În urma participării la ediția de anul acesta a Wobile World Congress, cel mai important târg de tehnologii mobile din lume, QuickMobile și-a extins oferta de smartphone-uri cu vedetele evenimentului, precum Samsung Galaxy S7, Samsung Galaxy S7 Edge și LG G5, pe care le are la precomandă.
Samsung Galaxy S7, telefonul cu cel mai bun display OLED de pe piață, este disponibil la precomandă pe QuickMobile.ro începând cu prețul de 2.910 lei. Smartphone-ul are o diagonală de 5,1 inch, procesor Octacore (2,3 GHz Quad + 1.6GHz Quad)/Quadcore (2.15GHz Dual + 1.6GHz Dual), 4 GB memorie RAM, o capacitate de stocare internă de 32/64 GB și camera foto de 12 MP.
Samsung Galaxy S7 Edge, varianta mai mare, cu diagonala de 5,5 inch și cu ecran curbat a generației S7, costă 3.500 lei la QuickMobile. În ceea ce privește culorile, ambele modele Galaxy S7 sunt disponibile în variantele alb, negru și auriu.
Vârful de gamă de la LG, modelul G5, cu processor Snapdragon 820, 4 GB de RAM, 32 GB de memorie internă, este disponibil în culorile negru, argintiu, auriu și roz. Telefonul se distinge prin sistemul de camere inedit: camera principală de 16 megapixeli şi cea secundară de 8 megapixeli – ce realizează fotografii la un unghi de 135 de grade – pot funcționa în tandem, creând imagini suprapuse. Smartphone-ul are prețul de 3.000 lei.
De asemenea, Quickmobile aduce în premieră în România și Xiaomi Mi5, un smartphone cu performanțele Galaxy S7, dar la un preț mult mai mic – 1.650 lei versiunea de bază, cu diagonala de 5,15 inch, procesor Snapdragon 820 de 1,8 GHz, 3 GB memorie RAM, o capacitate de stocare internă de 32 GB și camera foto de 16 MP. Toate modelele Mi5 sunt disponibile la precomandă, în trei culori – alb, negru și auriu.
„Ne-am dorit să le oferim utilizatorilor din România posibilitatea să comande cele mai așteptate smartphone-uri la Mobile World Congress, imediat după dezvăluirea acestora. Am fost la târg, am luat pulsul noutăților în materie de tehnologie mobilă și putem spune cu siguranță că noile terminale vor avea succes”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager QuickMobile.
Pe lângă cele patru smartphone-uri, QuickMobile a introdus în ofertă, imediat după finalizarea târgului Mobile World Congress de la Barcelona, și Samsung Galaxy View, prima tabletă Samsung cu ecran de peste 18 inch, disponibilă în exclusivitate în România, la prețul de 2.900 lei.
Despre QuickMobile
După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc.
QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.
Compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene. QuickMobile a externalizat operațiunile de service (reparație/înlocuire) către service-urile autorizate de producători, iar odată cu extinderea business-ului pe plan internațional, a lansat și platforma Service-Return.com, prin care clienții care solicită operațiuni de service o pot face simplu și rapid, oriunde din Europa.
Printre serviciile oferite de QuickMobile se numără Service Express (prioritate în service-urile autorizate și reparație în maxim cinci zile), 28 de zile drept de retur (de care beneficiază atât persoanele fizice, cât și cele juridice), plata securizată cu cardul, transport gratuit și prioritate la livrare pentru toate comenzile achitate cu cardul, împachetare premium, plata în rate fixe (fără dobândă prin Card Avantaj, Star BT și Bonus Card), deschiderea coletului la livrare, livrare rapidă prin Fan Courier (coletul ajunge în 24 de ore), Service Return cu transport tur-retur gratuit oriunde în Europa, Tax Free (clienții din zonele non-UE pot solicita restituirea TVA), plata prin Bitcoin, Shopping în Avanpremieră (prin care clienții pot beneficia de produse disponibile în exclusivitate în România pentru o anumită perioadă de timp), Gift Card (pentru cei care nu știu ce cadou să ofere), Reduceri de QuickEnd (promoții speciale în fiecare weekend), plata la livrare (se plătește doar la livrarea coletului) și Card de fidelitate LYONESS (cashback și shopping points la orice produs cumpărat).