Arhiva categoriei: Comunicat de presa

Samsung a ales câștigătorii celei de-a opta ediții Stream Your Dream, dedicată creatorilor de conținut pasionați de mobile gaming, entertainment și montaj video

15 finaliști au participat la workshop-ul susținut de mentorii programului – Goguci, Bogdan Techeș și Reddysh, despre cum să realizeze conținut video de succes pe Youtube

București, România – 4 aprilie 2023 –  Viitorii creatori de conținut, câștigători ai ediției din acest an a programului Stream Your Dream, sunt Alexandru Mihai, Fabian Gabriel Coman și Cristian Curea. Tinerii au fost provocați să creeze, folosind un telefon Galaxy S23 Ultra, un material video prin care să pună în practică tot ce au învățat de la mentori. Așa au reușit să impresioneze juriul care a apreciat creativitatea și imaginația de care aceștia au dat dovadă.

 

Anul acesta, Stream Your Dream a susținut creatorii de conținut pasionați de gaming, entertainment și montaj video aflați la început de drum pe YouTube. În cadrul workshop-ului de o zi dedicat conținutului pe YouTube, cu mesajul ,,Stream Your Dream – From subscriber to superstar”, cei 15 finaliști au aflat ce înseamnă să îți dezvolți o carieră în calitate de creator de conținut chiar de la profesioniști în domeniu. Printre aceștia se numără Goguci (visual artist), Bogdan Techeș (vlogger și creator de conținut Youtube), Reddysh (gamer și creator de conținut), Ana Udriște (fondator Avocatoo) și Sorin Sfetcu (Industry Manager la Google România).

Noua ediție a programului – Stream Your Dream a oferit participanților acces la cele mai noi dispozitive Samsung, noua serie Galaxy S23. Cu o cameră îmbunătățită, noua serie Galaxy le oferă utilizatorilor mai multă libertate în a-și explora creativitatea, posibilitatea de face materiale video în stil cinematografice, chiar și pe timp de noapte.

Tinerii finaliști au ieșit din zona lor de confort, au primit sfaturi și informații practice despre cum să devină creatori de conținut de succes și au dat frâu liber imaginației. În plus, toate materialele realizate de ei în cadrul workshop-ului au fost filmate, montate și editate în totalitate cu noile smartphone-uri din seria Galaxy S23.

A fost o experiență inedită, în care am învățat să fac lucruri noi, altfel decât sunt obișnuit să fac. Zona de confort a tins spre zero. A fost, în același timp, o ocazie să cunosc creatori foarte buni. Recomand tuturor care se îndreaptă spre o carieră în zona aceasta sau aspiră la una, să meargă spre experiențe de genul acesta, ajută enorm. Pentru mine, viitorul este un pic mozaic, e un hibrid între pasiunile pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului în zona de DIY, sculptura de clei și meseria mea de director de imagine. Îmi doresc ca ceea ce voi crea să inspire creatorii să-și <<atace>> cele mai autentice instincte”, declară Alexandru Mihai, câștigătorul locului I.

Pentru Fabian Coman, care a obținut locul II în competiție, Stream Your Dream a fost o experiență unică în cadrul căreia a putut să își arate ,, cunoștințele, talentul și imaginația, toate combinate într-un timp foarte scurt. Am cunoscut oameni minunați, am făcut networking și am arătat oamenilor ceea ce fac. În viitor vreau să mă axez pe partea de video content, storytelling, photo-video pentru Instagram și TikTok”

A fost o experiență foarte plăcută și foarte intensă, în același timp”, spune Cristian Curea. ,,Practic, eu m-am înscris cu câteva zile înainte, iar ieri, în ziua evenimentului, a fost totul foarte condensat: partea teoretică și informativă, în care am învățat diverse, cum ar fi cum să-ți administrezi un cont de social media, dar și anumite lucruri ce țin de gradul de conținut. La finalul zilei, am avut bucuria să fiu printre cei premiați și sigur că asta a făcut experiența cu atât mai frumoasă. Îmi doresc să continui munca pe care am depus-o până acum. Eu am evoluat în două direcții. Pe YouTube, am făcut interviuri, am început din pandemie, iar de aproximativ un an, am început pe TikTok o serie de videoclipuri în care informez, în special tinerii, pe subiecte ce țin de educație și nu numai”, a detaliat câștigătorul locului III.

Stream Your Dream a fost dezvoltat sub platforma #AllOutbySamsung ce reunește toate proiectele și inițiativele brandului pentru Gen Z, menită să susțină pasiunile noii generații și să ofere o sursă nouă de inspirație.

„Cu fiecare nouă ediție, Stream Your Dream este o dovadă că astfel de competiții și întâlniri sunt o sursă de inspirație pentru participanți și un mediu în care ideile prind viață și devin posibile. Am vrut să le oferim finaliștilor ocazia să experimenteze cele mai noi smartphone-uri din seria Galaxy S23 și să își pună la încercare abilitățile în materie de creare de conținut. Am văzut tineri pasionați și capabili să trateze subiecte variate într-un mod natural, original, care să le reflecte personalitatea, iar materialele înscrise ne-au surprins prin autenticititate și prin modul creativ în care au fost realizate. Suntem mândri de succesul acestui program și vom continua să contribuim la formarea următoarelor generații de influenceri.” declară Simona Panait, Director de Marketing, Samsung România & Bulgaria.

În urma competiției, cei trei câștigători au fost premiați astfel:

  • Locul I: Samsung Galaxy S23 Ultra, un monitor de gamingSamsung Odyssey G7 și Galaxy Buds2 Pro
  • Locul II: Samsung Galaxy S23 Plus și Galaxy Buds2 Pro
  • Locul III: Galaxy S23

Mai multe detalii despre ediția de anul acesta a Stream Your Dream sunt accesibile aici: https://www.samsung.com/ro/stream-your-dream-2023/

„Românii trebuie să economisească și să rămână prudenți. Nu sunt premisele unei recesiuni. Arătăm ca o societate sănătoasă, cu economie stabilă” (Bogdan Neacșu, Președinte ARB și CEC Bank)

6a219460-e101-40f4-b184-42bcdf88370f

4 aprilie, București. În vecinătatea unui război și în vremuri financiare și sociale dificile, educația financiară poate da direcția unui popor, în a fi sărac sau prosper. Plecând de la această premisă, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a inițiat un demers în sprijinul informării consumatorilor de servicii financiare cu privire la relația lor cu băncile și cu propriile finanțe. Pe parcursul a 12 întâlniri găzduite de CSALB, jurnaliști renumiți în domeniul economic intră în dialog cu președinți sau vicepreședinți de bănci comerciale, cu directorul juridic al Băncii Naționale a României și cu managementul Asociației Române a Băncilor, cu profesori universitari, precum și cu avocați reputați.

Rezultatul acestor interviuri sunt 12 podcasturi de educație financiară pe teme actuale din economia României. Regăsiți în citatele și linkurile video de mai jos fragmente din primele patru interviuri.

Invitații din prima serie de podcasturi vorbesc despre:

  • De ce este bine să economisim și să fim prudenți în această perioadă?
  • De ce trebuie să mergem la bancă precum la medicul de familie și din ce motiv creditarea responsabilă nu este doar în sarcina băncilor, ci și a consumatorilor?
  • Cum va arăta bankingul viitorului și datorită cărui fapt inteligența artificială nu poate înlocui sucursalele și agențiile bancare?

EDUCAȚIA FINANCIARĂ ARATĂ DIRECȚIA UNUI POPOR

 Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB, în dialog cu Dan Popa, senior editor Hotnews.ro: „Educația financiară este atât de importantă, încât poate da direcția unui popor în a fi sărac sau bogat, în condițiile în care serviciile financiare au o cotă extrem de importantă în economie. Cu toate acestea, educația financiară nu poate fi impusă consumatorilor. Aceștia trebuie să fie informați cu privire la costurile unui produs financiar. Nu au nevoie să știe cum se calculează ROBOR-ul și IRCC-ul sau cum funcționează și ce reprezintă indicatorii macroeconomici.

În ceea ce privește modul în care băncile se raportează la consumatorii de servicii financiare, cred că instituțiile bancare ar putea avea o strategie comună. Funcționarii bancari care vând produse financiare consumatorilor pot fi și interfața pentru problemele care apar pe parcursul derulării unui contract. Băncile au un sistem destul de centralizat al reclamațiilor: acestea sunt primite de cei care  plasează produse financiare, dar sunt trimise mai departe spre rezolvare în centrala băncii. Mecanismul poate fi regândit în ideea în care băncile să ofere mai multă libertate și flexibilitate angajatului care vinde produse și poate păstra o relație mult mai apropiată cu clienții băncii. Acești angajați pot primi și un mandat mai larg pentru a putea să se implice în rezolvarea problemelor consumatorilor. Acest lucru se întâmplă în mediul rural, de exemplu. Acolo, angajatul băncii are o relație mai personală cu consumatorul.”

PRUDENȚĂ ȘI ECONOMISIRE. SOCIETATE SĂNĂTOASĂ, ECONOMIE STABILĂ

Bogdan Neacșu, Președintele Asociației Române a Băncilor și al CEC Bank, în dialog cu Emilia Olescu, redactor-șef al Ziarului Bursa: Cel mai important lucru pe care îl pot face consumatorii într-o perioadă dominată de crize energetice, războaie, crize sanitare și inflație ridicată este să fie prudenți în toate deciziile pe care le iau. De felul în care ne investim propriii bani, economisim, luăm decizii în business-urile noastre, depinde liniștea noastră financiară de mai târziu.

Recomand oamenilor să economisească! Chiar și acum populația economisește într-un ritm semnificativ, nu la fel de mare ca în 2020-2021, dar arătăm ca o societate sănătoasă, care înțelege momentul în care se află, chiar dacă resimte tot felul de perturbații la nivel macroeconomic, politic, și geopolitic. Din moment ce românii economisesc, putem spune că ne-am însușit și calitatea de a fi prudenți și trebuie să manifestăm în continuare acest comportament. Important este că nu suntem într-o recesiune, chiar dacă avem crize suprapuse. Premisele arată că este puțin probabil să ajungem acolo și să ne menținem drept o economie stabilă. Dar există și cealaltă variantă, în care lucrurile pot să escaladeze. Războiul din Ucraina nu știm cum va evolua. Dar în sistemul bancar luăm în calcul tot felul de scenarii, inclusiv pe cele ipotetice pentru a fi pregătiți să facem față tuturor cererilor populației, fie că este vorba de lichidități, operațiuni și alte servicii care să le dea oamenilor confortul că banii lor sunt în siguranță și pot dispune de ei în orice moment.

BANCA ESTE „MEDICUL” CARE POATE TRATA NELINIȘTEA FINANCIARĂ

Roxana Hidan, vicepreședinte OTP Bank, în dialog cu Norel Moise, redactor-șef Piața Financiară Educația financiară pornește din front-office, dar acest lucru nu trebuie să existe doar la începutul relației dintre bancă și consumator, ci pe toată durata ei.

Așteptările pe care le avem de la clienții noștri este să aibă maturitatea necesară și să vină către bancă în momentul în care au probleme. Noi ar trebui să fim, dacă vreți, medicul de familie la care să apeleze clienții noștri, la primul simptom de neliniște financiară. Primul apel ar trebui să fie către bancă și către omul din front-office care să fie bine-pregătit și să știe cum să-l îndrume sau să ceară ajutor, la rândul lui.

Pe de altă parte, conceptul de creditare responsabilă nu trebuie să fie atribuit doar băncilor. Creditarea responsabilă ar trebui să fie în primul rând a celui care trebuie să dea banii înapoi la sfârșitul zilei. Eu pot să fac tot ce este omenește, să-i pun la dispoziție toate informațiile necesare, să nu ascund costuri, să nu ascund clauze, ci să-l ajut – în această etapă de cunoaștere – dar la sfârșitul zilei responsabilitatea deciziei îi revine celui care își dorește să achiziționeze un bun pe credit. Creditarea responsabilă din partea băncii vine din a înțelege care este nivelul de sănătate financiară a clientului și care este nevoia din spatele solicitării.

VITEZA VA TRANSFORMA RADICAL SISTEMUL BANCAR

Vladimir Kalinov, vicepreședinte Raiffeisen Bank, în dialog cu Cristian Pavel, redactor-șef Legal Magazin: Sistemul bancar se va transforma radical în următorii ani. Mă aștept să văd decizii asistate de Inteligența Artificială, o utilizare mai mare a biometriei care va ajuta la identificarea viitorilor clienți și automatizări care să crească viteza operațiunilor financiare. Recent m-a întrebat un coleg în cât timp ajunge o plată în străinătate. Când i-am spus că poate dura câteva ore și-a amintit că acum zece ani dura trei zile. Deci, vom asista la o creștere a vitezei, în continuare. Odată cu mutarea sistemului bancar în zona tehnologiei, vor crește investițiile în securitatea cibernetică și vor apărea noi probleme de rezolvat. Banca, probabil, nu va fi atât de vizibilă precum este astăzi, pentru că se va integra în viața de zi cu zi a oamenilor. Cu toate aceste transformări, rețelele fizice ale băncilor, formate din sucursale și agenții nu cred că vor dispărea. Contactul uman cu banca este esențial pentru încrederea de care sistemul bancar are nevoie. Deși s-ar putea automatiza inclusiv acordarea creditelor imobiliare sau a împrumuturilor pe durate lungi de timp, nu se va întâmpla acest lucru. Oamenii au încredere mai mare în interacțiunea fizică, iar simțurile și emoțiile nu pot fi reproduse de Inteligența Artificială. Interacțiunea om cu om va rămâne cu prioritate destinată deciziilor financiare importante.

| PODCAST CSALB | Resurse video:

Podcast 1: Bogdan Neacșu & Emilia Olescu

Podcast 2: Alexandru Păunescu & Dan Popa

Podcast 3: Roxana Hidan & Norel Moise

Podcast 4: Vladimir Kalinov & Cristian Pavel

IKEA lansează IKEA Business Network: un club de loialitate, dedicat clienților business

Micii antreprenori, dar și clienți din zona de business, pot beneficia de acest program de sprijin gratuit IKEA România lansează IKEA Business Network, un program de sprijin gratuit destinat clienților business din întreaga țară. Ghidată de viziunea companiei de a oferi o viață mai bună pentru cât mai mulți oameni, IKEA a lansat acest club de loialitate pentru a oferi sprijin micilor business-uri, ajutându-le să crească și să creeze o viață mai bună la locul de muncă. Programul este destinat companiilor mici, cu mai puțin de 50 de angajați, însă și cele mai mari sunt, de asemenea, binevenite să se alăture. Înscrierea ca membru IKEA Business Network este complet gratuită și permite accesul ușor la servicii, oferte și beneficii care se potrivesc fiecărui business în parte. Membrii se pot bucura de mai multe avantaje, precum oportunitatea de a învăța împreună și de a consulta designerii de interior IKEA, cât și reduceri speciale. Beneficiile de a fi membru IKEA Business Network includ: Sfaturi rapide de design interior – membrii clubului pot discuta cu specialiștii IKEA în design interior timp de o oră și pot primi sfaturi rapide și idei referitoare la organizarea și designul interior al spațiului de business, complet gratuit. Serviciul poate fi folosit o dată pe an pentru fiecare companie. Reduceri pentru membri – toți membrii IKEA Business Network pot beneficia de reduceri speciale, precum și de o reducere de 50% la serviciul de design interior pentru apartamente, case și spații de business, dar și de cafea gratuită de luni până vineri în restaurantul suedez IKEA. Posibilitatea de a învăța alături de IKEA – companiile membre IKEA Business Network și angajații lor pot învăța de la specialiștii IKEA de design interior, de la liderii din industria business-ului, cât și a antreprenorilor din întreaga lume. Creând un profil în programul IKEA Business Network, membrii pot descoperi beneficiile unui conținut video online IKEA, de tip educațional, care împărtășește cunoștințe despre bazele unui business, managementul echipei și soluții de mobilier pentru fiecare zonă de afaceri. „La IKEA, suntem ghidați de misiunea noastră de a crea o viață mai bună pentru cât mai mulți oameni, iar acest lucru include sprijinirea micilor business-uri și a antreprenorilor aflați la început de drum în România. Prin misiunea noastră de a ajuta aceste companii să crească și să prospere, introducem un nou program de loialitate, IKEA Business Network. Beneficiile acestui program sunt diverse și gratuite, adaptându-se nevoilor unice ale fiecărei companii în parte. Membrii pot beneficia de reduceri speciale, diverse avantaje pentru angajați, sfaturi rapide de design interior de la specialiștii IKEA și multe altele. IKEA Business Network este modul nostru de a sprijini și de a inspira business-urile mici, devenind, în același timp, un partener și un prieten de încredere pentru aceștia.”, a declarat Violeta Neniță, Market Manager la IKEA România. Înscrierea în IKEA Business Network poate fi făcută accesând acest link. Toți membrii vor fi informați regulat despre toate ofertele, beneficiile și reducerile. În plus, pe lângă IKEA Business Network, IKEA Family continuă să funcționeze ca un club de loialitate pentru persoanele fizice.

Huawei publică raportul anual 2022. Compania a generat venituri de 642,3 miliarde de yuani (CNY)

Bucharest, Romania – June 25, 2020: A logo of Huawei, Chinese telecommunications equipment company, is displayed on the top of a building, in Bucharest, Romania.

Huawei a publicat astăzi raportul anual pentru anul 2022. Compania raportează operațiuni constante pe parcursul anului 2022, după ce a generat venituri de 642,3 miliarde de yuani (CNY) și profituri nete de 35,6 miliarde de yuani. Huawei continuă să-și consolideze investițiile în cercetare și dezvoltare, cu o cheltuială anuală de 161,5 miliarde de yuani în 2022, reprezentând 25,1% din veniturile anuale ale companiei și aducând cheltuielile totale de cercetare și dezvoltare din ultimii 10 ani la peste 977,3 miliarde yuani.

,,În 2022, mediul extern dificil și factorii din afara pieței au continuat să afecteze operațiunile Huawei”, a declarat Eric Xu, președintele rotativ al Huawei, la conferința de presă privind raportul anual al companiei. În mijlocul acestei furtuni, am continuat să mergem înainte, făcând tot ce ne stă în putință pentru a menține continuitatea afacerii și pentru a ne servi clienții. De asemenea, am făcut eforturi mari pentru a crește încasările – generând un flux constant de venituri pentru a ne susține nivelul și a pune bazele dezvoltării viitoare.”

La eveniment a fost prezentă și Sabrina Meng, directorul financiar al Huawei. Ea a precizat: „În ciuda presiunii substanțiale din 2022, rezultatele globale ale activității noastre au fost în conformitate cu previziunile. La sfârșitul anului 2022, rata noastră de pasivitate a fost de 58,9%, iar soldul nostru net de numerar a fost de 176,3 miliarde CNY. În plus, soldul nostru de active totale a atins un trilion de yuani, compus în mare parte din active curente, cum ar fi numerar, investiții pe termen scurt și active de exploatare. Poziția noastră financiară rămâne solidă, cu o rezistență și flexibilitate puternice. În 2022, cheltuielile noastre totale pentru cercetare și dezvoltare au fost de 161,5 miliarde de yuani, reprezentând 25,1% din veniturile noastre totale – printre cele mai mari din istoria Huawei. În vremuri de presiune, continuăm – cu încredere.”

În 2022, veniturile obținute de Huawei din afacerile cu operatorii, întreprinderile și consumatorii au fost de 284 miliarde CNY, 133,2 miliarde CNY și, respectiv, 214,5 miliarde CNY.

Huawei este un susținător puternic al dezvoltării alături de partenerii săi din domeniu și consideră că deschiderea și colaborarea duc la un succes comun. Compania a continuat să își deschidă funcționalitățile platformei sale în portofoliul HarmonyOS, Kunpeng, Ascend și cloud, concentrându-se pe îmbunătățirea experienței dezvoltatorilor, precum și pe abilitarea și susținerea partenerilor săi pe toate fronturile.

În prezent, Huawei colaborează cu peste nouă milioane de dezvoltatori și peste 40.000 de colaboratori pentru a susține inovația bazată pe parteneriat și pentru a crea o valoare mai mare pentru clienții săi.

Anul 2023 va fi crucial pentru menținerea și dezvoltarea durabilă a Huawei, a precizat Xu. Florile de prun tind să devină mai dulci după un îngheț de iarnă aspră. Astăzi, Huawei este ca o floare de prun. Deși este adevărat că ne așteaptă o presiune considerabilă, avem ceea ce ne trebuie pentru a ne continua parcursul cu succes – cu oportunități de creștere, un portofoliu de afaceri rezistent, un avantaj competitiv unic, încrederea durabilă a clienților și partenerilor noștri și curajul de a investi masiv în cercetare și dezvoltare. Suntem încrezători în capacitatea noastră de a depăși orice provocare care ne apare în cale, punând o bază solidă pentru o dezvoltare durabilă.”

Toate situațiile financiare din Raportul anual 2022 au fost auditate în mod independent de KPMG, o firmă internațională de contabilitate Big Four. Pentru a descărca Raportul anual 2022, vă rugăm să vizitați https://www.huawei.com/en/annual-report/2022

 

CyberStart, programul pentru reducerea decalajului de competențe în domeniul securității cibernetice, lansat de Fundația EOS cu sprijinul Microsoft, anunță prima promoție certificată

Fundația EOS – Educating for an Open Society – România în parteneriat cu Microsoft anunță prima generație de absolvenți certificați în securitate cibernetică. Programul de calificare profesională CyberStart și-a premiat absolvenții pe 31 martie, în cadrul evenimentului CyberStarter Challenge 2023, organizat la sediul Microsoft din Bucuresti. 

Frecvența și diversificarea atacurilor cibernetice atât pentru utilizatori cât și pentru companii, au încurajat peste 400 de cursanți beneficiari să se înscrie online la cursurile CyberStarter de formare, dezvoltare si reconversie profesională în domeniul securității cibernetice. Dintre aceștia, aproape 300 au urmat un curs de competențe de bază, iar în final 100 de candidați s-au calificat pentru participarea în modulul intensiv, printre care și 40 de femei, programul urmărind creșterea diversității de gen în profesiile asociate securității cibernetice. Cursanții au dobândit mai multe certificări cu recunoaștere internațională pentru nivel de bază, precum certificarea Microsoft Security, Compliance, and Identity Fundamentals corelată cu certificarea Azure Fundamentals și certificarea Certiport IT Specialist Cybersecurity.

Amenințările cibernetice continuă să reprezinte un risc major pentru oamenii, companiile și instituțiile din întreaga lume. De la întreruperea lanțului de aprovizionare până la atacuri de tip ransomware, infractorii cibernetici și-au îmbunătățit permanent serviciile și instrumentele de lucru, iar peisajul criminalității cibernetice este din ce în ce mai vast și divers.

Provocările în acest domeniu sunt accentuate de lipsa forței de muncă: nu există un număr suficient de specialiști pentru a face față cererii extrem de ridicate. Iar problema este una la nivel global. Potrivit estimărilor, până în anul 2025, numărul locurilor de muncă disponibile în domeniul securității cibernetice, în toată lumea, va ajunge la 3,5 milioane. Asta înseamnă o creștere de 350% într-un interval de 8 ani, potrivit Cybersecurity Ventures.

“Securitatea cibernetică este un element esențial al strategiei Microsoft pentru România, iar dezvoltarea competențelor în acest domeniu este o prioritate. Fie că vorbim de guverne, de companii sau ne raportăm la noi înșine, ca simpli cetățeni, ne confruntăm cu provocări importante în ceea ce privește accesul la programe educaționale în securitate cibernetică. Datele arată un decalaj în ceea ce privește competențele în acest domeniu între țările din Europa Centrală și de Est, astfel că este necesară o abordare coordonată din partea sectorului privat, academic și public din România pentru a dezvolta forța de muncă în domeniul securității cibernetice. Parteneriatul cu Fundatia EOS are rolul de a sprijini aceste eforturi și de a facilita formarea profesională a cât mai multor persoane în această direcție. Suntem încântați că 300 de persoane au participat deja la proiectul CyberStarter, lansat la sfârșitul anului trecut. Proiectul a fost creat ca răspuns la cererea tot mai mare de experți în domeniul securității cibernetice și cu fiecare cohortă de absolvenți contribuie la reducerea decalajelor în acest domeniu important pentru întreaga societate”, susține Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România.

Cursurile au oferit o sistematizare eficientă a conceptelor teoretice și un grad ridicat de abilitate practică. Certificările validează competențe privind cele mai utilizate sisteme de operare: Microsoft, Linux și mobile, în combaterea celor mai diversificate forme de criminalitate informatică. În România, datele Microsoft și LinkedIn arată că cererea de competențe de securitate cibernetică a crescut cu peste 30% doar în ultimul an. În acest context, a devenit aproape o cerință de bază ca oamenii să poată identifica riscurile cibernetice și să învețe să se protejeze.

”Programul CyberStart a fost inițiat cu ajutorul experților și angajatorilor în domeniul securității cibernetice. Am atras participanți din sfera absolvenților de facultate, șomeri, angajați în alte domenii care vor să schimbe orientarea profesională, dar nu găsesc cursuri adecvate timpului pe care îl pot aloca studiului. Cursanții au beneficiat de consiliere specifică pentru angajare și mai ales de oportunitatea certificărilor internaționale, iar asta îi face competitivi pe piața muncii”, afirmă Gabriela Ford, Director Fundația EOS.

Programul CyberStart se diferențiază de alte programe de instruire în domeniul securității cibernetice prin componenta de mentorat și sesiuni interactive cu experți din diverse tipuri de companii, pentru care securitatea informatică este prioritate zero. Cu ajutorul expertizei mentorilor, cursanții sunt aduși mai aproape de cariera pe care si-o doresc.

”M-am înscris la acest curs pentru că mi-am dorit să-mi îmbunătățesc competențele IT cu cele specifice de securitate cibernetică. Mi-au plăcut structura programului, interacțiunea cu trainerii și modelele aplicate de laboratoare. Absolvirea acestui curs și certificările dobândite îmi oferă șanse reale pentru un parcurs profesional de succes, într-o echipă alături de care pot să cresc, în domeniul IT. In acest moment susțin un doctorat în Automatizarea Comunicării de Marketing și îmi doresc, peste ani, să ating un nivel de top în carieră în domeniul securității cibernetice. Cu toate că mulți consideră că acest domeniu este unul în care, statistic, sunt implicate mai mult persoanele de sex masculin, în ultimii ani, din ce în ce mai multe femei au ales o carieră IT și cred că un principiu al egalității de șanse în echipe ar aduce un beneficiu domeniului. Încurajez cât mai multe persoane, indiferent de gen, să aplice la astfel de programe si sa aibă curajul să facă o schimbare profesională”, susține Alexandra Dinu, absolventă a cursului și certificată Microsoft Security, Compliance, and Identity Fundamentals și Certiport IT Specialist Cybersecurity.

Programul CyberStart este acceptat pe platforma Digital Skills and Jobs a Comisiei Europene, ca inițiativă garant în formarea angajaților sau a viitorilor angajați pentru competențe de nivel începător. Despre EOS

Fundația EOS – Educating for an Open Society Romania este o organizație neguvernamentală privată, non-profit, înființată şi înregistrată în România în anul 1999. A implementat de-a lungul anilor numeroase programe de educație și incluziune digitală destinate diverselor comunități sau categorii de populație, cu accent pe utilizarea noilor tehnologii informaționale și comunicaționale.

Despre Microsoft

Compania Microsoft susține companiile în procesul transformării digitale și facilitează dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor inteligente de tip cloud. Misiunea companiei este aceea de a ajuta fiecare persoană și organizație de la nivel global să își atingă potențialul, prin intermediul tehnologiei.

Zyxel – De ce este foarte important să integrăm soluții de securitate Endpoint?

Potrivit Statista.com, în prima jumătate a anului 2022, numărul atacurilor malware la nivel mondial a ajuns la 2,8 miliarde.  

31 martie 2023 — Infractorii cibernetici vor căuta întotdeauna o modalitate creativă și inteligentă de a infecta un sistem sau o rețea. Dacă utilizați în prezent o soluție antivirus pentru a vă menține rețeaua în siguranță, nu este suficient. Antivirusul este doar un singur nivel de securitate; un utilizator are nevoie de un strat suplimentar de protecție împotriva tulpinilor avansate de malware. Protecție care poate gestiona un număr tot mai mare de atacuri malware, în special atunci când utilizatorii se deplasează la birourile de acasă și lucrează de la distanță pe drum. Potrivit Statista.com, în prima jumătate a anului 2022, numărul atacurilor malware la nivel mondial a ajuns la 2,8 miliarde.

De ce soluțiile endpoint sunt esențiale?

Peisajul amenințărilor devine din ce în ce mai complex, iar infractorii cibernetici caută întotdeauna modalități inovatoare de a accesa, fura informații sau manipula angajații pentru a oferi informații sensibile. Și astfel, securitatea stațiilor de lucru este esențială pentru securizarea întreprinderilor moderne.

Vizibilitate, control și răspuns

Cu organizațiile care astăzi sunt descentralizate și bazate pe IoT, se poate vedea un număr tot mai mare de dispozitive conectate, inclusiv medii de lucru de acasă. Prin urmare, avem nevoie de vizibilitate, control și capacitatea de a oferi un răspuns la această nevoie.

  1. Vizibilitate – Construiți capacitatea de a identifica persoane, dispozitive și aplicații
  2. Control – Oricine încearcă să acceseze o resursă trebuie să se autentifice mai întâi cu o metodă de autentificare puternică
  3. Răspuns – Reacție în timp util la ceea ce este identificat ca fiind rău intenționat

Migrarea perimetrului de securitate

O rețea descentralizată permite o mai mare confidențialitate, deoarece informațiile nu sunt transmise printr-un singur server central și, în schimb, trec prin mai multe dispozitive.

Astra de la Zyxel vă ajută să vă îmbunătățiți rețeaua

  1. Utilizatori de la distanță

Zyxel Astra este de a securiza utilizatorii de la distanță, roaming peste tot în afara perimetrului existent. Acesta pune toate aspectele legate de protecția securității înapoi în mâinile administratorului de rețea și le permite să monitorizeze și să securizeze utilizatorii, indiferent de locație.

  1. Atacuri de phishing și exploatare

Protejați-vă de atacurile de phishing și de exploatare, îmbunătățind securitatea endpoint-ului cu Astra fără motor. Puteți controla și gestiona cu ușurință siguranța dispozitivului mobil fără a sacrifica performanța. Depășiți amenințările rău intenționate oricând și oriunde.

Caracteristici Astra

  • Predict – Identifică persoane, dispozitive și aplicații
  • Prevent – Utilizatorii trebuie să se autentifice mai întâi cu o metodă de autentificare puternică
  • Detect – Detectarea navigării pe web în timp real
  • Răspuns – Monitorizarea în timp util a traficului și stocarea datelor istorice de 7 zile pentru admin

Notă: Zyxel Astra Endpoint Protection este disponibil în prezent pe telefoane mobile și tablete care rulează Android sau IOS.

Soluții Zyxel

NWA55AXE de la Zyxel este un AP WiFi 6 durabil, rezistent la intemperii în aer liber. Proiectat pentru medii exterioare dure, NWA55AXE conform cu standardul IP55, rezistent la intemperii, este cel mai bun punct de acces în aer liber WiFi 6 pentru a vă extinde rețeaua wireless în exterior. NWA55AXE cu NebulaFlex oferă manevrabilitatea flexibilă pentru a alege în mod liber între gestionarea GUI locală sau onboarding la interfața noastră super ușoară de gestionare a cloud-ului Nebula, pe care nu trebuie să vă faceți niciodată să vă faceți griji cu privire la uitarea adresei IP sau a contului și parolei pierdute.

Despre Zyxel Networks

Zyxel Networks oferă soluții de rețea și securitate de top pentru utilizatorii din mediul business și de acasă. Soluția sa de rețea cloud Nebula simplifică călătoria către o rețea sigură și fiabilă și protejează fără probleme utilizatorii de amenințările la adresa securității rețelei. Zyxel colaborează cu rețeaua sa de parteneri pentru a deservi peste un milion de afaceri pe 150 de piețe, cu peste 100 de milioane de dispozitive de conectare.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.zyxel.com/

Microsoft Envision România – tehnologie și inovație în business pentru viitor

Tehnologia și inovația sunt generatoare de progres în era digitală. Digitalizarea vine cu multiple și considerabile beneficii și oportunități de afaceri, iar creșterea economică bazată pe folosirea mai judicioasă a datelor în Uniunea Europeană ar urma să ajungă la 829 de miliarde de euro până în anul 2025. Soluțiile digitale care accelerează creșterea și favorizează agilitatea afacerilor au fost în centrul atenției la Microsoft Envision România, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie dedicate comunității de business.

Lideri din mediul de afaceri și antreprenori din România, inclusiv din comunitatea de start-up-uri, reprezentanți ai sectorului public, precum și ai companiei Microsoft, au discutat despre oportunitățile pe care România le are din perspectivă digitală, dar și despre modalitățile prin care pot fi abordate provocările aduse de o economie și societate în continuă schimbare. Evenimentul i-a reunit, așadar, pe toți cei care au un rol esențial când vine vorba de transformarea României într-un hub digital regional.

Pe parcursul întregii zile, participanții au asistat la dezbateri, demonstrații, prezentări interactive și studii de caz al căror principal subiect a fost viitorul digital al României. Noi modalități care să accelereze transformarea digitală în companiile lor au fost discutate, astfel încât acestea să rămână competitive, productive și să genereze în același timp un impact pozitiv în societate.

Potrivit lui Michelle Simmons – General Manager, Microsoft Central Europe, tehnologiile digitale precum cloud-ul, Inteligența Artificială, big data, arhitecturile moderne de rețea, dar și digitalizarea afacerilor vor fi elementele-cheie care vor genera creșterea economică în viitor.

Michelle Simmons – Director General, Microsoft Europa Centrală: „Microsoft își ia angajamentul de a  sprijini în continuare guvernul, mediul de afaceri și oamenii din România în procesul de inovare digitală, în construirea strategiei de cloud și a agendei de dezvoltare a competențelor tehnologice cu scopul de a accelera transformarea digitală. Pentru a crea un impact de durată, atât sectorul privat, cât și cel public trebuie să permită schimbarea sistemică ce va accelera progresul către un viitor mai incluziv, echitabil și durabil”.

La eveniment a fost prezent și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja. În timpul discursului său, el a subliniat rolul extrem de important pe care digitalizarea accelerată a serviciilor publice îl are în ceea ce privește progresul economic și social. Pe scena evenimentului au urcat și Excelența Sa, Kathleen Kavalec – Ambasador al Statelor Unite în România, Generalul Anton Rog – Director General al Centrului Național Cyberint și Generalul de Brigadă Mihai Burlacu – Șef al Direcției de Comunicații și Tehnologia Informației, din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Lor li s-au alături și alți reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice din România.

Bogdan Putinică – Director General, Microsoft România: „Tehnologiile digitale precum cloud-ul, Inteligența Artificială sau big data reprezintă calea către succes. Pentru a valorifica pe deplin potențialul transformării digitale și a impulsiona creșterea economică durabilă, România trebuie să acorde prioritate atât inovației, cât și dezvoltării infrastructurii și competențelor digitale. Microsoft va continua să fie un partener de digitalizare pentru România, susținând-o în a deveni un lider regional din acest punct de vedere”.

Potențialul României în direcția digitalizării este semnificativ, cu o industrie a serviciilor IT în plină expansiune. Potrivit estimărilor, aceasta ar urma să ajungă la 10% din PIB până în 2025, a mai afirmat Bogdan Putinică în timpul evenimentului.

Accelerarea transformării digitale necesită o colaborare solidă între sectorul public și cel privat – un lucru imperativ pentru progresul economic. România are acum toate reglementările necesare pentru a-și accelera călătoria digitală și a făcut pași importanți în această direcție, a adăugat în timpul evenimentului Dave Sloan – Chief Technology Officer, Global Market Development, World-Wide Public Sector Microsoft. Adopția de cloud este o condiție critică pentru guvernele din întreaga lume pentru a-și îndeplini obiectivele de transformare digitală.

Anexă:

Liudmila Climoc – CEO, Orange România: “Telecomunicațiile sunt coloana vertebrală pentru dezvoltarea economică a României prin digitalizare și mă bucur că la un eveniment de o asemenea amploare a fost reliefată importanța lor, mai ales azi, într-un context economic provocator pentru inovație, dezvoltare ori transformare digitală. Prin Orange Business Services susținem digitalizarea companiilor, iar noile noastre tehnologii, în care 5G este vârful de lance, vor susține creșterea și vor aduce împreună organizații din mediul privat și public. Mulțumim, Microsoft România, pentru parteneriatul de lungă durată pe care îl consolidăm de la an la an și pentru oportunitățile tehnologice extraordinare pe care le punem împreună la dispoziția companiilor”.

Andreea Ioniță – Chief Digital & Technology Officer, E.ON: “Ne propunem să jucăm un rol-cheie în tranziția către energia verde, cu accent pe eficiența energetică. În noiembrie 2021, ne-am actualizat strategia și am stabilit trei priorități pentru următorii ani: sustenabilitate, digitalizare și creștere. Ne concentrăm eforturile pe digitalizarea interacțiunii cu clienții noștri, smartificarea și modernizarea rețelor de distribuție și automatizarea proceselor interne. Continuăm să investim în oameni, în diversitate și capabilități noi“.

Răzvan Ene – General Manager, Crayon: “Crayon Romania este o companie care a luat naștere în plină pandemie și care a reușit, în mai puțin de trei ani, să câștige încrederea a peste 160 de clienți, să ajungă la 26 de milioane de euro cifra de afaceri și să devină Partenerul Anului pentru Microsoft în 2022, datorită competențelor, pasiunii și implicării echipei locale.”

Tudor Manea, CEO Group eMAG: “Online-ul a adus o transparență și un nivel de informare foarte mare, iar din această perspectivă nu cred să fi existat vremuri mai bune pentru consumator, care acum are puterea de a defini ceea ce se întâmplă în retail. Oricine activează în industrie va trebui să construiască o relație cu clienții săi, pentru care a cumpăra produse sau servicii nu mai este suficient. Tehnologia și inteligența artificială ne ajută astăzi să fim și mai aproape de oameni și de nevoile lor și să construim această punte către ei”.

Cum evoluează piața digitală din România și ce avantaje au magazinele online care folosesc anumite instrumente de promovare

📷 Miluta Flueras ↠ https://miluta.ro

București, 30 martie 2023. Creșterea semnificativă a utilizării internetului în ultimii ani și dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor digitale în diferite sectoare – cum ar fi comerț electronic, servicii financiare, publicitate online etc. – au avut ca efect direct o maturizare a pieței digitale din România. Studii de specialitate citate de Optimized, una dintre cele mai cunoscute agenții din plan local specializată în campanii PPC (Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, YouTube Ads, Bing Ads etc) pentru e-commerce, arată că 8 din 10 români descoperă un produs online în special în motoare de căutare, iar aproximativ 80% dintre români au făcut cel puțin o achiziție online în ultimul an. Cu alte cuvinte, în România, Google este motorul de căutare cel mai folosit, iar câteva exemple vin să confirme acest lucru: în fiecare lună sunt 50.000 de căutări pentru cuvantul ”laptop”, 75.000 pentru ”mobilă de bucătărie”, 110.000 pentru ”rochii de ocazie”.

”Referitor la comerțul electronic, există o creștere constantă a numărului de magazine online și a volumului de vânzări. În ceea ce privește publicitatea online, în ultimii ani am asistat la o schimbare semnificativă în preferințele consumatorilor, care tind să petreacă tot mai mult timp pe platforme digitale. Aceasta a dus la o creștere semnificativă a publicității digitale, cu investiții din ce în ce mai mari în acest domeniu”, spune Mădălina Stănescu, Managing Director-ul agenției de marketing online Optimized.

Foarte pe scurt, acesta punctează principalele avantaje ale folosirii instrumentelor Google Ads, între care îmbunătățirea vizibilității și a traficului și îmbunătățirea credibilității – un magazin online care apare în primele poziții ale rezultatelor de căutare Google are mai multe șanse să fie văzut și accesat de către potențiali clienți, fiind considerat totodată mai credibil și mai de încredere, ceea ce duce la o creștere a traficului pe site și, implicit, la o creștere a vânzărilor. Mai mult, Google oferă o varietate de instrumente de marketing digital, cum ar fi Google Ads și Google Shopping, care pot ajuta la promovarea magazinului online și la atragerea de clienți noi.

”În următorii trei ani, este de așteptat ca piața digitală din România să se dezvolte rapid, datorită mai multor factori. În primul rând, creșterea numărului de utilizatori de internet și a penetrării smartphone-urilor, ceea ce va duce la creșterea cererilor pentru servicii și soluții digitale. Ca o consecință, vor fi tot mai multe investiții în infrastructură și tehnologie. Totodată, vom asista la digitalizarea afacerilor, în contextul în care companiile românești vor să își eficientizeze operațiunile și să se adapteze la schimbările pieței. Acest proces va implica dezvoltarea aplicațiilor software, adoptarea tehnologiilor noi și investiții în marketing digital”, notează Mădălina Stănescu. În opinia sa, tehnologiile emergente – cum ar fi inteligența artificială, blockchain sau internetul lucrurilor – vor avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra pieței digitale din România, pe termen mediu și lung.

”Best Performance Max campaign for Retail”

În acest context al diversificării și adoptării noilor instrumente digitale, Agenția Optimized a câștigat premiul Google Romania ”Best Performance Max campaign for Retail” cu magazinul online EuroUnelte, al unei companii românești, deținută și condusă de către Domnul Alin Enuca, companie care oferă un portofoliu larg de produse pentru casă, grădină ori microferme, adresate utilizatorilor casnici, micilor fermieri și nu numai.

”Performance Max este cel mai nou și performant produs Google Ads, lansat in iulie 2022 ca fiind cel mai puternic tool de eCommerce din istoria marketingului digital, iar acest premiu certifică faptul că, în segmentul de retail, Agenția Optimized are rating excelent privind tot ceea ce reprezintă gestionarea unui cont în Google Ads pentru un magazin online. În competiție s-au luat în calcul datele ultimului trimestrului din 2022, agenția noastră beneficiind de o deschidere maximă din partea clientului în ceea ce privește utilizarea instrumentelor avangardiste ale Google Ads în campaniile sale, iar premiul obținut ne onorează și motivează pentru mai departe în susținerea adoptării noilor instrumente de marketing digital în rândul antreprenorilor români”, mai spune Managing Director-ul Agentiei Optimized.

Google Performance Max se orientează către o strategie centrată pe obiectivul de business și pe audiență, în loc să se axeze pe cuvinte cheie, la fel ca toate celelalte campanii Google Ads de până acum. Orice companie locală care își dorește să obțină rezultate optime în urma unor astfel de campanii trebuie să fie pregătită să facă față traficului crescut, să aibă o structură solidă de business și un site de foarte bună calitate. Performance Max scanează conținutul site-ului cu scopul de a avea cea mai bună audiență posibilă în întregul ecosistem Google, iar conținutul slab înseamnă și rezultate slabe.

În prezent, Performance Max este cel mai puternic tool de eCommerce din istoria marketingului digital, iar începând cu iulie 2022 a înlocuit Smart Shopping. Având avantajul întregului inventar Google, cu Performance Max este mai mult control decât cu Smart Shopping (cea mai bună campanie care putea fi utilizată pentru eCommerce, înainte de Performance Max). Altfel spus, anunțurile Performance Max pot lua forma oricărui tip de campanie (video, search, display etc.).

La modul general, sectorul românesc de comerț online s-a dezvoltat continuu în ultimii ani, în 2022 fiind evaluat la 6,3 miliarde de euro, puțin peste valoarea din 2021 (6,2 miliarde de euro), potrivit  potrivit estimărilor GPeC, ARMO (Asociația Română a Magazinelor Online) și ale principalilor jucători din domeniu, punctate într-un studiu de piață. În perioada analizată, traficul magazinelor online românești a fost generat în proporție de peste 80% de către dispozitivele mobile, în creștere de la 75,5% în 2021. De asemenea, din alte surse (Eurostat, Euromonitor), aflăm că 66% din utilizatorii de internet din România au făcut cel puțin o cumpărătură online în 2022, cu 8,7% mai mult față de 2021, țara noastră devansând astfel Bulgaria (41%), Turcia (42%) și Italia (49%), din unghiul acesta de abordare. Toate aceste cifre confirmă potențialul unui domeniu care nu și-a încetinit creșterea nici în perioadele dificile din punct de vedere economic.

***

Despre Optimized:

Înființată în 2016, Optimized este una dintre cele mai cunoscute agenții din România specializată în campanii PPC (Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, YouTube Ads, Bing Ads etc) pentru e-commerce. Portofoliul agenției cuprinde magazine online și companii din diferite domenii, pentru care sunt gestionate campanii de marketing și cărora li se oferă consultanță cu ajutorul unei echipe formate din specialiști PPC și traineri certificați Google. Printre clienții agenției pot fi enumerate nume precum: PC Garage, Marelbo, Pint.ro, Iveco.

Samsung lanseaza cea de-a opta editie Stream Your Dream, dedicata creatorilor de continut pasionati de mobile gaming si montaj video

SYD

Trei mentori – Goguci, Bogdan Techeș și Reddysh – vor împărtăși cu viitorii creatori de conținut ce înseamnă profesia de influencer și cum poți realiza conținut video de succes pe Youtube

București, România – 21 martie 2023 – Samsung România lansează cea de-a opta ediție Stream Your Dream, ediție care își propune să susțină creatorii de conținut pasionați de gaming și montaj video aflați la început de drum pe Youtube.

În cadrul ediției de anul acesta 15 tineri aleși pe bază de înscriere vor avea ocazia să afle ce înseamnă să îți dezvolți o carieră în calitate de creator de conținut chiar de la profesioniști în domeniu. Printre aceștia se numără Goguci (visual artist), Bogdan Techeș (vlogger și creator de conținut Youtube), Reddysh (gamer și creator de conținut), Ana Udriște (fondator Avocatoo) și Sorin Sfetcu (Industry Manager la Google România).

Stream Your Dream – From subscriber to superstar

Stream Your Dream este un proiect educativ și are ca rol principal formarea următoarei generații de micro-influencers.  Proiectul fost dezvoltat sub platforma #AllOutbySamsung ce reunește toate proiectele și inițiativele brandului pentru Gen Z, menită să susțină pasiunile noii generații și să ofere o sursă nouă de inspirație. Ediția de anul acesta se adresează tinerilor pasionați de creare de conținut în zona video, dar și în cea de gaming și mobile gaming.

În  mijlocul vieții lor hiper-digitale, noua generație caută acele spații care le oferă un sentiment de apartenență la o comunitate, iar gaming-ul este una dintre pasiunile și domeniile de activitate ce facilitează, așa cum relevă și studiile, posibilitatea de auto-exprimare, conexiune și relaxare. Conform celor mai recente studii, pentru Generația Z platformele sociale au devenit medii în care ei pot contribui în calitate de creatori și unde au control deplin asupra a ceea ce creează. Generația de nativi digitali folosește, astfel, platforme precum YouTube pentru a fi la curent cu ce se întâmplă în lume, pentru auto-dezvoltare, dar și pentru a se putea exprima într-un mod creativ și autentic.

În acest context, Samsung și-a propus să răspundă nevoilor de auto-exprimare pe care le au Gen Z prin intermediul Stream Your Dream, oferindu-le acces la experți și tehnologia de care au nevoie pentru a-și duce pasiunile la următorul nivel.

Stream Your Dream este un program de edutainment ancorat în zona de content creation și gândit pentru noua generație și aspirațiile lor, de a-și transforma pasiunile în cariere. Prin acest program ne dorim să aducem în fiecare an experții față în față cu viitorii profesioniști. Credem că astfel de întâlniri pot inspira tinerii și le pot asigura un cadru în care creativitatea și libera exprimare nu doar că sunt încurajate, ci pot conduce către performanțe și rezultate neașteptate. Cu atât mai mult cu cât vor avea și cele mai noi gadget-uri la îndemână – seria Galaxy S23. Camera capabilă să capteze imagini incredibile chiar și pe timp de noapte și procesorul ce îmbunătățește considerabil performanța jocurilor pe smartphone sunt elementele pe care viitorii creatori de conținut, parte din Gen Z, o generație mobile-first, le vor aprecia.” declară Simona Panait, Director de Marketing, Samsung România & Bulgaria.

Noua ediție a Stream Your Dream va oferi tinerilor participanți și acces la cele mai noi dispozitive Samsung, noua serie Galaxy S23. Cu o cameră îmbunătățită, noua serie Galaxy le oferă utilizatorilor mai multă libertate în a-și explora creativitatea, posibilitatea de face materiale video în stil cinematografice, chiar și pe timp de noapte.

 

Cum se desfășoară cea de-a opta ediție a Stream Your Dream

 

Noua ediție a Stream Your Dream se defășoară în trei etape:

  • Înscrieri – 17-22 martie
  • Selecție participanți workshop – 23-27 martie
  • Workshop – 30 martie

În perioada 17-22 martie, tinerii pasionați de videografie și jocuri video pe mobil sunt încurajați să se înscrie prin completarea unui formular de înscriere și realizarea unui video pe canalele lor de Youtube, în care să vorbească despre pasiunile lor, în linie cu misiunea platformei #AllOutBySamsung și a proiectului, de a susține noua generație în a transforma pasiunea într-un stil de viață.

La finalul perioadei de înscrieri, mentorii acestei ediții, Goguci, Bogdan Techeș și Reddysh, vor selecta 15 tineri care vor participa pe 30 martie la un workshop dedicat conținutului pe YouTube, cu mesajul ,,Stream Your Dream – From subscriber to superstar”.

Tot în cadrul workshop-ului, participanții vor avea misiunea de a pune în practică tot ce au învățat de la mentori. Aceștia vor fi provocați să creeze, folosind un Galaxy S23 Ultra, un video în baza căruia mentorii vor premia trei câștigători Stream Your Dream.

Premiile puse la bătaie în competiție sunt:

  • Locul I:  Samsung Galaxy S23 Ultra, un monitor de gaming Samsung Odyssey G7 și Galaxy Buds2 Pro
  • Locul II: Samsung Galaxy S23 Plus și Galaxy Buds2 Pro
  • Locul III: Galaxy S23

Un workshop EPIC de o zi și doar trei câștigători finali

Pe 30 martie, mentorii vor împărtăși cu cei prezenți din experiențele lor și modul în care ei și-au dezvoltat o carieră din creare de conținut.

  • Goguci, visual artist, parte din Team Galaxy le va dezvălui participanților cum poți crea fotografii și video-uri uimitoare folosind un smartphone, dar și ce instrumente de editare utilizează în proiectele lui.
  • Reddysh (Irina Simion), una dintre cele mai populare gamerițe din România, parte din Team Galaxy și programul Samsung – GRL Power, le va vorbi tinerilor despre gaming content creation la feminin și cum să construiești o comunitate internațională de urmăritori.
  • Bogdan Techeș,vlogger și content creator, parte Team Galaxy, va aborda tema divertismentului pe YouTube, cum poți găsi teme relevante pentru video-uri, cum să menții comunitatea activă și cum să editezi conținut creat într-un mod creativ.

În plus, cei 15 tineri vor putea învăța informații esențiale privind cariera de creator de conținut în România de la cei doi invitați speciali ai proiectului:

  • Ana Udriște, consultantă în domeniul digital și fondatoarea Avocatoo, care le va povesti despre cadrul legal din România, despre copyright și legea publicității, cum își pot gestiona veniturile obținute din crearea de conținut sau parteneriatele cu branduri etc.
  • Sorin Sfetcu, Industry Manager la Google România, care le va face participanților o introducere în zona de digital marketing și ce înseamnă să îți construiești un brand pe Youtube, precum și care sunt trendurile în ascensiune ale platformei pentru viitorul apropiat.

Mai multe detalii despre ediția de anul acesta a Stream Your Dream sunt accesibile aici: https://www.samsung.com/ro/stream-your-dream-2023/

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom România la http://news.samsung.com/ro.

Motorola isi extinde initiativa de incluziune digitala a limbilor indigene cu doua limbi pe cale de disparitie in India

1

Motorola este încântată să anunțe următoarea fază a proiectului său de incluziune digitală a limbilor indigene în parteneriat cu Fundația Lenovo, prin adăugarea a două limbi noi – Kuvi și Kangri – vorbite în regiunile Indiei. În ultimii doi ani Motorola a integrat pe dispozitivele sale suport pentru trei limbi indigene pe cale de dispariție – Cherokee (vorbită în Statele Unite), Kaingang (vorbită în Brazilia) și Nheengatu (vorbită în Amazon). Astfel, Motorola își continuă angajamentul de a oferi tehnologie mai inteligentă tuturor oamenilor prin crearea primei tastaturi și primului sistem de scriere în limba Kuvi și interfață de utilizator Kangri complet localizată pe dispozitivele sale.*

Conform UNESCO Atlas of World’s Languages in Danger, dintre cele 2.464 de limbi pe cale de dispariție în întreaga lume, India se află în fruntea listei cu 197 de limbi pe cale de dispariție, urmată de SUA (191) și Brazilia (190). În procesul de selecție a limbilor pentru această fază a proiectului, Motorola a analizat o multitudine de aspecte, inclusiv procentul de vorbitori care indică pierderea limbii, accesul comunității la tehnologie, interacțiunea cu întreaga comunitate care utilizează limba și disponibilitatea resurselor lingvistice. Motorola a constatat că, în timp ce comunitatea lingvistică Kuvi reprezintă aproximativ 155.000 de oameni care locuiesc în principal în Odisha și Andhra Pradesh, India, doar aproximativ 9% dintre oamenii din regiune vorbesc încă limba. În mod similar, Motorola a descoperit că, în timp ce Kangri este vorbită de aproximativ 1 milion de oameni în India, doar o mică parte sunt vorbitori fluenți.

Primul sistem de scriere în limba Kuvi

În acest proiect, Motorola și Fundația Lenovo au lucrat îndeaproape cu Institutul de Științe Sociale Kalinga (KISS), sub îndrumarea Dr. Achyuta Samanta (fondator KIIT, Institutul de Tehnologie Industrială Kalinga) și KISS, sub conducerea Dr. Sushree Sangita Mohanty, având sprijin din partea vorbitorilor Kuvi și a experților lingvistici pentru a identifica nevoile comunităților din toate regiunile în care se vorbește Kuvi. Împreună au stabilit că cel mai important pas în conservarea limbii Kuvi este dezvoltarea primului sistem de scriere în această limbă. În plus, pentru a facilita utilizarea noului sistem de scriere, a fost creată o tastatură Kuvi care acceptă 4 scripturi – Kuvi Odia, Kuvi Telugu, Kuvi Devanagari și Kuvi Latin. Noua tastatură va fi disponibilă pentru descărcare pe Google Play Store și, astfel, va putea ajuta la utilizarea limbii în formă scrisă pe smartphone-uri și va permite dezvoltarea unor noi forme de digitizare.

2

„Noi, cei de la Kalinga Institute of Social Sciences (KISS), suntem încântați să colaborăm cu Motorola și Lenovo Foundation în acest proiect unic de revitalizare a limbii Kuvi, aflată pe cale de dispariție”, a spus Samanta. „KISS, cu sprijinul Fundației Lenovo, a avut un rol esențial în reunirea membrilor comunităților tribale (Kondh, Kond și Jatapu), experților lingvistici și tehnici și diverselor alte fraternități în colaborarea cu echipa Motorola Software Globalization pentru dezvoltarea unei tastaturi în limba Kuvi. Această inițiativă stabilește calea pentru renașterea multor alte astfel de limbi, ajutând la conservarea cunoștințelor și moștenirii care se află în adâncurile țării noastre.”

Prima interfață de utilizator Kangri Smartphone complet localizată

De asemenea, Motorola a colaborat cu lingviști, savanți și experți din districtele Kangra, Hamirpur și Una din Himachal Pradesh pentru a furniza prima interfață de utilizator Kangri (कांगड़ी) complet localizată pe smartphone, atât în ​​conținutul AOSP, cât și în aplicațiile Motorola Experience. Pentru a asigura o experiență Kangri completă pe dispozitivele sale, Motorola a adăugat suportul Unicode Common Locale Data Repository (CLDR) cu o varietate mai mare de date, cu o interfață de utilizator în limba Kangri și cu toate caracteristicile locale pentru formatare și analizare, cum ar fi data, ora, moneda și alte informații despre țară și limbă. Localizarea a peste 200.000 de cuvinte în limba engleză în Kangri pe dispozitivele Motorola înseamnă că, din momentul în care un utilizator Kangri își configurează dispozitivul, poate selecta limba și poate naviga într-o interfață de utilizare îmbunătățită atât pentru Android AOSP, cât și pentru Motorola Experience.

„Cu aproape 1,7 milioane de vorbitori de Kangri dintr-un total de 1,4 miliarde de oameni ai Indiei, efortul Motorola și Lenovo Foundation de revitalizare a limbii este o dovadă clară a angajamentului de a conserva limbile pe cale de dispariție”, a declarat profesorul Sunhu Sharma, consultant la Motorola Endangered Indigenous Language Initiative for Kangri. „Proiectul a fost uriaș și extrem de îmbucurător, deoarece cercetătorii, tribalii, lingviștii și profesioniștii din tehnologie au lucrat împreună pentru a localiza peste 200.000 de cuvinte englezești în Kangri pe dispozitivele Motorola, ceea ce le va permite vorbitorilor Kangri să-și configureze dispozitivul în limba lor și să navigheze pe telefon în limba maternă.”

Pentru a spori eforturile Motorola pentru revitalizarea limbilor indigene pe cale de dispariție, Sergio Buniac, președintele Motorola, a anunțat în decembrie 2022, la evenimentul UNESCO International Decade of Indigenous Languages, colaborarea cu UNESCO pentru cercetări suplimentare asupra impactului și asupra potențialului digitalizării limbilor indigene pe cale de dispariție. „Lenovo și Motorola, în colaborare cu Biroul UNESCO din New Delhi, se află în faza de planificare pentru a dezvolta un set de instrumente care oferă experiențe în digitizarea limbilor indigene pe cale de dispariție”, a declarat Hesekiel Dlamini, ofițer responsabil, UNESCO, New Delhi. „Acest lucru este în conformitate cu viziunea noastră comună pentru incluziunea digitală a comunităților indigene.”

Pe lângă aceste limbi, Motorola a introdus recent și un nou logo dedicat inițiativei sale de digitalizare a limbilor indigene. Noul logo este menit să facă sprijinul pentru aceste limbi mai recunoscut pe toate dispozitivele și să crească gradul de conștientizare față de cauză.

„Cu fiecare fază a proiectului privind limbile indigene pe cale de dispariție, obiectivul nostru este să contribuim la reducerea decalajului în tehnologia incluzivă digital și să inspirăm mai multe acțiuni pentru revitalizarea acestor limbi”, a declarat Janine Oliveira, director executiv al Globalisation Software Motorola Mobility. „Adăugarea Kangri și Kuvi la lista noastră de limbi acceptate este o piatră de hotar pe care suntem încântați să o sărbătorim, dar munca noastră nu se va opri aici.”

Motorola va continua să efectueze cercetări alături de comunitățile indigene și să se implice în acțiuni pentru a îmbogăți experiențele Motorola și viețile consumatorilor.

3

Disclaimer Legal

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și pot fi supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate acestea pot fi modificate fără notificare. MOTOROLA, sigla M stilizată, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. LENOVO este o marcă comercială a Lenovo. Google și Android sunt mărci comerciale ale Google LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. © 2023 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

*Noile limbi sunt disponibile pe noul moto e13. În viitor, fiecare smartphone Motorola actualizat la Android 13 va avea, de asemenea, suport pentru limbajul Kangri și pentru tastatură Kuvi.

MOTOROLA, sigla M stilizată, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Android este o marcă comercială a Google, LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. ©2023 Motorola Mobility LLC.