Heineken® Silver lanseaza „Refresh your Music”, campania care sparge granitele muzicale

București, 24 iulie 2023 – Într-o lume în care cu toții putem rămâne blocați ascultând genurile noastre muzicale preferate, Heineken® Silver își propune să zguduie barierele și să încurajeze iubitorii de muzică să-și lărgească orizonturile muzicale sub conceptul „Refresh your Music”. Campania se desfășoară în digital, pe radio, în retail modern și tradițional, HORECA, dar și la festivaluri și evenimente speciale, și expune fanii muzicii la o mulțime de inițiative inedite în care ei au ultimul cuvânt.

Epicentrul platformei este reprezentat de concertul SILVER PROJECT, din data de 16 septembrie, de la Laminor Arena, unde consumatorii vor trăi o experiență cu totul nouă: DJ-ul internațional MEDUZA va împărți lineup-ul, pentru prima oară în România, cu trei artiști locali din trei genuri muzicale diferite, pentru a demonstra că stereotipurile nu își au locul în căști și pe scenă.

“Ciao! Ne-a placut foarte mult ideea campaniei și suntem entuziasmați să ne alăturam inițiativei Heineken® Silver într-un eveniment unic în România, Refresh your Music, la SILVER PROJECT, pe 16 septembrie! Și nu uitați, voi decideți ce gen muzical și ce artiști locali vor cânta!”, anunță Mattia Vitale, MEDUZA.

Campania a debutat cu o melodie realizată în colaborare cu Noaptea Târziu. Mesajul piesei create în jurul bucuriei de a experimenta genuri muzicale diferite, cu mintea deschisă, a stârnit un trend în rândul unor artiști români ca Spike și Mario Fresh, care au avut curajul să ne dezvăluie preferințele lor muzicale mai puțin cunoscute.

Pentru ca entuziasmul să rămână la cote maxime până la marele eveniment, fanii Heineken® Silver au posibilitatea să voteze genurile muzicale și artiștii preferați pe care vor să îi vadă pe scena SILVER PROJECT și să participe la tragerea la sorți, pentru o super experiență VIP+ la concert, care le promite o mulțime de surprize.

Tot în online, proiectul special Heineken® Silver X Spotify le va permite audiofililor să intre în mood-ul SILVER PROJECT prin a-și mixa trei genuri muzicale preferate și a descoperi cum se combină acestea în zeci de playlist-uri fresh.

În același timp, fanii muzicii vor putea experimenta mișcarea “Refresh your Music” la cele peste 80 de petreceri Silver Nights din țară (București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova și Galați), în cadrul campaniilor din magazine și HORECA, unde vor putea câștiga premii și bilete la festivaluri internaționale.

Iar pentru că moda este o formă de exprimare pentru noua generație, consumatorii vor avea șansa de a-și adăuga în garderobă outfit-uri în ediție limitată din colecția capsulă, realizată în colaborare cu designerul român HAMZA. Heineken® Silver x HAMZA este o colaborare exclusivă – concepută având noile generații progresive în minte – și are la bază însăși filosofia muzicii. Această colecție capsulă își propune să reprezinte toți fanii într-un mod incluziv, indiferent de genul muzical pe care îl ascultă, și să fie o lansare care schimbă jocul și care duce cultura străzii la un nivel cu totul nou.

“Am lansat această platformă din dorința de a sparge bulele muzicale ale consumatorilor cu ajutorul unei experiențe unice între genuri, sub care artiștii locali și globali se reunesc. Generația Z, poate chiar mai mult decât generațiile de dinainte, simte nevoia de a experimenta sound-uri și genuri noi, cu mintea deschisă –  așa cum privește și brand-ul Heineken® Silver viața. Așadar, ideea campaniei a curs foarte natural, Heineken® Silver încurajând consumatorii să fie deschiși către a experimenta muzica sub toate formele ei, pentru că e posibil să fim surprinși în mod plăcut de ce am putea descoperi”, declară Sharon Annette, Marketing Director HEINEKEN.

Toate inițiativele campaniei pot fi găsite pe www.heinekenclub.ro/music/, iar biletele la marele eveniment SILVER PROJECT pot fi achiziționate de pe Silver Project (bilete.ro). Vizualul de campanie a fost creat în colaborare cu Ilustrescu.

Despre Heineken® Silver

Heineken® Silver este cel mai nou produs Heineken®, apărut pe piața din România în 2022. Noua bere se remarcă imediat printr-o doză mare de prospețime, ca rezultat al unui proces de fermentare la rece, la -1° C. Rezultatul este o bere lager premium, unică, cu 4% alcool, care împrumută note fine din aroma fructată a Heineken® Original, cu un gust mai puțin amar, și care reprezintă spiritul extra FRESH, for REAL, al generației Z.

Despre HEINEKEN

HEINEKEN este compania producătoare de bere cu cea mai extinsă prezență din lume. Recunoscut pentru brandul Heineken®️, Grupul are un portofoliu de peste 300 de mărci de bere și cidru internaționale, regionale și locale. La nivel mondial, suntem prezenți în peste 70 de țări, iar cei peste 80.000 de colegi aduc la viață valorile companiei noastre: pasiunea pentru calitate, eespectul pentru oameni și pentru planetă, bucuria de a trăi.

În România, oferim un portofoliu divers de mărci de bere și cidru, majoritatea fiind produse în cele patru fabrici locale (din Constanța, Craiova, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc). Angajamentul nostru față de piața locală se reflectă nu doar prin diversitatea de branduri, ci și prin acțiunile noastre: avem peste 1.100 de angajați în România, ne aprovizionăm de la furnizori locali cu peste 70% din ingrediente și suntem dedicați agendei noastre de sustenabilitate, “Brewing a Better World”.

Cele mai recente informații despre activitatea HEINEKEN România sunt disponibile pe www.heinekenromania.ro și pe LinkedIn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>