Președinții Federațiilor Internaționale și Europene de Esports se întâlnesc cu mediul politic și academic la Esports Summit la Iași

Jucătorul român Mihai iM” Ivan apare pentru prima oară în public după ce a devenit vicecampion mondial la CS:GO în urmă cu câteva săptămâni

București, 8 iunie 2023 – În ultimul an, scena de esports din România a cunoscut o evoluție remarcabilă prin prisma rezultatelor jucătorilor români. Ana Dumbravă a fost desemnată cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume, în cadrul galei HLTV, și este, pentru a cincea oară consecutiv, câștigătoare a unei competiții ESL Impact, iar Andrei “Odoamne” Pascu a devenit primul român campion european la League of Legends alături de fosta sa echipă Rogue în cadrul LEC. Cea mai recentă realizare a unui jucător profesionist de esports român îi aparține lui Mihai „iM” Ivan, care a obținut titlul de vicecampion mondial alături de echipa sa în finala celei mai importante competiții de CS:GO din lume, Blast Paris CS:GO Major.

Mihai „iM” Ivan va fi invitatul special al celei de-a treia ediții a Esports Summit, care în acest an are loc la Palatul Culturii din Iași, pe 14 iunie. El va vorbi despre cum a reușit să atingă această performanță și cât de mult trebuie să se antreneze un jucător pentru a ajunge în finala unei competiții importante. Evenimentul va putea fi urmărit și live pe www.esports-summit.ro.

„Motivul pentru care am ales Iașiul pentru această ediție a Esports Summit este că aici vor avea loc finalele Campionatului Mondial de Esports, între 24 august și 3 septembrie. Nu este loc mai potrivit să vorbim despre viitorul esports-ului din România în acest moment, pentru că aici, în cateva luni, vor concura pentru premiile totale de 500 de mii de dolari cei mai buni jucători din lume de CS:GO, eFootbal, Tekken, PUBG Mobile și Mobile Legends. Organizarea Campionatului la noi în țară va avea un impact considerabil, iar la Esports Summit vom vorbi, printre multe altele, despre efectele sale pozitive pentru ecosistemul de esports local”, a declarat Tudor Dăescu, președintele Esports Summit.

La Esports Summit, președinții Federațiilor Internaționale și Europene de Esports, Vlad Marinescu și Tiago Fernandes, se vor întâlni cu reprezentanți ai mediului politic din România, printre care Mihai Chirica, primar al Municipiului Iași, Diana Buzoioanu, deputat și Eduard Mititelu, secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Întâlnirea are loc într-un moment important pentru esports-ul local,  legea de recunoaștere a esports fiind dezbătută în comisiile din Parlament, iar la finalul verii au loc finalele Campionatului Mondial de Esports.

La Iași, între 24 august și 3 septembrie, peste 700 de jucători din peste 120 de țări din întreaga lume vor concura pentru premiile totale de 500.000 de dolari.

În panelurile conferinței vor mai participa Octav “ang” Crețu (Nexus Gaming), Mihai Cotos (Digital Crusade), Jaxi (Streamer), Adrian Iacobini (Academia de Studii Economice București), Paul “Werty” Bolog (caster esports), Tudor Dăescu (Esports Summit), Nedim Baytorun (Vodafone), Daniel Juravle (Viceprimarul Municipiului Iași), Cristian Nistor (Digital Throne), Teodora Roman (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor), Mihaela Tofan (Universitatea Alexandru I. Cuza), Adrian Socaciu (Institutul Sportiv Român), Costin Bogdan (McCann), Katerina Todorovski (BCR), Roxana Baias (NEPI Rockcastle), Vlad Nagîț (101HP.ro), Alexandru Ion (Glovo) și Marius Radu (GG Industry).

Detalii despre programul conferinței se găsesc pe www.esports-summit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>