași viziune și mă bucur să fac un pas în față în cadrul acestei companii care urmărește excelența operațională și livrarea de produse și servicii cu valoare adăugată. Vom continua să lucrăm împreună, să inovăm și să dezvoltăm noi produse”, a declarat Radu Marcu, co-CEO Connections Consult.

Bogdan Florea va rămâne în continuare Presedintele Consiliului de Administrație si co-CEO, și va continua implementarea strategiei de extindere a portofoliului de proiecte complexe de transformare digital atât în piața locală, cât și în alte regiuni.

„Connections Consult continuă să se dezvolte și are nevoie de mai mulți piloni care să urmărească strategia noastră de extindere. Radu Marcu știe deja totul despre proiectele Connections și este persoana potrivită să conlucreze la misiunea Connections de a accelera transformarea digitală a mediului de business public și privat. Sunt sigur că împreună vom reuși să ducem Connections Consult și mai departe. Conducerea colectivă asigură un nivel de guvernanță considerabil mai ridicat, ne permite să fim suficient de flexibili și agili în luarea deciziilor, în perspectiva unui mediu economic tulbure și aflat într-o continuă schimbare. Consolidarea actului managerial în Connections va continua în lunile următoare. Lucrăm deja la o nouă organigramă și la atragerea de viitori colegi cu expunere semnificativă în diverse arii de specializare, atât în echipa de management cât și în Consiliul de Administrație. Acest pas este a doua etapă în crearea unor mecanisme de guvernanță solide și reziliente, după fondarea Consiliului Consultativ, realizată în 2022. ”, a declarat Bogdan Florea, fondator și co-CEO Connections Consult.  

DESPRE CONNECTIONS

Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piața de transformare digitală din România, având peste 300 de angajați, birouri în Bulgaria și Serbia și reprezentanți de vânzări în Germania și Arabia Saudită. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom și Retail. Începând cu luna iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată, Connections Consult investește constant în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde și boți specializați în contabilitate și HR, precum și alte domenii. Grupul Connections a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 9 milioane de euro.

Din luna septembrie 2021 compania Connections este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București.

Mai multe companii se alătură Xiaomi pentru a rezolva simultan disputele asupra brevetelor și a garanta inovarea continuă în multiple tehnologii

TOKYO, PARIS, MUNCHEN ȘI BEIJING, 11 ianuarie 2023 – Deținătorii de brevete IP Bridge, Orange, Siemens și Xiaomi, unul dintre liderii companiilor de electronice de larg consum și producție inteligentă, au anunțat încetarea disputelor de lungă durată printr-o tranzacție inovatoare de licențiere a brevetelor, ce va permite eficientizarea acordării de licențe asupra drepturilor de brevet pentru mai multe tehnologii de la companii către Xiaomi. Novus IP, companie deținută de Paul Lin, fostul director de strategie IP al Xiaomi, a intermediat înțelegerea și a ajutat Xiaomi și cei trei deținători de licențe să încheie cu succes această tranzacție într-un mod extrem de eficient.

„Vom continua să explorăm modele de licențiere complementare grupului tradițional de brevete, dar și modele bilaterale, pentru a evita disputele pe termen lung și pentru a ne concentra asupra inovației”, a spus Ran Xu, director general al dezvoltării afacerilor globale și strategiei IP Xiaomi Group. „Această structură unică de tranzacții le permite clienților Xiaomi să se bucure în mod eficient de beneficiile invențiilor celor trei companii”, a adăugat acesta. Siemens este unul dintre liderii globali care se concentrează pe tehnologia cu scop. „Pentru noi, protecția inovației prin brevete este de mare importanță. Salutăm acest acord, deoarece constituie o soluție reciproc satisfăcătoare asupra litigiilor și apreciem abordarea orientată către soluții a tuturor părților implicate în acord.”, a spus dr. Rudolf Freytag, director al departamentului de licențiere și accelerare tehnologică Siemens.

Această licență cu Xiaomi reprezintă recunoașterea inovațiilor continue ale Orange, ce încurajează transformarea digitală eficientă, datorită contribuției la standarde deschise care conduc la adoptarea pe scară largă a tehnologiilor cheie globale în beneficiul consumatorilor. „Am avut plăcerea să cooperăm cu Siemens, IP Bridge și Novus ca intermediar, pentru a ajunge la un rezultat de succes”, a declarat Lyse Brillouet, vicepreședinte proprietate intelectuală și licențiere Orange.

IP Bridge s-a concentrat asupra promovării inovației tehnologice și a cooperării în întreaga lume. Acordarea licenței de brevet către Xiaomi a devenit unul dintre momentele cheie ale unei astfel de colaborări. „Mulțumită companiei Novus, am încheiat eficient această înțelegere cu Xiaomi. Apreciem foarte mult cooperarea sinceră a celor de la Orange și Siemens pe parcursul tranzacției”, a adăugat Daisuke Honda, managing director și director al departamentului de afaceri și licențe nr.1 IP Bridge.

Despre Xiaomi

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de larg cconsum și producție inteligentă, cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT. Punând accent pe viziunea noastră de „A deveni prieteni cu utilizatorii și a fi cea mai cool companie în inimile utilizatorilor”, Xiaomi este preocupată constant să ofere inovații, experiențe de înaltă calitate utilizatorilor și eficiență operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 558 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 septembrie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2022, Xiaomi a fost inclusă pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, clasându-se pe poziția 266. Compania este conglomeratul tehnologic din China cu cea mai rapidă creștere pe parcursul ultimilor patru ani.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Monitoarele Philips de 40 de inci sporesc productivitatea cu ajutorul ecranelor generoase

Cu ocazia începutului de an, profesioniștii își stabilesc obiective ambițioase pentru următoarele douăsprezece luni. În încercarea de a oferi utilizatorilor soluții concepute pentru a răspunde nevoilor, Philips adaugă în portofoliu două modele complet noi: Philips 40B1U5600 și Philips 40B1U5601H. Ambele modele oferă conectivitate USB-C, o rezoluție UltraWide QHD cu DisplayHDR, KVM-ul MultiClient integrat și chiar și un suport pentru căști, ceea ce le face alegerea ideală pentru profesioniștii dinamici care doresc să facă din 2023 cel mai productiv an al lor.

Caracteristici cheie

  • USB-C 3.2 pentru transfer de date rapid și conectivitate fără probleme
  • Rezoluție CrystalClear, UltraWide QHD 3440 x 1440 pentru imagini clare
  • DisplayHDR 400 pentru o experiență mai realistă (Philips 40B1U5600)
  • Cameră web încorporată de 5 MP cu recunoaștere facială Windows Hello și microfon cu anulare a zgomotului pentru comunicații clare (40B1U5601H)

Toate caracteristicile necesare

Philips 40B1U5600 și 40B1U5601H oferă un format generos de 40″ și o rezoluție Crystal Clear UltraWide de 3440 x 1440. Tehnologia IPS LED și DisplayHDR 400 sporesc și mai mult puterea vizuală a acestor monitoare, oferind unghiuri largi de vizualizare (178/178°), culori remarcabile și un contrast foarte bun. Cu un astfel de arsenal vizual, fotografii, graficienii și arhitecții se pot baza pe strălucire și precizie cromatică, iar activitățile orientate către productivitate pot fi desfășurate cu ușurință datorită spațiului de lucru generos.

În spațiile de muncă hibride, flexibilitatea și conectivitatea sunt absolut necesare. Ambele modele Philips 40B1U5600 și 40B1U5601H sunt echipate cu porturi USB-C care facilitează alimentarea cu energie a dispozitivelor compatibile și transferul semnalului video sau a datelor cu o viteză ultra rapidă. Philips 40B1U5601H extinde conectivitatea cu o mufă RJ45 pentru internet și un conector DisplayPort care permite conectarea în serie cu un singur cablu a unui alt monitor. Comutatorul KVM permite controlul a 2 sisteme separate folosind un singur ecran și set de periferice iar camera de 5MPX integrată cu suport pentru Windows Hello și microfonul cu funcție de atenuare a zgomotului facilitează o comunicare clară și sigură.

Aceste monitoare includ modalități de conservare a energiei precum PowerSensor, care ajustează automat luminozitatea monitorului în funcție de prezența sau absența utilizatorului, ceea ce duce la economii de energie de până la 75%, oferind întotdeauna luminozitatea perfectă cu o putere minimă datorită LightSensor. Indiferent de modelul 40B1U5600 sau 40B1U5601H, confortul este garantat, datorită difuzoarelor stereo de înaltă calitate încorporate, a unui suport integrat pentru căști sau a unui suport VESA reglabil care permite înclinarea, rotirea și înclinarea monitorului pentru a se potrivi fiecărui utilizator.

Preț și disponibilitate

Philips 40B1U5600 și 40B1U5601H vor fi disponibile începând cu luna februarie la prețul de 3980 lei, respectiv 4472 lei.

Reziliență sau fragilitate? SAS prezintă 10 predicții pentru anul 2023

București, 11 ianuarie 2023 – SAS, lider global în analytics, urmărește îndeaproape sectorul de business și a căutat să afle care vor fi cele mai semnificative trenduri de urmărit în anul 2023. Pentru a afla dacă tehnologia, lanțurile de aprovizionare, inteligența artificială sau altele vor fi elemente-cheie în anul ce tocmai a început, SAS a discutat cu mai multe persoane cheie din companie, iar acestea sunt răspunsurile și previziunile lor:

Soluțiile de analytics low-code aduc AI-ul mai aproape de mase

”În 2023, conceptul de ‘analytics pentru oricine, oriunde’ nu va fi doar un trend major de urmărit, ci și un mod pivotal prin care companiile vor atinge maturitatea în zona inteligenței artificiale. Pe măsură ce organizațiile continuă să implementeze tehnologii precum învățarea automatizată, viziunea computerizată, IoT, analytics și altele pentru a dobândi noi capacități de înțelegere, angajați cu diverse niveluri de aptitudini vor putea participa la procese de analiză, grație soluțiilor low sau no-code”

Jared Peterson, Senior Vice President of Engineering

Examinarea biasurilor umane poate rezolva problema biasului AI

”Este deja bine-cunoscut și agreat faptul că inteligența artificială poate suferi de bias. În 2023, industria va accepta faptul că biasurile se află atât în jurul nostru, cât și în interiorul fiecăruia dintre noi; sunt elemente definitorii ale spiritului uman și influențează modul în care luăm decizii. Dezvoltarea unor sisteme AI care pot prezice și ameliora efectele nocive ale biasurilor este primul pas către dobândirea încrederii necesare pentru a merge mai departe fără a repeta greșeli din trecut.”

Reggie Townsend, Director of Data Ethics Practice

Deprecierea datelor, un fenomen de urmărit

”2023 va fi anul în care oamenii de marketing vor fi nevoiți să răspundă fenomenului de depreciere a datelor. Dispariția iminentă a cookie-urilor terțe începând cu 2024 va forța brandurile să își regândească întreaga strategie referitoare la datele clienților. Schimbarea reprezintă însă și o oportunitate semnificativă pentru companii să renunțe la practici de marketing neonorante, care se foloseau pe cookie-uri terțe, și să dezvolte mai degrabă relații apropiate și de încredere cu clienții lor.”

Jennifer Chase, Chief Marketing Officer

Serviciile financiare vor tura motoarele în direcția ESG

”În mijlocul turbulențelor economice, unii ar putea crede că instituțiile financiare vor renunța la inițiativele ESG, cu privire la mediul înconjurător, sociale și de guvernanță. Dar semnalele incipiente indică faptul că majoritatea băncilor vor păstra direcția și chiar vor crește eforturile în aceste direcții. Un studiu sponsorizat de SAS, cu 500 de executivi din bănci, arată că trei sferturi dintre aceștia consideră că aceste instituții financiare trebuie să răspundă unor probleme ale societății. Iar 64% dintre executivi cred că băncile au rămas în urma altor sectoare în privința inițiativelor ESG.”

Alex Kwiatkowski, Director of Global Financial Services

Esports și blockchain-ul vor ajunge într-un punct de convergență

”Blockchain-ul și Esports vor continua să conveargă, iar în următorii 5-10 ani vor apărea primele jocuri bazate pe această tehnologie. Industria Esports se bazează acum pe analytics, pe învățare automatizată și pe inteligență artificială pentru a oferi o experiență profesională atât jucătorilor, cât și spectatorilor din întreaga lume. De la găsirea parităților în jocuri și analizarea interacțiunilor din fiecare univers virtual, până la urmărirea și promovarea obiectelor ce pot fi cumpărate, cantitatea de date de analizat într-un joc este practic, nelimitată și continuă să crească.”

Bryan Harris, Chief Technology Officer

Adoptarea de către industrii a inteligenței artificiale îmbunătățește liniile de asamblare

”Organizațiile se vor folosi din ce în ce mai mult de viziunea computerizată și de alte tehnologii AI, pe care profesioniștii le pot folosi în mediul industrial IoT, dincolo de experți IT sau de data scientists. Inițiativele din zona viziunii computerizate se vor concentra pe îmbunătățirea producției, pe eficiență operațională dar și pe creșterea siguranței.”

Jason Mann, Vice President of IoT

Stocarea datelor în timp real va înlocui spațiile clasice de stocare

”În 2023, vom vedea din ce în ce mai multe organizații ce renunță la moduri clasice de stocare a datelor, în favoarea unora care oferă suport pentru analiză și reacții în timp real. Companiile vor procesa date pe măsură ce sunt disponibile și le vor stoca într-un format ușor accesibil, pentru raportări simplificate. Fie că vorbim despre un producător care monitorizează fluxuri de date IoT de la aparatura de producție, fie că ne referim la un retailer ce monitorizează traficul e-commerce, identificarea unor tendințe în timp real va ajuta la evitarea unor erori costisitoare, dar și la capitalizarea unor oportunități, atunci când acestea devin disponibile.”

Jay Upchurch, CIO

Gemenii digitali vor îmbunătăți lanțurile de aprovizionare și vor reduce impactul asupra climatului

”Schimbările climatice au impact negativ asupra lanțurilor de aprovizionare, fie că îngreunează mișcarea liberă a bunurilor sau chiar că împiedică angajații care trebuie să ajungă la serviciu. Echipele care lucrează în lanțuri de aprovizionare vor folosi gemeni digitali și simulări pentru a accelera modul de luare a deciziilor, astfel încât companiile să poată răspunde mai rapid la provocările ce apar în lanțul de aprovizionare conectat.”

Dan Mitchell, Director of Global Retail & CPG Practice

Analiștii de date generaliști vor deveni profesioniști specializați

”În 2023, analiștii de date care au cunoștințe specifice anumitor industrii vor avea un succes răsunător în ceea ce privește atingerea obiectivelor și așteptărilor în business-urile în care activează. Vom vedea, astfel, analiști de date ce vor căuta să urmeze cursuri de specializare.”

Marinela Profi, Data Scientist and Product Lead for Analytics & ModelOps

Cultura organizațională diversă, echitabilă și incluzivă va avea un impact major asupra companiilor

”Companiile se vor baza din ce în ce mai mult pe departamentele de resurse umane și pe echipele de analytics pentru a-și înțelege angajații și pentru a crea planuri de lucru mai bune. Companiile au nevoie de date pentru a înțelege ce aptitudini au oamenii care lucrează în cadrul acestora, ce necesități există pentru a îmbunătăți inițiativele de afaceri și unde este nevoie de îmbunătățiri în privința strategiilor de pregătire și dezvoltare. Datele vor ajuta și ca diversitatea, egalitatea și incluziunea să fie parte din strategiile de business ale companiilor, dincolo de departamentele HR.”

Jenn Mann, Chief HR Officer

Despre SAS

SAS este liderul soluțiilor de analytics. Prin servicii și soluții software inovatoare, SAS sprijină și inspiră clienții din întreaga lume să transforme datele în informații valoroase. SAS gives you THE POWER TO KNOW®.

AMD anunță noul pachet de jocuri AMD Ryzen 5000 Series Game Bundle

AMD a anunțat cea mai recentă ofertă AMD Ryzen Game Bundle, valabilă până la 1 aprilie 2023, care oferă jucătorilor acces gratuit la cel de-al treilea joc din seria de jocuri de strategie militară, Company of Heroes™ 3,  la achiziționarea procesoarelor Ryzen din seria 5000 selectate.

Construite pe arhitectura AMD „Zen 3″, procesoarele desktop Ryzen din seria 5000 oferă performanță excelentă în gaming, astfel încât jucătorii să se bucure de grafica la cel mai înalt nivel în timp ce își ating obiectivele într-o campanie din Marea Mediterană.

Gamerii vor primi un o cheie de activare a jocului la achiziția procesoarelor și vor avea timp până la 6 mai 2023 pentru a-l activa, obținând acces atunci când titlul se va lansa pe 23 februarie 2023. Pentru mai multe informații, pasionații de gaming pot vizita www.amd.com/COH3. Pentru termenii și condițiile complete și pentru a activarea jocului, vizitați www.amdrewards.com.